O tânără în vârstă de 24 de ani este prima femeie din România care a reuşit să înoate timp de 24 de ore, în cadrul unui concurs care a avut loc recent în Ungaria. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, Demeny Helga a participat la un concurs numit ‘Sărbătoarea Înotului’, care a avut loc la…
Se plombează mai multe străzi
Specialiştii meteo avertizează că, timp de câteva zile, vom avea temperaturi cu indice ridicat, care permit angajarea de acțiuni ce vizează plombarea gropilor de pe raza Municipiului Tîrgu Mureș. În acest sens, utilajele de lucru acţionează pe strada Victor Babeş, urmând Bulevardul 22 Decembrie 1989, Tisei, zona cartierului Unirii şi Podul Mureş. De asemenea, pe…
Fabrica Ford de la Craiova se pregătește pentru lansarea producției noului model EcoSport
Fabrica Ford de la Craiova se apropie din ce în ce mai mult de lansarea producției noului model EcoSport, care este planificată pentru această toamnă. Transformarea din interiorul fabricii a început deja și modificări importante au fost realizate în timpul perioadei de remont din iarna în două secții principale ale fabricii, și anume „Montaj General”…
Tăiere ilegală de arbori la Breaza
Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 9 Breaza, în urma unui control la o partidă de exploatare masă lemnoasă specia pin din pădurea de pe raza comunei Breaza, au constat că la mai multe cioate verificate aleatoriu nu se identifică marca ciocanului rotund cu numărul de identificare, astfel că a fost sesizată Garda Forestieră. Urmare a…
Cetăţean german urmărit internaţional prins la Târgu Mureş
Poliţiştii din Mureș, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au depistat un cetățean german, căutat de autorităţile din Germania, pentru infracțiuni contra patrimoniului și fals. La data de 15 februarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș au depistat, în Târgu Mureș, un bărbat, de 33 de ani, cetățean german, care…
A furat un sac de telefoane
În data de 16.02.2017, în jurul orei 01:00, echipajele de jandarmi și polițiști din municipiul Reghin au fost sesizate de către Poliția Locală Reghin, asupra faptului că în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Gării, în momentul apariției patrulei, trei persoane cu un comportament suspect au fugit prin Parcul Tineretului, abandonând un sac…
Arlie, prima acvilă ţipătoare mică monitorizată prin satelit, vesteşte venirea primăverii în România
Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” din Târgu Mureş a anunţat, joi, că prima acvilă ţipătoare mică, Arlie, care este monitorizată prin satelit în timpul migraţiei, a pornit spre România, semn că în ţara noastră vine primăvara. Reprezentanţii Grupului Milvus au arătat că până acum Arlie a parcurs 500 de kilometri, direcţia…
Intervenţie ISU Mureş pentru înlăturarea unei bucăţi de tencuială desprinsă de pe faţada liceului Bolyai Farkas
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Horea’ al judeţului Mureş a fost solicitat, joi, să intervină pentru îndepărtarea unei bucăţi de tencuială de pe clădirea Liceului Bolyai Farkas din Târgu Mureş, care risca să cadă pe trotuar, în zona străzii Târgului. Surse din cadrul Liceului Bolyai Frakas au declarat, pentru AGERPRES, că directorii instituţiei au…
BC Mures s-a calificat în semifinală
Echipa noastră a învins Galațiul în sferturi după un ultim sfert excelent. În sfertul trei Reed 12 puncte și Kalve 8 puncte, ne-au ținut în partidă, după ce gălățenii au preluat conducerea pe tabelă. Antrenorul Szászgáspár Barnabás a folosit 10 jucători, fiecare dintre ei și-a adus aportul pentru victorie și fiecare dintre ei a marcat…
Parcările, tot mai aglomerate
Săptămânalul Punctul a primit în ultima vreme câteva sesizări referitoare la parcările din zona centrală a municipiului Tîrgu Mureș. Mai exact, o parte dintre locuitorii din zona centrală sunt nemulțumiți în legătură cu faptul că, momentan, nu se mai plătește parcarea, deoarece, spun ei, aglomerația a devenit foarte mare, parcările sunt suprapline și îngreunează circulația…
Deţinuţii la curăţenie în Aleea Carpaţi
Specialiştii Administraţiei Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Tîrgu Mureş, în colaborare cu echipe de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Tîrgu Mureş, efectuează în aceste zile o acţiune de curăţenie în zona cartierului Aleea Carpaţi din localitate. Se execută lucrări de curăţenie în acest cartier al oraşului, care constau în îndepărtarea mizeriei rezultată în urma acţiunilor…
Centru de zi pentru copiii şi tinerii bolnavi de cancer şi leucemie, în curând la Târgu Mureş
Preşedintele Asociaţiei „Împreună pentru copiii cu cancer”, Gabriela Farczádi, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în curând la Târgu Mureş va funcţiona un centru de zi pentru copiii şi tinerii bolnavi de cancer şi de leucemie, care va deservi pacienţi din judeţul Mureş dar şi din judeţe limitrofe. „Suntem pe cale să deschidem…
Liceul Teologic Romano-Catolic are director interimar
Inspectoratul Școlar Județean Mureş l-a numit începând din 14 februarie pe profesorul Székely Szilárd în funcţia de director interimar al Liceului Teologic Romano- Catolic din Tîrgu Mureş.”Numirea mea este temporară, se referă la 60 de zile, cu posibilitatea de prelungire la nevoie. Sperăm că de azi reluăm administrarea şcolii, căci am puteri depline în ceea ce priveşte atribuţiunile de…
Péter Ferenc, în cărţi pentru şefia UDMR Mureş
La alegerile pentru funcţia de preşedinte al UDMR Mureş, fostul primar de Sovata,. actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, are cele mai mari şanse de a fi ales. Momentan el este preşedinte interimar, ocupând această funcţie după demisia lui Brassai Zsombort la începutul lunii decembrie 2016. Şedinţa extraordinară pentru desemnarea preşedintelui va avea loc…
Supravieţuitori ai cancerului îşi vor spune povestea la spectacolul caritabil ‘One Up’ în sprijinul copiilor bolnavi
De Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer, la Târgu Mureş va fi organizat un spectacol caritabil în sprijinul copiilor cu această boală, în cadrul Campaniei ‘One Up’, la care o serie de persoane care au supravieţuit respectivei maladii vor transmite participanţilor mesajul că ‘nimic nu este imposibil’. Preşedintele Asociaţiei ‘Împreună pentru copiii cu cancer’, Gabriela…
STEAUA FĂRĂ NUME revine la Sala Mare
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș invită iubitorii de teatru marți 21 februarie 2017, ora 19.00, la Sala Mare, la o nouă reprezentație cu spectacolul STEAUA FĂRĂ NUME de Mihail Sebastian. Regizorul spectacolului, Erwin Șimșensohn a primit Premiul pentru Regie în cadrul Galei Festivalului Comediei Românești festCO 2016, pentru spectacolul STEAUA FĂRĂ NUME. În…
Pictura din Biserica lui Petru Maior din Reghin se pierde pe zi ce trece
Construită în anul 1725 într-o formă unică în Transilvania, bisericuța de lemn din Reghin, recunoscută ca Biserica lui Petru Maior, este în pericol să își piardă pictura din altar, care datează din 1760, din cauza modului în care a fost tratată în perioada comunistă și a lipsei fondurilor necesare unei restaurări profesioniste. Preotul paroh, Daniel…
Amenzi de peste 1 milion de lei pentru protejarea fondului forestier
În anul 2016, în urma activităților desfășurate de polițiștii mureşeni, au fost confiscați peste 4.690 mc. de material lemnos și au fost aplicate aproape 740 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.009.330 de lei. Având în vedere implicaţiile deosebite asupra mediului înconjurător, ecosistemului şi asigurarea integrităţii fondului forestier a reprezentat permanent o prioritate de…
Expoziția de păsări din Sighișoara, „afectată” de gripa aviară
Apariția focarului de gripă aviară în județ a stat la baza deciziei organizatorilor de anulare a acestui eveniment. Mihai Țânțăreanu, organizatorul expoziției a declarat că era necesar un aviz de la Direcția Sanitar Veterinară, iar acest aviz se obținea destul de greu în contextul existentei virusului gripei aviare în județ. „În aceste condiții am decis…
În 2017, Sighișoara Blues Festival vine cu o nouă identitate
În 2017, Sighișoara Blues Festival vine cu o nouă identitate vizuală, noul site cu arhivă și înregistrările audio ale edițiilor precedente, ce poate fi accesat de pe telefonul mobil și o comunicare deschisă în Facebook unde îi va ține la curent pe cei interesați de eveniment, cu informații „din culise”. În seara de 31 martie…
Câștigătorii „Cupei Unirii”, ediția 2017, la minifotbal
Sala de Sport a orașului Luduș a găzduit „Cupa Unirii” la minifotbal, ediția 2017, sâmbătă 4 și duminică, 5 februarie 2017. Campionatul de minifotbal – „Cupa Unirii”, ediția 2017 a fost organizat de ACS Mureșul Luduș, Primăria Luduș și Asociația Județeană de Fotbal Mureș, după cum urmează: sâmbătă, 4 februarie 2017 – Categoria juniori F,…
Clădiri remarcabile, în ochii reporterului Punctul
Clădiri remarcabile, în ochii reporterului Punctul Zgârie-norii. Desigur, este vorba de clădirile foarte înalte care se avântă cu îndrăzneală spre cer. La mijlocul secolului XIX acest termen era folosit pentru a desemna clădirile cu 10-20 de niveluri din New York. Prima asemenea construcție i se datorează lui James Bogards care și-a inaugurat construcția în anul…
Noul P.U.G. va fi realizat la Reghin cu implicarea cetățenilor
Autoritatea locală își dorește ca noul P.U.G. să fie realizat cu implicarea cetățenilor, fiind al doilea mare document al municipiului Reghin, în care consultarea cetățeanului în stabilirea viitorului Reghinului este esențială– primul document fiind Strategia de Dezvoltare a municipiului Reghin pentru perioada 2015-2020. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să îşi actualizeze la fiecare maximum 10 ani…
O inițiativă extraordinară și unică în Reghin: Tabăra de Pictură ,,Vasile Gliga-Reghin”
Firmele Gliga, din nou la înălțime La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 10 februarie, s-a desfășurat vernisajul Taberei de Pictură ,,Vasile Gliga-Reghin”, ediția a III-a. Tabăra a fost organizată de către familia Gliga, Casa de Cultură a Tineretului ,,George Enescu” și Asociația Artiștilor Plastici Mureș; au participat 27 de artiști plastici din toată țara, care au…
Mureşenii, afectaţi mai mult de poluarea din alte ţări
România este cel mai mare „importator” de poluare din Europa! Adeseori, la noi în judeţ s-a vorbit despre poluare şi despre factori majori de poluare. Uneori au fost găsiţi ţapi ispăşitori, care au fost arătaţi cu degetul: ba o fabrică din Tîrgu Mureş, ba una din Reghin… Alteori s-a trecut chiar la alte tipuri de…
Urmaşii lui Wilhelm Tell se antrenează (I)Cu arcaşii de la Clubul Şoimii de Mureş
La începutul lunii februarie, Salina de la Praid a fost gazda unor întreceri sportive mai puţin promovate. Este vorba despre trasul cu arcul, una dintre cele mai vechi îndeletniciri umane, am putea spune, dacă ne gândim că arcul şi săgeţile au fost inventate în ultima parte a paleoliticului, fiind folosite pentru vânătoare. În zilele noastre,…
Jucării pentru copii, strânse în campania ‘Eu vreau o altfel de zi a îndrăgostiţilor’
Câteva mii de jucării adunate de jurnalista Natalia Lazăr din Târgu Mureş, care a iniţiat campania ‘Jucării în dar – 14 Februarie (Eu vreau o altfel de zi a îndrăgostiţilor!)’ vor ajunge, marţi, la copiii sărmani din judeţul Mureş. Natalia Lazăr a demarat campania pe o pagină de socializare, în luna ianuarie, şi o încheie…
Zeci de percheziţii la suspecţi de contrabandă şi evaziune fiscală din trei judeţe
Poliţiştii din Harghita, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au ridicat peste o mie de litri de alcool, circa 65.000 de ţigarete şi diverse sume de bani, de la persoane bănuite de contrabandă, în urma a 23 de percheziţii efectuate în trei judeţe ale ţării. Potrivit unui comunicat remis presei, în cursul…
Polițiști mureșeni în misiuni internaționale
Poliția Română a fost invitată să participe, an de an, la misiuni de suport operativ ori misiuni internaţionale organizate sub egida organizaţiilor pentru securitate mondială. Anul trecut, 8 polițiști mureşeni au desfăşurat activităţi internaţionale în 5 state UE partenere. Poliția Română participă la misiuni de sprijin operativ cu caracter temporar, la solicitarea statelor partenere, precum…
Mai puține infracțiuni în școli
Pe parcursul anului școlar 2015-2016, nu s-au comis fapte cu pericol social deosebit sau care să aibă urmări grave din punct de vedere al vieţii sau integrităţii corporale a elevilor. În judeţul Mureş, numărul infracțiunilor sesizate în zona adiacentă unităților de învățământ a scăzut, reducerea fiind de 12%. Siguranţa în şcoli reprezintă o prioritate pentru…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.