În perioada 2011 – 2015, Compania Aquaserv implementează proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş”, în valoare totală de 110.875.965 de euro, ceea ce reprezintă cea mai importantă investiţie de până acum, din judeţul Mureş, în domeniul infrastructurii de apă potabilă şi canalizare. De unde provin banii, care sunt…
Italia și Japonia au câștigat Concursul de Lutierie
Doi lutieri din Italia și unul din Japonia și-au adjudecat cele trei mari premii la secțiunea vioară ale Concursului Internaţional de Luterie care s-a desfășurat pentru a doua oară la Reghin. Concursul a fost organizat de Asociaţia Artiştilor Lutieri din România, în parteneriat cu Primăria Reghin și Consiliul Local, în perioada 20-22 august și s-a…
Din galeriile italiene, pe meleagurile natale
După o lungă absență din oraș, Tiberiu Murșa revine în orașul natal cu bucuria că a reușit în viață și în artă și că este apreciat la cote înalte în țara de adopție, Italia în care au creat opere nemuritoare Brunelleschi, Giorgioni, Canaletto, Cellini, Donatello, Michelangelo și atâția alți maeștri ai dălții și ai penelurilor….
Am condus. Am pierdut, 1-2 cu Brașovul
Claudiu Bumba a deschis scorul în minutul 4 al jocului de pe Stadionul Tineretului și se părea că ASA va avea un meci ușor la Brașov. Mai mult, ocaziile din prima repriză ale roș-albaștrilor puteau fi concretizate pentru un scor liniștitor. Din păcate, la o fază fixă, gazdele reușesc egalarea, iar cu 13 minute înainte…
Peste 15.000 de vizitatori la ProEtnica
Săptămâna trecută s-a desfășurat la Sighișoara cea de-a 12-a ediție, anuală, a Festivalului Intercultural ProEtnica organizat de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret împreună cu Municipiul Sighișoara și finanțat de Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României. Evenimentul s-a deschis, joi, 21 august 2014și a avut ca misiunea de a contribui la mentenanța şi…
Zile ca-n filme pentru târnăveneni
,,Zile ca-n filme”, a fost sloganul de anul acesta al Zilelor municipiului Târnăveni. Manifestările au debutat vineri, 22 august, cu o paradă festivă urmată de un concert Mandinga. Un moment inedit a avut loc la deschiderea evenimentului, când doi parașutiști de la Aeroclubul din Târgu-Mureș au adus din cer un drapel tricolor, pe care l-au…
TRUFELE cuceresc România
Deschiderea spre lume a României în anii postdecembriști au adus schimbări majore în toate domeniile de activitate. Nu încercăm în acest material să facem un inventar al acestora, ne rezumăm să relatăm doar un singur domeniu, agricultura. S-au încercat să se introducă, de-a lungul anilor, în culturi fezabile, noi soiuri de legume, cereale și fructe,…
Festival de amploare la Ibănești
Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Văii Gurghiului s-a încheiat duminică cu un spectaculos foc de artificii. Pe platoul ,,La Fâncel”, din Ibăneşti, zeci de mii de oameni au petrecut timp de trei zile, s-au relaxat şi s-au bucurat de contactul direct cu valorile tradiţionale ale zonei. Organizat între 22 şi 24 august de Consiliul…
Un drapel uriaș a fost sfinţit la Izvoru-Mureşului
Un drapel uriaş, măsurând 150 metri, a fost sfinţit, la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, la hramul mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru-Mureşului, la care au participat şi românii de pretutindeni prezenţi la Universitatea de Vară, alături de aproximativ două mii de credincioşi. Drapelul a fost desfăşurat, zilele trecute, pe un munte de la Izvoru…
Tcha Badjo cântă la J’ai Bistrot
O mână de muzicieni care interpretează Jazz în multe forme, mereu cu o simplicitate şi veselie care te face să te mişti pe ritm. Azi sînt aici, mâine sunt în Istambul sau Oslo aşa că prindeţi-i cât sunt la noi în oraş:), vă sfătuieşte Corina Gliga şi vă invită în 4 septembrie, ora 20 în…
Vâltoarea Tîrgumureşeană la ediţia a II-a
Poimâine se dă startul la cea de a doua ediţie a evenimentului cultural cu denumirea ciudată de Vâltoarea, (Cavalcada) Târgumureşeană, la pregătirea căruia lucrează de zor 150 de oameni. Potrivit directorului Muzeului de Istorie al Judeţului Mureş, Sóos Zoltán, unul dintre organizatori, anul acesta organizarea s-a decurs fără probleme, având acceptul şi susţinerea Consiliului Local….
Spitalele au nevoie de sânge!
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş s-a prezentat luni dimineaţă la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureş pentru donare de sânge, făcând totodată un apel către toţi cetăţenii judeţului Mureş pentru donare voluntară. ”În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş nu am fost nevoiţi, deocamdată, să amânăm intervenţii chirurgicale din…
Monica Macovei susţine proiectul AMPER
Sala Europa a Hotelului Grand din Târgu Mureş a fost gazda unei conferinţe de presă organizată de Asociaţia Pentru Minţi Pertinente AMPER susţinută de Monica Macovei, candidat independent la Preşedinţia României, pe tema libertăţii de asociere. „Cred în competiţia onestă a oamenilor şi a ideilor în viaţa politică. Românii vor alege corect dacă vor avea…
Imagini de la Festivalul Văii Gurghiului
Al treilea eveniment etnografic al judeţului Mureş, organizat în 2014, după festivalurile Văii Mureşului şi Văii Nirajului a fost găzduit de Ibăneşti, în acest sfârşit de săptămână. Cele trei zile de festival de pe platoul “La Fâncel” au însemnat o reîntâlnire cu tradiţiile româneşti autentice, cu obiceiurile şi portul popular. „La a IX-a ediţie, Festivalul…
Posturi deblocate în Sănătate
În jur de 1.200 de posturi au fost deblocate în unităţile sanitare subordonate Ministerului Sănătăţii, dintre care 1.023 în spitale sau unităţi fără paturi şi 106 la serviciile de ambulanţă, a declarat vineri, ministrul Nicolae Bănicioiu. “De fapt, fiecare unitate sanitară poate să facă cerere pentru deblocare de posturi, dacă acestea sunt deja bugetate. Până…
Spectacol la Scările Furnica, diseară
În continuarea proiectului iniţiat de regizorul de film Alex Năstoiu, după scările Rakoczi i-a venit rândul scărilor ce leagă strada Predeal de cartierul Dâmbu Pietros. Scările despărţite de balustrada la mijloc sunt vopsite în culorile specifice drapelului românesc pe de o parte şi unguresc pe de altă parte, pentru a marca multiculturalitatea urbei. Lucrarea este…
Cine l-a văzut pe Csabi?
În urmă cu trei săptămâni a dispărut fără urmă din tabăra de la Tuşnad-băi un tânăr de 18 ani, originar din Corund, Harghita. Părinţii tânărului Tófalvi Csaba s-au adresat biroului de detectiv particulari “Dante” din capitală, în 31 iulie, la o săptămână după ce băiatul nu a fost găsit în ciuda eforturilor depuse de poliţiştii…
Festivalul Hameiului vă aşteaptă!
Cea de-a doua ediţie a festivalului dedicat Hameiului din Transilvania se va desfăşura sâmbătă şi duminică, 30-31 august, în localitatea SELEUŞ, comuna Daneş, la Ferma de Hamei situată la câţiva kilometri de SIGHIŞOARA. Evenimentul promite spectacole artistice de calitate, bere spumoasă, gustoasă şi multă voie bună, târgul meşterilor populari şi al producătorilor agricoli bio, cavaleri…
Funcţii de conducere în Învăţământ, prin concurs
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat într-o conferinţă de presă, că primele concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere în sistemul de învăţământ vor fi în ianuarie 2015, după ce intervalul septembrie-decembrie va fi unul de stabilire a procedurilor, de clarificări, dezbatere publică şi depunere a candidaturilor. El a spus că din ianuarie vor începe concursurile…
Festival de 3 zile "La Fâncel"
Festivalul Văii Gurghiului, ediţia a IX-a începe azi, pe platoul de „La Fâncel” din Ibăneşti. Timp de trei zile, vizitatorii sunt aşteptaţi cu tradiţii, obiceiuri populare, mâncare autohtonă, voie bună şi aer curat. În prima zi vor urca pe scenă Florin Vos şi Antonia, sâmbăta ansambluri folclorice de pe Valea Gurghiului, Pavel Stratan, Amadeus şi…
Cum "dă ca dracu" ce face Boc
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea, primar al municipiului Târgu Mureş, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că dezaprobă declaraţia lui Emil Boc de susţinere a candidaturii la prezidenţiale a Elenei Udrea, adică a reprezentantului altui partid, dat fiind că încă este membru PDL. “Este membru PDL. Dacă vrea să fie liber de contract, să-şi dea…
Concurs Internaţional de Lutierie la Reghin
Asociaţia Artiştilor Lutieri din România, în parteneriat cu Primăria Reghin şi Consiliul Local Reghin, organizează, în perioada 20-22 august 2014, cea de a doua ediţie a Concursului Internaţional de Lutierie, dedicat Reghinului, oraşul viorilor. Datorită numărului şi în special a calităţii instrumentelor muzicale şi faptului că în majoritatea orchestrelor de pe mapamond există instrumente produse…
Se ridică maşinile abandonate în spaţiul public
Poliţia Locală Târgu Mureş a început ridicarea maşinilor abandonate de pe teritoriul oraşului. Astfel joi, 21 august, au fost ridicate cinci autoturisme abandonate, iar mâine acţiunea va continua cu ridicarea altor şapte. În cazul a 44 de maşini încă se discută soarta lor, potrivit Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Locale. „Maşinile sunt transportate în strada Depozitelor,…
Ursul nostru o fi ajuns în Covasna?
Autorităţile locale din localitatea Comandău, judeţul Covasna, solicită capturarea unui urs care a intrat mai multe case de vacanţă aflate pe raza comunei, provocând pagube materiale. Kocsis Bela, primarul comunei Comandău, judeţul Covasna, a declarat miercuri, că a primit plângeri din partea mai multor cetăţeni, care şi-au găsit cabanele distruse de un urs. Acesta reprezintă…
Al doilea muzeu în aer liber din Europa
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, de la înfiinţarea căruia s-au împlinit 51 de ani, este cel mai mare muzeu în aer liber din România şi al doilea ca mărime din Europa. Se întinde pe o suprafaţă de 96 hectare, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 de hectare. Este în fiecare an îmbogăţită cu minimum patru-cinci…
Accident cu fugă de la locul faptei
Poliţiştii Biroului Rutier Reghin cu sprijinul Postului de Poliţie Gurghiu au identificat suspectul în cazul accidentului cu fugă de la faţa locului, produs în ziua de 17 august a.c., în apropierea localităţii Gurghiu, în urma căruia un tânăr de 21 de ani a decedat. La data de 17.08.2014, ora 01.27, ofiţerul de serviciu de la…
"George Coşbuc", o şcoală în haine noi
Încă o instituţie de învăţământ din municipiu este pregătită pentru începutul noului an şcolar: la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” a fost înlocuită tâmplăria din lemn cu tâmplărie PVC (în suprafaţă de 400 mp) iar spaleţii interiori şi exteriori au fost reparaţi integral. Investiţia se ridică la 200.000 de lei. „Dintre unităţile de învăţământ propuse a…
Trofeul Preşedinţilor la futsal
City’us Tîrgu-Mureş organizează în perioada 22-23 august, prima ediţie a Trofeului Preşedinţilor, turneu amical internaţional de futsal. La competiţia de la Tîrgu-Mureş vor fi prezente campioana Ungariei, MVFC Berettyoujfalu, participantă în UEFA Futsal Cup, selecţionata Republicii Moldovei, FK Od. Secuiesc şi, bineînţeles, City’us Tîrgu-Mureş. Iată şi programul jocurilor: Vineri – 22 august: 17.00: MVFC Berettyoujfalu…
Festivalul 2R, Roman şi Renascentist
Muzeul Judeţean Mureş în colaborare cu Asociaţia Teatrul Şură vor organiza în data de 23 august 2014 în satul Călugăreni, comuna Eremitu din Judeţul Mureş, un festival Roman Rensacentist. Evenimentul cultural reprezintă o invitaţie de a călători în trecut, în epoca romană şi epoca Renaşterii, marcate în peisajul local prin valori de patrimoniu de importanţă…
Klaus Johannis, întâlnirea Colegiului Director ACL
Colegiul Director Judeţean Mureş al Alianţei Creştin Liberale (ACL) s-a întrunit ieri, 19 august 2014, la Tîrgu Mureş în Sala Oglinzilor de la Palatul Culturii. Au participat Klaus Iohannis, co-preşedinte ACL, Ciprian Dobre, co-preşedinte ACL Mureş, Dorin Florea, co-preşedinte ACL Mureş, Teodor Atanasiu, co-preşedinte ACL Alba, Gheorghe Falcă, co-preşedinte ACL Arad, Mihai Voicu, co-preşedinte ACL…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.