Punctul.ro

Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: ”Batjocură și dezinteres în privința manifestărilor subsumate Centenarului Marii Uniri, din partea Ministerului Culturii”

 Conform deputatului Marius Pașcan de la învestirea sa în funcția de ministru al Culturii și Identității Naționale, domnul actor George Vladimir Ivașcu este absent nemotivat în Parlament și de negăsit. A fost invitat în repetate …

Deșeurile vegetale din Sighișoara vor fi ridicate de către operatorul de salubritate pe baza unei comenzi

Municipiul Sighișoara informează cetățenii că, așa cum în anul 2017, nu s-au desfășurat campanii sau programe de ridicare gratuită a deșeurilor vegetale organizate de către Primăria municipiului Sighișoara, nici în anul 2018 nu se vor …

CCR a admis sesizarea PNL şi PMP referitoare la proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş

  Curtea Constituţională a României a admis luni sesizarea PNL şi PMP referitoare la proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş. „S-a admis contestaţia şi s-a declarat neconstituţională legea”, a …

Lansare de carte Ovidiu Scridon la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează marţi, 20.03.2018, începând cu ora 18.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, Craiova, lansarea volumului „Tu ce-ai făcut astăzi?”, autor Ovidiu Scridon. În cadrul evenimentului autorul va susţine …

Gratuit!!! Program de tratament chirurgical și intervențional pentru malformații cardiace congenitale

  La Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu” se va organiza un program de tratament chirurgical și intervențional pentru malformații cardiace congenitale în colaborare cu o echipă medicală din Israel. Selecția pacienților eligibili …

Ce mai zice PUNCTUL?

În opinia subsemnatei puteți citi o reacție la zecile de comentarii denigratoare apărute pe diferite portaluri despre mama copilului desfigurat în urma unei explozii la mașina din curtea gospodăriei. ”Milostenia la români”, cu detalii în …

Proiectele UMF Tîrgu Mureș dedicate Centenarului României, prezentate Președintelui Klaus Iohannis

  O delegație a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, formată din conducerea UMF, cadre didactice și studenți, a participat joi, 15 martie 2018, la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis, la dezbaterea …

Percheziţii pentru probarea săvârşirii unor fapte de corupţie de către un medic

La această oră, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureş, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de …

Proiect: Litera ”â” va fi folosită în numele tuturor localităților în loc de ”î”

Toate localitățile vor folosi în denumirea lor litera ”â” în locul literii ”î”, conform regulilor Academiei, iar actele de identitate, pașapoartele sau permisele de conducere vor fi modificate conform acestei grafii, prevede un proiect de …

TesoOK

Punctul alb se acordă tinerilor de la trupa TesoOK din Reghin pentru activitatea pe care o desfășoară. Punctul le urează succes în cariera muzicală!