Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că liderul Uniunii, Kelemen Hunor, va conduce Ministerul Culturii până când președintele țării îi va semna demisia. „Așteptăm deocamdată, este o situație în care, constituțional vorbind, până când nu semnează președintele această demisie a domnului Kelemen Hunor, el poate conduce frâiele ministerului. După…
Sancţiuni aspre în noul an şcolar
Noul cod de etică destinat cadrelor didactice aduce sancţiuni aspre în anul şcolar 2014-2015. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat deja că profesorii care nu respectă regulile vor fi excluşi din sistem chiar de la prima abatere. Prevederile noului Cod Etic pentru învăţământul preuniversitar interzic profesorilor să solicite sau să accepte cadouri, bani sau servicii,…
Dorin Florea: să nu contaţi pe Tîrgu Mureş!
Prim-vicepreşedintele PDL, Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureş, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că cei care vehiculează planuri de autonomie ‘să nu conteze pe municipiul Târgu Mureş’ şi că respinge categoric astfel de demersuri, care sunt menite să incite în prag de alegeri. ‘Resping categoric aceste idei şi aceste demersuri neconstituţionale menite doar…
Frunda cere scăderea pragului
Consilierul onorific al primului ministru, Frunda Gyorgy, a declarat vineri, la seminarul ‘Limbile minoritare şi regionale în Europa’ de la Târgu Mureş, că e nevoie de scăderea la 15% a pragului actual de 20%, de la care limba maternă se foloseşte în administraţia publică, justiţie şi alte instituţii publice. Acesta a arătat că minoritatea maghiară…
Start la Sighişoara Film Festival!
„Pentru trei zile, Piaţa Cetăţii din Sighişoara va deveni decorul celor mai frumoase poveşti cinematografice, dar şi un spaţiu feeric de întâlnire între publicul iubitor de filme şi artiştii creatori. Vor fi prezenţi la eveniment regizori, actori, producători şi alte personalităţi marcante ale culturii româneşti. Ediţia din acest an este organizată de Fundaţia Română pentru…
Proiectul autonomiei, nişte speculaţii
Un nou organ de presă a dat publicității fragmente despre care se pretinde că fac parte din proiectul de autonomie elaborat de UDMR. Informăm reprezentanții mass-media, că forma finală, asumată de UDMR a proiectului va fi publicată înaintea lansării dezbaterii publice, pe pagina de internet a Uniunii, simultan în limbile română și maghiară. Biroul de…
Începe distribuirea cardului de sănătate!
Acordul-cadru între Compania Naţională Poştă Română şi Casă Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). pentru distribuirea cardurilor de sănătate la nivel naţional a fost semnat vineri, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, de către directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu, şi preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea. Potrivit unui document de…
Un mort şi patru răniţi în exerciţiul militar din Germania
Pe timpul desfăşurării exerciţiului multinaţional „Saber Junction 14”, în Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania, vehiculul de tip HMMWV în care se aflau cinci militari români s-a răsturnat la intrarea pe un drum secundar. Un militar a decedat şi alţi patru au fost răniţi, anunţă ministerul român al Apărării. În ciuda îngrijirilor medicale acordate, plutonierul…
Conferinţa FORTIC- URS România la Tîrgu Mureş
Evenimentul de business, organizat de URS România, membru fondator FORTIC-Forumul Profesioniştilor în Testări, Inspecţii, Certificări, s-a desfăşurat la Hotel Plaza, din Tîrgu Mureş, piaţa Trandafirilor nr.46-47. Organizat cu scopul de a crea un cadru profesionist, obiectiv, evenimentul vrea să faciliteze un schimb autentic de informaţii şi de experienţă între profesioniştii din domeniile testări, inspecţii, certificări,…
Răzvan Azamfirei, salvatorul de la Constanţa
Unul dintre principalele artere de circulaţie din Constanţa a fost scena unui adevărat carnagiu, miercuri, 3 septembrie, la orele prânzului. Un autoturism a intrat în tumultul de oameni de pe trecerea de pietoni, după ce şoferul, un bucureşean de 48 de ani a suferit un stop-cardiac. Un turist din Giurgiu a decedat pe loc, alţi…
Azi e ziua Internaţională a Carităţii
Ziua Internaţională a Carităţii este marcată din 2013 la 5 septembrie. Gestul nobil de a dona lucruri şi bunuri celor nevoiaşi sau de a petrece benevol o parte din timpul nostru pentru a-i ajuta pe alţii fără a cere recompense, se numeşte caritate. Ziua de 5 septembrie coincide şi cu trecerea la cele veşnice a…
Proiectul de autonomie nu e împotriva românilor!
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat joi, în cadrul seminarului „Limbile minoritare şi regionale în Europa”, organizat la Târgu Mureş, că speră să vină vremea când majoritatea românească să înţeleagă că proiectul de autonomie nu e împotriva ei. „Din 1990 am decis calea dialogului, a parlamentarismului, calea statului de drept. Să nu uite…
"Masacrul de la München," 1972
În urmă cu 42 de ani, pe 5 septembrie, la München, în timpul Jocurilor Olimpice de Vară din Germania, opt terorişti din grupul militant „Septembrie Negru” au ucis doi membri ai delegaţiei Israelului şi au luat 9 ostatici în Satul Olimpic.”Cinci palestinieni, îmbrăcaţi în echipament sportiv şi având asupra lor genţi pline cu armament, au…
Lucrat de mână în Mureş, festival la Platou
Primul festival de hand made vă aşteaptă în perioada 05-07.09.2014 la Platoul Corneşti. „Lucrat de mână în Mureş” înseamnă produse frumoase lucrate de mâna, ateliere pentru copii, poveşti pentru cei mici, jocuri faine pentru cei mari şi cu tineri artişti din Mureş. PROGRAMUL FESTIVALULUI Vineri 12:00-20:00 Expozitie produse lucrate manual 16:00-18:00 Ateliere de creatie handmade…
Facultate de finanţe a BNM la Tîrgu Mureş
La Tîrgu Mureş va funcţiona Facultatea de Finanţe din cadrul Universităţii de Studii Economice înfiinţată de către Fundaţia Băncii Naţionale Maghiare (BNM), aflăm dintr-un interviu dat portalului vs.hu, de preşedintele Băncii, Matolcsy György. Banca Naţională Maghiară cheltuieşte 200 de miliarde de forinţi prin fundaţiile Athéné Pallas pentru pregătirea economiştilor proprii, care nu vor mai promova…
Vineri, 5 septembrie: URS
URS România, membru fondator FORTIC-Forumul Profesioniştilor în Testări, Inspecţii, Certificări, demarează
Legea Big Brother a fost invalidată
Motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a stabilit că Legea 82/2012, cunoscută drept Legea „Big Brother”, nu este conformă legii fundamentale a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Toate datele personale ale clienţilor stocate de furnizorii de telefonie trebuie şterse, iar companiile nu au voie să le mai înregistreze, începând de astăzi. Este efectul invalidării…
Descinderi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani
Poliţia Română desfăşoară peste 100 de percheziţii domiciliare în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti. 353 de poliţişti participă la acţiunea care vizează mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. În această dimineaţă, Poliţia Română a efectuat 105 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Bacău, Braşov, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt,…
Ziua Familiei Sandoz, în parc
Sute de angajaţi ai Companiei Sandoz din Tîrgu-Mureş, împreună cu familiile lor vor serba duminică, 7 septembrie 2014, în Parcul Municipal din Tîrgu-Mureş „Ziua Familiei”. Evenimentul se va desfăşura între orele 14.00 şi 22.00, în conformitate cu prevederile legale, manifestarea primind aprobarea comisiilor de specialitate, potrivit tirgumuresanul.ro
"Caravana Scrimei Româneşti" la Tîrgu Mureş
Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, campionul olimpic şi mondial Mihai Covaliu a avut o întâlnire cu primarul municipiului nostru, Dorin Florea, cu ocazia trecerii Caravanei Scrimei Româneşti prin Tîrgu Mureş,. ”Caravana Scrimei Româneşti este un proiect menit să atragă mai mulţi copii spre acest sport în care România are mari campioni. Vrem să prezentăm scrima…
Astra Film Festival 2014 la Sibiu!
Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival se va desfăşura în perioada 6 – 12 octombrie 2014. 1.400 de filme din 90 de ţări au fost înscrise în 2014 la Astra Film Festival, din care 120 de filme din 40 ţări au fost selecţionate în…
Personalităţi de cinci stele la Bookfest Tîrgu Mureş
Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. Prima ediţie Bookfest la Tîrgu Mureş este organizată de Consiliul Judeţean Mureş şi Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Consiliului Local Tîrgu Mureş….
Festivalul vehiculelor oldtimer şi newtimer
Parcul Municipal de lângă Sala Polivalentă din Tîărgu Mureş va găzdui Festivalul automobilelor si motocicletelor oldtimer and youngtimer, Ajuns la cea de-a doua ediţie festivalul se va desfăşura după următorul program: Vineri, 5 septembrie: – 14:00-18:00 Sosirea masinilor – 18:00 Deschidere Oficiala E.O.F – 19:00 Concursuri – 20:00 Prezentare de moda Style Mile cu Mathe…
Primii paşi spre grădiniţă, de la J'ai Bistrot
Evenimentul cu tema ”Primii pași spre grădiniță” se va desfășura mâine, la J’ai Bistro, strada Mărăşti nr.6 din Tîrgu Mureş, cu începere de la ora 17. „V-am pregătit și o tombolă cu multe premii. Sponsorii și partenerii noștri scot la bătaie pachete cu ceaiuri Sonnentor, cărți cu povești, căni cu sigla Ceainăria Mămicilor și o…
Cadavru necunoscut în livadă
La data de 03.09.2014, Poliţia municipiului Tg. Mureş a fost sesizată de o persoană care se afla la cules de mere în livada din cartierul Tudor, despre faptul că a observat o persoană spânzurată. Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, echipa operativă a constatat că în livada de pomi fructiferi din cartierul Tudor, aflată…
Jaf într-un minut!
Jaf la o bancă din cartierul Răcădău, din municipiul Braşov. Evenimentul s-a produs în jurul orei 3:00. Potrivit primelor informaţii, doi bărbaţi au pătruns în incinta băncii prin forţarea uşii de acces. Ajunşi în interior, cei doi au furat o casetă de valori cu bani care aparţineau băncii. Purtătorul de cuvânt IPJ Brşov, Liviu Naghi,…
Despre vize la American Corner
Întâlnirea de azi, la American Corner din Târgu Mureş a fost organizată de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Mureş şi s-a dorit a fi una interactivă pe problematica obţinerii vizei pentru vizitarea SUA. Peste 80% dintre cei care s-au prezentat la interviul de obţinere a vizei pentru Statele Unite în…
Ordonanţa 55 va fi anulată, crede Johannis
Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că Alianţa Creştin Liberală (ACL) va contesta la Curtea Constituţională Ordonanţa 55 ‘de legalizare a traseismului în administraţia publică locală’ şi fiecare trecere a unui ales local de la un partid la altul, el avertizându-şi colegii ACL că îşi vor pierde mandatul…
Sanitas ameninţă cu proteste de stradă
„Federația Sanitas va relua pichetările Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerului Sănătății imediat după data de 15 septembrie 2014, dacă autoritățile responsabile nu vor lua măsuri urgente pentru soluționarea listei noastre de revendicări. Este vorba în primul rând de extinderea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului…
Locomotivă în flăcări
Locomotiva diesel a unui tren personal care circula pe ruta Târgu Mureş – Bucureşti a luat foc miercuri, în mers, între staţiile Gorneşti şi Periş. Potrivit plutonierului Andrei Claudiu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, imediat ce mecanicul a observat că iese fum de la compartimentul motor al locomotivei a…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.