La marginea municipiului Miercurea Ciuc, printre dealurile înverzite şi izvoarele cu apă minerală, veghează, de câteva veacuri, o statuie făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De aproape 450 ani, în preajma Rusaliilor Catolice, acest loc devine centrul spiritual al credincioşilor care vin să se roage la statuia Sfintei Fecioare în cel mai mare pelerinaj catolic…
Sentinţă în procesul "Dan Voiculescu"
Dan Voiculescu a fost condamnat, vineri, la 10 ani de închisoare cu executare şi confiscarea unui teren, a unei clădiri, a 5,8 milioane de lei de la fiicele lui şi i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA),…
Absolvenţi de facultate aşteptaţi la AZO
Datorită unui program adresat tinerilor absolvenţi de facultate în domeniul tehnic, aceştia au posibilitatea de a-şi dubla cunoştinţele teoretice prin activităţi practice, în vederea definitivării pe un post în cadrul companiei Azomureş. “Căutăm candidaţi cu o atitudine pro-activă, interes pentru tehnologie şi cunoştinţe de limba engleză. Apreciem spiritul de iniţiativă, gradul ridicat de flexibilitate precum…
Sunt destui în UDMR, consideră Kelemen
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat joi, că decizia preşedintelui Traian Băsescu de a respinge nominalizarea Rozaliei Biro pentru Ministerul Culturii este una pur politică şi că Uniunea va face o nouă propunere în zilele următoare. ‘Nu vreau să comentez prea mult pentru că este dreptul preşedintelui de a respinge o singură dată o propunere….
Casă nouă pentru E-On România
Potrivit purtătorului de cuvânt al E.On România, Mihai Predulescu, în zona cunoscută Benţa Towers de pe bulevardul Pandurilor din Târgu Mureş, se lucrează încă din aprilie la construirea unei clădiri de birouri. Construcţia de opt etaje ce va asigura birouri pentru cei 700 de angajaţi din cele 9 secţii dispersate momentan în oraş, va fi…
Poliştii luduşeni îi ajută pe novăcenii din Gorj
Poliţiştii luduşeni au contribuit cu ceea ce le-a stat în putere pentru a-şi ajuta semenii care trăiesc în localitatea Novaci, judeţul Gorj. Cei cinci poliţişti luduşeni au fost alături de 14 dintre familiile cele mai grav afectate de inundaţiile din Oltenia. Comisar şef Nistor Dorin, inspector Cojocariu Iulian, agent şef principal Pop Ştefan, agent şef…
Eurovision 2015, la Viena!
Alexander Wrabetz, directorul televiziunii publice austriece ORF, a declarat, miercuri, că Viena va găzdui ediția din 2015 a concursului Eurovision. Capitala Austriei s-a aflat în competiție cu orașele Graz și Innsbruck. „Viena se află în centrul Europei, a găzduit numeroase evenimente mari şi deţine în mod natural, în calitate de capitală, vocaţia de a organiza…
Miracolul lutului de la Corund
Unul din cei aproape 200 de olari din comuna harghiteană Corund, important centru de olărit din România unde se realizează ceramică tradiţională, este Jozsa Laszlo. Meşterul olar Jozsa Laszlo ia bucata de lut, o loveşte de câteva ori de masa de lucru, ‘ca să scoată aerul’, porneşte roata, îşi umezeşte mâinile şi… miracolul se produce….
Vona Gabor, în tabăra din Harghita
Vona Gabor, şeful partidului extremist Jobbik din Ungaria, este aşteptat joi, la o tabără de vară de la Borzont din judeţul Harghita. Anul trecut, Vona a declarat că Ungaria ar trebui să-şi asume un eventual conflict cu România pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Parlamentarul maghiar ne vizitează ţara la aproape o jumătate de an de când…
Turul ciclist al Ţinutului Secuiesc, la start
Deschiderea oficială a Turului ciclist al Ţinutului Secuiesc a avut loc miercuri seara, în curtea cetăţii Miko din Miercurea Ciuc, acolo unde au fost prezentate oficial cele 18 echipe înscrise în concurs. Cei 120 de sportivi care vor lua startul joi, din centrul municipiului Miercurea Ciuc, au de parcurs două etape şi două semietape, traseul…
S-au îndrăgostit de Tîrgu Mureş!
Poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Mureş au desfăşurat, în data de 04 august a.c., un control în teren, pentru depistarea cetăţenilor străini a căror şedere a devenit ilegală, pe raza de competenţă. Astfel, în urma verificărilor efectuate, au fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni străini, unul din Camerun…
Pompierii mureşeni, locul I pe ţară
Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureș a obţinut Locul I la Etapa a III-a – zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce s-a desfăşurat în perioada 31.07-01.08.2014, în judeţul Harghita şi care a reunit la start echipele judeţelor Mureș, Harghita, Brașov şi Covasna. Competitorii şi-au…
APIA eliberează adeverinţe fermierilor
Peste 30.000 de fermieri din judeţul Mureş vor primi începând de azi, 6 august 2014, adeverinţe eliberate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru obţinerea de credite de finanţare a lucrărilor curente. Adeverinţele se eliberează pentru fermierii care au depus cereri pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă. Potrivit Ovidiu Săvâşcă, directorul…
Lacul Sfânta Ana, unicul lac vulcanic din Europa
‘La Sfânta Ana şi în Tinovul Mohoş ar trebui să se organizeze un pelerinaj. Aici e un loc sfânt, unde fiecare trebuie să ajungă, cel puţin o dată în viaţă’. Aşa îşi începe prezentarea custodele Rezervaţiei Naturale Sfânta Ana-Tinovul Mohoş, Kerezsi Laszlo- Laci bacsi sau nea Vasilică, aşa cum se prezintă, adesea, turiştilor. De 23…
Înecat în Târnava Mică!
Secția de pompieri Târnăveni a intervenit în municipiul Târnăveni cu o autospecială, un autocamion, o ambulanță SMURD și o barcă pneumatică, pentru căutarea unei persoane posibil înecate în râul Târnava Mică, ieri după-masă. Este vorba de un tânăr de sub 20 de ani, care venise la podul feroviar împreună cu soră sa. Martorii povestesc, potrivit…
CL Sfântu Gheorghe, DA pentru Ţinutul Secuiesc
Consiliul local Sfântu Gheorghe, reunit marţi în şedinţă extraordinară, a adoptat o petiţie pentru autonomia aşa-numitului ‘Ţinut secuiesc’, respectiv a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, ce va fi adresată Guvernului şi Parlamentului României, precum şi forurilor internaţionale. Proiectul a trecut cu majoritatea de voturi a consilierilor maghiari, toţi cei patru consilieri români refuzând să voteze…
Relaxare şi vindecare sub nivelul mării
La 120 de metri sub pământ, într-o fostă galerie a Salinei Praid, aproape şase mii de oameni îşi îngrijesc sănătatea sau se bucură de clipe de relaxare. Pentru a ajunge la Baza de tratament a Salinei Praid, important obiectiv turistic al României, se parcurge cu autobuzul o distanţă de 1.250 de metri, după care, în…
Au sosit utilajele din SUA
Au sosit utiljalele ce vor moderniza secţia de producere a amoniacului. Cele două schimbătoare de căldură ce permit răcirea dioxidului de carbon în timpul funcționării secției de producere a amoniacului din cadrul Azomureș au fost descărcate pe platforma de la Tîrgu Mureș după un drum lung din Statele Unite. Vor fi montate în timpul reviziei…
Multiculturalitatea, acasă la „Unirea”
Ciudate sunt căile Domnului! Mi-a fost dat să învăţ primele slove la o şcoală generală unde s-au dat apoi „lupte seculare” pentru schimbarea numărului de înmatriculare într-un nume reprezentativ pentru bătrânul nostru oraş de pe Mureş. Primele propoziţii în schimb le-am caligrafiat într-o altă şcoală, deasemenea mult pomenită, ba pentru rezultatele ei, fiind o şcoală…
Centralele termice de cartier devin locuințe sociale?
„Boala lungă cu moarte se sfârşeşte”, spune un proverb şi nu putem decât să afirmăm că aşa este, dacă ne gândim la problema termiei centralizate în municipiul Tîrgu-Mureş. Probabil vă mai amintiţi cum rămâneau cartiere întregi ba fără apă caldă, ba fără căldură iarna şi fără apă rece în zile caniculare de vară. Responsabilă cu…
Legislația scurtcircuitează mai multe parcuri solare din Mureș
Din 2012 încoace, în județul Mureș au fost construite mai multe parcuri fotovoltaice, investitorii arătându-se tot mai atrași de acest tip de investiție. Acest trend ascendent se încadrează în trendul național, derivat din obiectivul României, care și-a asumat că, până în 2020, 38 % din energia livrată consumatorilor finali va fi din surse regenerabile. Din…
Colegiul „Unirea”, la schimb cu o tranzacţie imobiliară?
După aproape un an de discuţii, declaraţii radicale şi uneori belicoase, problema Colegiului Naţional „Unirea” a fost tranşată în ultima şedinţă de Consiliu Local, desfăşurată marţi, 29 iulie. Înţelegerea PDL – UDMR a funcţionat şi de această dată, democrat-liberalii votând încheierea unui nou contract cu Fundaţia Statusul Romano-Catolic, înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic şi alocarea sumei…
Ședință pe bani
Ședinţa ordinară a Consiliului Local municipal Reghin s-a desfășurat în ultima zi a lunii iulie, de la ora 15, având pe Ordinea de zi 19 puncte. Aleșii reghinenilor au aprobat rectificarea Bugetului General al municipiului Reghin pe anul 2014 și contul de execuție al bugetului de venituri și cheltuieli pentru trimestrul II al acestui an….
Se lucrează din plin pe șantiere
Început de lună august… perioadă destinată concediilor, vacanțelor și a plăcerilor de tot felul după un an de muncă solicitant. De fapt, pentru unii poate constitui o plăcere deosebită și realizarea unor proiecte care să asigure mai mult confort urban oamenilor. Vineri, întâmplător sau nu, pe unul dintre șantierele orașului i-am întâlnit pe Liviu Botezan…
Victorie clară la Piatra-Neamț
ASA Tîrgu-Mureș a obținut prima victorie în acest sezon de Liga 1, 4-1, în deplasare la Piatra-Neamț. După un joc dominat categoric de formația noastră, roș-albaștrii pregătiți de Adrian Falub s-au impus prin golurile înscrise de Ousmane Ndoye, minutele 22 și 45, Henrique, minutul 55 și Ioan Hora, minutul 84. Pentru Ceahlăul a egalat Cârjan,…
Sute de părinți vor parc pentru copii, pe strada Remetea
Strada Remetea din Tîrgu-Mureș este cea mai lungă din municipiu. Cu toate acestea, locuitorii străzii, precum și cei din străzile învecinate nu au niciun parc de joacă pentru copii amenajat modern. Astfel, părinții și bunicii sunt nevoiți să-și ducă copiii și nepoții în alte parcuri din cartierul Unirii sau din alte zone ale municipiului. Singurul…
Târnăveneanul Iulian Balea, milionar la New York
Târnăveneanul Julian Balea a plecat din ţară acum circa două decenii, pentru a studia în Statele Unite ale Americii, iar astăzi locuieşte la New York şi este wholesale manager pentru America de Nord în cadrul companiei Stefano Ricci; unul dintre cele mai scumpe branduri de lux pentru bărbaţi din lume. Julian Balea, de origine română,…
„Axa Moscova-Budapesta nu va trece prin România”
Unul dintre singurii politicieni români care a dat o replică autonomiştilor de la Tusványos a fost Cristian Diaconescu, candidatul PMP la preşedinţie, care, răspunzând la o întrebare legată de declaraţia premierului Ungariei, a spus: „Este o problemă importantă ca orice proiect în relaţia bilaterală româno-ungară să-l tratăm prin prisma unui respect reciproc pe care ni-l…
Canabis, alcool și dispariție la „Tusvanyos”
Patru tineri din Odorheiu Secuiesc au fost prinşi în flagrant în tabăra de vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad de ofiţerii antidrog, fumând o ţigară artizanală, de tip joint, suspectă a conţine canabis. De asemenea, pe perioada taberei, 11 tineri din campus au ajuns la Secţia de Urgenţă a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc sub…
Au spart 3 garaje pe Pandurilor!
Patrula de siguranţă publică formată din poliţist şi jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, a fost sesizată de către Ofiţerul de Serviciu azi-noapte, despre zgomote în zona garajelor, pe Bulevardul Pandurilor. Mai multe echipaje de poliţie şi de jandarmi au reuşit la scurt timp să-i prindă pe cei doi care au spart 3 garaje….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.