Tribunalul Mureş a respins, luni, ca inadmisibilă cererea Asociaţiei Siculitas împotriva avizului negativ dat de municipalitate pentru marşul secuiesc din data de 10 martie de la Târgu Mureş. ‘Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Soluţia poate fi atacată cu apel în cinci zile de la pronunţare’, a declarat Sonia Deaconescu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureş….
Nou sistem de porţionare şi de livrare a hranei la SCJU
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a inaugurat luni un sistem modern de porţionare şi de livrare a hranei pentru bolnavii internaţi, în valoare de circa 160.000 de euro, bani proveniţi din sponsorizări de la două companii importante din Târgu Mureş. ‘În orice unitate spitalicească cu paturi din România, servirea hranei către bolnavi trebuie…
Parcangii s-au supărat că nu joacă fotbal gratis
România este prizoniera politicienilor mărunți și foarte mărunți și Sighișoara e chiar în mijlocul țării. Nu ne mai miră multe lucruri pe aceste meleaguri, dar când un grup de consilieri locali părăsesc ședința de Consiliu pentru că nu li s-a acceptat proiectul de hotărâre prin care vroiau să folosească gratuit sălile de sport, asta e…
Primăriile și CJ, corigenți la încasări
Consiliul Județean Mureș și primăriile au încasat în exercițiul bugetar 2012 doar 66,6% din prevederi. Astfel, veniturile prevăzute au fost în sumă de 1.723.553 mii de lei, iar încasările efective doar 1.147.141 mii de lei. Sunt constatările Curții de Conturi a României, bazate pe informațiile oferite de Direcția Generală a Finanțelor Publice(DGFP), și cuprinse în…
Un mare combatant în prelucrarea lemnului
Ideea că în județul Mureș producţia de mobilă s-a situat pe locul I pe țară în anii 2000 şi 2002 şi pe locul al 3-lea în anul 2006 a determinat la începutul anului 2008, Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) şi societatea SC Mobex SA să formuleze împreună ideea înfiinţării unui cluster pe mobilă…
Retragerea președintei
Două plecări notabile din Consiliul Județean (CJ) s-au consumat la ultima ședință ordinară care s-a desfășurat joia trecută. Dacă demisia lui Vasile Filimon (liderul grupului PDL din CJ, loc luat acum de consilierul Florian Coman) a venit oarecum firesc – după condamnarea acestuia de Curtea de Apel Tîrgu-Mureș în dosarul privind incendiul din Piața Armatei,…
Din culisele istoriei
Situația din Ucraina mi se pare reprezentativă pentru manipularea deosebit de subtilă la care au ajuns liderii mondiali. În ciuda tuturor declarațiilor pro-democrație, consider că sentimentele imperialiste sunt încă extrem de prezente în diferite părți ale lumii. Cu siguranță că de aceste sentimente nu sunt străine nici SUA, nici UE, nici Rusia. Revenind la manipulare,…
Fabrica de Anvelope naște o tradiție
În anul 2007, după o activitate de aproape șase decenii, Fabrica de Anvelope din Luduș își închidea într-un mod penibil porțile. Rămâneau pe dinafară câteva sute de angajați puși în situația de a-și căuta, pentru ei și pentru familiile lor, alte surse de existență. Au urmat atunci câțiva ani grei în care suferințele au fost…
Focul poate să ardă și la buzunare
În luna ianuarie, Consiliul Local Luduș a aprobat Planul de ordine și siguranță publică a orașului, o lucrare complexă elaborată de Comisia locală de ordine publică a orașului din care fac parte: Cristian Moldovan – primarul orașului, Nicolae Cotta – șeful Poliției orașului, Gheorghe Vîntu – șeful Jandarmeriei orașului, Cornel Boitoș – șeful Poliției Locale,…
Amenzi mai puţine, dar mai consistente
Poliţia Locală Târnăveni şi-a prezentat raportul de activitate pe anul 2013 în faţa Consiliului Local. Comparativ cu anul anterior, sancţiunile contravenţionale aplicate au fost mai puţine, doar 626 la număr faţă de 719 sancţiuni în anul 2012. Cu toate acestea, cuantumul amenzilor a fost mai mare anul trecut, comparativ cu 2012, 61875 de lei fiind…
Protocoale de colaborare
Consilierii locali au aprobat în şedinţa de joi, 27 februarie, protocoale de colaborare cu trei asociaţii culturale, care au ales această formă de colaborare cu Primăria. Într-o şedinţă anterioară consilierii au votat un proiect prin care li se impune asociaţiilor să aleagă varianta de colaborare cu Primăria, fie printr-un protocol, fie prin intermediul Legii 350…
Femeile social-democratice au fost sărbătorite cu fast
380 de invitați din întreg județul, membri PSD și simpatizanți, au participat sâmbătă, 1 martie, la petrecerea organizată pentru a omagia femeile social-democrate. Întâlnirea a avut loc la restaurantul elegant al unui hotel din centrul municipiului Tîrgu-Mureș (Hotel Grand), a început după-masă la ora 14 și a ținut până seara târziu. După primirea invitaților, președintele…
Mii de persoane la Balul de Fărşang
Mii de persoane au participat săptămâna trecută în localitatea harghiteană Armăşeni, la tradiţionalul bal de Fărşang, organizat înainte de intrarea în Postul Paştelui pentru a îngropa iarna şi a alunga spiritele rele. Grupuri folclorice din Ocna de Jos, Bârzava, Ciceu, Sândominic, Sâncrăieni, Sânsimion, Cioboteni, Ditrău, Remetea, Lăzarea, Plăieşii de Jos, Vlăhiţa au prezentat câte o…
Populaţia şcolară din Harghita s-a redus drastic
Populaţia şcolară din Harghita s-a redus, în ultimii 12 ani, cu aproximativ zece mii de elevi, a anunţat în şedinţa Colegiului Prefectural, inspectorul şcolar general Bártolf Hedvig. Potrivit datelor statistice, dacă în anul şcolar 2002-2003 numărul de elevi din Harghita era de 63.351, în anul şcolar 2013-2014 acesta a ajuns la 52.959, ceea ce înseamnă…
Mai multe locuri de muncă declarate
Peste 5.000 de locuri de muncă au fost declarate de angajatorii harghiteni în ultimele patru luni după ce Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) a pus la dispoziţia acestora un portal de Internet, special conceput în acest sens, şi a declanşat o campanie de verificare a firmelor care încalcă legea. Directorul AJOFM Harghita,…
Salvaspeo va fi cooptat în CJSU Harghita
Serviciul Judeţean de Salvamont Salvaspeo va fi cooptat în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita la iniţiativa prefectului Adrian Jean Andrei, care consideră că salvatorii montani pot acorda un sprijin real la rezolvarea unor situaţii de urgenţă. ,,Mă bazez mult pe logistica pe care o deţine Serviciul de Salvamont şi pe profesionalismul şi…
Iarnă atipică pentru apicultori
Apicultorii harghiteni au traversat o iarnă atipică, în care consumul pentru hrana albinelor s-a dublat, întrucât temperaturile au fost ridicate, iar acestea au ieşit la lucru şi au consumat energie. Reprezentantul Asociaţiei Apicultorilor din Harghita, Lazar Tibor, a declarat că în noiembrie şi decembrie temperaturile au fost ridicate, iar albinele au ieşit din stup în…
Mai mult export decât import în Harghita
Operaţiunile de export, înregistrate la Biroul Vamal Harghita, le-au depăşit pe cele din import în cursul anului 2013, arată o analiză făcută publică de această instituţie. Potrivit datelor statistice, în 2013, în Harghita s-au înregistrat 4.668 de operaţiuni vamale, din care 3.617 au fost operaţiuni de export şi 1051 au fost operaţiuni de import. Apă…
Mezeluri neconforme în magazine
Comisarii pentru protecţia consumatorului din Harghita au amendat două magazine aparţinând aceluiaşi lanţ de supermarketuri întrucât ofereau spre vânzare mezeluri neconforme, loturile de produse fiind retrase definitiv de la comercializare. Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Harghita, Laurentiu Moldovan, a declarat că atât la magazinul de la Miercurea Ciuc, cât şi la cel de la…
UMF pe lista dilemelor pentru noul Guvern
Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, fost senator UNPR, a declarat vineri că Guvernul Ponta va avea de rezolvat o dilemă, dacă UDMR va aborda din nou problema Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, din cauza căreia Guvernul Ungureanu a căzut în 2012, iar USL a venit la putere. ‘Din lista problemelor care trebuie…
Doi jucători de la ASA la Naționala Under 21
Fotbaliştii Claudiu Bumba şi Alexandru Dan de la ASA Târgu Mureş au fost convocaţi de selecţionerul Bogdan Stelea pentru partida cu Insulele Feroe, programată în data de 5 martie, la Mogoşoaia, contând pentru Campionatul European Under 21 din 2015, informează clubul mureşean. Potrivit site-ului ASA Târgu Mureş, întâlnirea cu Insulele Feroe reprezintă cea de-a şasea…
„Vom putea avea un nou guvern mai capabil”
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat joi, la Târgu Mureş, că Uniunea urmează să decidă în ce mod va sprijini viitorul guvern, arătând că acesta va fi mai capabil decât cel actual, care s-a remarcat mai mult prin certuri. ‘Avem o echipă puternică, lucrează la text, sunt trei diferite tipuri de probleme, cele care…
„Fără UDMR la guvernare nu e reformă în ţară”
Senatorul Marko Bela a declarat joi, în cadrul Adunării Generale a UDMR Târgu Mureş, că experienţa ultimilor două decenii a dovedit că fără prezenţa Uniunii la guvernare nu există progres în ţară şi nu se adoptă reforme. Marko a subliniat rolul UDMR în îndeplinirea obiectivelor de integrare euro-atlantică a României, rolul jucat în semnarea tratatului…
Marșul secuilor s-ar putea muta la Casa Tineretului
Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a declarat joi că, în urma discuţiilor purtate cu organizatorul comemorării secuilor martiri din 10 martie, Izsak Balazs, a fost formulată o variantă de organizare a mitingului secuilor în zona Casei Tineretului, însă numai după ce instanţa se va pronunţa asupra cererii de anulare a avizului negativ emis de autorităţile…
Deputatul Vasile Gliga prevede o ruptură în PNL
Preşedintele PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a declarat joi într-o conferinţă de presă că după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu se prevede o ruptură în PNL şi că ar fi bine ca cei doi parlamentari de Mureş ai liberalilor să susţină Guvernul. ‘Cel mai important e cine va susţine Guvernul, coaliţia care la nivel naţional se…
Documentare de la Astra ajung la J’ai Bistrot
Astra Film on Tour – o extensie a Astra Film Festival din Sibiu, ajunge între 2 şi 4 martie 2014 la Târgu Mureş în sufrageria de la J’ai Bistrot, un loc prietenos unde realităţi din toată lumea ajung pe marele ecran şi relevă publicului mureşean de la subiecte locale din intimitatea altora până la subiecte…
S-a semnat protocolul de înființare a USD Mureș
Preşedintele PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a declarat joi, după semnarea protocolului de constituire a Uniunii Social Democrate (USD) la nivelul judeţului Mureş, că Partidul Social Democrat nu a trădat niciodată într-o coaliţie la nivel naţional, comparativ cu Partidul Naţional Liberal (PNL), pe care l-a acuzat de ‘dezertare’. ‘ În ultimele zile, s-au petrecut o serie…
Lansare de EP Theory of Mind la Office
Sambata, 1 martie, în The Office-Clubul Presei din Targu-Mures, Theory of Mind lanseaza oficial noul lor EP ‘I Felt The Sun’. Evenimentul vine la un an de la debutul lor pe scena alternativă autohtonă. EP-ul intitulat ‚I Felt The Sun’ ce va conține două compoziții originale plus o serie de remixuri la piesa ce da titlul…
Sighișoara Blues Festival ajunge la ediția a noua
Prin hotărârea Consiliului Local Sighișoara 11/30.01.2014, s-a aprobat organizarea ediţiei a IX-a Festivalului „Sighişoara Blues Festival”, în parteneriat cu Municipiului Sighişoara. Ediţia din acest an a Festivalului „Sighişoara Blues Festival” se va desfăşura în perioada 28-29 martie, scopul principal al acestuia fiind acela de cultivare a interesului pentru blues-ul autentic în rândul tuturor generaţiilor. Eveniment cultural cu…
British Documentary, la ediția a treia, în luna martie
În perioada 8-23 martie 2014, British Council în parteneriat cu Asociaţia K’ARTE, cu sprijinul Primăriei Tîrgu Mureş, organizează la Tîrgu Mureş cea de-a treia ediție a proiectului „British Documentary”. Proiecțiile celor 11 filme documentare, incluse în programul acestei ediţii, vor avea loc la Cinema Arta, în fiecare seară de sâmbătă şi duminică, între 8-23 februarie, de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.