Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, Marius Paşcan, a declarat joi, la Târgu Mureş, că va adresa o interpelare primului ministru în privinţa atitudinii manifestate de preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, arătând că solicită public demisia acesteia, pe motiv că şi-ar face funcţia de râs. Senatorul democrat liberal a spus…
Atenționare meteo de ploi, valabilă până vineri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo de ploi moderate cantitativ şi intensificări de vânt valabilă de joi de la prânz până vineri dimineaţă în întreaga ţară. Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 octombrie ora 12,00 – 18 octombrie ora 10,00, în Dobrogea, sudul Moldovei, estul Munteniei, Transilvania şi Maramureş va ploua şi se…
Exerciții de simulare a cutremurelor, în școli
Vineri, 18 octombrie și luni, 21 octombrie, de la ora 11:00, timp de 30 de secunde, în școlile din județul Mureș se vor face exerciții pentru testarea cunoștințelor privind reacția în cazul unor cutremure. La exerciții se vor testa modul de reacție a elevilor, a personalului didactic și auxiliar din școli în cazul unor cutremure,…
CNCD constată lipsa discriminării la UMF
UDMR a sesizat în vară Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, spunând că studenții maghiari de la UMF ar fi discriminați. Mai exact, UDMR sesiza faptul că ARACIS ar fi dispus o măsură abuzivă: „Instituţia în cauză a comunicat în scris o dispoziţie prin care prevede obligativitatea comunicării exclusive în limba română între studenţii medicinişti şi…
Facilități pentru firmele cărora Statul le este dator
Senatorul PDL Marius Pașcan anunță astăzi că va semna împreună cu colegii săi o inițiativă legislativă menită și vină în ajutorul agenților economici care au de recuperat datorii de la Stat. În opinia sa, „cauza principală a neachitării obligaţiilor fiscale de către aceşti operatori economici o reprezintă neîncasarea creanţelor la termenul de scadenţă de la…
Ofertă bogată de lungmetraje la Alter-Native
Pe lângă cele 60 de scurtmetraje selectate pentru concurs, organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native au inclus în program, şi anul acesta, numeroase lungmetraje. Printre titluri se regăsesc şi pelicule premiate la festivaluri internaţionale de renume. Printre acestea se numără şi „Poziţia copilului”. Filmul regizorului Călin Peter Netzer a câştigat, anul acesta, Ursul…
Noaptea reducerilor la 6 ani de Promenada
Sâmbătă, cu ocazia împlinirii a șase ani de activitate, Promenada Mall pregătește o serie de evenimente care să marcheze evenimentul. Comunicatul de presă amintește de Noaptea reducerilor, dar și concerte și tomobole cu premii: Intre orele 18-01, puteţi beneficia la ,,Noaptea reducerilor’’ de ţinutele favorite la cele mai mici preţuri. O gamă variata de îmbracaminte,…
Plan roșu pus în aplicare la accidentul feroviar
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Horea’ al judeţului Mureş a anunţat, miercuri, că, în urma accidentului feroviar petrecut între localităţile Gledin şi Râpa de Jos, la km 33+200m, din cauza amplorii evenimentului şi a numărului mare de victime, a fost pus în aplicare planul roşu de intervenţie stabilit pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. ‘Miercuri, în jurul…
Sindicaliștii Cartel Alfa vor picheta joi Prefectura
Liderul filialei Mureş a Confederaţiei Naţionale Sindicale ‘Cartel Alfa’, Markos Gyorgy, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că aproximativ 130 de sindicalişti vor picheta, joi, Prefectura Mureş, pentru a protesta faţă de neîndeplinirea revendicărilor sindicale de către Guvern. ‘Începând cu 1 octombrie, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa a demarat un program de acţiuni de…
Monitorizare medicală prin buton de panică
Un program de monitorizare medicală de urgenţă a nevăzătorilor prin buton de panică a fost lansat miercuri, în premieră naţională, de Asociaţia Nevăzătorilor din România filiala Mureş, Serviciul de Ambulanţă Samaritanus şi Asociaţia Samaritenilor din România. Coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Samaritanus, Varga Zsigmond, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că ideea demarării acestui program…
ISJ publică rezultatele la examenul metodiștilor
Inspectoratul Școlar Județean Mureș publică astăzi pe site-ul propriu rezultatele probei scrise din cadrul selecției pentru Corpul de Metodiști din cadrul ISJ. Lista cu rezultatele obținute poate fi consultată aici. Tot astăzi, Inspectoratul a mai publicat pe site, în cadrul procedurii de mișcare a personalului didactic, lista suplinitorilor repartizați și nerepartizați, în urma concursului de…
Cu căruța la furat de mere, la Reghin
Marţi, 15 octombrie 2013, o patrulă din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Reghin, a fost sesizată prin Dispeceratul Unic de Urgenţă 112, că mai multe persoane sustrag produse pomicole din livada societăţii SC Sucmerom SRL. Patrula de ordine publică s-a deplasat la locul indicat,unde a surprins 2 persoane cu o căruţă incărcată cu mere. Persoanele a fost identificate…
Spectacol „La Traviata”, pus în scenă la Sighișoara
Cu ocazia Anului Internaţional Verdi, Municipiul Sighişoara şi Colegiul Naţional ,,Mircea Eliade” organizează, în data de 5 noiembrie 2013, cu începere de la ora 18.00, spectacolul de operă „LA TRAVIATA”, în regia lui Marcel Stănciucu. Spectacolul va avea loc la Sala Mihai Eminescu. Îşi dau concursul: soprana Simonida Luţescu tenorul Andrei Lazăr baritonul Vasile Chişiu…
Competiție pentru copii, în mediul online
Organizația „Salvati Copiii” Romania, lanseză invitația tuturor elevilor, profesorilor și părinților din România de a se înscrie la „Competiția europeană pentru crearea de conținut pozitiv adresat copiilor” . În concurs poate fi înscrisă orice formă de conținut online, de la site-uri, blog-uri, clipuri video, până la jocuri sau aplicații educaționale. Conținutul trebuie să fie conceput pentru uzul copiilor și…
Accident feroviar cu 16 victime la limita de județ
Numărul persoanelor rănite în accidentul feroviar produs miercuri dimineaţa, între localităţile Monor şi Vătava, a crescut la 16, una dintre acestea fiind în comă, iar alte cinci suferind politraumatisme, contuzii şi fracturi, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, Marius Rus. Bărbatul aflat în stare foarte gravă şi inconştient a fost transportat…
Arafat va fi decorat de ambasadorul Franței
Excelenţa Sa domnul Philippe GUSTIN, Ambasadorul Franţei în România, va conferi distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare domnului Raed ARAFAT, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în cadrul unei ceremonii organizate la Reşedinţa Franţei, joi, 17 octombrie, de la orele 18.00. Aceasta înalta distinctie recompenseaza angajamentul domnului Raed Arafat în domeniul sanatatii publice….
BC Mureş joacă vineri, acasă cu BC Timişoara
BC Mureș va disputa meciul din cadrul etapei cu nr. 4 a LNBM, vineri, 18 octombrie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Adversară va fi BC Timișoara, echipă ce are 2-1 după primele trei runde. Tigrii au 1-2 după înfrângerile de la Craiova și Pitești și victoria de pe teren propriu…
Inițiativă inedită de sprijin a persoanelor cu dizabilități
Din iniţiativa Municipiului Tg. Mureş, Clubul MuresFly şi Asociaţia HIFA-România în 19 octombrie 2013 două persoane cu dizabilităţi vor avea posibilitatea să zboare la Festivalul de zbor organizat de MuresFly (Tg. Mureş str. Libertăţii nr. 120). Cele două persoane curajoase vor zbura pentru a atrage atenţia potenţialilor donatori asupra importanţei Parcului HIFA – un centru…
Poliția face cercetări la Colegiul Național Papiu
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş a început cercetările în cazul inscripţiilor şi desenelor obscene care au apărut pe clădirea de patrimoniu în care funcţionează Colegiul Naţional ‘Alexandru Papiu Ilarian’ din Târgu Mureş. ‘Sunt lucruri care cred că trebuie sancţionate. Am făcut chiar şi plângere penală, pentru distrugere (…) Până la urmă e o clădire de…
Lohinszky Loránd omagiat la Alter-Native
Organizatorii celei de-a 2-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, care va avea loc la Târgu Mureş, în perioada 6-10 noiembrie, au anunţat marţi că, în cadrul manifestării, vor fi prezentate şi trei filme în memoria artistului emerit Lohinszky Loránd, în care actorul interpretează rolurile principale. ‘Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de…
Proiectil de război descoperit la Aluniș
Ieri, 14 octombrie a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit pentru asanarea unui element de muniție în comuna Aluniș. La faţa locului, membrii echipei pirotehnice au identificat şi ridicat un proiectil exploziv. Muniţia provine, cel mai probabil, din al doilea război mondial, aceasta fiind ridicată, transportată şi…
39.000 de semnături pentru referendum
UDMR a depus, luni, la Consiliul Judeţean Mureş, listele cu cele peste 39.000 de semnături adunate pentru promovarea proiectului de hotărâre privind iniţiativa organizării unui referendum de înfiinţare a unei regiuni de dezvoltare formată din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, cu capitala la Târgu Mureş. ‘Am reuşit să strângem 39.400 de semnături, deci mai mult…
Document de la 1744, în colecția Bibliotecii Județene
În colecţia Bibliotecii Judeţene Mureş, cea mai mare de acest gen din ţară, care conţine peste un milion de volume, se află un document tipărit în anul 1744, ‘Articuli diaetales principatus Transylvaniae’, un act legislativ care conţine semnătura în original a împărătesei Maria Tereza. Documentul a fost tipărit la Sibiu în 1744 de către Johannes…
Arestați pentru proxenetism și trafic de minori
Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut, luni, mandatele de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele a şase persoane persoane acuzate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de proxenetism şi trafic de minori. Şeful DIICOT Mureş, Alin Lazăr, a precizat luni că 13 persoane au fost învinuite…
Vreme mai caldă decât normalul perioadei
Prognoza meteo pentru perioada 14-17 octombrie în zona Transilvaniei anunță temperaturi mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă, dar și câteva ploi: „În primele zile ale intervalului vremea se menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii octombrie, media valorilor maxime urmând a se situa între 17 şi 19 grade, iar a minimelor…
IȘJ acuzat de lipsă de transparență!
Săptămâna trecută, câțiva profesori mureșeni ne-au sesizat în legătură cu lipsa de transparență la Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Mai exact, este vorba despre câțiva profesori care au candidat la concursul pentru metodiști, în cadrul IȘJ Mureș, dar au fost respinși deși unii au destulă experiență, studii, publicații etc. pentru a fi considerați candidați cu șanse…
160 de ani de absențe, într-un singur an școlar
Elevii mureșeni au adunat într-un an milioane de absențe. Absențele duc la abandon școlar, iar problema persistă ca un domino: elevi mai prost pregătiți, cu note mici la examene, șomaj ridicat și așa mai departe. Vinovații, constituie un grup complex, fiind vorba atât de clasa politică, cât și de directori, inspectori, profesori și chiar părinți……
CL, alţi bani, alte distracţii
În ultima şedinţă de Consiliu Local au apărut câteva proiecte cu expunere de motive ilare care au căzut la vot din cauza tensiunii dintre grupurile politice reprezentate în forul deliberativ municipal. Ne vom axa, în principal, asupra acestora pentru că bugetul şi problema bilingvismului a făcut deja turul mass-media locale şi naţionale. Acest text de…
„Cine neagă Holocaustul nu e om”
La mijlocul săptămânii trecute, în Tîrgu-Mureş, precum şi în întreaga ţară, au fost comemorate victimele Holocaustului. Evenimentul a fost marcat prin mai multe activităţi, atât în centrul oraşului, la statuia Martirilor Evrei, cât şi în numeroase instituţii de învăţământ. La Monumentul Holocaustului din Tîrgu-Mureş a avut loc comemorarea evreilor deportaţi din judeţul Mureş. Vorbitorii au…
Grea convieţuirea asta
Săptămâna trecută, Poliţia Locală a amendat o târgumureşeancă pentru că a împărţit etichete bilingve cu denumirea produselor ce se comercializează prin piaţă. Au încadrat „fapta” la distribuire de manifeste, de parcă morcov şi murok ar reprezenta incitare (sau ar fi făcut reclamă) la ură rasială, etnică, religioasă etc., spre exemplu. Lakó Péterfi Tünde a fost…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.