Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, o informare meteo de caniculă şi disconfort termic, valabilă în intervalul 3-4 august, la nivelul întregii ţări. Conform meteorologilor, sâmbătă şi duminică vremea va fi călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării. În Banat şi Oltenia, valorile termice maxime vor depăşi pragul caniculei şi se vor situa…
Ambasadorul Elveției în vizită la Academia Sighișoara
Ambasadorul Elveţiei în ţara noastră, Jean-Hubert Lebet, a declarat joi, la Sighişoara, în deschiderea celei de-a XX-a ediţii a ‘Academiei Sighişoara’, ce se va derula până în 14 august, că aceasta este aniversarea unei aventuri extraordinare, care i se datorează atât violonistului Alexandru Gavrilovici, cât şi investitorilor elveţieni din România. ‘Se întâmplă de 20 de…
Transplat în premieră făcut la Tîrgu-Mureș
Şeful Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş, profesor doctor Benedek Istvan, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că a efectuat în premieră naţională un transplant de grefă, de la un tânăr polonez la unul român, cei doi având grupe sanguine diferite, pentru refacerea sistemului hematopoietic şi imunitar al organismului. ‘Astăzi a fost…
Educația – problema lipsei de joburi pentru romi
Nivelul scăzut de educaţie este cel mai mare impediment în accesarea locurilor de muncă de către romi, potrivit rezultatelor ‘Campaniei pe Ocupare’ derulate de Asociaţia Divers în cadrul proiectului ‘Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă – Centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă’ (CISPER), cofinanţat din Fondul…
S-au reluat săpăturile arheologice la Călugăreni
Muzeul Judeţean Mureş a reluat cercetările arheologice în castrul şi aşezarea romană de la Călugăreni, alături de studenţi şi specialişti de la universităţi din România, Germania şi Ungaria, pentru ca participanţii la prima ediţie a Festivalului Roman, care va avea loc în data de 3 august, să poată admira pe viu urmele locuirii romane din…
Se închide temporar bazinul acoperit din Weekend
În perioada 05 – 26 august Bazinul Olimpic Acoperit din complexul Weekend va fi închis pentru efectuarea unor lucrărilor anuale de revizii. Reprezentanții Primăriei Tîrgu-Mureș spun că în această perioadă se vor efectua lucrări de revizii şi reparaţii la termosuflantele cu aer cald, la instalaţiile de încălzire a apei din bazin, la instalaţiile de tratare…
Depozitul de deșeuri Sighișoara se extinde
Primăria Sighișoara a depus documentația de mediul pentru a putea începe lucrările de extindere a depozitului de deșeuri cu a treia celulă. Potrivit anunțului postat pe site-ul municipalității, o astfel de cerere este necesară pentru depozitele care primesc mai mult de 10 tone/zi sau au capacitatea mai mare de 25.000 de tone: „Municipiul Sighişoara, cu…
Campanie de informare pe tema reciclării la CJ
Consiliul Judeţean Mureş demarează campania de conştientizare publică: MUREŞUL RECICLEAZĂ, sub sloganul “Parteneriat pentru mediu. Viitorul depinde de noi”. Deschiderea va avea loc vineri, 2 august 2013, începând cu ora 11.00, în Sala Mică de Şedinţe a Palatului Administrativ. Pe parcursul lunii august, Consiliul Judeţean Mureş organizează o serie de evenimente ce promovează colectarea selectivă…
Întrevedere Dobre – Ambasadorul Beligiei
Marţi 30 Iulie 2013, Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre l-a avut ca oaspete la sediul instituţiei, pe Ambasadorul Regatului Belgiei în România – Excelenţa Sa, domnul Philippe Beke, aflat într-o vizită de lucru în Judeţul Mureş. Fiind a doua vizită în judeţul Mureş a Excelenţei Sale, discuţiile s-au axat în principal pe prezentarea proiectelor pe…
FCM se transformă peste noapte în ASA
Echipa FCM Târgu Mureş din Liga a 2-a de fotbal se va numi, începând din această săptămână ASA Târgu Mureş şi va adopta culorile roşu-albastru precum şi o nouă siglă, au informat miercuri oficialii clubului, într-un comunicat de presă. Potrivit documentului, Claudiu Maior, membru al Comitetului Director al clubului, a precizat că ideea schimbării denumirii…
Cei 3 cetățeni nemți victime la Tăureni vor fi repatriați
Cei trei cetăţeni germani care şi-au pierdut viaţa, luni seara, în urma prăbuşirii elicopterului în care se aflau alături de omul de afaceri Sorin Ţerbea şi de o angajată a acestuia, urmează să fie repatriaţi şi înhumaţi în Germania, a anunţat miercuri, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, comisarul-şef Alexandru Câmpean. ‘Cadavrele celor trei…
Oaspeți elvețieni la „Academia Sighișoara”
Eposul muzical intitulat ‘Drakool’, compus de elveţianul Daniel Schnyder, va fi prezentat în premieră mondială în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului ‘Academia Sighişoara’, care se va desfăşura în perioada 1-14 august, în Cetatea Medievală. Spectacolul ‘Drakool’ va fi prezentat în premieră mondială în data de 9 august, de la ora 20:00, în cadrul…
Discreție la înmormântarea lui Sorin Țerbea
Angajaţii Complexului President au solicitat mass-media, miercuri, printr-un comunicat de presă, să nu relateze despre înmormântarea afaceristului Sorin Ţerbea, decedat în accidentul de elicopter din urmă cu două zile, de la Tăureni, care este programată să înceapă joi, la ora 13.00. ‘Noi, angajaţii şi colaboratorii Complexului Hotelier President îl plângem pe cel care a fost…
Finala Campionatului Național de Atelaje
Comisia de Atelaje al Federaţiei Ecvestre Române în perioada 2-4 August organizează la Tîrgu Mureș finala Campionatului Național de Atelaje cu doi cai. Evenimentul va avea loc la Depozitul de Armăsari din Tîrgu Mureș. Vineri de la ora 10:00 va avea loc controlul veterinar, iar concursul va începe de la 11:30 cu proba de dresaj….
Primăria angajează un manager de universitate
Primăria Tîrgu-Mureş organizează concurs de proiecte de management pentru ocuparea postului de director al Universităţii Cultural-Ştiinţifice. Concursul se va desfăşura astfel în trei etape, care se vor finaliza cu susținerea proiectelor de management în cadrul unui interviu programat pentru data de 28 august. Între condițiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a putea participa…
SM@RT-EXPO introduce IT-ul în turism, la Sighișoara
Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov alături de partenerii: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sfântu Gheorghe, Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, Muzeul de Istorie Sighişoara şi Muzeul Municipal Mediaş desfăşoară proiectul SM@RT-EXPO, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Scopul proiectului cultural constă în realizarea unor noi instrumente şi metode de valorificare a patrimoniului cultural naţional prin intermediul tehnologiei informaţiei şi care…
Salina Praid evacuată din cauza unui posibil incendiu
Turiştii aflaţi în salina Praid şi muncitorii care lucrau în subteran au fost evacuaţi, marţi, din cauza unui posibil incendiu care a fost semnalat în interior. Directorul tehnic al Salinei Praid, Sebestyen Jozsef, a declarat, pentru AGERPRES, că se vede cum iese fum din subteran, dar nu se cunoaşte exact locul respectiv. Potrivit sursei citate, turiştii…
Elicopterul prăbușit la Tăureni a fost scos din lac
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, colonel Dorin Oltean, a declarat la finalul operaţiunii de scoatere a elicopterului prăbuşit în urmă cu o zi într-un lac din Tăureni, în care cinci persoane şi-au pierdut viaţa, că operaţiunea a decurs în condiţii normale, toate forţele implicate cooperând foarte bine. ‘Operaţiunea a decurs…
Atenționare meteo de vreme instabilă
Meteorologii au emis, marţi, o nouă atenţionare nowcasting de vreme instabilă, valabilă până la orele 13.45 în trei judeţe din zona Transilvaniei. Astfel, în intervalul orar 11.00-13.45, local, în judeţele Sibiu, Mureş şi Alba, sunt aşteptate intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală 60-70 km/h. Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru…
Un elicopter I 17 va interveni la Tăureni
Un elicopter I 17 al Inspectoratului General de Aviaţie urmează să sosească la Tăureni pentru operaţiunea de scoatere din apă a epavei elicopterului prăbuşit în urmă cu o zi, în care şi-au pierdut viaţa cinci persoane, a informat marţi colonelul Dorin Oltean, şeful ISU Mureş. ‘În momentul de faţă cadavrele au fost scoase. În funcţie de…
A cincea victimă a fost găsită
Cea de-a cincea victimă din accidentul de elicopter care a avut loc luni seara la Tăureni în judeţul Mureş a fost găsită marţi dimineaţa. Este vorba despre un om de afaceri german care se afla în elicopterul care s-a prăbuşit într-un lac din zonă. Victima a fost găsită la o distanţă de 10 metri de epava elicopterului,…
Sorin Țerbea a încetat din viață în accident de elicopter
Controversatul om de afaceri mureșean Sorin Țerbea a încetat în această seară din viață, în urma prăbușirii elicopterului în care se afla, în apropiere de Tăureni. La bordul aparatului de zbor se aflau șase persoane, din care patru au încetat din viață, una este încă dispărută, iar una se află în stare bună, suferind contuzii…
Asociere aprobată cu un club executat silit
Asociaţia Fotbal Club Municipal va primi bani de la bugetul local chiar dacă este în executare silită şi acest aspect contravine legii. Secretarul municipiului, Maria Cioban, responsabil cu viza de legalitate a avizat cu toate acestea proiectul. Iar consilierii locali l-au votat. Glumiţe şi chicoteli Şedinţa extraordinară de Consiliu Local a debutat cu două şedinţe…
Avem cea mai scumpă apă din Ardeal
O ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ), care ne așteptam să se prelungească din cauza celor 22 de puncte de pe Ordinea de zi, plus trei în regim de urgență, s-a încheiat însă fără dezbateri aprinse la majoritatea punctelor. Au fost însă și excepții. Pe Ordinea de zi normală, primele puncte au consemnat o demisie…
Plăceri de festival medieval
Sighişoara rămâne, cu certitudine, perla judeţului Mureş din mai multe puncte de vedere, iar fiecare popas între zidurile bătrânei cetăţi săseşti îţi relevă noi şi noi unghiuri până atunci necunoscute. Am revenit la Sighișoara… … aduși de cea de-a 21-a ediție a Festivalului Medieval care este unul dintre evenimentele emblematice ale burgului. Am bătut uliţele…
Șanse pentru tinerii cu inițiative
Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI) în parteneriat cu SIVECO România și Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat implementează, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2013, proiectul ,,Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului strategic românesc”. Acesta se desfăşoară sub sloganul “Fii tânăr antreprenor pentru viitor!” şi este cofinanţat de FONDUL…
Volkswagen Caddy, din nou câștigător
Caddy este din nou cel mai îndrăgit autovehicul pentru livrări urbane în domeniul prestatorilor de servicii de curierat. La invitația editurii ETM din Germania, 40 de experți din domeniul transporturilor rapide au ales mașinile cele mai performante. Cele 23 de autovehicule participante au fost structurate în patru categorii, iar decernarea premiului s-a desfășurat în Ostseebad…
Un nou început pentru baschetbaliştii ludușeni
În numărul 306 din 17-23 ianuarie 2011, Punctul relata despre o revigorare a baschetului în oraşul Luduş. Se împlinea atunci o jumătate de secol de când Viorel Marincaş, profesoara Silvia Găbudean-Mureşan şi un grup de elevi amenajau primul teren de baschet în curtea Şcolii Medii Mixte. Apoi, Iordan Timar a fost cel care a promovat…
17 străzi vor fi asfaltate
Săptămâna trecută, joi, s-a desfășurat Ședința ordinară de Consiliu Local, care a avut pe Ordinea de zi 17 puncte. Una dintre discuţiile purtate în cadrul Ședinţei ordinare a fost pe tema organizării în acest an a Zilelor Culturale Maghiare Reghinene. Propunerea a venit în scris din partea Asociaţiei culturale ,,Kemény János”, iar dacă s-ar organiza,…
„Eroii” au dansat în centrul orașului
Asociaţia ,,Laleaua” din Tîrnăveni a organizat săptămâna trecută, marți, un spectacol în centrul localităţii, cu ajutorul a 100 de copii. Aceştia au fost acompaniaţi de un grup de tineri din Olanda care au susţinut un moment artistic. Evenimentul a inclus o scenetă şi două dansuri. Timp de două săptămâni, tinerii olandezi au desfăşurat diferite activităţi cu copiii…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.