Peste 2.500 de obiecte de patrimoniu, aflate în colecţia Muzeului Etnografic Topliţa, sunt în pericol de degradare întrucât clădirea în care funcţionează este neîncălzită, iar Ministerul Culturii, sub tutela căruia se află, nu a alocat fonduri pentru reabilitarea instalaţiei. Promisiuni reci Managerul Centrului Cultural Topliţa, Costel Cristian Lazăr, de care aparţine Muzeul de Etnografie, a…
Cupa Mirona ajunge la a opta ediție
Clubul Sportiv Dansul Viorilor din Reghin, sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv organizează cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Naţional de Dans Spotiv Cupa Mirona. Cupa Mirona este un concurs de referinţă în dansul sportiv românesc, remarcându-se prin numărul mare de concurenţi talentaţi şi specialişti ai domeniului – peste 600 de dansatori, 40 de arbitri,…
20% din laptele mureșean nu respectă normele UE
Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltarea Rurală (DADR) Mureş, Liviu Timar, a declarat presei vineri că aproape 80% din laptele produs în judeţ respectă normele de igienă impuse de Uniunea Europeană şi că ceilalţi producători vor fi nevoiţi să ia măsuri pentru creşterea calităţii produselor. ‘România a beneficiat de trei derogări privind calitatea laptelui. Începând cu…
Tragedia de la Tarnița, pe scena Naționalului
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu Mureş a anunţat, vineri, punerea în scenă a premierei piesei ‘Punct triplu’, de Bogdan Georgescu, spectacol inspirat din tragedia de anul trecut, de pe Lacul Tarniţa din judeţul Cluj, când un tată şi-a înecat cei doi copii, iar apoi s-a sinucis. Regizorul Bogdan Georgescu a declarat vineri,…
Festivalul de Zbor Ultraușor Mureș Fly, în octombrie
Clubul Sportiv Mureş Fly în colaborare cu Aeroclubul României organizează în perioada 18-20 octombrie 2013 pe aerodromul Târgu Mureş cea de a V ediţie a Festivalului de Zbor Ultrauşor Mureş Fly. Festivalul are ca şi scop popularizarea sporturilor aeronautice ultrauşoare cum ar fi parapanta, motoparapanta, deltaplanul, motodeltaplanul, paraşutismul. Obiectivul este de a organiza un eveniment suficient de…
20 ani de Ford Mondeo
A deschis calea pentru airbag-urile standard. James Bond a condus-o. Şi a definit o întreagă clasă de votare în Marea Britanie. Ford Mondeo, maşina de familie a mărcii Ford, sărbătoreşte 20 de ani şi peste 4,5 milioane de vânzări în Europa şi totul este abia la inceput “Mondeo are o tradiţie bogată şi un viitor strălucit”, a…
Didi se antrenează cu ASA și ar putea reveni la Tg.Mureș
După despărțirea de Oțelul Galați, Cleidimar Magalhaes Silva, cunoscut în lumea fotbalului ca Didi, se antrenează din această săptămână cu lotul echipei ASA Tîrgu-Mureș. Didi, care a jucat pentru FCM Tîrgu-Mureș, în Liga 1, în sezoanele 2010-2011 și 2011-2012, poate ajuta echipa noastră prin plusul său de experiență, atât din teren cât și din afara acestuia….
Dezbatere pe tema taxării producătorilor de pălincă
O propunere legislativă de modificare a Codului Fiscal, ce prevede scutirea de plata accizei pentru cei ce produc pentru consum propriu până la 200 de litri de băuturi tradiţionale, a fost depusă la Parlament în această săptămână de un grup de 48 de deputaţi din toate partidele parlamentare, iniţiativa fiind susţinută şi de asociaţiile producătorilor…
Maraton pentru Ținutul Secuiesc
Între 15 și 27 septembrie are loc „MARATONUL PENTRU ȚINUTUL SECUIESC”. Maratonistul Juhos Gábor din Ungaria aleargă aproximativ 500 de kilometri (91 localități) pe teritoriile județelor Mureș, Harghita și Covasna. Ultima etapă se va desfășura în 27 septembrie pe ruta Bălăușeri-Găiești-Vălenii-Acățari-Corunca-Târgu Mureș. Traseul parcurs în Municipiul Tg. Mureș va fi B-du. 1 Dec. 1918 – str. Ștefan cel…
Reorganizare la UDMR Tîrgu-Mureș
Cele 13 circumscripţii care formează UDMR Târgu Mureş vor fi desfiinţate, noua conducere dorind o organizare pe cartiere, care să aibă structuri inclusiv la nivel de străzi, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă vicepreşedintele organizaţiei municipale, Kovacs Robert. ‘În momentul actual, suntem în faza convorbirilor cu cele 13 circumscripţii şi sperăm că vom putea conlucra…
Revoluța din '56 va fi comemorată și la Tg.-Mureș
Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Peti Andras, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că filiala pe care o conduce va dezveli o placă în memoria a victimelor transilvănene ale Revoluţiei Ungare din 1956, cu ocazia comemorării evenimentului, din data de 23 octombrie. Peti Andras a spus că mişcarea anticomunistă, care a debutat în 23 octombrie 1956,…
PDL propune program de vară educativ pentru copii
Vicepreşedintele Comisiei pentru Artă şi Media din Senat, Marius Paşcan, a anunţat joi, la Târgu Mureş, că împreună cu alţi senatori a iniţiat o propunere de includere în Legea Educaţiei Naţionale a organizării şcolilor de vară şi a unui program continuu în grădiniţe, facultativ, pe perioada vacanţelor. Motivul acestei propuneri, a spus Paşcan, ar fi…
Compensații bănești contră pădurilor protejate?
Senatorul democrat-liberal Marius Paşcan a anunţat, joi, la Târgu Mureş, că, potrivit Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), se fac demersuri pe lângă Comisia Europeană pentru acordarea de compensaţii băneşti proprietarilor de păduri din ariile protejate, care s-ar ridica anual la 20,4 milioane de euro. Paşcan a precizat că a adresat o interpelare, în acest…
Redeschiderea librăriei GOG, cu concert live
Odată cu reluarea stagiunii la Teatrul Ariel, se redeschide și Librăria GOG din incinta sediului din strada Poligrafiei. Evenimentul are loc astăzi, de la ora 19:00, ocazie cu care va avea loc și un concert al trupei „I am bandless”. „Muzica lui I am bandless, împletită cu întrebări despre, viață, dragoste, cărți, vise și biciclete…
BC Mureș se pregătește de primul meci acasă
Returul contra Sibiului se va desfăşura sâmbătă, 28 septembrie de la ora 19,00. „Chiar dacă a existat solicitarea de transmisiune pentru vineri a returului din primul tur a Cupei României, din păcate sala este ocupată la momentul respectiv, aşadar meciul se va desfăşura conform programului iniţial”, a spus preşedintele BC Mureş, Cornel Lungu. Despre returul din…
ISJ: 55 mil. lei lipsă pentru finalizarea unor investiții
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Ştefan Someşan, a declarat miercuri, în şedinţa Colegiului Prefectural, că pentru finalizarea lucrărilor la cele 60 de instituţii de învăţământ aflate în diverse stadii de execuţie este nevoie de 55 milioane de lei. ‘În judeţul Mureş, există 60 de unităţi de învăţământ care se află în diverse stadii de execuţie –…
20% din subvențiile APIA acordate nejustificat
Directorul Executiv al APIA Mureş, Adina Ţiţiu, a declarat miercuri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că la nivelul judeţului au fost identificate până în prezent 6.409 de persoane, adică aproape 20% dintre solicitanţi, care au încasat nejustificat subvenţii în agricultură şi zootehnie, în valoare totală de 14.202.000 lei. ‘Activitatea căreia i se acordă atenţie în ultima…
Dobre respinge ideea referendumului UDMR
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat miercuri că regionalizarea ţării nu intră în competenţa autorităţii judeţene, reacţionând astfel la anunţul făcut de UDMR Mureş de iniţiere a demersurilor pentru organizarea unui referendum în vederea creării unei regiuni Mureş-Harghita-Covasna, cu capitala la Târgu Mureş. Preşedintele CJ Mureş a precizat că, potrivit Legii 3/2000 privind…
Primăria începe distribuirea ajutoarelor de încălzire
Primăria Tîrgu-Mureș anunță că începe să primească cereri de la consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică sau lemne, care beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei. Dacă aveți venitul net mediu lunar pe membru de familie de până la 615 lei, puteți depune o astfel de cerere, începând cu data…
Referendumuri pentru autonomie inițiate de UDMR
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a anunţat, miercuri, că formaţiunea politică pe care o conduce începe demersurile pentru organizarea de referendumuri în şase judeţe, care ar urma să se unească în două regiuni de dezvoltare economică. El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că prin referendum ar urma să se decidă ca judeţele Harghita, Covasna şi…
Akos Mora, la un pas de a-și pierde mandatul de senator
Senatorul PNL de Mureș Akos Mora e la un pas de pierderea mandatului. Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că senatorul este în stare de incompatibilitate, printr-o decizie definitivă și irevocabilă. Pe site-ul instituției se precizează că instituția „Respinge recursul declarat de Mora Akos Daniel împotriva sentintei civile nr. 34 din 24…
Târgul Muzeelor organizat la Palatul Culturii
Muzeul Judeţean Mureş va organiza, în această săptămână, Târgul Muzeelor, în cadrul Centenarului Palatului Culturii din Târgu Mureş, ocazie cu care vor fi prezentate fotografii de secol XIX, produse meşteşugăreşti de epocă, eşantioane minerale de colecţie şi expoziţii de artă. Potrivit reprezentanţilor Muzeului, manifestarea va debuta joi, cu un târg de piatră decorativă şi bijuterii…
Peste 450 de joburi la bursa locurilor de muncă
Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Mureş, a anunţat, marţi că, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care va avea loc în această săptămână, 51 de agenţi economici vor oferi 457 de locuri de muncă. La Târgu Mureş şi-au anunţat participarea 29 agenţi economici, care oferă 257 de locuri de muncă,…
ASA joacă acasă cu Craiova, sambata 28 septembrie
Meciul dintre ASA Tirgu Mures si CS Universitatea Craiova contand pentru etapa a 4-a a campionatului ligii a 2-a, seria a 2-a, se va disputa sambata, 28 septembrie 2013, cu incepere de la ora 21, pe stadionul Trans-SIL. Ambele formatii vin dupa esecuri in runda precedenta, formatia din Tirgu-Mures pierzand meciul din deplasare de la Satu…
Românii vor să omologheze o nouă rasă de câini
Preşedintele Asociaţiei Chinologice Mureş, Lokodi Csaba Zsolt, a declarat marţi pentru AGERPRES, că, la nivelul asociaţiilor chinologilor din România se discută despre omologarea unei rase autohtone de câini de companie, aşa-numitul Pekirom sau micul spaniel românesc. ‘Noi avem exemplarele încă de acum 100 de ani. Inclusiv Carol I a avut un astfel de câine, care semăna…
Steaua lui Tőkés apărată de Kincses Előd
Avocatul Kincses Elod, care îl reprezintă pe Laszlo Tokes în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, a declarat luni, la Târgu Mureş, că Adunarea Generală pentru alegerea Consiliului de Onoare – forul care trebuie să ia decizia cu privire la oportunitatea retragerii distincţiei europarlamentarului – a fost nestatutară, atât prin numărul celor prezenţi,…
900 de filme înscrise la Alter-Native
Organizatorii celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native, care va avea loc la Târgu Mureş în perioada în perioada 6-10 noiembrie, au anunţat luni că în faza de preselecţie au fost înscrise 899 de pelicule pentru cele patru secţiuni – ficţiune, documentare, experimentale şi animaţie. ‘Data de 21 septembrie a…
Alina Manole revine cu un concert la Tîrgu-Mureș
Primul concert din toamnă de la J’ai Bistrot aduce o seara rară, în care vom avea Luna Pătrată, luni, 30 septembrie, de la ora 19:30. Alina Manole e ca orice adult: nu se schimbă. Rămane același Om, dăruit și sincer, pe scenă și în afara ei. Muzica pe care o scrie păstrează subiecte Tabu, scrise în…
Vremea se încălzește ușor, ploile rămân
Potrivit prognozei ANM, vremea se încălzește ușor, dar nu scăpăm în totalitate de ploi în următorul interval. Iată și prognoza completă pentru Transilvania: „Intervalul va debuta cu o vreme răcoroasă, regimul termic din timpul zilei fiind caracterizat de valori sub cele normale ale perioadei, în medie de 16…17 grade. O creştere de temperatură se anticipează în jurul…
Minorităţile pierd la Bruxelles. Lupta continuă…
Săptămâna trecută UDMR a pierdut, în faţa Uniunii Europene, lupta prin care spera obţinerea unor drepturi suplimentare pentru minorităţile naţionale. După părerea noastră, UDMR a greşit prin faptul că a implicat în această luptă atât minorităţile istorice tradiţionale, cât şi minorităţile formate recent, cum ar fi românii din Spania. Poate o soluţie mai bună ar…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.