Direcţia Silvică Mureş a anunţat, miercuri, că, pe parcursul anului trecut, furturile de material lemnos din pădurile de pe raza judeţului s-au ridicat la peste 6.000 de metri cubi, ceea ce ar reprezenta echivalentul a peste şase hectare de pădure, cele mai expuse fiind pădurile private, care nu sunt păzite. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei…
Prefectura a editat o revistă dedicată Unirii
Pentru marcarea împlinirii a 154 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Prefectura Mureş a editat Revista ‘Unirea Principatelor Române – 1859’, la iniţiativa purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cosmin Blaga, care va fi distribuită gratuit şcolilor şi universităţilor din Târgu Mureş. ‘Revista a fost o idee de-a mea, îmi doream să marcăm acest…
„Parlamentarul devine un potenţat şi un privilegiat”
‘Este o adevărată sfidare şi batjocură la adresa cetăţeanului de rând pentru că prin statutul votat de majoritatea parlamentară reprezentată de USL pur şi simplu parlamentarul devine un potenţat şi un privilegiat. El nu se mai bucură de aceleaşi drepturi sau nu mai este un om de rând, el devine mult mai mult în sensul…
Maestrul Beligan premiat la Tîrgu-Mureș
Maestrul Radu Beligan a primit, marţi seară, Medalia de aur a artelor din Transilvania de la primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, imediat după reprezentaţia din ‘Confesiuni Despre Artă şi Viaţă’. Gestul primarului l-a luat prin surprindere pe actorul ajuns la vârsta de 94 de ani, mai ales că această festivitate nu a fost prevăzută în…
Big brother funcțional la Tîrgu-Mureș
Municipiul Târgu Mureş a fost dotat cu un sistem de monitorizare stradală pentru siguranţa populaţiei, unic în Regiunea Centru, în urma implementării unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional, în valoare de 3,5 milioane de lei, a declarat presei, marţi, Dana Ijac, şef Serviciu strategii şi programe economice din cadrul Primăriei. ”Proiectul este unic la nivelul…
Justiţia independentă, singura speranţă a României
Judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al CSM şi membru al Consiliului, crede că lupta pentru putere în Ministerul Public a atras şi CSM într-o capcană. Mai jos interviul pe care judecătorul ni l-a acordat. Reporter: Care este substratul disensiunilor din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în opinia dumneavoastră? Jud. Horaţius Dumbravă: E ecoul unei acerbe…
Spectacol joi, cu ocazia celebrării Unirii
Joi, 24 ianuarie, Primăria Tîrgu-Mureș organizează un spectacol de celebrare a Unirii Principatelor. Acesta va avea loc la Teatrul Național, de la ora 17:30 și vor concerta Ionuț Fulea și Dumitru Fărcaș. De asemenea participă Societatea Culturală „Miorița”, iar de la ora 18:45, în Piața Teatrului va fi organizată și o Hora Unirii. Participă actorii…
Program nou la patinoar
Începând cu data de 23.01.2013, patinoarul din zona centrului Cultural Mihai Eminescu va funcţiona după următorul program: Sâmbătă şi Duminică: Tura 1 – 930-1100 Tura 2 – 1130-1300 Tura 3 – 1330-1500 Tura 4 – 1530-1700 Pauză 1700-1800 Tura 5 – 1800-1930 Tura 6 – 2000-2130 Luni – Vineri: Tura 1 – 1130-1300 Tura 2…
Sute de infracțiuni pe rutele CFR
În perioada 18 – 20 ianuarie a.c., peste 700 de poliţişti de la transporturi, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Română, au desfăşurat o acţiune la nivel naţional, în staţiile de cale ferată, precum şi pe trenurile de călători care circulă pe magistralele CF şi secţiile feroviare adiacente acestora….
Școală fără cursuri la început de aprilie
Programul Școala altfel, implementat anul trecut în mai multe școli din întreaga țară, va fi reluat anul acesta sub forma programului „Să știi mai multe, să fii mai bun”. Astfel, în săptămână 1-5 aprilie nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit, ci după un orar special. În program vor participa fiecare unitate de învățământ, vor fi incluși toți…
„Netăierea pădurilor ar trebui subvenționată”
Deputatul PNL Ioan Cristian Chirteş a declarat presei luni, la Târgu Mureş, că România ar trebui să subvenţioneze netăierea pădurilor, aşa cum procedează alte state europene care oferă sume de bani proprietarilor de fond forestier, reprezentând contravaloarea a ceea ce aceştia ar putea exploata. ‘România are încă păduri valoroase, are păduri de calitate. Nu că se…
Anchetă din cauza scurgerilor de gaz de luni
Prefectul judeţului Mureş, dr. Corneliu Grosu, a cerut o anchetă în urma incidentului de luni, care a generat o puternică scurgere de gaz metan şi a provocat panică în rândul populaţiei din municipiul Târgu Mureş şi din comuna Sângeorgiu de Mureş. ‘Oricum îi asigur pe toţi oamenii că situaţia este acum sub control, însă trebuie…
Obiectivul FCM rămâne promovarea
Directorul general al Fotbal Club Municipal Târgu Mureş, Aurelian Băbuţan, a declarat luni, la reunirea lotului, că obiectivul echipei pentru returul Ligii a II-a rămâne acelaşi cu cel stabilit la începutul campionatului şi anume promovarea în Liga I. ”Obiectivul rămâne acelaşi de la începutul campionatului: promovarea. Au fost fel şi fel de speculaţii că aş…
Octombrie roșu de atacuri cibernetice
Pe baza informațiilor tehnice furnizate la sfârșitul anului 2012, de către compania de securitate KASPERSKY LAB, în baza protocolului de cooperare, cu referire la amenințarea cibernetică denumită ROCRA, Centrul Național de Răspuns la Incidendetele de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a identificat, până în prezent 4 adrese IP în România, care au fost victime ale acestui atac….
Coșmarul justiției rurale
Conform spuselor unor cetățeni, comuna mureșeană Nadeș este dominată de infractori dezlănţuiţi, împotriva cărora nimeni nu are putere şi curaj să ia vreo măsură. Spargeri, raliuri, hoții la drumul mare fără ca cineva să facă ceva sunt câteva dintre aspectele care caracterizează mica comună din apropierea Sighișoarei. Această situaţie ne-a fost adusă la cunoştinţă de…
Universitățile mureșene și-au deblocat posturile
Universităţile de stat târgumureşene sunt în febra înscrierilor la examenele pentru posturile didactice deblocate de Guvern. Oferta Universităţii de Medicină şi Farmacie se cifrează la 87, în timp ce la Universitatea „Petru Maior” sunt disponibile şase posturi. Singura problemă ce ar putea apărea, la fel ca şi la alte concursuri derulate la instituţiile de învăţământ…
La un an
Anul trecut, cam pe vremea asta, niște mii de târgumureșeni au ieșit în stradă, fără autorizarea de a protesta, pentru a-l apăra pe Raed Arafat în disputa cu Băsescu. De la susținerea lui Arafat, până la „jos Băsescu” și „PD-L, USL, aceeași mizerie”, n-a fost decât un pas, care s-a făcut în mai multe orașe…
Mureș va fi gazda unui concurs de schi
Gaz Metan Mediaș a învins sâmbătă echipa tîrgumureșeană de baschet BC Mureș, cu scorul de 76-63. Cu o defensivă agresivă şi exactă, cu procentaje bune în faza ofensivă, gaziştii s-au desprins încă din debutul meciului. Mureşenii au început mai bine repriza a doua, au egalat pe tabela de marcaj şi chiar au trecut pentru puţin…
Un cod rutier mai restrictiv
Noul Cod Rutier a intrat în vigoare de săptămâna trecută, începând cu data de 19 ianuarie. Fără îndoială, schimbarea cea mai importantă, care a produs vâlvă la serviciile de permise și înmatriculări auto din toată țara, se referă la preschimbarea permisului de conducere, cu obligativitatea efectuării unor analize medicale. De teamă că nu vor avea…
Importurile de maşini second au crescut cu 85%
Importurile de maşini second-hand în România au crescut, în decursul anului 2012, cu 85%, până la 175.000 de unităţi, lider pe această piaţă fiind Volkswagen cu aproape 42.700 de unităţi. Anul trecut au fost importate 175.000 de maşini rulate în România, echivalentul unei creşteri de 85% faţă de 2011, când se consemnaseră 94.500 de unităţi…
Imagini inedite cu Sighișoara, premiate în Slovacia
La începutul acestui an, Primăria municipiului Sighișoara a primit invitația de a participa pentru a treia oară la concursul internaţional de creaţie pentru copii „Patrimoniul Mondial în viziunea copiilor”. În ultimii doi ani (2011, 2012) elevii sighișoreni au participat la concurs alături de alte 13 țări, lucrările lor remarcându-se, iar în fiecare an sighișorenii primind…
Micii handbalişti din Tăureni, ascensiune în forță
Un prim succes al micilor handbalişti din comuna Tăureni a fost consemnat în ziua de 12 ianuarie, atunci când echipa condusă de profesorul Vasile Dobrău, directorul Şcolii Gimnaziale a înregistrat prima victorie din acest an. Trei meciuri – trei victorii Ascensiunea echipei micilor handbalişti din Tăureni a început atunci când la conducerea şcolii gimnaziale a…
Reghinenii stau bine la capitolul furt
Procurorii reghineni și-au făcut bilanțul pe anul 2012 și acesta indică o scădere a numărului de dosare penale înregistrate, dar şi soluţionate. Oamenii legii din Reghin au înregistrat anul trecut 2.687 de dosare, cu aproximativ 30 mai puține decât în 2011. În ceea ce privește dosarele soluționate, numărul lor a fost de 2.332 în 2012…
Târnăveniul a deschis anul cultural
Municipiul Târnăveni a fost loc de popas pentru marele poet național Mihai Eminescu, care în drumul spre Blaj s-a oprit la crama din Târnăveni în vara anului 1869. Un motiv în plus ca de ziua poetului să se organizeze la Tîrnăveni mai multe manifestări culturale. Casa municipală de Cultură din Tîrnăveni a deschis anul cultural…
Începe distribuția de ajutoarelor oferite de U.E.
Luni, 21 ianuarie 2013, la ora 9.00, începe distribuirea ajutoarelor alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România. Cantităţile de produse alimentare destinate conform PEAD 2012/persoană eligibilă care se vor distribui sunt următoarele: mălai 5 kg, zahăr 4 kg, orez 8 kg, paste făinoase 1.2 kg, biscuiţi…
Furt de energie electrică depistat de Jandarmi
Joi 17 ianuarie, pe baza unor informaţii legate de furtul de energie electrică din reţea, un echipaj de jandarmi îmreună cu angajați de la Electrica au acționat la Fântânele și Călimănești, pentru depistarea persoanelor care activau prin branşament ilegal la reţeaua electrică. În urma derulării acestei acţiuni mai multe persoane au fost interpelate şi depistate cu…
Trei noi achiziții la FCM înainte de retur
Lotul echipei FCM Tîrgu-Mureș are, începând de astăzi, alte 3 noutăți. Este vorba de jucătorii Andrei Peteleu, George Cristian Ganea și Costinel Gugu. Andrei Peteleu este un fundaș dreapta, în vârstă de 20 de ani, care a evoluat la Gloria Bistrița. Peteleu a venit la FCM Tîrgu-Mureș liber de contract, după ce și-a reziliat contractul cu…
Evaziune fiscală de 14,5 mil. lei în 2012
Prejudiciul stabilit în urma faptelor de evaziune fiscală în anul 2012 depăşeşte suma de 14,5 milioane de lei, iar din acesta a fost recuperat circa 45 la sută, se arată în bilanţul activităţii pe anul 2012, dat publicităţii joi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş. Conform documentului, în domeniul combaterii criminalităţii economico-financiare poliţiştii mureşeni au…
Primăria caută șef la Serviciul Juridic
Primăria anunţă organizarea concursului pentru ocuparea unui post vacant de conducere de şef serviciu la Serviciul juridic, contencios administrativ şi administraţie publică locală din cadrul Direcţiei juridice, contencios administrativ. Concursul va avea loc la sediul instituţiei, în data de 19 februarie, de la ora 10.00 – proba scrisă şi în data de 21 februarie, ora 12.00…
Controalele la cauciucurile de iarnă continuă!
Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, peste 900 poliţişti (dintre care 389 poliţişti de la rutieră, 356 poliţişti de ordine publică şi 159 poliţişti din cadrul altor structuri) au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.