Voi chiar vă/v-aţi credeţi/crezut „dumnezei”!?
Unul din făuritorii Românei Mari, mai apoi prim-ministru, craiovean sadea, spunea aşa: „În Ţara Românească s-a furat şi se va fura. Îmi doresc totuşi să apuc ziua în care măcar să se fure boiereşte, nu …
Festivalului Internaţional de Chitară „Harmonia Cordis”. Iată programul pentru azi și mânie
În această perioadă 8 – 13 august 2017, municipiul Tîrgu Mureş este gazda celei de a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Chitară „Harmonia Cordis”. Este cel mai mare eveniment de acest gen din estul …
Managerul spitalului Clinic Județean dr. Dan Stefan Sîmpălean a fost demis! Vezi cine i-a luat locul
Managerul spitalului Clinic Județean dr. Dan Stefan Sîmpălean a fost demis! Acesta a fost numit în funcție la data de 17 septembrie 2015, iar în 2016 în urma concursului a reușit să devină titular. În …
Lansare de carte în costume populare, la Iernut
Vineri, 18 august Casa de Cultură, ora 18:00, Biblioteca Orășenească Iernut organizează Lansare de carte, un eveniment cultural de excepție, la care participații vor purta costume populare. Zăpezi de soare Autoarea Daniela Mărginean își va …
Program de lucru la Serviciile publice de pașapoarte și în minivacanța de Sfânta Maria
Programul de lucru al Serviciilor publice de pașapoarte va fi modificat pentru a veni în sprijinul populației, dar mai ales pentru prevenirea aglomerației din ziua de miercuri, prima zi lucrătoare după minivacanța de Sfânta Maria, …
Festivalul 5R (ROMAN) la Călugăreni se apropie! PROGRAM
Muzeul Județean Mureș împreună cu Teatrul Șura din Călugăreni anunță că se apropie noua ediție a festivalului 5R (ROMAN). Acesta se va desfășura la Călugăreni, comuna Eremitu, județul Mureș, în 12 august 2017, între orele …
Dorin Florea, despre noul dosar DNA
Ca urmare a comunicatului DNA din data de 10.08.2017 potrivit căruia Maior Claudiu ar fi semnat în mod nelegal, respectiv prin uzurparea funcției de primar al Municipiului Târgu Mureș, un număr de 9.198 de dispoziții …
În Mureș, Serviciul public de pașapoarte va lucra și în minivacanța de Sfânta Maria
Programul de lucru al Serviciilor publice de pașapoarte va fi modificat pentru a veni în sprijinul populației, dar mai ales pentru prevenirea aglomerației din ziua de miercuri, prima zi lucrătoare după minivacanța de Sfânta Maria. …
Tompa Miklos pentru Mela, la Vâltoarea Mureșeană 2017
Spre sfârșitul acestei luni, Compania Tompa Miklos va avea o reprezentație extraordinară, în programul Festivalului Vâltoarea Mureșeană 2017, cu spectacolul Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte de Radu Afrim. Spectacolul …
Info trafic – restricții circulație
Pe DN13C, pe sectorul Vânători (județul Mureș) — Cristuru Secuiesc (județul Harghita), este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeț avariat de o viitură. DN67C—Transalpina …
S-a încheiat Tabăra de educație ecologică Milvus
31 de copii de diverse vârste au participat la a unsprezecea tabără Milvus, organizată anul acesta la Mitrești, județul Mureș. Timp de șase zile (4-10 august) copiii au avut parte din plin de evenimente, excursii …
DGASPC Mureș transmite recomandările specialiștilor pentru părinții copiilor care folosesc mediul on-line
Pe siteul DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI MUREȘ, DGASPC Mureș transmite recomandările specialiștilor pentru părinții copiilor care folosesc mediul on-line. Iată care sunt aceste recomandări: Petreceți timp zilnic cu copilul dvs., stați …
De Sfânta Marie se va desfășura a VI-a ediție a evenimentului „La Oarba și Iernut”
Marți, 15 august, cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, se va desfășura a VI-a ediție a evenimentului „La Oarba și Iernut”. Cu această ocazie cântecul popular patriotic va răsuna lângă Monumentul Eroilor Români din Al …
Târgumureșeni! Să donăm pentru 100 de copii nevoiași la „Copacul cu haine”!
Duminică, 3 septembrie, se va organiza, din nou, la Tîrgu Mureș evenimentul Copacul cu haine, la Curtea Eden Beauty, Piața Republicii nr.48 (Cartier 7 Noiembrie). Cu această ocazie se vor aduna haine și încălțăminte pentru …
City’us Tirgu-Mures participă, în weekend, la Cupa Cetății – Deva
City’us Tirgu-Mures participă în acest sfârşit de săptămână la un puternic turneu internațional, Cupa Cetății – Deva, de la ora 17. Adversarul din primul meci, campioana Serbiei, KMF Ekonomac Kragujevac. În continuare, de la ora …
Maior sub control judiciar. Florea pus sub acuzare. Un nou dosar penal!
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, de la data de 10 august 2017, față …
Documentar-șoc despre vânătoare! Safari, de mâine la cinema
București, 10 august 2017 – Safari, documentarul provocator despre turiști plecați la vânătoare de animale mari în Africa, regizat de controversatul regizor austriac Ulrich Seidl, va intra vineri în cinematografe. Filmul va rula în București, …
Cei mai tineri subofițeri jandarmi, în misiune
Jandarmeria Mobilă Mureș, o prezență activă, la mai multe manifestări din spațiul public. Peste 80 de jandarmi mureșeni, din cadrul Grupării Mobile Târgu-Mureș, vor acţiona în perioada 11-15 august a.c., pentru asigurarea climatului de ordine …
Concert inedit de prime audiţii sub titulatura Muze sau Zâne?
În fiecare an, Academia Sighişoara îşi propune promovarea creaţiei contemporane româneşti şi internaţionale. În acestă ediție, o acţiune aparte pentru compozitorii români, artişti şi bursieri ai Academiei Sighişoara din ultimii ani – Alexandru Murariu, …
Atentie, soferi! Transport agabaritic pe ruta Reghin – Tîrgu Mureș – Sighișoara!
În perioada 10.08.2017 – 14.08.2017 se va efectua un transport cu depășiri pe ruta: Bistriţa – DN17 – DN15A – Sărăţel – Herina – Reghin – DN15 – Târgu Mureş – DN13 – Sighişoara – …
Cea de a XI-a (și ultima) Tabără de sculptură de la Oarba se desfășoară acum la Dătășeni
În această perioadă (20 iulie – 20 august) se desfășoară cea de a XI-a ediție a taberelor de sculptură dedicate eroilor de la Oarba de Mureș. Deschiderea a avut loc în 20 iulie 2017, aceasta …
Multe competiții sportive la Iernut cu ocazia Zilelor Orașului
În perioada 18-20 august se vor organiza Zilele orașului Iernut. Cu această ocazie, pe lângă distracție și mâncare, iernuțenii vor avea parte și de multe concursuri sportive. Printre acestea amintim cros, pescuit, fotbal, volei sau …
Percheziții masive în Mureș
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de folosire, cu …
Festivalul Internațional de Folclor „Jocul din Bătrâni”, din nou la Teatrul de Vară Tîrgu-Mureş
În data de 3 septembrie 2017, de la ora 17,00, la Teatrul de Vară Tîrgu-Mureş se va desfășura Festivalul Internațional de Folclor „Jocul din Bătrâni”, ediția a XXXV-a, intrarea liberă. Festivalul este organizat de Centrul …
City’ us, debut la Galați, în noul sezon
În prima etapă a noului sezon din Liga 1 la futsal, City’us Tîrgu-Mureș va juca în deplasare, la Galați, cu vicecampioana United. Debutul este programat în zilele 26-27 august. În primul joc pe teren propriu, …
Biserica Evanghelică din Hoghilag (în apropierea Sighișoarei) a fost redată circuitului turistic prin Sărbătoarea Tuberozelor
Sărbătoarea Tuberozelor, un eveniment-concept care reprezintă prima sărbătoare culturală a florilor de tuberoze din România, a adus la Hoghilag, lângă Sighișoara, în weekend-ul 5-6 august, aproximativ 2.500 de turiști din țară și din străinătate. Publicul …
Banul public, presa şi subsemnatul
Ban public înseamnă cam tot ceea ce se adună în vistieria statului. Noi, ca societate, am ales acest sistem pentru că unele lucruri sunt mai eficiente dacă le facem în comun şi pentru toţi cetăţenii. Cel …
AJOFM Mureș: Locuri de muncă pentru persoanele calificate ȋn domeniul hotelier – gastronomic. În Germania!
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureş dispune, prin intermediul Rețelei EURES, de 16 posturi pentru lucrătorii calificați (ospătar – 8 posturi, recepționer – 2 posturi, bucătar/commis de cuisine – 4 posturi, coordonator evenimente …
Întâlnire istorică a liderilor gaborilor cu pălărie din județul Mureș
La sfârșitul săptămânii trecute, în comuna Gornești din județul Mureș, s-a desfășurat întâlnirea celor 7 mari lideri ai gaborilor din județul Mureș. În plus, la întâlnire a participat și Tibor Csurkuj, liderul cultural al romilor …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.