Aeroportul Transilvania Târgu Mureș a realizat în prima parte a anului 2012, perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2012 și 30 aprilie 2012, un nou record privind volumul de trafic aerian cu 924 mișcări aeronave și un număr de 83.788 de pasageri. Raportat la aceeași perioadă a anului 2011, când s-au realizat doar 540 mișcări aeronave și…
Recurs împotriva suspendării HG referitoare la UMF
Guvernul în exerciţiu a făcut recurs, luni, împotriva deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş, care a suspendat executarea Hotărârii de Guvern nr. 230/2012, referitoare la înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Duşa,…
Expoziţiea 'Artă şi măiestrie în China'
Numeroase obiecte de patrimoniu, reprezentând umbrele, evantaie şi broderii, sunt expuse în premieră la Târgu Mureş, începând de luni, timp de două săptămâni, în cadrul Expoziţiei ‘Artă şi măiestrie în China’.’Expoziţia reprezintă pentru târgumureşeni un lucru extraordinar unde se pot vedea lucruri care nu au mai fost încă la Târgu Mureş. Evantaie, umbrele şi broderii…
S-a dat startul la lupta electorală
Am intrat pe ultima sută de metri până la alegerile pentru primării. Partidele și-au desemnat candidații, toți unul și unul, iar aceștia și-au ascuțit săbiile și au început lupta (promisiunile). Paradoxal lista lor de propuneri seamănă izbitor de bine cu promisiunile actualilor primari lansate în urmă cu patru ani la celelalte alegeri pentru primărie, semn…
Bătălia pentru (Tîrgu-)Mureş
Lupta pentru cele mai importante fotolii din judeţ, preşedinţia Consiliului Judeţean, cele 34 de mandate de consilier judeţean, Primăria Tîrgu-Mureş şi cele 23 de mandate de consilier municipal se va da şi în acest an etnic. Pentru şefia judeţului se vor duela cinci candidaţi – doi din partea comunităţii maghiare şi trei din partea partidelor…
Let’s do it, România! – ediția nr. 3
Sâmbătă, 12 mai, proiectul „Let’s do it, România!” ajunge la a treia implementare. Asta înseamnă că sâmbătă va fi Ziua de Curățenie Națională, când câteva mii de mureșeni sunt așteptați să iasă la curățenie, fie înscriși prealabil pe site-ul www.letsdoitromania.ro, fie venind la punctul de înregistrare aflat în parcarea Promenada Mall. Pe lângă Promenada Mall,…
De la dreapta la stânga, candidaţii din judeţ
UDMR vizează 52 de primării din judeţ. Cea mai importantă este Primăria Tîrgu-Mureş, unde candidat va fi Frunda György. În afară de Tîrgu-Mureş, speranţele UDMR se leagă de municipiul Reghin, unde va intra în competiţie Nagy András. După două mandate ca primar şi unul de viceprimar, în care municipiul s-a modernizat cel puţin din punctul…
BMW X1, bunătăți pe piața autohtonă
Creșterea numărului de vânzări ale modelului BMW X 1 (625 de şoferi români au optat pentru achiziţionarea unui BMW X1, în creştere importantă -90%- comparativ cu perioada similară din 2011) și faptul că în anul 2011 SUV-ul a încheiat pe poziţia a doua în topul celor mai de succes modele ale mărcii cu o creştere…
Rute educaționale: Sighișoara-Germania
Fundaţia Federală de Mediu din Germania a aprobat finanţarea Proiectului NaviNatur „Descoperă şi prezintă durabilitatea de o manieră transnaţională şi prin noi modalităţi: Educaţie pentru o dezvoltare durabilă (ESD) prin rute educaţionale GPS create în cadrul unui program de schimb de elevi între şcoli din România şi Germania”, un proiect care pune accent pe ideea-cheie…
Începe lupta! Se cunosc combatanţii
După încheierea perioadei de înscriere în cursa electorală a alegerilor locale din 10 iunie, Biroul Electoral al Circumscripţiei nr. 6 Luduş, prin juristele Fira Dudilă şi Anamaria Hambeţiu, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale de fond şi de formă prevăzute de art. 4, art. 6 alin 7, art. 45 din Legea nr. 67/2004, republicată….
Ziua tineretului reghinean cu Ana Lesko
La Reghin s-a sărbătorit pentru a doua oară Ziua tineretului. În cinstea acestei zile, tinerii, în general elevi de liceu, au participat la diferite concursuri sportive. Câștigătorii au fost apoi premiați în seara zilei de 2 mai, pe scena Casei de Cultură Eugen Nicoară, unde s-a desfășurat un spectacol de zile mari. Concursuri Show-ul a…
100 de ani de oraș
În data de 21 aprilie 2012 Fundaţia Târnava Mică din Târnăveni a aniversat la Centrul Cultural Maghiar din localitate 100 de ani de la declararea statutului de oraş a localităţii Târnăveni. La eveniment au participat peste 100 de persoane interesate de istoria localităţii. În data de 23 aprilie 1912, printr-o hotărâre regală, localitatea Dicsoszentmarton de…
S-a suspendat înființarea facultății maghiare la UMF
Curtea de Apel Târgu Mureş a suspendat, vineri, executarea Hotărârii de Guvern nr. 230/2012, referitoare la înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. Potrivit Biroului de Presă al Curţii de Apel, UMF Târgu Mureş şi o serie de persoane fizice au cerut anularea…
Admiterea la facultățile MAI și MApN
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile subordonate, recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere în instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sesiunea 2012, pentru locurile repartizate sistemului administraţiei penitenciare, astfel: Instituţii de învăţământ universitar 1. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti , Facultatea de Poliţie, specializarea…
Curtea de Apel a decis: Apostu rămâne în arest
Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, vineri, ca neîntemeiată, cerera de eliberare provizorie sub control judiciar a fostului primar al municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu, judecat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 1767/33/2011, pentru infracţiuni de corupţie. Sorin Apostu are drept de recurs în 24 de ore de la pronunţarea hotărârii. Instanţa a…
„Guvernul ar trebui să-şi revadă poziţia faţă de UMF”
Preşedintele de onoare al UDMR, senatorul Marko Bela, a declarat joi, la Deva, că este greu ca Uniunea să susţină guvernul condus de premierul desemnat Victor Ponta, în condiţiile în care acesta şi-ar propune anularea hotărârii de Guvern prin care a fost înfiinţată facultatea de medicină în limba maghiară de la Târgu Mureş. ‘Susţinerea guvernului este…
100 de angajaţi la negru, depistaţi într-o lună
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a depistat pe parcursul lunii aprilie aproape 100 de angajaţi fără forme legale, a anunţat joi şeful instituţiei, Andrei Mureşean. ‘În perioada 1-30 aprilie, ITM Mureş a efectuat peste 200 de controale la nivelul unor angajatori din judeţul Mureş, care au vizat, în principal, combaterea fenomenului privind munca la negru,…
Frunda caută facultatea maghiară la Consiliul Europei
Senatorul Gyorgy Frunda a declarat joi, la Târgu Mureş, că în cazul în care Guvernul va decide să adopte altă Hotărâre de Guvern în privinţa Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, va iniţia la Consiliul Europei o moţiune împotriva Guvernului României. ‘Nu pot anula acea Hotărâre, pot adopta o nouă Hotărâre. Aceasta…
„Mai just ar fi fost un 3-3 sau chiar să câştigăm”
Antrenorul echipei FCM Târgu Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat la finalul partidei cu FC Vaslui, pierdută de echipa sa cu scorul de 2-3, că rezultatul partidei este nemeritat şi că echipa sa ar fi meritat un egal sau chiar să câştige. ”A fost un joc care, din punctul meu de vedere, trebuia câştigat. În afară…
Start la înscrieri pentru Ziua de Curățenie Națională
Echipa “Let`s Do It, Romania!” a dat startul înscrierilor pentru Marea Curățenie de pe 12 mai! Cei care vor să participe la cel mai mare proiect de voluntariat din România se pot înscrie pe site-ul www.letsdoitromania.ro la secțiunea “Înscrie-te la curățenia de pe 12 mai”. Dacă v-ați înscris deja anul trecut, nu trebuie decât să vă logați…
Şcolile particulare mureşene, o alternativă reală?!
Este învăţământul preuniversitar privat o alternativă reală la cel de stat? Este acesta mai adaptat cerinţelor pieţei forţei de muncă? Încercăm să aflăm în materialul de mai jos care vă propune o radiografie a şcolii private româneşti. Învăţământul privat ar trebui să reprezinte o alternativă la învăţământul public şi să vină în sprijinul celor care…
Lupta forestieră
Ultimul episod din războiul pădurilor s-a consumat în acest an când Judecătoria Reghin a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta forma asociativă Domeniul Silvic Gudeameşterhaza Când călătorești prin pădurile județului Mureș nu se poate să nu auzi drujbele lucrând zi și noapte la tăierile mai mult sau mai puțin legale de copaci și să nu…
„Amenințat”, Imre intră-n cursa electorală
Dacă până acum eram obișnuiți (la alegerile pentru Primărie) cu un singur candidat dat de UDMR sau măcar o alianță cu susținerea unui candidat comun de partidele maghiare, iată că îndârjirea PCM (Partidul Civic Maghiar) merge aproape până în pânzele albe. Astfel, așa cum anunțam în urmă cu câteva luni, pentru prima dată maghiarii din…
Unde e apocalipsa de altădată?
Iată că ne îndreptăm cu paşi repezi spre jumătatea anului 2012. Îmbucurător este faptul că încă nu a venit sfârşitul lumii! Dacă mai scăpăm încă o jumătate de an, mai trebuie să aşteptăm până prin 2050 (cifră rotundă) pentru ca vânătorii de apocalipse să aibă din nou un an forte de „capturat”… Oricum, lucruri ciudate…
Tehnologia minune, pe piața autohtonă
Produsul Goetze LKZ a fost introdus ca echipament standard la Mercedes, BMW, PSA Ford, Porsche şi Volkswagen Federal Mogul (unul dintre principalii furnizori globali de componente pentru motoare de autovehicule) a lansat pe piaţa românească o tehnologie auto ce reduce la jumătate consumul de ulei. Produsul este destinat în principal celor 12 distribuitori din România…
Taekwondo cu multe medalii pentru tîrgumureșeni
În perioada 25-28 aprilie, localitatea Botoşani a fost gazda competiţiei de Taekwondo pentru copii, cadeţii, juniori şi seniori. În paralel s-a desfăşurat şi Open-ul Botoșani. La competiţie s-au întrecut un număr de 798 de sportivi de la 36 cluburi din ţară. Club Taekwondo Mureş a participat cu sportivi, antrenaţi de Alecsandra Criatina Matei. Sportivii tîrgumureşeni…
Adunare cetăţenească în cartier
Mai mult de 100 de oameni au fost prezenţi luni, la Căminul Cultural din cartierul Gheja, pentru o întâlnire cu primarul oraşului Luduş, Florin Urcan. Alături de edilul oraşului a fost prezent administratorul public al oraşului, Ciprian Turdean şi consilierii PD-L, Tănasie Bologa, Vasile Trifan, Ioan Pop, Călin Bârlean şi independentul Florin Nistor. Realităţi şi…
Ședința rezolvă problema garajelor
Consilierii reghineni s-au întâlnit săptămâna trecută (joi) în cadrul ultimei ședințe ordinare de dinaintea campaniei electorale. Atmosfera a fost una calmă, aleșii reghinenilor au votat cu grijă și chibzuință deși ordinea de zi nu a fost una solicitantă, incluzând 10 puncte, 7 dintre ele vizând proiecte de hotărâre, două informări și rubrica ,,Diverse”. Rectificarea bugetului…
Virginia Dolcoş, succes în fața camerelor
Virginia Dolcoş este din Tîrnăveni şi în momentul de faţă prezintă ştirile la Televiziunea Publică. Nu este o vedetă cu fiţe, ci o persoană cu foarte mult bun-simţ care nu a uitat niciodată de unde a plecat. Deşi lucrează de mulţi ani în televiziune nu s-a făcut cunoscută cu scandaluri în tabloide deși este deja…
Cade Guvernul Ungureanu. Frunda cere interimat
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat vineri, la Târgu Mureş, că după adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Cabinetului Ungureanu cea mai bună soluţie ar fi numirea unui guvern interimar, pentru a nu exista dubii asupra corectitudinii organizării alegerilor. ‘Eu cred că bine ar fi să fie numit un guvern interimar, ca să nu existe…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.