Irak interesat să importe bunuri și servicii din Mureș
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, şi conducătorul delegaţiei din Guvernoratul Missan (Irak), Hasan Lazim Kadhim Al Qasemi, preşedinte al Comisiei de Agricultură şi Irigaţii din Consiliul Provincial Missan, au semnat, vineri, la Târgu Mureş, …
Pașcan vrea clarificări legate de concurența aeroportuară
Senatorul PDL Marius Paşcan a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a cerut Ministerului Transporturilor clarificări în legătură cu aeroporturile din centrul ţării, având în vedere că există trei unităţi aeroportuare pe o rază …
„O regiune ar trebui formată doar din 3 – 4 judeţe”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, la Cluj-Napoca, că formaţiunea pe care o conduce va depune în Parlament, până în aprilie – mai, mai multe variante de regionalizare. El a declarat, într-o conferinţă de presă, …
Soldele ar putea crește, spune ministrul apărării
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat vineri, la Brigada 6 Operaţii Speciale ‘Mihai Viteazul’ din Târgu Mureş, cu ocazia participării la Ziua Forţelor pentru Operaţii Speciale din România, că în funcţie de evoluţia economică …
Armata pregătită pentru orice situație
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat vineri, la Târgu Mureş, cu ocazia participării la Ziua Forţelor pentru Operaţii Speciale din România, că trupele speciale ale Armatei Române sunt pregătite pentru a face faţă oricăror …
J'ai Bistrot este, de azi, avanpost Radio Guerrilla
J’ai Bistrot devine începând din această seară avanpost Radio Guerrilla, fiind primul local din Tîrgu-Mureș care va avea acest statut. Evenimentul va fi marcat cu un concert Sophisticated Lemons, care va începe de la ora 21:00, …
4.000 de mureșeni fără gaz din cauza unei defecțiuni
Update: Directorul Exploatării Teritoriale Târgu Mureş a Transgaz, Adrian Botezan, a declarat că defecţiunea survenită joi la sistemul de transport a gazului metan, în urma căreia 18 localităţi au rămas nealimentate, s-a datorat unei alunecări …
Premieră la Național, Şcoala nevestelor, de Moliere
Spectacolul ‘Şcoala nevestelor’ de Moliere, în regia lui Cristian Juncu, va fi jucată în premieră, sâmbătă, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, consultantul artistic al instituţiei, Alina …
21 de organizații PP-DD trec la Forța Civică
Douăzeci şi una de organizaţii locale ale filialei Mureş a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), însumând 1.650 de persoane, s-au înscris în Forţa Civică (FC), a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, Traian Bendorfean, …
Tentativă de atentat dejucată de SRI
Echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informaţii Mureş a reuşit, joi, anihilarea unui dispozitiv artizanal electric plasat sub o maşină, în zona cartierului Tudor din Târgu Mureş, care era destinat incendierii autoturismului. Dispozitivul a fost observat …
Tutorat și burse pentru romi pasionați de medicină
Programul de Dezvoltare Personala Profesionisti romi in domeniul medical lanseaza astazi cea de-a sasea sesiune de inscrieri in cadrul programului de TUTORAT SI BURSE adresat liceenilor si absolventilor de liceu romi care isi doresc ca …
200.000 de persoane vizitează anual Grădina Zoo
Grădina Zoologică din Târgu Mureş care este una dintre cele mai mari şi mai moderne din România, cu peste 500 de animale din 80 de specii, este vizitată anual de aproape 200.000 de persoane. Grădina …
PDL Mureș nu va vota unitar la Congres
Preşedintele PDL Târgu Mureş, Doru Oprişcan, a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că organizaţiile judeţene nu vor avea o poziţie unitară în privinţa susţinerii vreunui candidat la conducerea partidului şi că, dacă PDL Mureş …
PDL pledează pentru reorganizare pe 12 regiuni
Organizaţia PDL Târgu Mureş susţine rezoluţia adoptată de Consiliul Naţional de Coordonare a formaţiunii şi pledează pentru reorganizarea administrativă a ţării în 12 regiuni, care să rezulte în mod obligatoriu din comasarea judeţelor, astfel încât …
„Mitingul CNS nu va rezolva problema autonomiei”
Vicepreşedintele politic al UDMR, deputatul Borbely Laszlo, a declarat miercuri că mitingul pe care Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) îl va organiza luna viitoare la Târgu Mureş ‘nu va rezolva problema autonomiei’ şi că el personal …
Lucrările de construcții luate la control
Cadrele Biroului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal au efectuat 17 verificări, pe linia disciplinei în construcţii, la diverse şantiere de pe raza municipiului Tîrgu-Mureş. Ca urmare a controalelor efectuate, au fost depistate 9 locaţii …
Teatrul Modern la 74, etapa a doua
Asociaţia Centrul Multimedia Teatru74 în parteneriat cu Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Teatrul Radu Stanca din Sibiu anunţă derularea celei de-a doua etape a primului stagiu al proiectului „Teatrul …
40 de percheziții la suspecți de evaziune fiscală – update
update 1: Conform unui comunicat al DGA, percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi fapte conexe sau asimilate infracţiunilor …
Manifest canin, miercuri seara, la Palatul Culturii
Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureş găzduieşte, miercuri seară, programul cultural-educativ intitulat ”Manifest canin în sala de lectură”, adresat copiilor şi adolescenţilor, care constă în prezentarea în cadrul bibliotecilor publice partenere din România …
UPM suferă din cauza lipsei de studenți
Universitatea Petru Maior (UPM) din Târgu Mureş a avut de suferit ca urmare a scăderii masei de absolvenţi de liceu, iar unele specializări au un număr insuficient de studenţi, a declarat marţi, prof. dr. Călin …
UMF câștigă procesul pe marginea Cartei
Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România (AMPMFR), alături de care a intervenit Liga studenţilor maghiari, UDMR, PCM, PPMT şi CNMT, a pierdut procesul în care s-a cerut anularea Cartei Universităţii de Medicină …
Tokes îi dă în judecată pe Radu Tudor și Dana Grecu
Avocatul europarlamentarului Laszlo Tokes, Elod Kincses, a anunţat marţi la Târgu Mureş că în această săptămână va depune cererea de chemare în judecată împotriva jurnaliştilor de la postul de televiziune Antena 3 Radu Tudor şi …
Fonduri epuizate pe 3 mari programe de sănătate
Deși suntem abia în primul trimestru al acestui an, Casa de Asigurări de Sănătate Mureș începe să aibă probleme cu bugetele. În această săptămână, CAS a anunțat că și-a epuizat fondurile pentru programul național de …
Un nou transfer la FCM
Conducerea FCM Tîrgu-Mureș a anunțat astăzi că fundașul central sârb Dragan Zarkovic, în vârstă de 26 de ani, este, începând de astăzi sub contract cu echipa mureșeană. Zarkovic a venit la FCM liber de contract, după …
British Documentary revine la Cinema Arta
O serie de filme documentare care au câştigat Premii BAFTA vor fi prezentate la Târgu Mureş, în fiecare week-end, începând din data de 2 martie, timp de trei săptămâni, în cadrul proiectului ‘British Documentary’, a …
„Marko Bela este al trecutului”
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat luni că senatorul Marko Bela este politicianul anilor ’90 şi aparţine trecutului şi că, în ciuda opoziţiei manifestate de acesta faţă de organizarea mitingului pentru autonomie, …
Banii publici, fie neîncasaţi, fie cheltuiţi păgubos
Raportul Curţii de Conturi pentru anul 2011, respectiv Raportul privind finanţele publice locale pe anul 2011 la nivelul judeţului Mureş arată că atât serviciile deconcentrate, cât şi primăriile sau Consiliul Judeţean Mureş sunt departe de …
Mișcări de trupe în partidele politice
Rezultatele la alegerile parlamentare desfășurate anul trecut, dar și situația politică a țării, au avut un impact puternic asupra partidelor politice. Astfel, conducerile partidelor politice au dorit o reîmprospătare a forțelor și oameni noi care …
Dispreţ şi dezinteres
Am reţinut din Raportul Curţii de Conturi ce a vizat administraţiile publice din Mureş că dictatul Guvernului Emil Boc de reducere a salariilor bugetarilor nu a fost respectat pe ici pe acolo în punctele esenţiale. …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.