Alegeri în PSD Reghin
Peste 300 de membri ai PSD Reghin şi-au ales joi, 21 martie, liderii locali pentru următoarea perioadă. Adunarea generală s-a desfășurat în Sala de festivităţi a Firmelor Gliga din Reghin şi s-a bucurat, pe lângă …
Peste 300 de membri ai PSD Reghin şi-au ales joi, 21 martie, liderii locali pentru următoarea perioadă. Adunarea generală s-a desfășurat în Sala de festivităţi a Firmelor Gliga din Reghin şi s-a bucurat, pe lângă …
Ansamblul folcloric ,,Junii Târnavei” a participat, în perioada 14-17 martie 2013, la „INTERNATIONAL FOLK- LORE FESTIVAL ,,MONTE CARLO- NICE 2013”. Invitaţia a fost primită în urma succeselor obţinute anterior de ansamblul Junii Târnavei la diferitele …
După ce a câștigat și mandatul de primar al municipiului Reghin la alegerile din vara anului trecut, Maria Precup a fost reconfirmată și în funcția de președinte al organizației PSD Reghin. Alegerile au avut loc …
Senatorul liberal Akos Mora organizează săptămâna viitoare o ședință de lucru cu primarii din colegiul său electoral. Lucrările sunt programate pentru joi și vineri (28 și 29 martie), tema întâlnirii este legată de accesarea fondurilor …
Update: După aceste declarații ale primarului, astăzi Consiliul Permanent Teritorial al UDMR Mureș a emis un comunicat de presă în care precizează: „Suntem mulțumiți de faptul că primarul Târgu Mureșului recunoaște că propunerea UDMR-ului de …
În sala Ansamblului Artistic Mureșul, Adunarea Generală a UDMR Mureș și-a ales noul președinte, în persoana lui Brassai Zsombor, după mai multe mandate succesive ale lui Kelemen Atilla. Astfel, UDMR încheie perioada de reorganizare generală, …
Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Ladislau Schwartz, a declarat, joi, că în urma unui conflict izbucnit între chirurgii şi anesteziştii de la Clinica Chirurgie nr. II, conducerea spitalului a luat decizia stopării …
Directorul în exercițiu al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş, David Csaba a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că sumele pentru investiţiile prevăzute în acest an în Bazinul Hidrografic Mureş vor reprezenta circa 10% …
Primăria Târgu Mureş a implementat o aplicaţie unică în România, prin care utilizatorii îşi vor putea plăti taxele şi impozitele locale direct de pe Smartphone-uri, în urma finalizării proiectului ‘Târgu Mureş – Oraş digital european’, …
Primarul Dorin Florea a anunțat astăzi că dorește să înființeze în cadrul Universității Populare, o linie de cursuri de design floral și peisagistică, ca bază pentru crearea la Tîrgu-Mureș a unei viitoare școli în acest …
Potrivit informațiilor noastre influentul și totodată controversatul om de afaceri mureșean Costin Lăurean este internat în stare gravă la spital. Lăurean este proprietarul și administratorul firmei de construcții de drumuri Citadin Prest, una din cele …
„Generaţia Tinerilor Europeni”, în parteneriat cu DJST Mureş şi Casa de Cultură a Studenţilor Tg. Mureş, a organizat, în perioada 15 – 17 Martie 2013, la Sovata, prima sesiune gratuită de cursuri din cadrul programului …
În perioada 17 – 25 martie 2013, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș este gazda Edinburgh”s College, respectiv a profesorilor Scott Johnston și Steven Wren precum și a celor 16 studenți cu care aceștia au venit …
Așa cum anunțasem încă de la începutul lunii februarie, Molnar Ervin a fost numit în această săptămână director general la Administrația Bazinală de Apă Mureș. Numirea lui Molnar s-a făcut printr-o decizie a directorului general …
Aproximativ 30 de furnizori din domeniul nunţilor vor participa, sâmbătă, la Târgu Mureş, la primul workshop de nunţi organizat în oraş, în cadrul căruia vor fi oferite informaţii utile şi sfaturi practice viitorilor miri, domnişoarelor …
În intervalul 22 martie, ora 08 – 23 martie, ora 08 se instituie cod galben pentru intensificări de vânt, ninsori viscolite și răcire accentuată a vremii. În vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, iar vântul …
Institutul Balassi – Institutul Cultural Maghiar din București, Muzeul Sportului Maghiar și Fundația pentru Viața Publică a Elevilor în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Federația Ungară de Fotbal organizează expoziția Istorie la firul …
Tîrgu-Mureș capitala regiunii MS-HR-CV Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, prim-vicepreşedinte PDL, a afirmat, miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, că acest municipiu trebuie să devină capitala unei …
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a primit, miercuri, prin donaţie, din partea Consiliului Judeţean o autospecială de intervenţie pentru misiuni pirotehnice, în valoare de 20.000 de euro, care va înlocui vechea …
În perioada 11 – 18 mai 2013, Asociaţia Divers organizează Târgul organizaţiilor neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, ediţia a XI-a, având ca tematică centrală dezvoltarea rețelelor profesionale ONG în județul Mureș și a relațiilor cu posibili …
Comisia de Dialog Social din coordonarea Prefecturii s-a întâlnit astăzi în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Tema centrală a dezbaterilor ce au avut în sala mare a Prefecturii au vizat munca fără forme legale. …
Peste 200 de candidați și-au depus dosarele la Ministerul Economiei pentru a participa la selecția în vederea numirii unor noi conduceri la companiile de stat Transgaz, Romgaz și Nuclearelectrica. Statul Român este asistat în acest proces …
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că în urma discuţiei cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a stabilit ca, dacă se va ajunge în cele din urmă la disponibilizarea unor persoane …
Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş, Elida Deak, a anunţat marţi, la lansarea campaniei ”Copiii fără etichete” a organizaţiei ”Salvaţi Copiii” că anul trecut în judeţ au fost …
Meteorologii au emis, marţi, noi avertizări Cod Galben de vijelii, ce vor afecta, în următoarele trei ore, două judeţe din centrul ţării, precum şi toată zona Dobrogei şi vestul Mării Negre. Potrivit Administraţiei Naţionale de …
Senatorul PDL Marius Paşcan susţine că legea de adoptare a OUG nr. 3/2013 de reducere a arieratelor reprezintă o rostogolire a unor datorii de la bugetul de stat către bugetele locale şi că va fi …
Luna primăverii, a reânvierii naturii, a florilor și al mamelor, luna în care comemorăm , în ziua de 7 martie – Ziua părintelui rom, în 17 martie –Ziua Mediatorului școlar rom, în 18 martie- Ziua …
Rectorul Universităţii ‘Petru Maior’ (UPM) din Târgu Mureş, prof. univ. dr. Călin Enăchescu, şi vicecancelarul Universităţii Buraimi din Oman, prof. univ. dr. Hesham Magd, au semnat un memorandum prin care se urmăreşte realizarea unui parteneriat …
Aproximativ 300.000 de credincioși catolici sunt așteptați astăzi la Vatican la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc I. Demnitari din toată lumea vor participa de asemenea la manifestări, începând cu președintele argentinian Christina de …
Deputatul UDMR Karoly Kerekes a declarat luni că a aflat cu surprindere că procurorul general interimar Daniel Morar a dispus redeschiderea tuturor dosarelor parlamentarilor care aveau rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale. ‘În această cauză …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.