Micuții reghineni, în centrul atenției
Concursuri sportive, jocuri distractive, serbări şi chiar mici petreceri plus un cer fără nori, cel puţin în prima parte a zilei, aşa a decurs ziua de 1 Iunie la Reghin, zi în care copiii au …
Concursuri sportive, jocuri distractive, serbări şi chiar mici petreceri plus un cer fără nori, cel puţin în prima parte a zilei, aşa a decurs ziua de 1 Iunie la Reghin, zi în care copiii au …
Un elev aflat abia în clasa a treia reuşeşte periodic să aducă acasă diverse premii de la concursuri zonale de teatru şi artă fotografică. Unul dintre secretele succesului său îl reprezintă faptul că este înscris la …
Agenția Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ploi, de marți de la ora 10:00 și până miercuri seara la ora 18:00. În atenționare se precizează: Instabilitatea atmosferică se va accentua începând …
Fostul căpitan al navelor ‘Brad’ şi ‘Govora’ şi fost coordonator al flotei române de la Londra, Gavrilă Cserei, s-a reîntors în satul natal după 26 de ani petrecuţi în SUA şi a decis să candideze …
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că există discuţii între minister şi reprezentanţii Prinţului Charles de Wales pentru realizarea unei strategii pentru promovarea …
Întrunit astăzi în ședință, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a hotărât că în urma retragerii dosarului de licențiere a FC Timișoara, în locul rămas liber să evolueze în sezonul viitor CS Gaz …
Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureş va găzdui luni, 4 iunie, de la ora 20:00, meciul 2 al finalei Campionatului Naţional de futsal, dintre City’us Tîrgu-Mureş şi Spicom Sf. Gheorghe. În primul joc, disputat la Sf. Gheorghe, City’us …
Judecătoria Târgu Mureş a emis, joi, un mandat de arestare preventivă pe numele profesorului de Istorie, Laslo Ioan Sebastian, de la Şcoala Generală nr. 2 din Târgu Mureş, care a fost reţinut de DIICOT Mureş …
Profesorul universitar doctor Radu Deac a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că fostul ministrul al Sănătăţii, Attila Cseke, ar fi recunoscut în faţa sa că desfiinţarea Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) din …
Perioada de instabilitate a vremii urmează să revină, în ciuda zilei ceva mai calde de astăzi. Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru Transilvania precizează că abia după 6-7 iunie vom scăpa de instabilitatea atmosferică: …
Azi, 31 mai, de la ora 19.00 va avea loc deschiderea festiva a celei de șaisprezecea ediție a Zilelor Târgumureșene, cu parada din fața Primăriei, care va traversa tot Centrul spre Cetatea Medievală. Mâine, 1 iunie, de …
Prefectul judeţului Mureş, Alexandru-Petru Frătean, s-a deplasat miercuri seara în localităţile mureşene Deda şi Filea (comuna Deda) pentru a evalua la faţa locului efectele inundaţiilor cauzate ploile torenţiale. Conform primelor estimări, pe raza comunei Deda au …
Primăria Tîrgu-Mureş organizează o nouă ediție a campionatului de fotbal în 7 Old Boys-40. Aceasta va avea loc pe terenurile din Complexul de Agrement Week-End. Înscrieri şi relaţii suplimentare puteți obține de la Virgil Măceşanu, tel. …
Profesorul de istorie Laslo Ioan Sebastian, de la Şcoala Generală nr. 2 din Târgu Mureş, a fost reţinut, miercuri, de DIICOT Mureş, fiind suspectat de pornografie infantilă, abuz sexual, hărţuire sexuală împotriva unor elevi. ‘În …
Universitatea de Medicină și Farmacie organizează la Tîrgu-Mureș întâlnirea rectorilor universităților de medicină și farmacie și a decanilor facultăților de medicină și farmacie dentară din România. Întâlnirea începe mâine, 31 mai și are un program …
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Târgu Mureş a admis, miercuri, cu cinci voturi pentru şi trei împotrivă, o contestaţie depusă de Alianţa pentru Mureş referitoare la modalitatea tragerii la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor …
Organizatorii Festivalului Peninsula, în colaborare cu Grupul PONT, anunţă proiectul destinat organizaţiilor civile şi instituţiilor publice din cadrul Festivalului Peninsula, Festival PARK. Tematica centrală a evenimentului din acest an va fi ”Meeting Point for 2020 …
Heineken a anunțat azi cele două proiecte câştigătoare ale programului de responsabilitate socială „Heineken pentru Comunităţi” lansat în oraşele Târgu Mureş şi Ungheni în parteneriat cu Asociaţia CSR Nest. Programul este dedicat susţinerii şi dezvoltării …
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, că relaţiile dintre România şi Ungaria sunt bune, însă dacă preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, va mai veni de câteva ori în România, …
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a aplicat, pe parcursul a doar cinci zile, amenzi în valoare totală de 90.000 de lei, din care 70.000 de lei pentru muncă la negru, a anunţat, marţi, directorul …
Toți furnizorii de servicii medicale, cu excepția unităților sanitare cu paturi, trebuie să-și refacă autorizările sanitare. Asta datorită unui ordin al ministrului sănătății publicat deja în monitorul oficial care schimbă procedura de autorizare. Din această …
În 2002, Tîrgu-Mureșul avea o populație de 150.041 de persoane. Potrivit datelor parțiale de la ultimul recensământ, numărul populației a scăzut cu 14,79%, ajungând la 127.849 de locuitori. Scăderea nu este o surpriză, urmând de …
Consiliul Local Tîrgu-Mureş (CL) a aprobat un singur proiect de hotărâre care implică alocarea unor sume majorate de la bugetul local. Suportarea din fonduri locale a cofinanţării Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru reabilitarea …
Jakab-Benke Hajnalka de la Master Ski&Bike Klub din Tîrgu-Mureş și Ciprian Bălănescu sportivul Clubului Ride Competition din Timişoara sunt câştigătorii Campionatului Naţional de Duatlon desfăşurat în Tîrgu-Mureş pe data de 20 mai 2012. Sportivii din Tîrgu-Mureş …
Au început înscrierile pentru prima sesiune a examenlui de Bacalaureat. Procedura de înscriere este relativ simplă. Candidaţii completează o fişă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit. Examenul de bacalaureat se va desfăşuta …
La sfârșitul săptămânii trecute, de rusaliile catolice, așa cum vă anunțam cu puțin timp în urmă, trebuia să se desfășoare reînhumarea fascistului Nyrö József, care în anii ’40 a fost comandant de grupă teroristă și …
Sunt mai puțin de două săptămâni până la alegeri… Desigur, în numeroase localității mureșene, câștigătorii pot fi deja „ghiciți”, mă refer la acele sate sau orașe unde anumiți candidați au deja asigurată simpatia cetățenie, uneori …
Începând cu data de 1 septembrie va fi disponibil în România noul BMW Seria 7, considerat de către constructorul auto german drept cel mai inovator sedan din segmentul maşinilor de lux. Considerat ,,nava-amiral,, a flotei …
În județul Mureș sunt peste 150 de mii de pensionari. Drepturile, obligațiile și rezolvarea problemelor, toate țin de Casa de Pensii a județului Mureș păstorită în acest moment de Ileana Morent. Ce trebuie să știe …
Pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate deplină a alegerilor locale din luna iunie, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Nr. 5 Iernut, Dan Seviciu şi locţiitoarea Mariana Făgărășan au convocat, la sediul Biroului, pe reprezentanţii formaţiunilor …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.