Mircea Rusu are interdicție de a părăsi Bandul
Primarul comunei Band a primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 29 de zile. Măsura a fost luată de Tribunalul Mureș, în urma unor audieri, la care Mircea Rusu a …
Primarul comunei Band a primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 29 de zile. Măsura a fost luată de Tribunalul Mureș, în urma unor audieri, la care Mircea Rusu a …
Curtea de Apel Cluj a desființat ieri prima hotărâre a Consiliului Local Tîrgu-Mureș, prin care Claudiu Maior a fost ales de către colegii săi consilieri în funcția de viceprimar. Sentința face următoarea precizare: Admite recursul …
După două zile de campanie de colectare de ajutoare pentru sinistrați, la Tîrgu-Mureș s-au adunat 4.500 de kg. de alimente neperisabile și 5.000 de euro. Comunicatul Prefecturii Mureș mai precizează: Acestea au plecat în această …
Potrivit unui raport dat publicității ieri de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în 2011 Statul Român a fost unul din cei mai importanți jucători pe piața media din România, cu investiții de peste 32 …
Miercuri are loc ședința Consiliului de Administrație a Aeroportului Transilvania Targu Mures. Într-un comunicat de presă conducerea aeroportului precizează și motivul întâlnirii: „…pentru a lua act de bugetul de venituri şi cheltuieli al Aeroportului pe …
Începând din 2000, ziua de 21 Februarie se marchează drept Ziua Internaţională a Limbii Materne. Statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor …
Fie că sunt alegeri locale, europarlamentare sau prezidențiale, de-a lungul anilor diferiți oameni politici s-au perindat pe la conduceri, remarcându-se mai mult sau mai puțin. Cine sunt liderii politici pe care i-a trimis Ardealul la …
Actualul primar al municipiului Tîrgu-Mureș, Dorin Florea, provine din PNŢCD, partid din partea căruia a primit mandatul de prefect de Mureş în perioada 1996 – 2000. Din anul 2000, el a devenit primar, mai întâi …
Liberalii mureşeni nu au prea existat până în 2000. Văduviţi de un lider vizibil, aflat între ciocan şi nicovală – partidele naţionaliste, PUNR şi PRM, respectiv principalul partid al minorităţilor din judeţ – UDMR, PNL …
Partidele mai puțin bine-cotate au trimis mai puțini reprezentanți la București, obiectivele e pe câștigarea alegerilor la nivel local. PC Mureș – roade constante Dinu Socotar, președinte executiv în Biroul Executiv Județean al PC Mureș, …
Primul obiectiv al programului de guvernare în domeniul transporturilor este, conform premierului desemnat Mihai Răzvan Ungureanu, inaugurarea a 200 de kilometri de autostradă. Astfel și Transilvania intră în vizorul extinderii, intenționându-se lansarea procedurii de selecţie …
Erorile de solicitare a fondurilor au exclus peste 60 de fermieri de la sprijinul pe suprafață: ,,Excluderea de la plată se face în momentul în care eroarea comisă depăşeşte 20% din solicitare. La noi mai …
Așa cum iarna nu-i ca vara, la fel și iarna ninge. Și e frig și se mai întâmplă să viscolească. În fiecare iarnă, nu doar în ani bisecți, o dată la cincinal sau la zece …
Seria 3 a ajuns la a şasea generaţie și a reușit – de parcă ar fi conceput de magi şi vrăjitori moderni – să evolueze frumos în simbioză perfectă cu însăşi filosofia mărcii. La fratele …
Nova Vita s-a impus pe teren propriu, cu 77-41 (25-3, 15-10, 21-16, 16-12) în faţa formaţiei Olimpia Brașov, într-o partidă din etapa a XXI-a a Diviziei A. Meciul a fost de la Început la discreția …
Plecarea medicilor a devenit un adevărat fenomen național din cauza lipsei posibilităților de exercitare a profesiei, a slabei salarizării și în general a sistemului medical din România. La Tîrnăveni această problemă se vede mai acut …
Mai devreme decât în alţi ani, Bugetul local al oraşului Luduş a fost pus în discuţia Consiliului Local în ziua de 6 februarie 2012. Pentru acest an, bugetul dispune de 23.076.000 de lei la venituri, …
Municipiul Reghin are stabilit şi aprobat bugetul pe anul 2012 după ce membrii Consiliului Local au fost convocaţi pentru vineri în şedinţă ordinară. Primarul ing. Nagy András a avansat data şedinţei ordinare şi a mutat-o …
Ce-ar fi dacă toți s-ar îngriji de relația de căsnicie la fel de mult cât se îngrijesc de decorarea casei?”, Iată întrebarea care a născut în inima lui Richard Kane viziunea unei săptămâni speciale pentru …
Criza economică a dus câteva mii de societăţi mureşene în pragul falimentului. Fie că au intrat voluntar în insolvenţă, fie că li s-a cerut falimentul, firmele mureşene au dat de lucru judecătorilor, practicienilor în insolvenţă, …
În anii crizei economice (2009-2012) numărul cazurilor de insolvenţă a crescut foarte mult în comparaţie cu perioada anterioară (2004-2008). Acest lucru este cauzat şi de criza în sine, dar şi de o măsură păguboasă impusă …
Odată cu apropierea alegerilor locale, din luna iunie, bătălia pentru ciolan este tot mai aprigă. Iar ,,războiul” nu se duce numai între formațiunile politice, ci dorința de putere este atât de mare încât riscă să …
Am văzut că românii, fie că vorbim de analişti de tot felul, politicieni, jurnalişti şi chiar cetăţeni „simpli” (ghilimelele nefericitei exprimări) s-au dat de ceasul morţii citind, declamând, analizând şi răs-analizând rezultatele provizorii ale recensământului …
Am văzut topuri de vânzări, ierarhii răsturnate, eșecuri de marcă și lideri noi pe scena profitului. Toate în 2011. Ce va fi în 2012 nu avem de unde să știm, dar putem să aruncăm un …
Selecţionata de futsal a României este prima echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de Futsal – Croaţia 2012 – după victoria în faţa Rep. Cehe, scor 3-1. Partida a fost dominată pe tot …
Asociaţia „Rază de soare” din Iernut a luat naştere din dorinţa de a fi alături de părinţii ai căror copii se confruntă cu nevoi speciale. Centrul de zi pentru recuperarea psihosocială şi reintegrarea în comunitate …
Azilul de noapte ,,Găzduirea Iernuțeanca” este o instituție relativ nouă la Reghin. Centrul a fost înființat în noiembrie 2011 și este susținut de un reghinean care a amenajat un spațiu primit cu titlu gratuit de …
Născută în Târnăveni, Andreea Nistor a îmbrăţişat cariera de stewardesă la doar 22 de ani. A terminat liceul la Andrei Bârseanu în Tîrnăveni şi a absolvit Universitatea de Litere şi Arte Lucian Blaga din Sibiu, …
Protestele din 24 ianuarie, când a fost organizat și un spectacol dedicat sărbătorii unirii.
Apariţia noii legi a Educaţiei, la începutul anului 2011, a determinat şi ample schimbări în ceea ce priveşte regulamentele universitare privind alegerile structurilor de conducere. În iunie 2011, la Universitatea de Medicină şi Farmacie, cadrele …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.