Casa pensionarilor
În județul Mureș sunt peste 150 de mii de pensionari. Drepturile, obligațiile și rezolvarea problemelor, toate țin de Casa de Pensii a județului Mureș păstorită în acest moment de Ileana Morent. Ce trebuie să știe …
În județul Mureș sunt peste 150 de mii de pensionari. Drepturile, obligațiile și rezolvarea problemelor, toate țin de Casa de Pensii a județului Mureș păstorită în acest moment de Ileana Morent. Ce trebuie să știe …
Pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate deplină a alegerilor locale din luna iunie, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Nr. 5 Iernut, Dan Seviciu şi locţiitoarea Mariana Făgărășan au convocat, la sediul Biroului, pe reprezentanţii formaţiunilor …
Ultima şedinţă a actualului Consiliul Local Municipal din Reghin se va desfășura în data de 29 mai, de la ora 16 şi nu va fi deloc una scurtă sau uşoară…dar probabil va fi una festivă. …
Baza sportivă Ronchin a găzduit finalele celei de-a 5-a ediţii a Campionatului de Minifotbal din Târnăveni, de această dată dotat cu ,,Cupa României”. Sutele de spectatori prezenţi la Finala Mare a Campionatului de Minifotbal au …
Actualul director al aeroportului Ștefan Petru Runcan a picat testul de limba engleză pentru ocuparea funcției de administrator executiv, președinte al Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureș. Rezultatele au fost publicate de …
Miercuri, de la ora 17:00 la Hotel Grand are loc a doua ediție a 11even, un eveniment de educare și dezvoltare umană, unde puteți asculta 11 povești despre curaj și bucurie direct de la oameni a căror …
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare Cod Galben de Ploi, valabilă și pentru o parte din județul Mureș. Potrivit acesteia „în intervalul mentionat, in Muntenia, Dobrogea, Moldova, precum si in sud-estul Transilvaniei …
Joi, 31 mai 2012, la ora 10 am, se inaugurează una din cele mai mari si importante investiții realizate în ultimii ani în Ungheni. Este vorba de Stația de Epurare Ape Uzate Ungheni, proiect demarat …
Asociaţia Divers cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice organizează în cadrul programului „Diversitatea – O Şansă în Plus pentru Viitor” o tabără de creaţie interculturală pentru tineri cu scopul realizării „Calendarului Diversităţii 2013”. Organizatorii oferă 9 …
JOI 31 MAI Concert Busu 18.00 Concert Formaţia Corax Concert Formaţia Bronx Concert Formaţia Kontrax Concert: Keresztes Ildiko şi Defender Concert Formaţia Holograf VINERI 1 IUNIE Program pentru copii „Copiii- Florile oraşului” 9,30 Ansamblurile Societăţii …
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că se analizează redeschiderea unor spitale şi că unităţile sanitare care au fost închise ‘eronat’ vor fi redeschise, însă cazurile …
Staff-ul de campanie al UDMR Mureş a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că pe poarta primarului din Acăţari, Osvath Csaba, a fost găsit împlântat un cuţit în afişul electoral al acestuia, gest considerat de …
Timp de două zile, Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş, va găzdui a XI a ediţie a Festivalului “ Zilele Şcolilor de Arte”, organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică, secţia Şcoala Populară de …
Un autocar cu pasageri a luat foc, vineri, în jurul orei 9,45, pe Drumul Naţional 13 A, Bălăuşeri-Sovata. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, pasagerii au reuşit să coboare din autocar înainte ca focul …
Vineri, 25 mai, de la ora 14:00, Alexandru Petru Frătean va fi învestit în funcția de prefect al județului Mureș. Acesta vine să-ș înlocuiască pe Valentin Bretfelean, învestit în funcție de fostul Cabinet Boc. Din …
Stilurile cele mai variate sunt din nou bine reprezentate la cel mai mare festival din România – Peninsula – care va primi în august vizita unor francezi nebuni de drum and bass, precum şi a …
Asociaţia K’ARTE împreună cu British Council demarează la Târgu Mureş,joi, timp de zece săptămâni, Proiectul ‘British Documentary’, în cadrul căruia vor fi prezentate gratuit cele mai bune documentare contemporane, premiate la Festivalul Grierson din Marea …
Sâmbătă 26 mai se decide dacă FCM rămâne în Liga 1 a Campionatului Național de Fotbal. Cea mai discutată variantă ar fi un baraj în trei între FCM Tîrgu-Mureș și ocupantele locului 3 din cele …
Conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna consideră ‘discriminatorie’ legea adoptată recent de Senat care impune obligativitatea cunoaşterii limbii române de către toţi angajaţii din sistemul de stat. Liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef a declarat miercuri, …
Uniunea Social Liberală anunță evenimentul de lansare a candidaţilor pentru Primăria şi Consiliul local Reghin. Lansarea candidaţilor USL Reghin va avea loc vineri, 25 mai 2012, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură Eugen …
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) se va extinde în viitorul apropiat cu cinci noi baze de operare, pe lângă cele deja existente în județul Mureș. Fondatorul SMURD spune că serviciul se va …
La începutul lunii mai, în judeţul Mureş existau în evidenţe 19.194 persoane cu acte de identitate expirate, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Mureş, dat publicităţii miercuri. Potrivit documentului, …
Marți, 29 mai 2012, ora 19.00 și miercuri 30 mai 2012, ora 19.00, Teatrul Studio al Universității de Arte din Tîrgu-Mureș, va fi gazda spectacolului X milimetri din Y kilometri, un spectacol de Gianina Cărbunariu, …
Sambata, 26 mai, la Tirgu Mures are loc „Sky is not the limit 2012”, demonstratie aeriana aflata la cea de a-III-a editie, organizata de Aeroclubul Romaniei.
Mai multe societăţi culturale şi civice din Transilvania îi solicită premierului, într-o scrisoare deschisă, să dea aviz negativ reînhumării scriitorului maghiar Nyiro Jozsef pe teritoriul României, considerând că această acţiune contravine legislaţiei româneşti şi europene.’Societăţile …
Din motive obiective independente de redacția Punctul, numărul viitor (377), programat să apară la punctele de difuzare a presei luni, 28 mai, va apărea cu o zi mai târziu – marți 29 mai. Ne cerem …
Într-un meci amical disputat duminică la Tîrgu-Mureș, FC Municipal Tîrgu-Mureș a învins formația Avântul Reghin cu scorul de 4 la 0. Pentru FCM au marcat Apostu, Buș și Pădurețu de două ori.
Miercuri, 30 mai, de la ora 21:00 Jazz&Blues Club găzduiește concertul trupei Compact. Biletul de intrare costă 30 de lei – tarif normal sau 25 de lei – pentru studenți. Trupa Compact s-a înființat în anul …
Primăria Sighișoara a pregătit un program încărcat pentru Ziua Internațională a Copilului. Manifestările încep de dimineața de la ora 10 și se termină abia spre după-amiază. Programul anunțat este următorul: ora 10.00 Biblioteca municipală „Zaharia …
City’us Tîrgu-Mureş s-a calificat în finala Campionatului Naţional de futsal, după ce a învins cu 15-2 pe ACS Od. Secuiesc, în partida a doua a semifinalei. Partida din Sala Sporturilor nu a avut practic istoric. După …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.