Trebuie să menţinem cele mai bune relaţii posibile cu ţările vecine, pentru că este benefic şi pentru comunităţile naţionale maghiare de peste hotare, aşa cum se vede în mod clar în cazul Ungariei şi României – a declarat joi, la Budapesta, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó. Potrivit comunicatului remis…
Ordonanta privind deficitul bugetar, o lovitură dată afacerilor mici ce poate ricoșa în recesiune
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) avertizează că proiectul Ordonanței de Urgență privind măsurile pentru finanțarea deficitului bugetar este o lovitură fiscală dată afacerilor mici și mijlocii, cu efecte negative asupra investițiilor, locurilor de muncă și economiei, dar stimulative pentru inflație, potrivit unui comunicat de presă. „Guvernul trebuie să examineze… Citește articolul complet
La 30 de ani de la înfiinţare, Maviprod a inaugurat un nou sediu central
La 30 de la înfiinţare, compania Maviprod Reghin, care a deţine şi compania IRUM, cel mai mare producător român de tractoare agricole şi forestiere din Sud-Estul Europei, a inaugurat, vineri, un nou sediu central. “Practic, vorbim despre 70 de ani de IRUM, 30 de ani de Maviprod, 20 de ani de Perkins în România. După…
Microbuz cu pasageri implicat într-un accident la Band-16 victime
La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 14.20, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni la un accident de circulație produs pe DJ151A, în localitatea Band, între o autoutilitară și un microbuz care transporta persoane. Din primele informații, conducătorul unei autoutilitare, un tânăr de 19 ani, ar fi intrat în coliziune cu…
Cetatea Râșnov: care este povestea sa și ce poți explora în zonă
Cetatea Râșnov se numără printre cele mai apreciate obiective turistice de la noi din țară, oferind turiștilor de pretutindeni o incursiune în istoria secolului al XI-lea, la pachet cu o priveliște panoramică fantastică asupra orașului transilvănean. În continuare, îți prezentăm povestea sa fascinantă și câteva activități pe care le poți include în itinerariul tău de…
(Video) Imagini spectaculoase cu 11 kilometri de viaducte în construcție pe Autostrada Transilvania
UMB construiește în Transilvania o autostradă ,,viaduct”. Din lungimea totală de 42 de kilometri a loturilor din PNRR Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, 11 kilometri este lungimea tuturor viaductelor de pe traseu. Sunt 28 de pasaje printre văile și dealurile Transilvaniei, lucrări de artă cu lungimi cuprinse între 40 și 720 de metri și ridicate la o înălțime…
(Video) Vrei să vezi cum arată sediul celui mai mare jucător pe piața de piese pentru utilaje agricole din Europa de Est?
Aniversare de referință în industria românească, 70 de ani de la înființarea IRUM, 30 de ani de la înființarea MAVIPROD și 20 de ani de Perkins în România. Înființată în 1993 printr-o investiție privată susținută de familia Oltean, Maviprod aniversează anul acesta 30 de ani, dar și alte momente remarcabile ale grupului de firme, 20…
Programul autobuzelor destinate pentru o parte a elevilor din Târgu Mureș
Autobuzele cu semnul distinctiv “Cursă Școlară” circulă în fiecare dimineață din timpul săptămânii între orele 7:15 și 7:30 pe rutele 10, 12, 18, 19, 23 și 32. În fiecare autobuz va fi și un angajat al Poliției Locale care va veghea la siguranța elevilor călători.
(Video) Bernadette Szocs e în formă de zile mari şi e gata să aducă o nouă medalie de aur României
Campionatele Europene de tenis de masă sunt, în perioada 10 – 17 septembrie, LIVE în AntenaPLAY
CUPA STRUCTURILOR SPECIALE DE INTERVENȚIE, EDIȚIA A VI-A, ŞI-A DESEMNAT CÂŞTIGĂTORII
Ieri, 7 septembrie a.c., în cadrul festivității de premiere a Cupei Structurilor Speciale de Intervenție, câştigătorilor le-au fost înmânate diplomele, medaliile şi distincțiile. Festivitatea a avut loc într-un cadru cu o deosebită încărcătură emoțională și istorică, la ,,Monumentul eroilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial”, de la Oarba de Mureș, ocazie cu care…
ACS Târgu Mureș 1898 luptă pentru primele puncte și prima victorie și oferă abonamente speciale
Echipa noastră joacă din nou acasă după două înfrângeri la limită. Adversara este Metalurgistul Cugir, cu care a jucat și în sezonul trecut două meciuri strânse.Mai întâi am pierdut cu 2-1 în deplasare, apoi am terminat cu 2-2 acasă, după ce la pauză eram conduşi cu 0-2 și am avut mai multe ocazii de a…
O sală de sport privată inaugurată la Târgu Mureș de Clubul de baschet Gladius-Lucky Dragon
Clubul de baschet Gladius-Lucky Dragons, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, inaugurează o sală de baschet în incinta Prodcomplex, în data de 14 septembrie 2023. Evenimentul are ca scop promovarea sportului mureșean și crearea de conexiuni în rândul antreprenorilor locali prin workshopuri prezentate de invitații speciali.
Sport OK! Be ACTIVE! 2023 – noutăți spectaculoase în 2023
În 2023 Sport OK! Vine cu noutăți deosebite: în prima zi, sâmbătă 23 septembrie 2023 va avea loc târgul de sporturi cu peste 40 de sporturi care se pot încerca pe loc (de la scrimă și tir cu arcul, pe la fotbal, baschet, volei și ciclism și până la călărie, locuri de joacă cu tematică…
Serviciul pentru Acţiuni Speciale din IPJ Mureş, câştigătorul Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie
Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a câştigat, joi, a VI-a ediţie a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie, care s-a desfăşurat la Oarba de Mureş timp de patru zile. În clasamentul general, Serviciul pentru Acţiuni Speciale Mureş a fost urmat de Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, locul III…
Grevă de avertisment la CFR
Alianța Sindicală a Federațiilor “Drum de Fier – Elcatel” anunță declanșarea grevei de avertisment la CFR SA în data de 15 septembrie, dorind să atragă atenția factorilor de decizie cu privire la faptul că este nevoie urgent de implicare pentru a evita blocarea sistemului feroviar. Citește articolul complet
Numărul donatorilor de sânge a scăzut drastic faţă de săptămâna trecută
Conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut, joi, un apel către toate persoanele sănătoase să vină să doneze sânge, pentru a ajuta pacienţii din spitale, după ce numărul donatorilor înregistraţi în ultima perioadă a scăzut drastic, la 25-30 pe zi, comparativ cu săptămâna trecută când au fost şi peste 100 zilnic, în urma evenimentului…
Câți bani primesc de la Budapesta copiii din România care studiază în limba maghiară
Familiile din România ale copiilor care studiază în limba maghiară vor primi câte 100.000 de forinti din partea Guvernului Ungariei, au anunțat autoritățile de la Budapesta. Guvernul condus de Viktor Orban a început transferul sumelor majorate, în cuantum de 100.000 de forinţi (circa 260 de euro), pe care părinţii copiilor maghiari, respectiv tinerii maghiari din…
A doua ediție a festivalului gastronomic Taste of Transylvania
În acest an, alături de păstrarea diversității culturale și tradițiile culinare, sustenabilitatea joacă și ea un rol important, deoarece obiectivul este de a crea un festival care să genereze cât mai puțin deșeuri posibil. Pe lângă standurile care prezintă specialitățile culinare ale restaurantelor de renume, festivalul va găzdui și discuții actuale și interesante pe teme,…
Descoperă Sighișoara pe bicicletă
Sursa: Visit Mures
Soós Zoltán:Suntem al treilea municipiu reședință din țară care trece la digitalizarea piețelor!
„În viitor, încasarea taxelor și impozitelor în piețele agroalimentare din Târgu Mureș va fi digitală. Acest lucru va face ca administrarea să fie mai simplă și mai eficientă – fără documente scrise de mână. Prin acest nou mod de lucru în piețe, municipiul Tg. Mureș este al treilea municipiu reședință de județ, care trece la…
Trasee de drumeție în județul Covasna
Munții Bodoc Munții Bodoc se află în inima județului, în apropierea depresiunii râului Olt. Zona este foarte bogată atât în comori ale naturii cât și în vestigii istorice . Aceste peisaje alcătuite din păduri diverse și pășuni, pot fi vizitate prin numerăase trasee turistice bine amenajate. Vizitatorii pot să aleagă între mai multe variante cu…
Un nou lot de microbuze școlare electrice pentru comunele mureșene
În cadrul ședinței extraordinare, a Consiliului Județean Mureș, convocată de îndată, astăzi 7 septembrie, a fost aprobat un proiect privind achiziționarea, prin Administrația Fondului de Mediu a unui nou lot de microbuze școlare electrice. Este vorba despre 16 microbuze electrice care vor fi distribuite astfel: Valea Largă 2, Gornești 2, Ibănești 2, Iernut 2, Band…
Prima competitie nationala de minifotbal feminin la Sâncraiu de Mureș
Prima editie a Trofeului Florilor, prima competitiei nationala de minifotbal feminin va avea loc în acest weekend. Evenimentul este organizat de catre Asociatia Judeteana de Minifotbal Mures, sub egida Federatiei Romane de Minifotbal. Jocurile vor avea loc duminica, 10 Septembrie 2023, incepand cu ora 9.00 la “Baza Sportiva Junior” din Sancraiu de Mures. Echipe de…
Luni se inaugurează parcul de joacă al grădiniței Albinuța din Dâmbu
E.ON România a amenajat un spaţiu de joacă la grădiniţa Albinuţa, instituţie din cadrulȘcolii Gimnaziale ,,Liviu Rebreanu” Târgu Mureș. Tobogane, tunele, balansoare, măsuțe cuscaune, un carusel, o scenă pentru spectacole, dar şi câteva panouri cu informaţii despre energie suntcâteva din elementele care se regăsesc în parcul din incinta grădiniţei.
(Foto) Plante de toamnă în Cetatea Târgu Mureș
Încet dar sigur, vine toamna. Florile din curtea Cetății Târgu Mureș se schimbă și ele. Iar în această perioadă, au înflorit unele flori plantate experimental în Cetate. Unele au început să înflorească mai curând, iar altele vor rămâne înflorite până în noiembrie. Iată câteva din florile de toamnă din Cetate. Una dintre plantele experimentale în…
Competiția Pompierul Mureșean, ediția 2023, la Promenada Mall!
Bucură-te de competiția celor mai iscusiți Pompieri Mureșeni, sămbătă, 9 septembrie 2023, între orele 10:00 și 15:00. Zeci de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Horea din Târgu Mureș își unesc forțele și se întrec într-o competiție acerbă, pe placul privitorilor. Competiția se desfășoară în parcarea Promenada Mall, zona Auchan.Intrarea este gratuită.
Comisia Europeană: Măsuri pentru a facilita șederea, munca și călătoriile în străinătate ale europenilor
Comisia Europeană a propus miercuri măsuri concrete pentru digitalizarea în continuare a coordonării sistemelor de securitate socială din Europa, potrivit unui comunicat de presă. Comunicarea stabilește acțiuni menite să facă accesul mai rapid și mai simplu la serviciile de securitate socială la nivel transfrontalier, utilizându-se din plin instrumentele digitale și reducându-se sarcina… Citește articolul complet
(Video) Îmbolnăvirile respiratorii la începerea școlii-Lector Univ dr Szőcs Mihály medic primar ORL
Punctul alb pentru IRUM Reghin, unicul producător de tractoare agricole și utilaje forestiere din România la aniversarea a 70 de ani
Calendarul complet pentru înscrierile la liceu – 2024. Primul criteriu de departajare va fi, anul viitor, media de gimnaziu
Înscrierile pentru admiterea la liceu, în 2024, vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 24 iulie, potrivit calendarului oficial stabilit prin ordin de ministru, publicat miercuri în Monitorul Oficial. Același ordin stabilește – fără ca schimbarea să fie anunțată de Ministerul Educației – că media gimnazială va fi primul criteriu de…