Punctul.ro

Comunicat de presă finalizare implementare proiect ,,Retehnologizarea OPTIZAN SRL pentru refacerea capacității de reziliență’’

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 Axa Prioritara 4 – Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei …

Toate școlile din Harghita aflate în reconsolidare vor fi reverificate. Copiii vor fi mutați în alte clădiri

Toate lucrările de consolidare aflate în desfășurare în județul Harghita vor fi reverificate, pentru a preveni tragedii precum cea de la Odorheiu Secuiesc, a declarat, într-un interviu pentru știrileprotv.ro, Ligia Deca, ministrul Educației. La scurt timp …

Serviciul de distribuţie al gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, 21 decembrie, în patru localități din județul Mureș

Pentru a permite companiei Romgaz efectuarea unor lucrări, Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi , 21 decembrie între orele 8 – 16 în localitățile : Ihod, Isla, Hodoșa, Sâmbriași. Reluarea …

Joi la ora 15:00, se deschide circulația pe încă 15,7 km ai A3 AutostradaTransilvania

#Contractul pentru construcția lotulul #Chețani–#CâmpiaTurzii a fost semnat în 26.10.2022, ordinul de începere a fost emis în 21.11.2022, iar termenul de finalizare contractual era luna august 2024. Chețani – Càmpia Turzii este a doua secțiune …

Eroul anticomunist mureşean Teodor Mărgineanu, care a încercat acum 67 de ani declanşarea unei revoluţii similare celei din Ungaria, uitat de tot la el acasă

Teodor Mărgineanu, născut în 1932 la Caşva, lângă Gurghiu, absolvent al Şcoli Militare de Ofiţeri Activi din Sibiu şi repartizat la regimentul de artilerie de la Prundul Bârgăului (Bistriţa-Năsăud), a pus la cale o mişcare …

Venitul minim garantat şi alocaţia pentru sprijinirea familiei vor fi înlocuite cu un alt venit

Toţi beneficiarii de venit minim garantat şi de alocaţii pentru sprijinirea familiei, dar şi alte persoane/familii fără venituri sau cu venituri reduse, vor beneficia, de anul viitor, de venit minim de incluziune (VMI), un beneficiu …

Concursul artiştilor fotografi români şi maghiari de pretutindeni la prima ediţie

Asociaţia Internaţională „Euro Foto Art” (AIEFA) anunţă organizarea primei ediţii a Concursului Internaţional al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni, cu tematică liberă şi participare gratuită, dotat cu premii în bani şi premii speciale. …

Administratorul firmei care făcea lucrări la internatul de la Odorheiu Secuiesc – reţinut pentru 24 de ore

Administratorul firmei care executa lucrări la fundaţia internatului liceului din municipiul Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat, a fost reţinut pentru 24 de ore, a anunţat marţi seara IPJ Harghita. „La data de 19 …

Arhiepiscopia Romano-Catolică: Nu avem cunoştinţă de probleme structurale la clădirea internatului din Odorhei

Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, în proprietatea căreia se află clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbuşit parţial luni, afirmă că nu are cunoştinţă ca imobilul să fi avut probleme structurale şi că nici …