Compania AQUASERV S.A. Sucursala Reghin anunţă consumatorii că, din cauza unor lucrări programate pe reţeaua de distribuţie, respectiv înlocuire vana (str.Crinului), se sistează furnizarea apei potabile, în data de 12.07.2023, între orele 09:00-18:00 (estimare), în următoarele zone: Atragem atenţia consumatorilor că la repunerea în funcţiune a reţelei, din cauza antrenării depunerilor din conducte, apa va…
ANUNŢ PUBLIC
COMPANIA AQUASERV S.A. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Mureș în perioada 2014-2020, propus a se realiza pe teritoriul administrativ al județului Mureș (mun. Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Târnăveni, orașele Iernut, Luduș, Mirecurea Nirajului,…
Vibe 2024 nu se va mai desfășura în aceeași locație! Sau?
Conform unora dintre cei mai importanți investitori și susținători ai proiectului spitalului oncologic de pe malul Mureșului, cunoscută în prezent ca ”zona Gokart” – vorbim despre familia Bența – uriașul complex medical va fi finalizat în 2023, la final de an. Deci, teoretic, până în vara anului viitor spitalul va fi funcțional și va găzdui…
Video turistic! De vizitat Valea Târnavei Mari, Sighișoara și împrejurimile sale
Când spui Transilvania, te gândești la sate medievale izolate, cuibărite între dealuri cu vegetație luxuriantă, la castele ridicate pe vârfurile munților, la ultimele exemplare ale marilor carnivore din Europa, la un amestec de culturi și la un mod de viață lent, dar plin de culoare. Exact așa cum a descris-o autorul Patrick Leigh Fermor în…
Partizan Târgu Mureș campioni la turneul de polo organizat la Târgu Mureș
În perioada 07-09.07.2023, Bazinul Olimpic din Tg-Mureş a fost gazda turneului de polo ” Cupa Partizan 2023 „, rezervat categoriei de varsta U13 si cu participarea a 8 echipe : Crişul Oradea, Real Team Bucureşti, Steaua Bucuresti, Dinamo Bucuresti, SSS4 Chisinau , H2o Tg-Mures si echipele gazda Partizan A si Partizan B. Dupa 3 zile…
Proiecte inovative vor fi realizate de 40 de studenţi din 4 ţări la Academia Internaţională de Vară BEST
Cei 40 de studenţi din Franţa, Croaţia, Republica Moldova şi România care participă, începând de luni, la Academia Internaţională de Vară BEST – Boost your Entrepreneurship Skills in Transylvania vor realiza o serie de proiecte inovative, iar cele mai bune idei vor beneficia de finanţare. „Avem aproape 40 de participanţi din patru ţări- Franţa, Croaţia,…
Accident între un biciclist și un autoturism la Ceaușu de Câmpie
Pompierii Punctului de Lucru Râciu au intervenit în această după-masă cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2, împreună cu SVSU Ceuașu de Câmpie, la un accident rutier produs în localitatea Ceuașu de Câmpie. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism care a acroșat un biciclist, în urma coliziunii acestora, autoturismul ieșind…
Protest la CAS Mureş: Salariile au rămas la fel din 2017
Angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate Mureş s-au raliat, luni, protestului naţional şi au întrerupt lucrul timp de două ore, pe motiv că salariile nu au mai fost majorate din anul 2017, în timp ce volumul de muncă a devenit din ce în ce mai mare. „În spirit de solidaritate cu colegii noştri din întreaga…
Vibe – festivalul care crește. Valul Vibe vine și cu provocări majore de securitate
Peste 70 de oameni de la o firmă privată de pază și securitate angajați 24 de ore din 24, echipaje speciale de jandarmerie și Poliție, filtre în trafic, și alte sisteme de protecție care au încercat să țină sub control un fenomen în creștere pe lângă orice festival de anvergură: drogurile. Acest subiect nu a…
Valoarea tichetelor de masă va crește la 35 lei de la 1 august și la 40 lei de la 1 ianuarie 2024
Valoarea tichetelor de masă va crește la 35 lei începând cu data de 1 august și la 40 lei, de la 1 ianuarie 2024, a anunțat Guvernul. Majorarea a fost decisă în prima reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, dintre reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor, întâlnire coordonată de… Citește articolul complet
Vama Buzăului este cea de-a opta destinație ecoturistică a României
România are o nouă destinație ecoturistică. Este vorba despre Vama Buzăului, localitate aflată la poalele munților Ciucaș, care doar ce a obținut recunoașterea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). Așezarea pitorească vă invită să descoperiți Rezervația Valea Zimbrilor și traseele montane pe care le puteți parcurge atât la pas, cât și cu bicicleta. Tot aici, în Vama…
Din cauza unui accident, mai multe trenuri internaţionale care circulă între România şi Ungaria merg pe o rută modificată
Mai multe trenuri internaţionale care circulă între România şi Ungaria merg pe o rută modificată din cauza unui accident care a avut loc duminică la prânz, la Kétpó, a anunţat luni Mávinform, pe pagina sa de Facebook. Sursa: MTI
În satul mureșean Deaj un pastor este singurul ajutor pentru zeci de oameni sărmani
În satul mureșean Deaj, pastorul penticostal Viorel Lăcătuș își trăiește a doua viață. Acum, omul care într-o singură săptămână din pandemie și-a pierdut o nepoțică, o fiică și soția, a făcut rost de bani pentru a asfalta un drum, a construit case și coace pâini pentru sărmanii din împrejurimi și a făcut un after-school la…
Șoferi drogați pe drumurile din Mureș
În sfârșitul de săptămână din perioada 7 – 9 iulie a.c., polițiștii mureșeni au desfășurat activități specifice, în vederea menținerii unui grad optim de siguranță publică, combaterii faptelor antisociale, dar și pentru creșterea gradului de disciplină în rândul participanților la trafic și prevenirea evenimentelor rutiere generate de nerespectarea normelor de circulație pe drumurile publice, mai…
Reducere de 90% pentru studenți pe tren și creșterea vârstei beneficiarilor
Reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care acestea se acordă a fost majorată la 30 de ani, au transmis recent reprezentanții Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF). Legea instituie de asemenea dreptul de a călători cu tarif redus cu 50% pe teritoriul României pentru transportul feroviar…
Tabăra de muzică și dans popular de la Zabola Estate, Covasna
În perioada 31 iulie – 6 august Fundația Roy Chowdhury-Mikes și Zabola Estate se pregătesc pentru cea de-a 10-a ediție a TABEREI DE MUZICĂ ȘI DANS POPULAR. A X-a Tabără de muzică și dans popular Zabola, vă întâmpină cu următorul răsfăț cultural:EDUCAȚIE DE DANS: 1. Grup avansat: Dansuri românești din Suceag – instructori: Edit Tőkés…
Kaufland devine cel mai mare angajator privat din România în 2022, surclasând Profi
Kaufland Romania SCS care operează hipermarketurile Kaufland a ajuns cel mai mare angajator privat din România în anul 2022, după ce a surclasat Profi Rom Food, societatea-mamă a lanţului de magazine Profi, arată analizele anuale realizate de Economica.net pe baza datelor pe care le-am obţinut de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Retailerul alimentar…
De vizitat: Tinovul de la Fântâna Brazilor, județul Harghita (foto)
Tinovul de la Fântâna Brazilor este situat la o altitudine de cca 950 m în partea central-vestică a platoului vulcanic Praid-Dealu al Munţilor Gurghiu. Tinovul de la Fântâna Brazilor a fost declarat sit Natura 2000 în anul 2007. În literatura de specialitate apare sub numele de Luc sau Ruc, dar printre localnici locului i se…
Încep și în Mureș controalele la centrele dedicate persoanelor vârstnice
Vineri a fost semnat Ordinul de prefect care prevede constituirea comisiilor mixte de control a tuturor centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și a centrelor pentru copii. De mâine, 10 iulie, echipele AJPIS, DSP, ITM, Protecția Consumatorului, DSVSA, IPJ și ISU Mureș vor fi în teren pentru a verifica toate centrele din județ…
Peste o mie de cartuşe de infanterie găsite de detectorişti în Deleni, comuna Ideciu de Jos
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a intervenit, duminică după amiază, în judeţul Mureş, unde persoane care foloseau detectoare de metale au descoperit mai multe elemente de muniţie. Potrivit ISU Harghita, echipajul pirotehnic, chemat în sprijin în localitatea Deleni, comuna Ideciu de Jos, a ridicat 1.006 cartuşe de infanterie, calibru 7,92…
Punctul negru pentru locul fruntaș nedorit al județului Mureș la analfabetism, abandon școlar și mame minore
S-a încheiat Vibe, cel mai mare festival maghiar din Transilvania
Cu deranj pentru localnici și distracție pentru tineri, Vibe, cel mai mare festival din județul Mureș s-a încheiat duminică. Miercuri, cu o zi înainte de începerea oficială, a debutat VIBE, cel mai mare festival maghiar din Transilvania: organizatorii și gazdele evenimentului au ținut conferința lor de presă tradițională joi. Anul acesta s-a așteptat o participare…
Atenție! Luni se oprește gazul pe trei străzi din Târgu Mureș
Pentru a cupla la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale noile conducte şi branşamente de pe străzile Gheorghe Doja, Reşiţa şi Hunedoara din Târgu Mureş, rezultate în urma unei lucrări de investiţii, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale luni, 10 iulie, între orele 10 -14, pe aceste străzi, după…
Grădină cu plante medicinale și aromatice în Cetatea Târgu Mureș
Grădina de plante medicinale și aromatice din Cetate s-a realizat întrucât tradiția epocii de modernitate timpurie (sec. XVI-XVII) s-a bazat pe plantarea plantelor medicinale și aromatice în proximitatea mănăstirilor, practică perpetuată și în secolele următoare. Așa cum probabil știți, un rol important în istoria Cetăţii medievale îl are fosta Mănăstire de călugări Franciscani, menționată pentru…
Campingul Varalja, de lângă Gheorgheni, o mică oază de linişte şi aer curat, la margine de Secuime
La doar un kilometru sau doi de la ieşirea din Gheorgheni spre Lacul Roşu, pe partea dreaptă a drumului, se află un mic camping/loc de campare, ideal pentru cei aflaţi în tranzit cu rulota/autorulota şi nu numai. Locul e ideal, de asemenea, ca bază de explorare a zonei Gheorgheni-Lacul Roşu sau, pur şi simplu, ca…
Incendii la Sâncraiu și Filpișu Mic
În această noapte, în jurul orei 23:00, pompierii Detașamentului Târgu Mureș au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism situat pe strada Plopilor din localitatea Sâncraiu de Mureș. Incendiul s-a manifestat la compartimentul motor, fără propagare la întregul autoturism. Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă…
Gluma săptămânii
Experienţa pentru care turiştii au venit de la sute de kilometri la Daneş
La 11 kilometri de Sighişoara, în satul Daneş, turiştii s-au desfătat cu preparate pe alese: reţetele tradiţionale şi aromele orientale au făcut echipă, la un brunch în care totul a fost gătit din ingrediente locale, în aer liber. Românii care vor să savureze ceva între micul dejun şi prânz s-au îndrăgostit iremediabil de conceptul englezesc…
Depresia poate fi evitată ușor. Sfaturile experților
Depresia este o boală psihică definită prin pierderea interesului pentru viaţă, tristeţe şi deznădejde, scăderea energiei şi motivaţiei, perturbări ale somnului şi apetitului şi simptome de anxietate şi nelinişte. Pentru a depăşi această stare, este important să căutăm ajutorul unui psihoterapeut sau îndrumarea unui psihiatru profesionist care să ne ajute să înţelegem cauzele depresiei şi…