Succes şi în etapa a doua a CN de Raliuri
Campionatul Naţional a continuat cu etapa a doua, Raliul Argeşului unde CSM Târgu Mureş a fost reprezentat de trei maşini. Toate cele trei echipaje ale clubului nostru au urcat pe podium, au câştigat …
Salina Praid îşi sistează temporar activitatea
Societatea Naţională a Sării a decis sistarea activităţii de producţie şi de vizitare în Salina Praid, în vederea protejării şi a siguranţei personalului şi vizitatorilor, până la rezolvarea situaţiei create de infiltraţiile recente, informează Ministerul …
Cercetări într-un dosar penal pentru „coruperea alegătorilor” în Valea Rece
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, miercuri, că a demarat cercetări într-un dosar penal pentru „coruperea alegătorilor”, după apariţia în spaţiul public a unor imagini în care se observă că dintr-o autoutilitară sunt …
(P) În ultimii 4 ani au avut loc multe investiții în comuna Eremitu
Au renovat școala generală, au construit o nouă grădiniță, au construit un sistem de canalizare și au asfaltat mai multe drumuri comunale. În prezent, sectorul de drum aparținând de Eremitu pe drumul de legătură între …
Muncitorii la ferme sunt tot mai greu de găsit
Fermele agricole și zootehnice rămân fără îngrijitori într-un ritm alarmant. Acolo unde criza forței de muncă nu-și găsește rezolvare nici măcar prin importul de muncitori, proprietarii exploatațiilor pun chiar ei mâna la treabă. Un crescător …
(P) Soós Zoltán: „Un oraș este definit de valorile sale”
În cadrul unei întâlniri pline de bună dispoziție și de întrebări profesionale cu reprezentanți de seamă ai vieții artistice din Târgu Mureș, primarul Soós Zoltán a declarat: „Un oraș este definit de valorile sale, dar …
(P) Rodica Baciu: Cheltuim 110.000 de euro în fiecare zi pentru salarii în Primăria Târgu Mureș Sunteți mulțumiți de ceea ce primiți în schimb?
La un calcul simplu, vedem că în Primăria Târgu Mureș se cheltuiesc peste 110.000 de euro înfiecare zi doar pentru salarizarea celor 873 de angajați. Am comparat această cifră cu nivelulperceput al situației administrării acestui …
Deschiderea noului sezon „Seară Jazz la Cetate” cu Midthegap Trio și Luiza Zan & Jazzpar Trio
Târgu Mureș, 15 mai 2024. Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș are plăcerea de a vă anunța deschiderea unui nou sezon al seriei de concerte reunite sub numele de „Seară Jazz la Cetate”, …
Continuă campania de colectare pentru deșeurile voluminoase!
Campania va dura până în data de 5 iunie și se va derula treptat în diferite zone ale orașului.❗ Acum se pot arunca obiecte de mobilier vechi precum: mese, dulapuri, scaune, canapele, fotolii, paturi, saltele, …
Lege promulgată. Inspecția tehnică periodică pentru autovehiculele care au activitate Rent Car se face la 6 luni
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier. Astfel, sunt exceptate de la obligația de a efectua inspecția tehnică periodică vehiculele lente, respectiv …
„Bypass” pe pârâul Corund pentru salvarea Salinei Praid
In vederea realizării lucrărilor de punere în siguranță a galeriilor de mină, se execută un „baypass ” pe pârâul Corund, prin 3 conducte în lungime de 127 m.Apele Române Mureș a trimis la locul intervenției …
Costurile cu ora de manoperă pentru reparatiile auto au crescut cu 21% anul trecut
Costurile cu ora de manoperă la reparațiile auto au crescut cu 21% anul trecut, față de 2022, iar în intervalul 2020 – 2023 a fost înregistrată o creștere medie de 36%, conform unei analize realizate …
Companiile vor putea lua avize de la un serviciu unic din subordinea fiecărui minister, nu de la mai multe agenții din subordine
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că va face o modificare a acordării de avize, atât pentru companii, cât și pentru instituțiile publice, astfel încât acestea să ia avizele necesare de la un serviciu unic …
539 Locuri de muncă vacante declarate pentru Bursa Generală a Locurilor de Muncă până în acest moment!
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş va organiza BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ, în data de 17 mai 2024, începând cu ora 9,00, în următoarele locaţii:
BEC: Primarii asigură panouri electorale distincte pentru alegeri
Biroul Electoral Central aa doptat, marţi, o decizie care prevede că, la alegerile locale din acest an, primarii asigură panouri electorale distincte pentru alegerea primarului, alegerea consiliului local, alegerea preşedintelui consiliului judeţean şi pentru alegerea …
A început campionatul de TIR al Ministerului de Interne la Poligonul Sângeorgiu de Mureş
La startul ediţiei din 2024 a Campionatului de TIR al Ministerului Afacerilor Interne s-au aliniat peste 200 de participanți, îmbrăcând toate uniformele ministerului. Competiţia se desfăşoară și în acest an, în judeţul Mureş, mai exact …
Condiţiile noi de eliberare a paşaportului simplu temporar
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care modifică legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Propunerea legislativă prevede revizuirea condiţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar, în acord cu …
Conferința Națională a Asociației de Medicină de Laborator din România la UMFST
Asociația de Medicină de Laborator din România anunță desfășurarea, în perioada 15 – 17 mai 2024, a Conferinței Naționale a Asociației de Medicină de Laborator din România, cu participare internațională. Evenimentul este organizat în colaborare …
(P) Construim un sistem de sănătate accesibil și modern în județul Mureș
Construim un sistem de sănătate accesibil și modern în județul Mureș, a declarat Péter Ferenc. Președintele Consiliului Județean Mureș a vizitat ieri spitalul din Târnăveni. La fața locului, acesta a subliniat că modernizarea ambulatoriilor aparținând …
Concurs Național de Dans la Sântana de Mureș
Concursul intitulat Ritm, Dans, Fantezie în organizarea Palatului Copiilor va avea loc în perioada 24-26 mai la sala de sport din comuna Sântana de Mureș.
(P) Rodica Baciu: Nu avem nevoie de primari superman, avem nevoie de buni administratori!
Prea des auzim politicienii cum ne vorbesc despre cum ei se implică, ei dreg și fac și cum fără ei, noi toți suntem pierduți.O astfel de mentalitate nu este bună atunci când vorbim despre un …
Arestat după ce a condus fără permis, băut și drogat prin Luduș
La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Luduș au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 37 de ani, din Târgu Mureș, pentru conducere fără permis, sub influența alcoolului și …
Ordin privind condițiile necesare pentru comercializarea de legume și fructe
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin al Președintelui ANPC, ca o completare a unui act normativ similar dat publicității în 2021, pentru realiza o mai bună …
Restaurare de excepție a unui tablou de Grigorescu expus la Palatul Culturii
Cu prilejul Zilei Naționale a pictorului Nicolae Grigorescu și al redeschiderii Galeriei de Artă Românească Modernă, Muzeul Județean Mureș – Secția de Artă vă invită miercuri, 15 mai 2024, ora 18.00, în Palatul Culturii, aripa …
Expresul de Şumuleu-Rapidul Secuiesc nu mai trece anul acesta pe la Târgu Mureș
Pelerinii din Ungaria care vor participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la procesiunea de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc vor fi întâmpinaţi de către autorităţile covăsnene în gara CFR din Sfântu Gheorghe. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, …
Proiect adoptat. Șoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor primi, pe lângă condamnare, şi interdicţia de a mai conduce până la 10 ani
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege c care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. „Practic, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine …
Jocuri istorice, filme, concerte şi ateliere creative în „Noaptea muzeelor” la Sfântu Gheorghe
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe, care şi-au anunţat participarea la „Noaptea Muzeelor”, ce va avea loc sâmbătă, 18 mai, oferă publicului posibilitatea de a vizita gratuit expoziţiile de bază, …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.