Punctul.ro

Recomandările Protecției Consumatorului. Achiziţionarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate şi autorizate

Evitaţi cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic decât în locurile special amenajate, autorizate pentru comercializarea acestor produse, susţin reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat …

(P) Rodica Baciu: UNDE se vor face viitoarele bulevarde ale orașului și UNDE vom construi cartiere pentru tinerii orașului?

Rodica Baciu – Fondator & Director General MATEROM, și Candidat Independent la Primăria Municipiului Târgu Mureș, trage un semnal de alarmă cu privire la traficul infernal din Târgu Mureș care îngreunează zi de zi viața …

(P) Motive de bucurie! Legea bujorului declarat ”floare națională a României” produce primele efecte

În primul rând, în calitate de inițiator al Legii nr. 285/2022, prin care bujorul a fost declarat ”floare națională a României”, sunt încântată să văd că legea produce primele efecte. Pentru că dincolo de simbolistica …

Câte imobile are de îngrijit, administrat, reparat și închiriat Locativ SA?

                SC Locativ SA, companie deținută de Municipiul Târgu Mureș, are ca obiect principal de activitate administrarea spațiilor din fondul locativ de stat cu destinație de locuință sau cu alte destinații. Activitatea specifică este reprezentată …

Guvernul prelungeşte până la 30 septembrie termenul-limită până la care oamenii vor plăti impozitul „special ” pe clădiri rezidenţiale de mare valoare

Persoana care are o clădire rezidenţială a cărei valoare impozabilă depăşeşte 2,5 milioane de lei va trebui să plătească impozitul pe acest bun la bugetul de stat până la data de 30 septembrie inclusiv a …

Zeci de edituri de carte în limba maghiară din România şi Ungaria, la Târgul de Carte de la Miercurea-Ciuc

Zeci de edituri de carte în limba maghiară din România şi Ungaria vor fi prezente, în perioada 9-12 mai, la Târgul de Carte organizat de Primăria municipiului Miercurea-Ciuc. Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat …

Ministerul Finanțelor și ANAF lansează ghidul e-Transport. Ce trebuie să știe contribuabilii

Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat Ghidul privind Sistemul naţional e-Transport, o componentă importantă în digitalizarea ANAF, prin care se urmăreşte creşterea capacităţii administrative de combatere a fraudei fiscale, potrivit unui …

(P) Trebuie să aducem acasă fondurile europene la care avem dreptul și să le folosim pentru a îmbunătăți comunitățile noastre

– s-a spus la un mic dejun organizat de UDMR Mureș. Csibi Attila Zoltán, președintele UDMR din județul Mureș, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș și europarlamentarul Vincze Loránt au discutat în această dimineață cu …

Recomandări ANPC de 1 Mai: Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea

Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită, transmite directorul general al Autorităţii Naţionale …

Strada Pomilor a rămas în pom! Locatarii, nemulțumiți de amânarea preluării străzii de administrația locală

Locatarii din strada Pomilor nr 32 (cartierul Unirii) sunt nemulțumiți de faptul că proiectul de hotărâre privind trecerea în proprietatea primăriei a terenului aferent străzii menționate a fost amânat. Ei și-au exprimat nemulțumirea în mod …