Anunțul a fost făcut de primarul Soós Zoltán cu prilejul unei conferințe de presă. Azi-noapte s-a capturat și al treilea urs pe Platoul Cornești. Deja este în drum spre munți. Suntem conștienți că până nu se ia o decizie pentru a controla mai eficient numărul urșilor din România, exportăm problema, doar atât facem pentru că…
Reținut pentru furtul unei borsete dintr-un local la Târgu Mureș
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din Târgu Mureș, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt. În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de 27 aprilie 2023 referitor la faptul că, la aceeași dată, persoane necunoscute ar…
Tuli Eugen-Raul, locul I la Concursul Național de Chimie ,,Petru Poni”
În data de 22.04.2023 s-a desfășurat, la Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu Mureș, etapa județeană a Concursului Național de Chimie ,,Petru Poni”. Liceul Tehnologic Târnăveni a fost reprezentat de elevii Tuli Eugen-Raul (clasa a X-a B) și Câmpean Natalia (clasa a XI-a A). Elevul Tuli Eugen-Raul s-a clasat pe locul I și s-a calificat…
Recomandări ale pompierilor pentru minivacanța de 1 Mai
În perioada 28 aprilie – 1 mai, ISU Mureș recomandă cetățenilor care aleg să petreacă timpul liber în natură pe parcursul minivacanței de 1 Mai, să respecte următoarele măsuri preventive:
Opt oferte pentru lotul de autostradă Târgu-Mureş-Miercurea Nirajului. Cinci, din Turcia
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR a anunţat aseară, prin vocea directorului general Constantin Pistol, că a primit opt oferte pentru proiectarea şi execuţia lotului Târgu-Mureş-Miercurea Nirajului, din autostrada A8, a Unirii.Presiunile exercitate de USR asupra celor de la CNAIR – şi cu temei, şi fără – au avut, până la urmă, efectul…
Cu autobuzul la Platoul Cornești de 1 mai
De 1 mai 2023, Primăria Municipiului Târgu Mureș oferă posibilitatea târgumureșenilor și turiștilor care vizitează orașul nostru, posibilitatea de a ajunge cu autobuzul la cea mai frecventată destinație de petrecere a timpului liber din Târgu Mureș, respectiv Platoul Cornești unde se află și cea mai mare Grădină Zoologică din țară. Autobuzele pornesc pe ruta:Panov (Piața…
A început „măsuratul oilor” pe Valea Gurghiului
Cu mic, cu mare, sătenii de pe Valea Gurghiului, din județul Mureș, s-au adunat în aceste zile la… „măsuratul oilor. Înainte ca animalele să fie trimise la stâna de la munte, sau în „tabăra de vară”, așa cum îi spun localnicii, ciobanii calculează câtă brânză va primi fiecare proprietar de-a lungul verii. Pentru asta, însă,…
Câștigătorii celei de-a V-a ediții a Concursului de Caricatură RABARBURA
Mircea Munteanu a anunțat câștigătorii celei de-a V-a ediții a Concursului de Caricatură RABARBURA!Felicitări acestora și Felicitări tuturor participanților. Detalii AICI
620 de milioane de euro pentru IMM-uri, prin Programul Tranziţie Justă 2021-2027
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a lansat, joi, în consultare publică, primele ghiduri ale solicitantului pentru două apeluri de proiecte care vor fi finanţate prin Programul Tranziţie Justă 2021-2027. Acestea vor sprijini sectorul antreprenorial productiv mic şi mijlociu, pentru creşterea competitivităţii şi a capacităţii economiilor locale de a genera locuri de muncă durabile,…
Judokanii de la Sport Club Dimas și-au arătat forța și abilitățile la Budapesta
În această primăvară, lumea judoului a fost pusă din nou în mișcare la cea de-a 36-a ediție a Budapest Judo Cup. Competiția internațională, care este una dintre cele mai puternice competiții pentru copii și juniori din lume, s-a desfășurat în perioada 22-23 aprilie, iar în următoarele 2 zile, sportivii au participat la niște antrenamente specifice,…
Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD
28.04.2023 CUPTORUL DE AUR DANESAN SRL cu sediul în Localitatea Sighișoara, Strada Horia Teculescu, Nr. 147, Jud. Mureș,anunțăfinalizarea proiectului cu titlul „Grant pentru capital de lucru AGRI FOOD,proiect nr M2-AGRI-2285 din 20-06-2022înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, instituită prin OUG nr 61/ 2022. Proiectul s-aderulat pe o…
Comunicat de presă privind începerea derulării proiectului “Cerere POC 4.1.1”
28.04.2023 Societatea comerciala VIZUAL MED SRL, cod de identificare fiscal 23885041, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J26/901/2008, cu sediul în str. Rasaritului, nr. 44, Sincraiu de Mures, Județul Mures, România, cod poștal 547525, telefon 0741257076, poștă electronică: dacia.hincu5@gmail.com, reprezentată legal prin doamnaDaniela-DaciaHINCU, anunta inceperea derularii proiectului “Cerere POC 4.1.1”, cofinantat din Fondul European de…
COMUNICAT DE PRESĂ privind finalizarea proiectului “ Cresterea competitivitatii SC KAMI ROOF CONSTRUCT SRL prin achizitia de echipamente performante”,cod MySMIS 133655
Se vinde la licitatie
LICITATIE 1Se publică spre cunoştinţă publică că în ziua de JOI 18.05.2023 ora 12.00 se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următotul bun imobil proprietatea debitorului garant MIHALCEA VASILE:TEREN INTRAVILAN liber în suprafață 1.036 mp. , neamenajat, situat…
Religia devine probă opțională la bacalaureat pentru elevii de la profilul uman
Religia devine disciplină opțională la examenul de Bacalaureat, potrivit unor amendamente adoptate miercuri de Comisia pentru învățământ, la proiectul legii Educației. Proba opțională de Religie a fost introdusă pentru elevii de la profilul uman, specializările filologie și științe sociale, la proba E, potrivit edupedu.ro. Dezbaterile privind proiectul legii Educației continuă la Parlament.
Persoană amendată cu 40.000 de lei pentru că făcea augmentare a buzelor fără autorizaţie sanitară în Alba
O persoană care presta servicii de augmentare a buzelor în cadrul unui salon de înfrumuseţare din Alba Iulia a fost amendată cu 40.000 de lei, pe persoană juridică, pentru că nu deţinea autorizaţie sanitară de funcţionare, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba. „Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică…
Una caldă, una rece. Sântana de Mureș a intrat în ADI Aquainvest Mureș, Hodacul a ieșit
Consiliul Județean Mureș a adoptat, astăzi, o hotărâre prin care a aprobat aderarea Comunei Sântana de Mureș la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „AQUA INVEST MUREŞ” și retragerea Comunei Hodac din această asociație. ADI AQUA INVEST MUREŞ a solicitat cele două aprobări în baza Hotărârilor nr.24/28.03.2023 și nr.61/22.11.2022, aprobate de Consiliul Local al Comunei Sântana…
Guvernul a adoptat scenariul de neutralitate climatică pentru România. Termen 2050
Guvernul a aprobat scenariul „România neutră 2050”, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, varianta aleasă fiind o bornă prin care România şi-a asumat că dezvoltarea economică va fi practic decuplată de la creşterea emisiilor, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna. „Este un moment important pentru că toate ministerele de resort şi Guvernul…
Tronsonul din autostrada A10 Sebeș-Turda care, la finalul lunii ianuarie, s-a rupt a fost asfaltat
Tronsonul din autostrada A10 Sebeș-Turda din zona de nord a municipiului Alba Iulia, care în luna ianuarie a acestuia an s-a rupt din cauza unei alunecări de teren, a fost asfaltat. Autostrada nu a fost încă redată circulației, întrucât constructorul mai are de făcut unele lucrări precum montarea parapetului și aplicarea marcajelor. Citește articolul complet
În mai încep Zilele Muzicale Târgumureșene
Festivalul “Zilelor Muzicale Târgumureșene” se va deschide cu un Concert simfonic, care va avea loc joi, 11 mai 2023.Orchestra simfonică a Filarmonicii va fi dirijată de Anton Shaburov iar solistul serii va fi pianistul Josu de Solaun (SUA).Programul va fi următorul:Concertul pentru pian și orchestră nr.1 în si bemol minor, op.23 de P.I.Ceaikovski șiDansurile simfonice,…
Potrivit unui sondaj, anul acesta Ungaria este mai puţin atractivă pentru investitorii străini
Pentru investitorii străini, anul acesta Ungaria este mai puţin atractivă decât a fost în urmă cu un an, potrivit unui sondaj efectuat de Camera de Comerţ şi Industrie Germano-Maghiară (DUIHK), care a analizat intenţia investitorilor din primăvara anului 2023. Anul trecut, 88% dintre cei care au participat la sondaj ar mai fi ales Ungaria ca…
Poliția Locală Târgu Mureș angajează firmă de avocatură pentru litigiile cu Brantner Veres S.A
Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș a adoptat, astăzi, o hotărâre privind aprobarea achiziţionării unor servicii de consultanţă juridică pentru litigiile dintre Compania de Salubritate Brantner Veres S.A. şi Direcția Poliția Locală Târgu Mureș. Conform referatului de aprobare al hotărârii, în prezent, sunt 633 de procese verbale de contravenţie, încheiate de poliţiştii locali din cadrul…
Târgu Mureș: Impozitele, taxele locale și amenzile, indexate cu 13,8% începând cu 2024
Consiliul Local Târgu Mureș a adoptat o hotărâre privind indexare, începând cu anul 2024, a impozitelor și taxelor locale, respectiv actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 493 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu rata inflației de 13,8%, aferentă anului fiscal anterior. Art. 491 din Codul fiscal prevede că, în…
Consiliul Local Târgu Mureș a aprobat aderarea municipiului la asociația ”Tren Metropolitan Mureș”
Târgu Mureș s-a asociat, în calitate de membru fondator cu localitățille urbane Reghin, Iernut, Luduș, Ungheni și comunele Bogata, Cristești, Cuci, Ernei, Gornești, Ogra, Petelea, Sângeorgiu de Mureș, Sânpaul, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Feroviar ”Tren Metropolitan Mureș”. În acest sens, Consiliul Local Târgu Mureș a adoptat o hotărâre privind încuviințarea…
Accident rutier cu trei victime pe strada Ierbușului din Reghin
Asigurări măsuri PSI, accident rutier produs între două autoturisme, în municipiul Reghin, strada Ierbusului. La locul accidentului s-au deplasat pompierii mureșeni din cadrul Detașamentului Reghin cu 1 autospecială de apă și spumă și 1 ambulanță SMURD B2. În urma accidentului rutier au rezultat 3 victime, 2 – cod galben, preluate de echipajul B2, respectiv de…
Casă memorială dedicată lui Gheorghe Șincai în Râciu
Muzeul Județean Mureș va construi, în comuna Râciu o casă în memoria lui Gheorghe Șincai. Consilierii jduețeni au aprobat, astăzi, documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției în valoare totală de 2.025.735,19lei cu TVA. “Pentru a dezvolta acest proiect cultural, Muzeul Județean Mureș împreună cu comuna Râciu au identificat un teren în suprafață de 568…
Concurs județean de karting
Consilierii Județeni au fost de acord să permită folosirea, gratuit, de către Palatul Copiilor din Târgu-Mureș a unei părți din platforma paddock și din pista de viteză a Complexului Transilvania Motor Ring, situat în localitatea Cerghid, pentru organizarea Concursului Județean de Karting – 2023, în data de 30 mai 2023.
Comunitatea italiană din România se mută pentru câteva zile în Târgu Mureș
Consilierii județeni au aprobat, printr-o hotărâre adoptată astăzi, finanțarea cu 15.000 de lei a evenimentului „Convenția Națională a Comunităților de Etnie Italiană din România- Ziua Națională a Italiei”, care se va desfășura în perioada 1-4 iunie 2023 în Târgu Mureș. Conform organizatorilor – Asociaţia ”Uniunea Democratică a Italienilor din România” este vorba despre un eveniment…
Adi Ecolect anunță o nouă procedură de urgență pentru desemnarea operatorului de salubrizare în zona 2 Târgu Mureș
Pe platforma SICAP este în curs derularea procedurii de licitație publică pentru atribuirea contractului de delegare a serviciului de salubrizare pe o perioadă de 8 ani, care este estimat să producă efecte în 2024. În scopul asigurării continuității serviciului, a fost demarată procedura de urgență, aprobată de membrii în Adunarea generală al Asociației în data…
VIDEO Autostrada Transilvania : Lotul Nușfalău -Suplacu de Barcău a ajuns la 75 % dar nu se leagă cu nimic pe A3
Lotul Nușfalău-Suplacu de Barcău de pe Autostrada Transilvania a ajuns la 75 % execuție, iar pe șantier constructorul Nurol (Turcia) lucrează cu peste 400 de drumari și aproape 200 de utilaje, anunță Compania de Drumuri după verificări. Lotul Nurol are o lungime de 14 kilometri și ar putea fi deschis la vară dacă se asigură…