Târgul producătorilor locali la Sfântu Gheorghe
În acest sfârșit de săptămână, pe 2 și 3 martie, târgul lunar al producătorilor locali are loc în Piaţa Centrală.
În acest sfârșit de săptămână, pe 2 și 3 martie, târgul lunar al producătorilor locali are loc în Piaţa Centrală.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul produselor din tutun, care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, a fost adoptat, cu majoritate de voturi, de plenul Camerei Deputaţilor, fiind …
În curând, românii din străinătate vor putea trimite mai repede bani acasă. Potrivit unui nou regulament al Uniunii Europene, băncile sau alte servicii financiare vor fi obligate să ofere plăți instant în toate țările europene. …
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air adaugă în rețeaua sa două noi rute de la București și Brașov către Budapesta. Citește articolul complet
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a anunţat, miercuri, că 13.764 de elevi din 29 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ vor beneficia, în acest an, de Programul naţional „Masă sănătoasă”. Potrivit ISJ Mureş, …
Castelul a fost recent renovat și se poate vizita în toată splendoarea lui, așa că nu ezitați să intrați și să descoperiți o părticică din istoria familiilor nobiliare din Transilvania.Toate detaliile din interior sunt prezentate …
Hotărârea Consiliului Local Târgu Mureș din anul 2022 privind reorganizarea Liceului Teoretic “Bolyai Farkas” din Târgu Mureş și înființarea Liceului Romano Catolic este nelegală și rămâne anulată. Curtea de Apel Târgu Mureș a transmis Instituției …
ARESTAT PREVENTIV PENTRU O FAPTĂ DE VIOLENȚĂ La data de 26 februarie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică Târgu Mureș – Compartimentul Proximitate au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr, de 16 …
Secţia de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş a anunţat, marţi, lansarea unui „Calendar popular mureşean în tradiţii şi obiceiuri”, coordonat de cercetătorul Laura Pop, care oferă o panoramă asupra obiceiurilor populare şi …
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea să ia credite bancare cu garanții de stat și cu dobânzi subvenționate prin noul program IMM Plus 2024. Schema totalizează aproape 12,5 miliarde lei și a …
❗Până la 3 martie 2024 mai puteți scăpa de mobilierul vechi, saltele, tablouri, cuști pentru animale de companie, jucării, uși, ferestre, oglinzi, covoare și grilaje de ferestre. 👉 Program: 29.02 – 02.03 – cartierul Tudor …
Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE va fi prelungită de la 10 ani al 15 ani pentru noile permise care vor fi eliberate, conform unui proiect legislativ …
Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede crearea unei aplicații prin care cetățenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să poată …
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Deda intervin în aceste momente la un accident rutier produs între un autoturism și o autocisternă încărcată cu emulsie bituminoasă, în localitatea Deda.La locul intervenției sunt alocate o …
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin intervin cu două autospeciale de stingere și un echipaj medical SMURD pe strada Oltului din municipiul Reghin, în urma izbucnirii unui incendiu la o casă de locuit, revenim cu …
✅ În cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, pe care o coordonez în calitate de președinte, am votat în unanimitate inițiativa PSD prin care se extinde interzicerea utilizării, pentru elevi, în unitățile de învățământ, …
Pompierii militari din cadrul Secției Sărmașu intervin în aceste momente la un accident rutier produs între un autoturism și un utilaj agricol (tractor) în localitatea Miheșu de Câmpie.La locul intervenției sunt alocate o autospecială de …
Și în acest an polițiștii mureșeni se vor pregăti practic pentru conducerea mașinilor din dotare pe Circuitul „Transilvania Motor Ring” de la Cerghid. Aceștia își vor îmbunătăți abilitățile pentru conducere ofensivă, prin deplasarea în regim …
Deda a lansat, la sfârșitul săptămânii trecute o aplicație destinată promovării turismului din localitate, intitulată “Deda Turism”. “Oamenii cu spirit de aventură și cei care doresc să descopere comorile de pe Valea Mureșului Superior au …
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE FURT CALIFICAT În cursul acestei dimineți, 27 februarie a.c., polițiștii orașului Ludus, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Alba, într-un dosar …
TikTok a câștigat bătălia atenției în România, Social Media este într-o ușoară scădere pe piața locală, dar Facebook este în continuare platforma care generează cel mai mult trafic către propriul website. Citește articolul complet
DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTII SECȚIEI 14 GHINDARI La data 27 februarie a.c., în baza activităților investigativ-operative desfășurate în cadrul unui dosar penal de profanare de morminte și distrugere, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală …
Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de mentenanță a sistemului de distribuţie apă potabilă, se sistează furnizarea apei potabile, în data de 29.02.2024, între orele 08:00-18:00 (estimare), în următoarele zone: Atragem …
Locuitorii noului complex de blocuri „Concept 9”, din spatele „Shopping City”, din Târgu Mureș solicită societății Transport Local SA să ia în considerare posibilitatea ca autobuzele care circulă pe linia 27 dinspre Sapientia înspre Spitalul …
O nouă ediție a conferinței interdisciplinare NEUROn se va desfășura în perioada 9-12 mai 2024, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș. Evenimentul științific cuprinde cursuri, prezentări interactive și workshop-uri din următoarele domenii: …
Sportivul nostru, însoțit de antrenorul Károly Bartalis, a participat la concursul internațional de înot „Tavaszváró” (ún aşteptarea primăverii) de la Hódmezővásárhely, unde au concurat 623 de concurenți de la 43 de cluburi din Slovacia, Serbia, …