Primul triatlon în spaţiu închis din România, în cadrul Zilelor UMFST
Primul triatlon în spaţiu închis din România, University Indoor Triathlon, a fost organizat, luni, în cadrul Zilelor Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, iar la acesta au participat …