Transgaz mărește capacitatea de export gaz către Ungaria
Operatorul Sistemului Național de Transport Gaze, Transgaz, anunță că, din 1 octombrie, capacitatea de export pe gazoductul Atad – Szeged crește la 300.000 de metri cubi pe oră – 7,2 milioane de metri cubi zilnic, …
Fotbalist trecut pe la ASA şi FCSB, în Liga 3, la Câmpulung Muscel
Gabi Matei, fotbalist cu ani buni în prima ligă – a bifat chiar trei sau patru sezoane la FCSB – jucător de bază la fosta ASA (AS Ardealul, din perioada Claudiu Maior), a semnat,zilele trecute, …
Un polițist din Băgaciu a pus mâna pe chitară, ca să le arate copiilor drumul cel bun
Agent principal în nouă comune din Mureș, Mircea Cerghizan își găsește timp împreună cu soția să adune, săptămânal, zeci de copii, mulți din medii defavorizate, pentru a cânta și a face excursii. Se întâlnesc la …
Anul acesta se finalizează bazinul de înot didactic din Miercurea Nirajului
Există șanse reale ca la sfârșitul anului curent să se finalizeze și să se predea lucrările de construcții a bazinului de înot didactic din Miercurea Nirajului. Cei care au avut ocazia de a trece prin …
Comoara satului Peteni din Covasna: Apa minerală carbogazoasă din subsol
Apa minerală carbogazoasă ascunsă în subsol este o adevărată comoară a satului Peteni, revârsăndu-se pretutindeni pe șesul Râului Negru, unde poți face o baie în ea aproape la fiecare pas. De secole, satul a fost …
Cai și oi pe drumurile din Târgu Mureș. Proprietarii amendați
Joi, la ora 09:15, șeful de schimb de la Politia locala a sesizat că în cartierul Belvedere sunt 4 cai lăsați în libertate și nesupravegheați. La fața locului s-a deplasat patrula mobilă de Intervenție, care …
Incendiu la o anexă din Band
Pompierii Detașamentului Târgu Mureș intervin în aceste momente cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, în cooperare cu SVSU Band, în urma izbucnirii unui incendiu la nivelul unei anexe gospodărești din localitatea Mărășești. …
A decedat Lihăt Vasile o personalitate reprezentativă Reghinului
Cu inimile triste și sufletele greu încercate, aducem un ultim și pios omagiu celui care a fost Domnul Lihăt Vasile, om de înaltă ținută morală, socială, culturală. Prin trecerea sa în eternitate, am pierdut un …
Cea mai nouă pistă de bob din județul Harghita este deschisă turiștilor
Caruselul montan de lângă Lacul Roșu străbate un traseu care are o lungime de aproximativ un kilometru, amatorii de senzaţii tari având parte de experienţe palpitante. Cât despre pistă, ea este situată la doar trei …
România va pierde peste 500 de milioane de euro fonduri europene la modernizarea liniei Brașov – Sighișoara
România va pierde, cel mai probabil, peste 500 de milioane de euro fonduri europene la modernizarea liniei Brașov – Sighișoara din cauza întârzierilor de ordinul anilor la derularea lucrărilor, afirmă Asociația Pro Infrastructura, întrebându-se cine …
Informare privind rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2023
Ministerul Educației a publicat astăzi, 3iulie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de candidații care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2023. În județul Mureș, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este …
Ele sunt elevele cu cele mai mari medii la BAC în Mureș! TOP 3
1. Mara NEMEȘ, Colegiul Național “Unirea”, Târgu Mureș media 9,8 2. Ana BLOJ, Colegiul Național “Unirea”, Târgu Mureș media 9,8 3. Teodora POPISTAN, Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian”, Târgu Mureș media 9,78
Szijjártó: În primele şase luni ale acestui an au intrat deja în Ungaria mai multe investiţii decât pe toată durata anului record 2022
În primele şase luni ale acestui an au intrat deja în Ungaria mai multe investiţii decât pe toată durata anului record 2022, astfel există şanse mari pentru a dubla cifra anului trecut – a declarat …
TOP 10 școli mureșene în funcție de media generală la BAC
S-au afișat rezultatele la examenul de Bacalaureat, la nivel național 91.246 de candidaţi promovând sesiunea iunie-iulie, conform precizărilor făcute de Ministerul Educației. „Au promovat 91.246 de candidaţi (87.226 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.020 …
Prima ediție 𝗭𝗲𝘀𝗽𝗲𝘇𝗲𝗹 𝗖𝗵𝗮𝗹𝗹𝗲𝗻𝗴𝗲 va avea loc în acest weekend
Prima ediție 𝗭𝗲𝘀𝗽𝗲𝘇𝗲𝗹 𝗖𝗵𝗮𝗹𝗹𝗲𝗻𝗴𝗲 va avea loc în data de 𝟴 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲, cu două curse de alergare montană 1. 𝗭𝗘𝗦𝗣𝗘𝗭𝗘𝗟 𝟯𝟭𝗞 – https://zespezel.run/proba/zespezel31k – distanță: 31 km; 2. 𝗭𝗘𝗦𝗣𝗘𝗭𝗘𝗟 𝟭𝟵𝗞 – https://zespezel.run/proba/zespezel19k – distanță: 19 …
Încă 5,9 km de drum vor fi asfaltați în Comuna Zagar! În comună se lucrează intens la multe proiecte!
🔴Astăzi, primarul comunei Zagăr, dl Claudiu Pătrușel, semnează un nou contract de finanțare pentru dezvoltarea comunității pe care o reprezintă. Este vorba despre finanțarea prin Programul National de Investiții „Anghel Saligny”, cu suma de 7.027.807,49 …
75 de ani de existență a învățământului farmaceutic târgumureșean și a Grădinii botanice universitare
Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș se constituie într-un model instituțional de învățământ superior de specialitate, remarcându-se în plan național prin aspecte ce …
Vizitatorii Festivalului Plantelor Medicinale din Mureş au învăţat să îşi producă propriul ceai
Un festival cel puţin inedit a avut loc în acest weekend în judeţul Mureş, festivalul Plantelor Medicinale. Timp de două zile, participanţii au putut descoperi o mulţime de plante şi au putut afla beneficiile miraculoase ale …
A început încet adunarea gunoaielor din Târgu Mureș
În câteva zone din Târgu Mureș s-a început colectarea deșeurilor încă din weekend. ASOCIEREA POLARIS M. HOLDING S.R.L. (Lider de asociere) – URBAN GRUP ENVIROMENT S.R.L. (Asociat) în urma semnării contractului în data de 27 …
Recensământ. Câți români și câți maghiari s-au declarat la Târgu Mureș
Rezultatele parțiale, dar finale ale recensământului.Conform datelor statistice în Târgu Mureș trăiesc 116.033 de persoane, dintre care 53.249 se declară 🇷🇴 români, 40.604 se declară 🇭🇺 maghiari, iar 2.885 se declară romi. În plus, printre …
Câți români au murit, de fapt, de Covid-19. Cifre oficiale
Un număr de 3.425 de români au fost ucişi de COVID-19, fără să fi avut şi alte boli asociate, de la începutul pandemiei şi până la data de 25.05.2023, relevă datele transmise de Ministerul Sănătăţii …
(Foto) Un nou hotel de lux de 4 stele la Sovata
Hotelul Crystal este situat într-una dintre zonele centrale și mai accesibile din Sovata, în fața fostei piețe, înainte de începutul bulevardului de promenadă. Hotelul dispune de 104 camere complet echipate (toate camere de nefumători) și toate …
Zeci de titluri de campioni și vicecampioni pentru Jaguar Academy Mures
Jaguar Academy Mures a participat la Cupa Cetății Deva de Taekwon-Do ITF sâmbătă 01.07.2023. Mureșenii s-au întors cu: 20 titluri de campioni 17 de vicecampioni 15 medalii de bronz Luptă individual: Găman Eliza Șaiu Alexandru …
Sportivii mureseni de la RingBox au cucerit 3 medalii la Cupa Romaniei
La Târgu Jiu o competitie sportivii mureseni de la RingBox au cucerit 3 medalii la Cupa Romaniei de Seniori U 22. Robert Muresan la 67 si Emerich Levente la 86 – bronz si Calin Darius …
Festival medieval. Weekendul viitor are loc festivalul ,,Mediaș, Cetate Medievală”
Primăria Municipiului Mediaș va organiza în perioada 7 – 9 iulie 2023 o nouă ediție a tradiționalului festival ,,Mediaș, Cetate Medievală”, ajuns anul acesta la cea de-a XIX- a ediție. Pe perioada celor trei zile …
Un copac căzut la Gornești a blocat drumul Târgu Mureș-Reghin
Pompierii militari din cardul Detașamentului Reghin intervin în aceste momente cu autospecială de stingere, la degajarea unui copac căzut pe carosabil în localitatea Gornești, traficul este blocat pe DN 15. Locotenent Călușeri AlexandraISU Mureș