Punctul.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, mulţumit de ce-a văzut pe şantierul A3 Cheţani-Câmpia Turzii

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a declarat azi, cu ocazia unei vizite pe şantierul tronsonului de autostradă dintre Cheţani şi Câmpia Turzii, că e mulţumit de felul în care decurg lucrările. „Sunt mulţumit, foarte mulţumit …

Proiectul Curtea Comedianţilor – Atelier de artă medievală renascentistă şi tradiţională, din nou la Sighişoara

Proiectul ”Curtea Comedianţilor – Atelier de artă medievală renascentistă şi tradiţională”, ajuns la ediţia a XXIV-a, s-a reîntors la Sighişoara, după un traseu care a cuprins localităţi precum Laslea, Mălăncrav, Arhita, Richiş, Mediaş, Timişoara şi …

Cardurile sociale vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei, până la data de 15 august

De acest ajutor, acordat o dată la 2 luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. „Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 lei …

Potenţialii adversari ai lui Sepsi Sfântu-Gheorghe, în play-off-ul Conference League: o echipă din Norvegia sau una din Armenia

În cazul în care Sepsi Sfântu-Gheorghe va elimina pe FC Aktobe din Kazahstan, în turul III preliminar al UEFA Conference League la fotbal, formaţia pregătită de Liviu Ciobotariu va întâlni, în play-off – ultima etapă …

Secretar ungar de stat: Este o solicitare nerealistă din partea SUA să le oferim datele a 900 000 de maghiari care trăiesc dincolo de graniţele Ungariei

 Este o solicitare nerealistă din partea Statelor Unite ale Americii să solicite Ungariei datele a 900 000 de cetăţeni maghiari care trăiesc în afara graniţelor Ungariei, pe motiv că ar pune în pericol securitatea SUA, …