Proporţia cumpărătorilor străini de pe piața imobiliară din Ungaria s-a dublat
Din cauza prețurilor imobiliare ridicate și a dobânzilor, cumpărătorii unguri pot achiziţiona din ce în ce mai greu locuinţe cu credite, scrie Népszava, citată de Agenția de presă Rador. Tot mai mulţi cetăţeni străini cumpără …
Platformă digitală multidisciplinară cu peste 550 de titluri de publicaţii şi 16 milioane de surse bibliografice, accesibilă la UMFST
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că timp de o lună, comunitatea academică are la dispoziţie o platformă digitală multidisciplinară cu peste 550 de …
Pe Valea Mureșului se poate urca cu bicicleta în tren
Veste bună pentru pasionații de relaxare activă din zona Târgu Mureș: de acum există posibilitatea de a vă transporta bicicleta cu trenul, pe Valea Mureșului superior! Compania feroviară Interregional Călători pune la dispoziția pasagerilor suporturi …
UMFST premiată la Gala Premiilor revistei Capital
UMFST a fost premiată la Gala Premiilor revistei Capital – Top 100 Performeri din Sãnãtate – categoria Educatie si Cercetare. Spitalele universitare reprezintă, încă, un concept cu un nivel de adopție scăzut în România. Universitatea …
Thriller la finala Cupei României la fotbal: Sepsi-U Cluj 5-4, după câte 8 penalty-uri
Finala din acest an a Cupei României la fotbal, prima disputată între două echipe din Transilvania, Universitatea Cluj-Napoca şi Sepsi Sfântu-Gheorghe, a fost o bună pledoarie pentru jocul de fotbal. Cu tot ce înseamnă acesta, …
Unirea Ungheni-FC Bihor 1-1, în manşa tur a semifinalei de baraj pentru Liga 2
Unirea Ungheni, singura dintre cele trei echipe mureşene de Liga 3 care a reuşit să se califice la barajul pentru promovarea în Liga 2, a dat azi piept acasă, în manşa tur, cu FC Bihor. …
Anunt de mediu
Gliga Roxana-Diana reprezentant al Valea Regilor Happy Camp S.R.L titular al proiectului Amplasare căsuțe mobile- 3 bucăți anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Mureș: fără efectuarea evaluării impactului asupra …
Peste 58% dintre locuințele vândute în România în primul trimestru au fost cumpărate cu cash
Peste 58,2% dintre locuințele vândute în România în primul trimestru din 2023 au fost cumpărate cu fonduri provenind exclusiv din resurse proprii, fără a se apela la o finanțare ipotecară. Astfel, procentul locuințelor cumpărate printr-un …
Ce nu trebuie să îţi lipsească din grădina: ustensile şi obiecte necesare
Grădina poate fi un loc de vis, unde te bucuri de momente de linişte, de relaxare sau chiar de clipe de voie bună şi bucurie alături de cei dragi. Bineînţeles, acesta nu este singurul rol …
Poliția locală va avea dreptul să îi amendeze pe conducătorii de trotinete electrice
Polițiștii locali vor constata contravenții și aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere și în cazul conducătorilor de trotinete electrice. Autorii proiectului justifică măsura propusă prin pericolul Ia care sunt expuși în special pietonii precum și …
Peste 3000 de joburi noi la stat în aprilie. O cincime sunt în domeniul medical
Angajatorii de la stat sunt activi și în aprilie: în luna de dinaintea blocării angajărilor din aparatul public, peste 3.000 de joburi noi au fost scoase în piață, arată datele agregate de platforma eJobs. După …
Guvernul dă Ordonanță de Urgență pentru ca șoferii să-și înmatriculeze mașinile on-line
Șoferii ar putea să-și înmatriculeze mașinile și on-line din 2024, potrivit unui Proiect de Ordonanță de Urgență pe care Guvernul urmează să-l aprobe în ședința de miercuri, 24 mai. Actul normativ, inițiat de Ministerul de …
Turneul Național Trei Tenori ajunge la Târgu Mureș
Luni, 29 mai 2023, ora 19.00 la Palatul Culturii din Târgu Mureș vă invităm la un extraordinar concert susținut de cei 3 Tenori Ieșeni – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu! Cele 3 voci de renume internațional …
Un mureșean reținut pentru permise și atestate contrafăcute
La data de 23 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Bălăușeri, într-un …
Produse locale pe masa de Rusalii la Miercurea Ciuc
xpoziția cu vânzare a produselor locale și tradiționale va avea loc în perioada 25-26 mai, la Miercurea Ciuc Ca și în anii precedenți, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, va organiza …
Clubul AQUA ANGEL la primul concurs de înot
Clubul AQUA ANGEL a avut onoarea de a paricipa la primul lor concurs de inot sicron, a- XIX -a editie la Delfin Kupa desfășurat la Monor, Ungaria. Echipa noastra era plina de entuziasm si determinare, …
O nouă clădire din patrimoniul orașului a fost renovată!
Vechiul imobil situat pe strada Bolyai nr. 36, sediul mai multor asociații, a beneficiat de refacerea totală a fațadei și a unei porțiuni din acoperiș.Continuăm reabilitarea clădirilor din oraș! Serviciul Relații Interne și Internaționale
Lucrările la Piața Onești se apropie încet-încet de final
A fost turnat un nou strat de asfalt pe carosabil au fost refăcute trotuarele și marcajele rutiere, oferind întregii zone o transformare completă.23 de arbori noi au fost plantați îmbogățind astfel spațiul verde urban. Serviciul …
România a ajuns Portugalia și Ungaria la PIB-ul pe locuitor
România a ajuns, anul trecut, la același nivel cu Ungaria și Portugalia la PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare, arată datele Eurostat publicate luna trecută. PIB (Produsul Intern Brut) este …
Târgu Mureș: Din nou fără contract pentru gunoiul menajer. De ce nimeni nu vrea să preia contractul prin negociere directă? Așa arată mafia gunoaielor?
UPDATE: Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș, convocat de îndată în ședință extraordinară, astăzi de la ora 12.00 a aprobat proiectul de hotărâre privind mandatarea ADI Ecolect Mureș în vederea încheierii unui contract de servicii …
Turneul final Speranța Juniori 3 Feminin la Târgu Mureș
In perioada 24-28 Mai in sala Liceului cu Program Sportiv din Târgu Mures se va organiza Turneul Final „Speranta” juniori 3 feminin! Organizatori fiind Lps Tg.Mures in colaborare cu Csm Tg.Mures! Organizatorii va asteapta cu …
Prea multă energie verde va duce la decuplarea prosumatorilor
Recent, Polonia a declarat alertă energetică, din cauza unui exces de regenerabile. Riscăm să ajungem și noi în aceeași situație? Răspunsurile specialiștilor din piață înclină spre ”da”. La fel ca în Polonia, și în România …
Casa Savri din Sighișoara, locul 2 la Top Hotel Awards 2023
Marti 23 mai s-au decernat premiile excelenței în industria hotelieră, a turismului și ospitalității din România. Casa Savri din Sighișoara a fost nominalizată la Guest House of the Year (Traditional) și a obținut locul 2 …
Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul de peste 245 de milioane alocat regiunii Centru s-a epuizat în 3 minute
Bugetul de 245.060.000 de lei alocat regiunii Centru în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost rezervat integral în primele trei minute prin înscrierea unui număr de 12.253 de persoane fizice, anunță Administrația fondului pentru …