De luni, 25 octombrie, masca de protecție trebuie să fie purtată și pe stradă, indiferent dacă o persoană este singură, iar unica excepție este când aceasta face sport, precum jogging, a afirmat șeful DSU, Raed Arafat, vineri. „Masca devine obligatorie peste tot, se anulează toate excepțiile pentru mască, gen birou cu 5 persoane vaccinate, cu…
Cine poate circula și în timpul carantinei de noapte și de ce documente are nevoie
Interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, închiderea barurilor şi cluburilor, dar și interzicerea organizării de evenimente private şi spectacole se numără printre măsurile aprobate vineri de CNSU, ce ar urma să intre în vigoare luni. În privința carantinei de noapte, există câteva excepții.În Hotărârea CNSU, la propunerea interzicerii circulației în intervalul orar 22.00-5.00, indiferent de rata…
Campanie pentru colectarea deșeurilor și echipamentelor electrice
În această perioadă, paralel cu acțiunea de Curățenie Generală, se desfășoară campania pentru Colectarea deșeurilor și echipamentelor electrice și electronice.Colectarea deșeurilor electrice și electronice se face in containere dedicate, ce sunt amplasate în câteva puncte din oraș, astfel: Sâmbătă, 23.10, între orele 9:00 – 15:00: Aurel Filimon (zona parcare), Centru (lângă Catedrala mică), Gheorghe Doja…
În Ungaria, Mercedes începe producţia în serie a SUV-urilor complet electrice
Acum, cu lansarea în premieră a producţiei în serie a unor autovehicule complet electrice, industria de automobile din Ungaria a ajuns la o bornă istorică, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Kecskemét. Potrivit comunicatului Ministerului Afacerilor Externe şi alComerţului Exterior, în cadrul ceremoniei prin care Mercedes aanunţat…
Lista completă a restricțiilor
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, vineri, noile măsuri care vor fi luate în contextul pandemiei de COVID-19. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 91 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, prin care…
BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE PROXENETISM, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII LUDUȘENI
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Luduș au efectuat în cursul zilei de ieri, 7 percheziții domiciliare într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. Trei persoane au fost reținute, pentru 24 de ore. La data de 21 octombrie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Luduș, sub coordonarea unui procuror din cadrul…
Fără apa din cauză unei caderi de curent
Din cauza unei căderi de curent pe reţeaua care alimentează cu energie electrică Uzina de apă din Târgu Mureş, este întreruptă alimentarea cu apă potabilă până la remedierea avariei de către furnizorul de electricitate. Sunt afectate următoarele zone: Târgu Mureş şi localităţile limitrofe. In jurul orei 13 alimentarea cu energie electrică a Uzinei de apă…
Proiectul pentru renovarea clinicii de Pneumologie
Sursa: Peter Ferenc
Lidl România vs Ungaria. Unde este mai ieftin să faci cumpărături
Același coș de cumpărături achiziționat de la retailerul germna Lidl poate costa cu până la 10% mai puțin în România decât în Ungaria. Revista de știri economice G7 a analizat prețurile practicate de retailerul german Lidl în mai multe state europene, comparând valoarea unui coș de cumpărături în România cu cel din Ungaria. Diferența astfel…
Protocol între SJU Bacău, CJ Bacău şi UMFST Târgu Mureş pentru formarea profesională a personalului medical
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a anunţat că a semnat un protocol de colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi Consiliul Judeţean Bacău pentru formarea profesională a personalului medical, dar şi pentru asigurarea de sprijin reciproc cu specialişti în domeniu. “Am semnat astăzi,…
Un polițist exemplu la Iclănzel
” Am scris câte ceva despre tine, am văzut și chestia aia astăzi pe care chiar nu am mai întâlnit-o nicăieri, felicitări pentru ce faci ! Polițistul din comuna Iclănzel! Când a început pandemia, era preocupat de situația persoanelor vârstnice din comună , le ducea pâine, apă, declarații,tot ce aveau nevoie pentru a nu ieşi…
“Outdoor addicts”, concurs alături de animalele de companie
În perioada 23 – 24 octombrie 2021 pe raza localității Sîngeorgiu de Mureș (în apropierea râului Mureș) se va desfășura prima ediție a concursului “Outdoor addicts” dedicat celor care au o activitate comună cu animalele lor de companie. Concursul își propune să aducă în atenția iubitorilor de animale, dar nu numai, activitățile pe care le…
Destinații tradiționale pentru mini-vacanța de 1 Decembrie
Travelminit îți prezintă câteva destinații autentice, ideale pentru mini-vacanța de 1 Decembrie. Iarna este aproape și odată cu ea se apropie și cele mai frumoase sărbători din an. Mini-vacanța de 1 Decembrie este cea care dă startul acestei perioade frumoase. Travelminit îți prezintă câteva locuri autentice în care poți petrece românește de Ziua Națională. Iată…
În județul Mureș avem cea mai bătrână pădure din România
În județul Mureș avem cea mai bătrână pădure din România, declarată oficial astfel chiar de Romsilva. Nu e greu să ajungi acolo, chiar dacă nouă ne-a luat mult până am ajuns unde trebuia. Nu găsești niciun indicator care să te îndrume înspre locul care a fost martor la istoria de vreo 600 de ani a…
85% dintre maghiarii din Transilvania au acces la internet, dar numai 30% sunt capabili să îşi rezolve problemele online
Potrivit rezultatului unui sondaj publicat miercuri, 85% dintre maghiarii din Transilvania au acces la internet, dar numai 30% sunt capabili să îşi rezolve problemele online. Sondajul realizat pe un eşantion reprezentativ al maghiarilordin Transilvania a fost iniţiat şi publicat de către portalulErdélystat.ro, datele fiind colectate de compania TransylvaniaInquiry, în cea de-a doua jumătate a lunii…
Incendiu anexe si casa Bozeni
Este vorba despre un grajd de aproximativ 80mp care a ars aproape in totalitate. Pana la sosirea fortelor de interventie incendiul s-a extins la casa de locuit, acesta este localizat si se lucreaza pentru lichidare.Din fericire nu sunt victime.
Mureșenii în finala pe țară a Campionatului National Individual de Cadeti
In perioada 14.10-17.10.2021, sectia de lupte libere a Clubului Sportiv Muresul Tg. Mures a participat la Finala pe Tara a Campionatului National Individual de Cadeti la Constanta, unde au obtinut rezultate deosebite si anume: Bojthe Benjamin la categoria de 60 kg –Loc I Csergo Alex la categoria de 60 kg –Loc III Soos Kevin la…
Conducea cu permisul suspendat prin Sovata
La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sovata au oprit în trafic, pe DN 13A, în localitatea Sovata, un autoturism, condus de un bărbat, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a săvârșirii…
Minor la volan prin Fărăgău
La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Breaza au oprit în trafic, pe raza comunei Fărăgău, un autoturism, condus de un tânăr, de 17 ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie…
Cu permisul suspendat la volan prin Sâncraiu de Mureș
La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Band au oprit în trafic, pe raza comunei Sâncraiu de Mureș, un autoturism, condus de o femeie, de 62 de ani, din aceeași comună. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că femeia are dreptul de…
Conducea fără permis prin Târgu Mureș
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Târgu Mureș au reținut pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni rutiere. În fapt, la data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au oprit în trafic, pe strada Luntrașilor din municipiul Târgu Mureș,…
Rectificarea bugetară, modernizarea mai multor clădiri de spitale și înființarea Direcției de Dezvoltare Rurală aprobate astăzi la ședința Consiliului Județean Mureș
Judeţul Mureş a primit o rectificare de 8 milioane 415 mii lei din fondul de rezervă al Guvernului prin redistribuirea TVA-ului. Excedentul de 5.739.000 lei din impozitul pe venit de 2% poate fi folosit pentru întreținerea instituțiilor culturale din subordinea Consiliului Județean. La ședința de astăzi consilierii județeni au aprobat o rectificare de 4.139.000 lei…
Programul curățeniei 25-30 octombrie
CSM Baschet va începe campionatul în 7 noiembrie
Echipa masculină a clubului va debuta în noul sezon pe teren propriu în 14 noiembrie.S-a tras la sorţi ţintarul Ligii I de baschet masculin. La start se vor alinia 12 echipe, din care primele două promova în primul eşalon, Liga Naţională.Sistemul competiţional va fi tur-retur – câte 11 etape – iar primle patru se vor…
Mureș în topul judeţelor după creşterile salariale
Salariile din Cluj şi Timiş au crescut cel mai mult în pandemie. Capitala nu a ţinut pasul creşterilor. Timiş şi Cluj, chiar şi Sibiu, sunt judeţe prospere, unde economia progresează, cu lideri industriali care continuă să se dezvolte după anul pandemic 2020. Județul Mureș se afla pe locul 6 cu o creștere de 16% comparativ…
Perioada de înscrieri și ghidul de finanțare pentru finanțările de 70.000 Euro sau 200.000 Euro pentru afaceri neagricole la sate – submăsurile 6.2 și 6.4
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat oficial perioadele de înscrieri și a publicat și ghidurile solicitantului pentru submăsurile 6.2 și 6.4 – PNDR, prin care antreprenorii români pot obține fonduri europene de câte 70.000 de euro, respectiv 200.000 de euro pentru afaceri neagricole la sate. La Submăsura 6.2 – „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în…
Comunicat de presa privind finalizarea implementarii Masurii 2 „Granturi pentru capital de lucru”
Restricțiile anunțate de președintele Iohannis
S-a decis astăzi ca vacanța să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu, pentru două săptămâni. Deci, începând de luni, este vacanță școlară. Începând de luni, masca redevine obligatorie peste tot. Și în interior, și în exterior. Va fi restricționată circulația noaptea, excepție făcând cei vaccinați și cei cu…
Accident rutier in Targu Mures, intersectia Alexandru Papiu Ilarian cu strada Negoiului
Intervin pompierii militari din cadrul Departamentului Targu Mures. Este vorba despre o tamponare intre doua autoturisme, in urma impactului este o victima de cod galben, aceasta fiind preluata de un echipaj de pe ambulanta SAJ.Circulatia este blocata pe un sens de mers pe strada Negoiului. Info ISU Mures În această după-masă, în jurul orei 17.00,…
Fondatorul clubului ACS Kinder Sangeorgiu de Mureș Coriolan Pop Lupu senior a decedat
,Parintele” Kinder ne va veghea de acum înainte din zări fără durere, anunta clubul muresean. Fondatorul clubului ACS Kinder Sangeorgiu de Mureș , in urma cu mai bine de 17 ani ,omul căruia acest club ii datorează totul , Coriolan Pop Lupu senior a trecut in eternitate , lăsând pe cele mai bune mâini proiectul…