Punctul.ro

Parlamentarii au dat mai multă putere poliţiştilor locali. Agenții vor avea dreptul să sancționeze șoferii

Mai exact, aceștia vor putea solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul. De asemenea, în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate, polițistul local va putea să …

Prin implicarea clienților, E.ON Energie România a împădurit 15 hectare de teren degradat în apropierea Sighișoarei

E.ON Energie România a revenit la Sighișoara, în a treia campanie de împădurire, unde a plantat puieți pe o suprafață de cinci hectare de teren degradat, primele două campanii fiind desfășurate în primăvara şi toamna …

Parlamentul respinge proiectul lui Ponta, Tăriceanu și Cseke Attila prin care amenzile acordate în starea de urgență ar fi fost anulate automat

Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a respins proiectul de lege care prevedea anularea în mod automat a amenzilor dispuse de autorități în starea de urgență, fără a mai fi nevoie de a merge …

Medalii pentru Oana Vasilescu la Campionatul Mondial de Fitness Challenge Feminin din Spania

Sportiva 𝗢𝗔𝗡𝗔 𝗩𝗔𝗦𝗜𝗟𝗘𝗦𝗖𝗨 din Târgu Mureș a participat la 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗠𝗼𝗻𝗱𝗶𝗮𝗹 𝗱𝗲 𝗙𝗶𝘁𝗻𝗲𝘀𝘀 𝗖𝗵𝗮𝗹𝗹𝗲𝗻𝗴𝗲 𝗙𝗲𝗺𝗶𝗻𝗶𝗻 desfășurat în Santa Susanna (Spania), în perioada 02 – 07 noiembrie, la categoria 𝗙𝗶𝘁 𝗖𝗵𝗮𝗹𝗹𝗲𝗻𝗴𝗲. 𝗢𝗮𝗻𝗮 𝗩𝗮𝘀𝗶𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂 și 𝗟𝗶𝗹𝗹𝗮 𝗞𝗮𝗻𝗶𝘇𝘀𝗮𝘆 …

Siemens Energy va crea în Ungaria 400 de noi locuri de muncă printr-o investiţie de aproximativ 75 de milioane de euro

Siemens Energy Kft. va crea în următorii ani, în Ungaria, 400 de locuri de muncă, cu o investiţie de aproximativ 30 de miliarde de forinţi (74,83 milioane euro), iar ca parte a proiectului a fost …

Cetatea Sighişoara aproape şi-a dublat numărul de turişti în ultimii 3 ani, ajungând la 138.000 de vizitatori

Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că speră la o creştere şi mai mare a numărului de turişti, după modernizarea drumului ce leagă cetatea medievală de oraşul Agnita (judeţul Sibiu), după …

Bacșișul – legiferat și fiscalizat. Cum vei plăti la restaurant și cum le vei putea „mulțumi” chelnerilor

Bacșișul va fi evidențiat, începând cu 1 ianuarie 2023, atât pe o notă pe plată, cât și pe bonul fiscal. Sumele provenite din bacșiș vor fi distribuite integral angajaților, iar banii din această sursă ai …

Szijjártó: Ungaria este dispusă să continue sprijinirea Ucrainei, dar nu-şi va da acordul pentru împrumutul comun al UE

Ungaria este dispusă să continue sprijinul financiar al Ucrainei pe bază bilaterală, dar nu-şi va da acordul, în niciun caz, pentru un alt împrumut comun al UE în vederea reconstrucţiei acesteia, a declarat, luni, la …

”BalneoMap – Harta digitală a apelor minerale”, lansată la Balvanyos

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României şi Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) lansează, săptămâna aceasta, „Harta digitală a apelor minerale – BalneoMap”. Potrivit organizatorilor, BalneoMap este o iniţiativă a …