Certificatele de deces se eliberează personal membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite, ori prin împuternicit cu procură specială autentificată/ împuternicire avocațială, în baza documentelor cu care se face dovada identităţii, în original şi fotocopie. Dovada identităţii se face cu unul dintre următoarele documente: – pentru cetăţenii români: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, paşaport…
34 de mureșeni, sancționați pentru că n-au respectat interdicția de liberă circulație noaptea trecută
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de…
Reținut pentru 24 de ore, bănuit pentru tăiere ilegală și furt de material lemnos
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Band au identificat un bărbat, din comuna Grebenișu de Câmpie, bănuit de comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de material lemnos. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. La data de 4 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Band…
Atât Mara Togănel reconfirmată prefect, cât și Ana-Lucia Hang și Nagy Zsigmond, subprefecții județului Mureș au depus jurământul
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a fost reconfirmată în funcție prin Hotărârea Guvernului României nr. 195 din 3 martie 2021. Subprefecții județului Mureș au fost numiți tot ieri, în cadrul ședinței Guvernului României. Nagy Zsigmond rămâne în funcția de subprefect al județului în urma Hotărârii de Guvern nr. 257/03.03.2021. De asemenea, echipei de conducere a…
Tribunalul Harghita: Lovitură dură dată inculpaților din dosarul „Fotbal Club ASA 2013”
Conform Agendademures.ro după ce în urmă cu nici trei săptămâni înlătura interceptările SRI din dosarul „Fotbal Club ASA 2013”, decizie considerată de mulți ca fiind favorabilă inculpaților în frunte cu fostul primar Dorin Florea, Tribunalul Harghita a luat joi o decizie care poate fi catalogată drept o lovitură năucitoare dată acelorași inculpați. Astfel, instanța de…
Rodica Molnar – o mamă ce a schimbat politica de sănătate în domeniul diabetului în România
După ce s-a lovit de nepăsarea sistemului de sănătate din România, de incoerenţa legislativă, de modul deficitar de diagnosticare în cazul copiilor cu boli incurabile, o mamă singură din Târgu Mureş, Rodica Molnar, a reuşit, pe parcursul a 15 ani de activitate susţinută, să schimbe politica în domeniul diabetului la copii în România. Totul a…
Incendiu la Cipău
Pompierii militari de la Punctul de Lucru Ludus, Detasamentul Tarnaveni si SVSU Iernut au intervenit vineri dimineata la un incendiu produs la o anexa gospodareasca in localitatea Cipau. Incendiul a fost localizat, manifestându-se la o anexa gospodareasca de aproximativ 30 mp. Se acorda ajutor medical unei persoane cu atac de panica. ISU Mures
Intersecția de la Bălăușeri tot mai periculoasă
La intersecția de la Bălăușeri din județul Mureș se întretaie drumurile european E60/DN13 cu cel Național DN13A și cel județean DJ142. Mai concret bifurcația face legătura între patru orașe ale județului: Târgu Mureș, Sovata, Sighișoara și Târnăveni. Din cauza amplasării aproape de o curbă, vizibilitatea este redusă pentru o parte a participanților la trafic, care…
5 întrebări pe care niciun candidat nu le adresează la interviul de angajare
Oamenii uită, în general, că interviul de angajare este o stradă cu două sensuri și că întrebările vin din ambele direcții, nu doar de la angajator. Scopul nu e ca tu să te simți interogat în vreun fel, ci să fie o conversație antrenantă între tine și intervievator. Un specialist HR a constatat că nici…
Poiana din Apuseni unică în România
O poiană din Munţii Apuseni are o caracteristică ce nu se mai întâlneşte în alte zone din ţară. Apa, pur şi simplu, se pierde prin pământ. Este vorba despre Poiana Ponor situată în apropiere de Padiş, în partea central-vestică a Parcului Natural Apuseni. În 2003, a fost declarată zona de conservare specială a diversităţii biologice….
Guvernul ungar a decis introducerea unor noi restricţii
Magazinele şi unităţile de servicii vor fi închise în Ungaria în perioada 8-22 martie, iar grădiniţele şi şcolile generale până în 7 aprilie – a anunţat Gergely Gulyás, ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, în cadrul unei conferinţe de presă online organizate joi. Ministrul a relatat cu privire la restricţiile hotărâte cuscopul de a încetini răspândirea…
600 de păsări au pierit în incendiul din Sânmarghita!
Incendiul izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Sânmarghita prezintă pericol de propagare la locuință. Intervin pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș, pompierii voluntari de la Serviciul de Coluntari pentru Situații de Urgență Iernut și de la Sânpaul, informează ISU Mureș. UPDATE Incendiul este lichidat, a fost afectatăo anexă gospodarească de 50 mp., din…
Incendiu de vegetație uscată
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Reghin, pe strada Unirii, informează ISU Mureș. Foto arhiva
Un iernuțean, arestat preventiv, pentru furt de mașini, conducere fără permis…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au identificat și reținut pentru 24 de ore, un bărbat, din județul Mureș, bănuit de comiterea infracţiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Ulterior, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La…
Reparație capitală pe două străzi din comuna Livezeni
Străzile Râului și Ropo din comuna Livezeni intră în reparație capitală de săptămâna viitoare. Străzile vor fi pietruite, după punerea în funcțiune a sistemului și branșarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare. ”După finalizarea lucrărilor de reparații nu va mai fi permisă ieșirea cu noroi din proprietăți, pe drumul amenajat! Avem planul de a repara fiecare…
Încă un pas spre transportul în comun, Zona Metropolitană
Asociaţia „Zona Metropolitană Târgu-Mureş” a aprobat în ședința de astăzi a Adunării Generale modificările Actului Constitutiv şi Statutului, modificări ce se referă, în primul rând, la înființarea și funcţionare transportului comun în Zona Metropolitană. Tot în ședința de astăzi, comuna Sântana de Mureș, a devenit membru cu drepturi depline a Asociației. Încă de la…
Turneul de calificare ”Cupa României” la lupte, 5-7 martie 2021
Mâine se dă startul unei noi competiții de lupte! ACS Lupte BSG nu numai că se prezintă cu cei mai buni sportivi în acest concurs, dar este și unul dintre organizatori, alături de CS Mureșul! Așadar, în perioada 5-7 martie, are loc, în Sala Polivalentă din Tg. Mureș, Turneul de calificare “Cupa României”, pentru finala…
Mai multe teste, mai multe cazuri confirmate în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 4 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 816.589 de cazuri, dintre care 749.673 de pacienți au fost declarați vindecați. au fost înregistrate 4.271 cazuri noi până astăzi, 20.684 persoane au decedat. În intervalul 03.03.2021 (10:00) – 04.03.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (58 bărbați și 40 femei), 94 dintre decesele…
5 mandate de aducere în urma perchezițiilor domiciliare din această dimineață
În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș pun în aplicare 190 de mandate de percheziție domiciliară, în 17 județe și în municipiul București, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice. Persoanele vizate sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare…
Live! Azomureș
Din data de 10 martie va începe distribuția unui material de informare destinat comunității locale, cu detalii despre activitatea de pe platforma industrială Azomureș. Compania a conceput acest material pentru a informa comunitatea locală despre activitățile care se derulează aici, despre riscurile ce pot apărea într-o situație de urgență și despre măsurile ce pot fi…
Anul pandemiei şi al recesiunii a adus Ungariei investiţii străine record
„Forţă de muncă bine calificată, stabilitate politică, condiţii de finanţare, logistică şi infrastructură“, dar şi subvenţii, granturi şi facilităţi generoase şi cel mai scăzut impozit pe profit din Europa.Marii producători de maşini şi piese auto din Germania au făcut din Ungaria o verigă indispensabilă a industriei de profil germane şi europene, iar acest lucru a…
Cea mai lungă tiroliană din România
Daca aveti chef de distractie in familie,de relaxare, de socializare intr-o zona a carei frumusete iti taie respiratia, locul cel mai potrivit este Mega Tiroliana „La Palma” La Palma, în comuna Suceviţa, judeţul Suceava, a fost deschisă cea mai lungă tiroliană pe un singur segment din România. Instalaţia are o lungime de 1,1 kilometri şi o…
Angajatorii continuă să caute personal pentru munca de acasă
În luna februarie, firmele au căutat să angajeze mai ales personal din categoriile white collar (angajați birouri), căutând însă și personal remote, care să lucreze de acasă (work from home). Din totalul locurilor de muncă activate în luna februarie, mai mult de jumătate (55%) au fost din categoria white collar, 26% au fost joburi din categoria…
ANUNT
REFERITOR LA ELABORAREA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului privind eliberarea acordului Arhitectului Șef în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie pentru amenajarea teraselor sezoniere în Municipiul Reghin În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările si completările ulterioare, Primarul Municipiului Reghin anunță publicul interesat asupra ELABORĂRII PROIECTULUI …
Accident rutier pe strada Secerei
Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția B-dlui. 1 Decembrie 1918 cu strada Secerei, din municipiul Târgu Mureș. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 74 de ani, din Târgu Mureș, care în calitate de pieton,…
Arestat preventiv pentru tâlhărie calificată!
Un bărbat, din județul Mureș, a fost identificat și reținut pentru 24 de ore, de poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 13 Zau de Câmpie, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Ulterior, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La data de 2 martie a.c., în urma…
1926 autovehicule au fost verificate în trafic de RAR anul trecut
Registrul Auto Român anul trecut a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic 64.096 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,61% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformități au fost constatate la: instalația electrică de iluminare-semnalizare…
Recensământul populației și locuințelor – de probă
Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodăriile selectate în eșantion, indiferent de cetățenie, care au reședința obișnuită* pe teritoriul României; Circa 50.000 de gospodării din întreaga țară au fost selectate pentru a participa la recensământul de probă efectuat de Institutul Național de Statistică în luna martie 2021, în etapa de pregătire a Recensământului…
Detalii despre situația pacienților ”Covid” din județ
Până astăzi, 03 martie, în județul Mureș au fost confirmate 18.082 cazuri , au fost înregistrate 65 cazuri noi de persoane infectate, 10 persoane au fost reconfirmate pozitiv sunt internate 222 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru. 16.890 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (Direcția de Sănătate Publică transmite numărul total al…
26 de sancțiuni, aplicate mureșenilor, noaptea trecută
În ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 120 de societăți comerciale, peste 220 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1520 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale, în valoare…