În cadrul acţiunilor au fost verificate respectarea măsurilor de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasării persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise. Astfel, în ultimele 24 de ore au…
Autotren răsturnat la Ernei
În această dimineață, în jurul orei 05.30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru a asigura măsuri PSI la un accident rutier, mai exact un autotren răsturnat în afara părții carosabile pe DN15 în localitatea Ernei. S-au deplasat la locul solicitat pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș, ajunși la locul intervenției aceștia au…
Top 5 pensiuni, cu piscine exterioare uimitoare, cu apă caldă și în sezonul rece
Site-ul de călătorii calatorinbascheti.ro propune câteva locuri de poveste, unde vei putea face baie, în aer liber, chiar și atunci când va fi frig. Avem pentru voi așa: o pensiune cu piscină infinită, suspendată în aer, un hotel ce te duce cu gândul la cabanele din Tirolul Austriei, o piscină sub o stâncă, un resort aflat chiar…
Vrei să faci bani din agricultură? 6 motive pentru a cultiva șofran
Sofranul sau aurul rosu este foarte apreciat pentru aromele delicioase pe care le confera bucatelor (de la exoticele risotto-uri si pana la cele mai sofisticate deserturi) dar si pentru beneficiile pe care le aduce organismului uman in diverse afectiuni (stimularea memoriei si a proceselor cognitive, intarirea sistemului imunitar, protectia inimii, a sistemului digestiv, etc.). Pretul…
Peste 320.000 de apeluri la 112 anul trecut
Anul trecut, operatorii 112 din județul Mureș au răspuns la 321.167 apeluri, 9.989 dintre acestea având legătură cu pandemia Covid-19. În România, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) sărbătorește 17 ani de activitate. Serviciul prin care se poate solicita asistența agențiilor specializate de intervenție (ambulanță, SMURD, poliție, pompieri, jandarmi) este disponibil gratuit și…
Ungaria va introduce certificate de imunitate
Guvernul ungar a decis să introducă certificate de imunitate la coronavirus pentru persoanele care au fost vaccinate sau au trecut prin infecție, a anunțat joi șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI. Certificatul le va fi emis persoanelor care au primit a doua doză de vaccin, documentul urmând să indice data administrării acesteia,…
Acceptarea “plicului” de către medici va fi controlată din martie de Serviciul Naţional de Apărare din Ungaria
Începând din luna martie, Serviciul Naţional de Apărare din Ungaria (NVSZ) va controla acceptarea “plicului” de către persoanele care se află în relaţie contractuală cu sistemul sanitar, a anunţat joi dimineaţa emisiunea “Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului naţional de radio Kossuth. Conducătoarea direcţiei de prevenire a corupţiei a Serviciului Naţional de Apărare, Piroska Váradi, a…
Se distribuie pachetele de igienă acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate
Începând cu data de 15 februarie 2021, Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureș începe distribuirea pachetelor de igienă acordate prin Programul POAD 2018-2021 derulat de Uniunea Europeană. Pachetele se vor ridica în intervalul orar 08:30 – 15:30, de luni până vineri inclusiv, din locația situată pe str. Ludușului, nr. 29. Beneficiari: a) persoanele cărora le…
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș oferă sprijin în vederea activării/utilizării tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde!
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș aduce în atenția persoanelor cu vârsta de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari și beneficiari ai programului de acordare a tichetelor sociale, faptul că oferă asistență telefonică/personală în vederea activării/utilizării acestor tichete pe suport electronic (carduri), distribuite în conformitate cu O.U.G. nr. 115/2020….
Colecţie de păretare cu mesaje religioase şi motivaţionale, la Biserica Evanghelică din Reghin
Muzeul Saşilor din Reghin, care este amenajat în Biserica Evanghelică din oraş, deţine o colecţie impresionantă de păretare cusute de mână, cu mesaje religioase şi motivaţionale, care au împodobit cândva casele gospodinelor şi care erau la mare modă în anii ’40. Iniţiatorul Muzeului Saşilor, Hans Peter Schuller, fost profesor de Biologie şi angajat al Primăriei…
Expoziția de pictură, deschisă până-n 30 aprilie 2021
Expoziția de pictură dedicată lucrărilor pictorului Nagy Imre, deschisă în Palatul Culturii, va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii aprilie 2021, după următorul program: de marți până vineri între orele 9 și 16, iar în weekend între orele 9 și 14,30.
Țeavă de gaz avariată pe strada Predeal
Pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș intervin pe strada Predeal pentru asigurarea măsurilor de prevenirea și stingerea incendiilor, după ce o țeavă de gaz a fost avariată în urma unei tamponări, informează ISU Mureș. foto arhiva
Noaptea trecută 26 de persoane au circulat fără ”declarație”
Verificările măsurilor impuse în contextul stării de alertă au vizat respectarea măsurilor de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasării în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise. Astfel, în ultimele 24…
Ziua Europeană a numărului unic de urgență 112
Începând cu 1991 în statele membre ale Uniunii Europene 112 este număr internaționaql de urgență. 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit pentru a contacta serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară din UE. În România a fost lansat în 2005 și este operat de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Dintr-o…
Intervenție pe Dâmbul Pietros
În această după-masă pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș au fost solicitați pe strada Godeanu, din cartierul Dâmbu Pietros. O persoană dintr-un apartament situat la etajul unu a fost cauza intervenției. Pompierul care a urcat pe balcon și a văzut persoana i-a anunțat pe cei care așteptau pe stradă: ”Da, da! E ok. Respiră!”…
Detalii despre situația infectărilor în județ
Până astăzi, 11 februarie, în județul Mureș au fost confirmate 17.278 cazuri, 40 cazuri noi, 18 persoane au fost reconfirmate pozitiv . sunt internate 212 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru. 15.964 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (Direcția de Sănătate Publică transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care cuprinde persoanele…
Ghiseul.ro pentru persoane juridice
Primăria Municipiului Reghin, prin Serviciul Impozite și Taxe, are plăcerea de a vă aduce la cunoștință, ca o ultimă noutate în domeniu, faptul că, începând cu data de 11.02.2021. persoanele juridice care au obligații de plată la bugetul local, beneficiază de următoarele facilități: vizualizarea obligațiilor de plată on-line; plata on-line a obligațiilor către bugetul local….
Google va plăti pentru conținutul de presă prin noua platformă News Showcase
Google a anunţat miercuri că a lansat produsul News Showcase în Marea Britanie, ceea ce înseamnă că gigantul va începe să plătească pentru conţinutul de presă pe care îl preia în Regatul Unit, pentru prima dată în istorie, potrivit CNBC. Gigantul din Silicon Valley a semnat contracte cu 120 de publicaţii britanice, printre care Financial…
Electrica Furnizare atrage atenția asupra unor practici înșelătoare
Cea mai importantă companie de furnizare a energiei electrice din România, Electrica Furnizare, cu un portofoliu de peste 3,5 milioane de clienți, le atrage atenția acestora asupra riscurilor de a fi expuși unor practici înșelătoare, care s-au intensificat în ultima perioadă. Electrica Furnizare susține dezvoltarea unui mediu concurențial și consideră esențial ca, odată cu liberalizarea…
Muniție de război găsită într-o grădină
Misiune pirotehnică în municipiul Reghin, str. Vasile Pop, muniție de război găsită într-o grădină. Intervine echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș.
Preadmitere la UMFST Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță organizarea unei sesiuni de preadmitere la programele de studii cu durată de 3 și 4 ani ale facultăților: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior”, Economie și Drept. Astfel, admiterea candidaților va avea loc în două…
România depăşeşte Ungaria şi Slovacia la tranzacţiile imobiliare şi intră în top trei in Europa de Est
Piaţa de investiţii imobiliare din România a fost estimată la aproape 900 milioane de euro anul trecut, ceea ce reprezintă aproximativ 8,5% din volumul total de investiţii de 10,4 miliarde de euro înregistrat de cele mai mari şase ţări din Europa de Est. Practic, în ciuda contextului pandemic, România aproape şi-a dublat ponderea în totalul…
Salvamontişii au intervenit în 17 situaţii de urgenţă într-o săptămână; 24 de persoane, implicate
Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Mureş a anunţat, miercuri, că a intervenit în ultima săptămână, în munţii Călimani şi Gurghiu, în 17 situaţii de urgenţă, care au implicat 24 de persoane, dintre care patru rătăcite, 15 cu diferite traumatisme şi cinci care au rămas blocate în zăpadă. “După o săptămână de vacanţă în care am…
Dezbatere publică: serviciile sociale pe anul în curs
Joi, 11 februarie 2021, ora 16.30 se organizează ultima dezbatere publică a Planului anual de acțiune privind serviciile sociale pentru anul 2021. Documentele puse în dezbatere se pot consulta accesând link-ul de mai jos. Pentru a participa la dezbaterea online să trimiteți un email la registratura.das@tirgumures.ro . Documentația aferentă Dezbaterii publice poate fi consultată accesând…
Articole vestimentare, posibil contrafăcute, ridicate de polițiști
În urma unor verificări, polițiștii din Mureș au ridicat 800 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute și care purtau denumirile unor mărci cunoscute. Prejudiciul este de aproximativ 40.000 de lei. La data de 9 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș au efectuat mai multe verificări, la societăți comerciale ce ar…
Amatorilor de statistici: suntem pe calea cea bună!
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți incidența cumulată a cazurilor în decembrie 2020 față de cele din ultimele 14 zile din 2021 INCIDENȚA CUMULATĂ din 2 decembrie 2020 Zona VERDE în decembrie…
66 de mureșeni au ieșit din izolare, 87 au fost carantinați de ieri până azi!
Până astăzi, 10 februarie, în județul Mureș au fost confirmate 17.238 cazuri, au fost înregistrate 107 cazuri noi , 20 persoane au fost reconfirmate. sunt internate 153 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru. 15.895 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (Direcția de Sănătate Publică transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care…
Incendiu fără victime la Tirimia
Pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș au fost alertați pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe acoperișul unei case din localitatea Tirimia. Ardea, în jurul unui horn, acoperișul pe o suprafață de circa 20mp. Din fericire incendiul a fost localizat și nu s-a soldat cu victime, informează pompierii care acum acționează la stingerea incendiului.
Scade numărul celor care nu respectă deplasările pe timpul nopții
Organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasării persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul corect al măștii de protecţie de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise. Astfel, în ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ, au…
5 cabinete noi de vaccinare în județul Mureș
Începând cu data de 15 februarie 2021, va începe imunizarea populației cu vaccinul AstraZeneca în cele 5 cabinete noi de vaccinare deschise în județul Mureș. Odată cu deschiderea celor 5 fluxuri, în județul Mureș vor funcționa, în total, 15 cabinete dedicate vaccinării populației din etapa a doua. Cele 5 cabinete noi dedicate imunizării cu vaccinul…