Statuia principelui Bethlen Gábor va fi amplasată la Târgu Mureș, în cadrul unui eveniment festiv care va fi anunțat din timp. În prezent, nu mai există niciun impediment de natură juridică, legat de amplasarea statuii, fiind obținute toate avizele necesare. anunță primarul Soós Zoltán. Statuia urmează a fi adusă de la Sovata la Târgu Mureş,…
Producția de usturoi, în creștere
Usturoiul românesc câştigă teren în faţa celui din China sau Turcia. Importurile de usturoi au scăzut anul trecut cu 30% faţă de 2018, pe măsură ce suprafaţa cultivată în ţara noastră s-a mărit. Şi gustul e altul, spun clienţii. Ileana Guşatu, Direcţia Agricolă Mureş: Faţă de anul trecut, când numărul fermierilor înscrişi în acest program a…
Program prelungit la cimitirele municipale
Administraţia Cimitirelor Municipiului Târgu Mureş – SPUM anunţă că programul de lucru īn cimitirele municipale (Central, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș, Remetea) se prelungește după cum urmează: în zilele 31 octombrie și 1 noiembrie 2020, între orele 08.00 – 20.00. Această măsură vine în sprijinul cetăţenilor care doresc să aducă un omagiu celor trecuţi în nefiinţă,…
UPDATE: Un ofițer de poliție reghinean reținut de către DNA!
Un ofițer de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Reghin a fost reținut în cursul zilei de astăzi, 29 octombrie, pentru 24 de ore, de către DNA fiind acuzat de trafic de influență. Conform informației pe surse, ofițerul identifica dosarele inculpaților cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor la regimul rutier și pretindea că ar avea influență…
Tânără din Band, fără permis de conducere, surprinsă la volan
La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Band au oprit în trafic, pe raza comunei Grebenișu de Câmpie, un autoturism, condus de o tânără, de 23 ani, din comuna Band. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că aceasta nu posedă…
Depistat în trafic cu… ”alcool la bord!”
La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au oprit în trafic, pe strada Gheorghe Doja, la intersecție cu Bulevardul 1848 din localitate, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 1,35…
Atelaje hipo pline cu material lemnos, depistate la Vătava
La data de 28 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională prevăzute de legislaţia în vigoare din domeniul silvic. În acest context, pe raza comunei Vătava, au depistat 8 atelaje hipo, care transportau material lemnos. În…
Alertă de la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș
Începând de mâine pe o perioadă de 14 zile, în localitatea Suseni purtarea măștii este obligatorie și în spațiile publice deschise. În localitățile Târgu Mureș, Luduș, Ungheni, Corunca, Cozma, Cristești, Livezeni, Sâncraiu de Mureș, Sg. de Mureș, Sântana de Mureș, Cuci, Voivodeni, Reghin, Iernut, Chețani și Eremitu, rămân în vigoare măsurile dispuse anterior, deoarece rata…
Degajare de fum intens, într-un apartament la Sovata
La orele amiezii, pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata au intervenit pe strada Petőfi Sándor din localitate, unde un incendiu de horn degaja un fum intens într-un apartament. După primele verificări se pare că ardea funinginea din interiorul hornului. Un echipaj SMURD Sovata deasemenea e la fața locului. Deocamdată nu avem alte detalii.
În județ: 6 internați, 9 decedați, 10 asimptomatici externați, 11 vindecați de ieri până azi
Până astăzi, 29 octombrie, în județul Mureș au fost confirmate în total 4.761 cazuri. Dintre care 160 cazuri noi și 12 reconfirmate. 4761- 4601 ieri= 160 cazuri noi, cu 31 mai puține decât ieri 12- 8 ieri= 4 reconfirmate în plus față de ieri Potrivit informațiilor DSP Mureș, la această dată sunt internate 321 persoane…
Zilnic, sute de persoane sunt sancționate pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de alertă
În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare pentru respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţi au participat peste 200 de forţe de ordine, fiind verificate peste 235 societăți comerciale, precum şi peste 145 de mijloace de…
Acțiune națională de verificare în trenurile de călători, stațiile de cale ferată și aeroporturi
Ieri, 28 octombrie a.c., polițiștii de la transporturi au desfășurat o acțiune națională, în trenurile de călători, stațiile de cale ferată și aeroporturi, pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2 și creșterea siguranței călătorilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliţie Transporturi Mureș au acţionat pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică cu sprijinul jandarmilor şi al…
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: Prea mulți semidocți, ignoranți, trădători și ticăloși prin politica zilelor noastre…
Toate le înțeleg și, inevitabil, în politică intervin adeseori compromisuri în urmărirea unor cauze dar să faci troc cu istoria țării, să cauți să faci uitate sau pierdute evenimente care au pecetluit benefic configurarea României prezentului, reprezintă o ticăloșie politicianistă, o mârșăvie strigătoare la cer, este inacceptabil!Proiectul de lege pentru declararea zilei de 4 iunie…
Se sistează apa joi 29 octombrie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 29.10.2020, între orele 8:30 – 11:00 (estimare), în următoarele zone: •Sighişoara – A.Ipatescu, C.Negruzzi, Sibiului. Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează…
După Ilie Bolojan, încă un preşedinte PNL de Consiliu Judeţean anunţă concedieri masive
Liberalul Romeo Dunca, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, vrea să concedieze aproximativ 500 de angajaţi pentru a face o economie de 600.000 de euro pe lună la bugetul judeţean. Decizia vine după ce Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor, a anunţat concedierea a 86 de angajaţi. „Noua organigramă la care se lucrează de zor va…
Contractele Primăriei începute în campanie suspendate. Se remarcă o firmă
Primarul municipiului Târgu Mureș Soós Zoltán a dispus suspendarea contractelor privind lucrări de reparații și investiții a căror derulare a început în perioada campaniei electorale, pentru o perioadă de 30 de zile. Fac excepție contractele în derulare încheiate prin intermediul Serviciului proiecte cu finanțare internațională (cum ar fi proiectele cu finanțare europeană). Motivul îl reprezintă…
Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Sângeorgiu de Mureș, joi, 29 octombrie
Delgaz Grid a finalizat înlocuirea unui tronson de conducte și branșamente gaze naturale, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri, lucrarea fiind parte a unui proiect de investiții în valoare de 2,9 milioane de lei, care va însuma peste 4 kilometri de rețea de distribuție modernizată. Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la sistemul de…
BEJ Mureş va sesiza Poliţia după ce a descoperit pe listele ARN semnături susceptibile a fi false
Biroul Electoral Judeţean de Circumscripţie Mureş a hotărât, în unanimitate, să sesizeze Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) după ce pe listele de susţinători depuse de Alianţa Renaşterea Naţională (ARN) pentru Senat şi Camera Deputaţilor au fost descoperite semnături asupra cărora există suspiciunea că ar putea fi falsificate. Purtătorul de cuvânt al BEJ Mureş, judecătorul Ionuţ…
Tradiţia de Ziua Morţilor de la Târgu Mureş nu va fi afectată de pandemie
Primăria municipiului Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că tradiţia de a merge la morminte de Ziua Morţilor sau Luminaţia, cum este cunoscută în zonă, nu va fi afectată de pandemia de COVID-19, însă primarul Soos Zoltan face apel la populaţie să fie prudentă şi să respecte regulile de distanţare fizică. “Pandemia nu împiedică Luminaţia! În…
Sportivii legitimaţi vor avea în continuare acces la Piscina “ing. Mircea Birău”
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Târgu Mureş, întrunit astăzi, 28 octombrie 2020, a decis ca Piaţa de Vechituri, cunoscută şi sub denumirea de “Ocska Piac” din Târgu Mureş, precum şi Bazinul acoperit-Piscina “ing. Mircea Birău” să fie închise pe o perioadă nedeterminată. În cazul celei din urmă, măsura NU afectează sportivii legitimaţi….
Măceșele la mare căutare. România trimite producția la export
Bogate în vitamina C, măceşele romanești ajung în Germania, Austria, Italia și Franța, în fabricile de produse farmaceutice dar și în cele alimentare. De la începutul pandemiei, străinii cumpără în cantități mari siropuri și ceaiuri de măceșe, bune pentru imunitate, iar cererea la export s-a dublat față de anul trecut. Și producția a fost una…
Accident tragic la intrarea în Sânger!
Drumul este blocat în ambele sensuri de mers în urma accidentului în care un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața! Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea Sânger. A doua victimă de cod galben este un bărbat de aproximativ 48 de ani. Intervin pompierii militari de la Punctul de lucru Luduș și Secția Sărmașu,…
Alertă de urgență severă!
Începând de mâine , 29 octombrie 2020, pe o perioadă de 14 zile în localitățile Reghin, Iernut, Chețani,și Eremitu este OBLIGATORIE purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, deorece rata de infecție a depășit 3 la mia de locuitori. În celelalte localități rămân în vigoare măsurile dispuse anterior, informează Comitetul Județean pentru Situații de…
Mutăm Bologașul în online!
Da! Potrivit unei postări pe pagina de socializare azi e ziua cea mare. Miercuri 28 octombrie. Ora 20.00 ”Mutăm Bologașul în online! Pentru aceia dintre voi care doriți să (re)vedeți spectacolul Bologaș, acesta s-a jucat fără public, la Uzina Foto, iar noi am documentat reprezentația pentru voi. Diseară o vom posta pe Youtube, iar voi veți…
Incendiu auto la Sighișoara
În această după-masă pe strada Crângului din municipiul Sighișoara a izbucnit în incendiu la un autoturism. Au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Sighișoara. Incendiul a fost lichidat cu succes, din fericire nu au fost victime omenești, transmite ISU Mureș.
245 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor impuse de epidemie
În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare privind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţi au participat peste 175 de forţe de ordine, fiind verificate peste 210 societăți comerciale, precum şi peste 200 de mijloace de transport persoane și totodată legitimate peste 1.655 de persoane. Pentru abaterile…
Unitățile de învățământ din Reghin trec de mâine, 29 octombrie, la scenariul roșu
Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș a transmis azi, 28 octombrie o informare către Instituția Prefectului Județului Mureș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș și Inspectoratului Școlar Județean Mureș prin care informează că, în contextul epidemiologic actual de creștere, din ultimele 14 zile, a numărului de cazuri de infecție cu virusul SARS-CoV-2, începând…
În județ: 11 vindecate, 12 decese, 20 externate de ieri până azi
Până astăzi, 28 octombrie, în județul Mureș au fost confirmate 4.601 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 191 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 8 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș. 4601-4410 =191 cazuri…
Furt calificat prin metoda ”Bună ziua”
La data de 27 octombrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureş au identificat și reţinut, pentru 24 de ore, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, toţi din Târgu Mureş, bănuiţi de savârșirea infracțiunii de furt calificat. Ce înseamnă metoda Bună ziua? ”Această metodă constă în…
Mica Sirenă-online de la Teatrul Ariel
Biletele pentru spectacolele online pot fi cumpărate de la casa de bilete a Teatrului Ariel (str. Poligrafiei nr.4), în fiecare zi de joi și de vineri între 10-13 și 17-19. La achiziționarea biletelor, spectatorilor li se va cere o adresa de email, la care vor primi un link de pe care pot viziona spectacolul. Mai…