Potrivit unui studiu, sistemul de valori al maghiarilor din Transilvania seamănă mai mult cu cel din România, decât cu cel din Ungaria sub aspectul familiei, al rolurilor de gen şi al exercitării cultului religios. Primul pachet de rezultate ale sondajului intitulat “Maghiarii din Transilvania pe harta sistemelor de valori europene” a fost prezentat de specialiştii…
Secretar de stat ungar: de la an, la an cresc resursele necesare sprijinirii maghiarilor de peste hotare
De la an, la an cresc semnificativ resursele necesare sprijinirii maghiarilor de peste hotare, a declarat, luni, Árpád János Potápi, secretarul de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului, în faţa Comisiei solidarităţii naţionale din Parlamentul ungar, la Budapesta. Secretarul de stat a explicat că, înainte de 2010, guvernul socialist-liberal de atunci a cheltuit…
Activitatea Consiliului Județean Mureș nu este afectată din cauza epidemiei
La nivelul Consiliului Județean Mureș 9 persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul COVID-19. Încă de la primul caz confirmat s-au luat toate măsurile necesare, conform recomandărilor actelor normative în vigoare. Astfel, toate persoanele confirmate au fost supuse anchetelor epidemiologice de către Direcția de Sănătate Publică, contacții direcți ai acestora fiind puși în izolare la…
Cum sa ai o echipa productiva lucrand de acasa?
Cu scenariul mondial actual din ce in ce mai ingrijorator si perspectivele incerte privind pandemia cauzata de COVID-19, multe companii din Romania au inceput deja sa ia masuri pentru a garanta functionarea afacerilor, fara a afecta productivitatea echipelor in aceste vremuri de criza. Ei bine, nu orice afacere poate functiona in cel mai bun mod…
Atenție! Lucrări de asfaltare pe mai multe tronsoane pe DN15 și DN16
În acestă perioadă se execută lucrări de asfaltare pe mai multe tronsoane de pe DN15 și DN16 în județul Mureș. Din cauza vremii imprevizibile s-ar putea ca lucrările să fie întrerupte și să rămână (chiar și peste noapte) zone frezate și neasfaltate. Toate lucrările sunt semnalizate dar vă rugăm să circulați cu prudență și viteză…
Teste rapide pentru detectarea anticorpilor de tip IgM și IgG anti SARS-CoV-2
În Târgu Mureș cei care au vrut să facă un test rapid la laboratorul unei policlinici private au avut de stat la o coadă lungă, pe când cei care au ales o alta clinica au avut în jur de 10 persoane la coadă, care purtau mască și respectau distanța regulamentară. ”Am intrat, m-a înțepat în…
Vrei un look de succes? Afla 5 trucuri utile pentru a-ti garanta reusita!
Se intampla deseori ca oamenii sa nu aiba succesul scontat in cariera sau in viata personala pentru ca, pur si simplu, la prima impresie, lasa de dorit prin simpla prezenta. O dantura sau o manichiura neingrijite, care atrag atentia, parul sarmos sau lins, hainele ce par cumparate de la second-hand, kilogramele in plus sau sprancenele…
În județul Mureș sunt internate 198 de persoane infectate cu Covid-19
Până astăzi, 13 octombrie, în județul Mureș au fost confirmate 2.612 cazuri confirmate de SARS-COV-2. Au fost înregistrate 115 cazuri noi în ultimele 24 de ore, iar 6 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș. Sunt internate 198 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru. De asemenea, până la această dată, 810 de…
2 cazuri Covid-19 confirmate la Primăria Sângeorgiu de Mureș
Potrivit unei postări pe pagina de socializare la Primăria din Sângeorgiu de Mureș sunt două cazuri confirmate de Covid-19. ” Avem 2 colegi din Primărie la care testul Covid19 le-a iesit pozitiv. Din fericire nu se afla in spital, ci acasa, si se simt destul de bine. Acesti colegi nu au intrat in contact direct…
Ultima soluție: revenirea la izolare totală!
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat marţi că reîntoarcerea la perioada de izolare totală, pe care o preconizează deja unele ţări din Europa în faţa creşterii numărului de cazuri de COVID-19, trebuie să fie “ultima soluţie” în actuala luptă împotriva pandemiei de coronavirus, relatează EFE. “Restricţiile mari de mişcare care ţin multă lume în…
72 de cazuri Covid-19 confirmate la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Brâncovenești
Un focar de infectare cu noul coronavirus este raportat la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Brâncovenești. ”Avem cazuri confirmate atât în rândul rezidenților cât și a personalului. O echipă s-a deplasat la fața locului ca împreună cu cei de la centru să găsim soluțiile cele mai bune. Pacienții pozitivi vor fi izolați într-un pavilion…
Cojoacele restaurate vor fi obiectul unei expoziții
Zece din cele 75 de cojoace româneşti, săseşti şi maghiare aflate în patrimoniul Muzeului Etnografic ”Anton Badea” din Reghin vor fi restaurate cu ajutorul unui cojocar tradiţional de pe Valea Mureşului Superior, iar după restaurare vor face obiectul unei expoziţii. “Avem o colecţie de port tradiţional care cuprinde 75 de cojoace, dintre care 48 sunt…
Un vas uitat pe foc a alertat pompierii
În municipiul Târgu Mureș, pe strada Mihai Viteazul, judecând după vorba din popor: nu iese fum fără foc, fumul dintr-un apartament a alertat pompierii militari de la Detașamentul din localitate. Prin metode specifice , pompierii au reușit să pătrundă în apartament unde au descoperit un vas uitat pe foc, care a generat fumul, dar și…
Informații actualizate despre maternitatea de la SC J de Urgență Mureș
În completare la știrile referitoare la cazurile de Covid-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, managerul , deși aflat în concediu ne-a transmis ”informațiile actualizate: 19 cadre medicale pozitive, 2 noi-născuți pozitivi, 2 mame pozitive ( din care una a ieșit ieri negativă). Legătura dintre mamă-nou născut este la o singură pereche. Asigurăm urgențele…
Actiune de informare cu ocazia începerii derulării proiectului
Nu se mai programează nașteri la spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș
Directorul instituției Claudiu Puiac a declar azi că 19 cadre medicale sunt pozitive, 2 noi-născuți pozitivi și 2 mame sunt de asemenea pozitive (din care una a ieșit ieri negativă). Legătura dintre mamă-nou născut este la o singură pereche. Spitalul Clinic Județean de Urgență asigură urgențele majore pentru tot ce reprezintă urgență neonatală majoră: de…
Se sisteaza apa marti 13 octombrie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 13.10.2020, între orele 08:00 – 12:00 (estimare), în următoarele zone:•Albesti-Boiu•Albesti:Poenitei,Muzeului,Ariei,Telepes,Valea Albesiului Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile…
TÂRGUL CETĂȚII a ajuns la cea de-a 10-a ediție
Cea de a patra ediție a Târgului Cetății din acest an, și a zecea de la lansare, va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, la Târgu-Mureș, pe Bulevardul Cetății, în perioada 16-18 octombrie. Fiind vorba despre o ediție aniversară, TÂRGUL CETAȚII din luna octombrie este unul special și vine cu multe surprise și noutăți….
‘Ştafeta veteranilor’ trece pe la Târgu Mureș
‘Ştafeta veteranilor’, un eveniment ce aduce un omagiu soldaţilor români care au murit sau au fost răniţi în misiuni militare, va debuta marţi la Tulcea şi se încheie pe 25 octombrie la Carei. “În prezent, ‘Ştafeta veteranilor’, aflată la a VII-a ediţie, a devenit o tradiţie şi reaminteşte, măcar o dată pe an, despre spiritul…
Se restituie contravaloarea biletelor pentru spectacolele anulate
Cei dintre Dumneavoastră care aţi achiziţionat bilete la spectacolele anulate ale Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania “Liviu Rebreanu”, programate în intervalul 6 octombrie – 17 octombrie, puteţi solicita restituirea contravalorii acestora la Casieria Teatrului Naţional Târgu-Mureş în perioada 14 octombrie – 21 octombrie, de luni până vineri între orele 12.00 – 18.00. Totodată, biletele rămân…
Piciorul unei fetiţe de nouă ani, reconstruit de o echipă medicală mixtă de la SCJU Târgu Mureş
O echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, coordonată de şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, doctorul Dorin Dorobanţu, a reuşit reconstrucţia piciorului unei fetiţe în vârstă de nouă ani, victimă a unui accident rutier, după o intervenţie chirurgicală care a durat circa şapte ore. “O echipă…
Spitalul de Urgență Târgu Mureş sistează internările cronice
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a anunţat, luni, că din cauza creşterii numărului de infectări cu COVID-19, sistează toate internările cronice, asigurându-se doar internările de urgenţă şi internările care nu pot suporta amânare. “Având în vedere situaţia epidemiologică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, precum şi cea de pe…
Care sunt locurile de muncă ale viitorului
“Peste 10 ani, multe dintre joburile din prezent vor fi dispărute, în timp ce altele noi, focusate pe creativitate şi servicii de suport, vor fi lansate atât în mediul privat cât şi în sectorul public. În urmă cu 20-30 de ani, după Revoluţie, multă lume visa la o carieră într-o bancă sau într-o multinaţională, indiferent…
În 16 localități și în Târgu Mureș din 14 octombrie, noi restricții cauzate de Covid-19
Având în vedere incidența cumulată a cazurilor de infecție cu coronavirus în ultimele 14 zile, în localitățile Târgu Mureș, Ungheni, Aluniș, Băla, Band, Brâncovenești, Corunca, Cristești, Cucerdea, Cuci, Lunca, Papiu Ilarian, Râciu, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sântana de Mureș și Voivodeni, în care a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori, Comitetul Județean…
83,6% externați, 8,3 % decedați din 1745 cazuri confirmate la SCJ Mureș
Pentru informarea cât mai corectă a mass mediei și opiniei publice Compartimentul de relații cu publicul al Spitalului Clinic Județean Mureș vă comunică următoarele: Numărul total de pacienți internați în Spitalul Clinic Județean Mureș, confirmați cu virusul SARS-Cov-2 de la început până azi a ajuns la 1745. Numărul total al pacienților externați până în prezent…
Peste 4 mii de lei a retras de pe un card bancar furat
Poliţiştii de investigaţii criminale din Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare la o persoană bănuită că şi-ar fi însuşit bani, prin efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. O persoană a fost reţinută pentru 24 de ore. La data de 9 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în…
Săptămâna acțiunii TRUCK&BUS în județul Mureș
În perioada 12 -18 octombrie a.c., Serviciul Rutier Mureş, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară acţiunea TRUCK&BUS pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL. Activitatea se desfăşoară în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care…
Mai multe cadre didactice, de teama infectării, au ieșit la pensie
Potrivit unor date ale Institutului Național de Statistică (INS) în anul școlar precedent numărul cadrelor didactice care au împlinit 65 sau și mai mulți ani de viață a ajuns la 3866. De teama îmbolnăvirilor cu noul virus, din cauza unor afecțuni medicale, dar și din cauza trecerii la învățământul online, mai multe cadre didactice au…
Motown, o poveste mureșeană cu creații din lemn
Motown nu are o poveste complicată. Cel puţin aşa spune Andreea Miron, creatoarea din spatele proiectului, fost asistent universitar, fost consultant în fonduri europene şi actual antreprenor în devenire. A fost nevoie de un moment de cumpănă, la care s-au adăugat un vis, o oportunitate şi un puseu de curaj… Din atelierul ei din Târgu…
Reghineanca Zita Moldovan, cofondatoare a primului teatru rom din România
Libertatea a lansat o serie de portrete ale femeilor rome care și-au construit succesul pe temeritatea de a înfrunta prejudecățile, indiferent de costul personal pe care l-au plătit. O relatare le include pe actrițele Mihaela Drăgan și Zita Moldovan, cofondatoarele primului teatru rom din România, Giuvlipen. Istoria lor personală e una a rezistenței talentului, pasiunii,…