La nodul Chețani au fost finalizate lucrările la terasament, urmează așternerea balastului stabilizat și a covorului asfaltic. Antreprenorul mai desfășoară pe acest lot lucrări la terasamente, umpluturi în rambleu, stabilizare argilă cu liant dar și lucrări la structuri.
Buletinul va putea fi schimbat cu cartea electronică de identitate, care va înlocui cardul de sănătate
Cărțile de identitate vor fi schimbate cu cărți electronice, care pot fi eliberate de la naștere, la solicitarea părinților, acestea urmând să aibă o valabilitate de 2 ani, 4 ani sau 10 ani, în funcție de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele care sunt și acum în actul de identitate, precum…
Necrolog
Anunțăm cu adâncă durere în suflet încetarea din viață a fostului nostru coleg și prieten drag AXENTE FIȘCĂ13 iulie 1954– 3 august 2020 Axente Fișcă se alătură echipei teatrului în 1 august 1985 și, deși se pensionează la 31 iulie 2019, continuă să lucreze alături de noi. Trecând prin diferite funcții precum mânuitor decor, recuziter…
Noua Unitate de Suport Medical COVID-19 de la UMFST Târgu Mureş primeşte primii 10 pacienţi
Noua Unitate de Suport Medical COVID-19, construită în timpul stării de urgenţă prin reamenajarea sălii polivalente de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, primeşte, începând de luni, primii 10 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, proveniţi din alte judeţe. “În cadrul unităţii COVID-19 de la Târgu Mureş funcţionează practic…
Ecoturismul și turismul de aventură
Dacă ești în căutarea unei experiențe personale de vacanță și a unor locuri care să te inspire, suntem convinși că te vei îndrăgosti de România, destinație îmbietoare pentru amatorii de cărări neumblate și cultură autentică. Bogăția naturală a României este greu de egalat în Europa. România are adevărate comori, zone geografice unice, precum Delta Dunării…
Sprijin guvernamental de 500 euro pentru fiecare angajat care a lucrat în telemuncă în starea de urgență
Guvernul a decis să acorde un sprijin în valoare de 2.500 lei fiecărui angajat care a lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă, pentru achiziționarea de echipamente IT. Mecanismul de plată va consta în alocarea sumei (2.500 lei) direct angajatorilor, care vor deconta angajaților. Sunt estimați 40.000 de beneficiari estimați, iar valoarea programului este de 100…
Două persoane transportate la spital
Trei autoturisme au fost implicate în accidentul rutier produs în această seară în localitatea Dumbrăvioara. Pe perioada intervenției pompierilor militari de la Detașamentul Târgu Mureș, care au asigurat măsurile de prevenirea și stingerea incendiilor, drumul a fost blocat pe ambele sensuri. În autoturisme se aflau trei persoane dintre care două au avut nevoie de îngrijiri…
După examenul de definitivat au fost 51 de contestații și o medie 10 la educație fizică și sport!
În județul Mureș după soluționarea contestațiilor, este 66,13% (în creștere cu 6,88%, comparativ cu rezultatele inițiale – 59,25 %). În totalul de 189 de candidați cu note la proba scrisă, 125 de candidați au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen. Precizăm că după susținerea probei scrise…
Copiii își doresc metode de predare inspirate din viața reală. Studiu Super Teach
Un studiu realizat de organizația educațională SuperTeach arată că 71% dintre elevii claselor VII-XII și-ar dori ca profesorii din România să predea folosind exerciții practice, inspirate din viața reală, în timp ce 83% dintre copii consideră crearea unor conexiuni de prietenie cu ei se numără printre schimbările sistemului educațional. Studiul a fost realizat în luna…
În județul Mureș: 0 cazuri reconfirmate, 1 deces, 6 cazuri noi, 836 vindecate,
Până astăzi, 3 august, în județul Mureș au fost confirmate 1004 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 6 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja…
Azi în țară: 8 mii de teste, 823 cazuri noi, 158 vindecate, 123 internate, 19 decese, 7 la terapie intensivă
Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 ( ieri 53.186 ) de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). VINDECAȚI, EXTERNAȚI 27.750 de (ieri 27.592 ) pacienți au fost declarați vindecați și 4.807 (ieri 4.777 )pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor…
Se sisteaza apa luni 3 august
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 03.08.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Vidrasău•Cristești – str. Viilor•Poienița•Voiniceni•Ceuașu de Câmpie – cu localitățile aparținătoare•Râciu – cu localitățile aparținătoare•Pogăceaua – cu localitățile aparținătoare Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru…
Se deschide spitalul modular de la UMFST
Anunțul a fost făcut pentru Radio Tg Mureș de către șeful DSU, dr Raed Arafat. După 3 luni de conservare, unitatea suport pentru pacienții cu COVID-19 de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș va primi începând de mâine primii pacienți. Decizia a fost luată joi, în urma unei vizite în județul Mureș a…
Mocănița din Sovata
Printre cele mai interesante obiective turistice in Mures regasim Mocanita Sovata, o locomotiva cu aburi construita pe la 1949, in Polonia. O atractie pentru turistii care ajung prin aceste parti ale tarii. Cele 4 vagoane tip gondola permit o vizibilitate foarte buna calatorilor, iar cei 30 de kilometri la ora sunt suficienti ca sa parcurga…
Indemnizații de la buget pentru zilieri și sezonieri în domeniile afectate de criza Covid-19 – agricultură, HoReCa, spectacole, publicitate, evenimente
Persoanele angajate ca zileri și sezonieri în domeniile afectate de întreruperea sau restrângerea activității, ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, vor primi timp de trei luni o indemnizație suportată de la buget, conform unei ordonanțe de urgență adopatte de Guvern. Zilierii vor primi 35% din remunerația cuvenită pe ziua de muncă, în timp ce sezonierii vor…
Bicicletele înregistrate online în Ungaria pot primi paşaport
Bicicletele înregistrate de proprietarii lor pe internet, în baza de date a bicicletelor (Bikesafe.hu) pot primi paşaport – a declarat directorul de comunicare al Consiliului Naţional de Prevenţie a Crimelor agenţiei ungare de presă MTI. László Garamvölgyi a evocat faptul că sistemul naţional deînregistrare a bicicletelor funcţionează din 2014, fiindînregistrate în el peste 55 000…
Incendiu la ghenă de gunoi
Pompierii militari de la Detașamentul Târgiu Mureș au intervenit după orele amiezii la un incendiu izbucnit la o ghenă de gunoi de pe strada Violetelor, cartierul Budai din municipiul Târgu Mureș, informează ISU Mureș. Foto arhiva
În țară: 74 internate, 11 la ATI, 181 asimptomatice externate, 246 vindecate de ieri până azi!
Până astăzi, 2 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 53.186 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). (52111) 1075 cazuri-246 vindecate=829 cazuri -181 asimptomatici=648 cazuri -34 decese= S-AU VINDECAT=246 27.592 de pacienți (27346)au fost declarați vindecați și ASIMPTOMATICI EXTERNAȚI=181 4.777 de pacienți (4596)asimptomatici au fost externați la 10 zile după…
Îndulcitorii artificiali si efectul lor asupra glicemiei si al insulinei
Zahărul este un subiect foarte la modă. Reducerea cantității ingerate aduce îmbunătățiri asupra sănătății și te poate ajuta să scazi în greutate. De foarte multe ori înlocuirea zahărului cu îndulcitori artificiali este o modalitate de a reduce folosirea zahărului. Dar oare cât de sănătos este acest schimb? Să începecem cu începutul. Ce sunt îndulcitorii artificiali?…
Casă cuprinsă de flăcări la Chiheru de Sus
În această dimineață, în jurul orei 04:50, ISU Mureș a fost solicitat să intervină în cazul producerii unui incendiu la o casă de locuit în localitatea Chiheru de Sus, strada Principală. S-au deplasat la locul solicitat și au intervenit pentru stingerea incendiului, pompierii militari de la Detașamentul Reghin și SVSU Eremitu. A ars acoperișul casei…
Două persoane transportate la UPU Târgu Mureș
Pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI în urma coliziunii unor autovehicule lângă Hotelul Business din localitate. În urma accidentului două persoane au avut nevoie de îngrijire medicală, fiind preluate de echipajul ambulanței SAJ și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș. Pe durata intervenției circulația a fost…
În țară: 163 externați, 339 vindecați, cu 3 decese mai puține, cu 8 mai puțini la terapie, cu 11 mai puțini la internare!
Până astăzi, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 52.111 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19)., cu 1225 mai mult decât ieri) VINDECAȚI 27.346 de pacienți au fost declarați vindecați (339 de ieri până azi) EXTERNAȚI și 4.596 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. (163 de…
Sâmbătă se va inaugura Mini-parcul Transilvania, în Băile Seiche din Odorheiul Secuiesc
O expoziţie permanentă în aer liber, cu miniaturi ale unor clădiri şi complexe istorice din Transilvania, va fi inaugurată, sâmbătă, la Băile Seiche, în apropiere de Odorheiu Secuiesc. Pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, vor putea fi admirate,începând de sâmbătă, deocamdată în jur de 40 de clădiri şi complexedin Transilvania de Nord, dar se…
Se circulă alternativ pe DN15A km 8+900. ACTUALIZATA
În urma coliziunii unui tractor cu semiremorcă și un autoturism în această după-masă, pe DN15A zona km 8+900 circulația se desfășoară alternativ pe un singur fir. Din primele informații se pare că o persoană a fost rănită. Vom reveni cu detalii. ACTUALIZARE La data de 31 iulie a.c, ora 12.30, pe DN 15A E578, la…
În județ: 1 deces, 2 suspecți internați, 19 externați de ieri până azi
Până astăzi, 31 iulie, în județul Mureș au fost confirmate 978 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 18 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv ( ieri 960) Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților…
În țară: 39 decese, cu 61 mai puține cazuri noi, 398 vindecați, 428 asimptomatici externați, încă 7 cazuri grave
Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate (ieri 49.591)cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.007 pacienți au fost declarați vindecați (26.609)=398 VINDECAȚI și 4.433 pacienți asimptomatici (4.005)au fost externați la 10 zile după depistare. = 428 ASIMPTOMATICI În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima…
Doar 36 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate mureșenilor în cursul zilei trecute
În ultimele 24 de ore, 169 de polițiști, reprezentanți ai ISU (Inspectoratului pentru Situații de Urgență), ITM (Inspectoratului Teritorial de Muncă), DSV(Direcției Sanitar-Veterinare), Direcției de Sănătate Publică(DSP) și cei de la(PC) Protecția Consumatorului au 25 de acțiuni și au verificat 257 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate. Au fost legitimate 557 de persoane și verificate 64…
Misiune pirotehnică în Jabenița
Echipajul pirotehnic de la Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș a executat o misiune de ridicarea și transportarea în siguranță a unei muniții neexplodate. O bombă de aruncător de 82 mm rămasă neexplodată a fost descoperită pe malul unui pârău din localitatea Jabenița și a fost transportată la Depozitul de muniții, informează ISU Mureș.
Alarmă falsă!
Alertați la un posibil incendiu auto pe strada Papiu din Târgu Mureș, ajunși la fața locului pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș au constatat că mașina în cauză, fiind supraîncălzită scotea aburi de sub capotă! Final fericit, informează ISU Mureș.
Se sisteaza apa vineri 31 iulie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 31.07.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. Decebal•Band – FânațeAtragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca pentru scurt timp la robinete să…