La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie 2020, în județul Mureș, în 6 centre de examen, s-au prezentat 942 candidaţi din cei 1032 înscriși. În județul Mureș sunt 112 posturi titularizabile cu viabilitate 4 ani. 2 candidaţi s-au retras din motive medicale, 47…
Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Sighișoara joi, 30 iulie și vineri, 31 iulie
Delgaz Grid a finalizat o importantă lucrare de investiții în centrul istoric al municipiul Sighișoara care constă în înlocuirea conductelor și branșamentelor pe o lungime de 2,7 kilometri, valoarea investiției fiind de circa 1,3 milioane de lei. Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la rețeaua de distribuție, care se realizează în două etape, companie va…
PSD și-a anunțat candidații: Sergiu Papuc – Primărie, Vasile Gliga – Consiliul Județean
Comitetul Executiv al PSD Mureș a validat, miercuri 29.07.2020, prin vot (exprimat online), candidaturile la funcțiile de președinte al Consiliului Județean Mureș și de primar al Municipiului Târgu Mureș. Pentru funcția de președinte al CJ Mureș a fost desemnat dl Vasile GLIGA – Președintele PSD Mureș, vicepreședinte în Biroul Permanent Național al PSD, coordonator al…
Drumul care unește: ”Via Transilvanica”, inaugurat în județul Mureș
În cursul zilei de miercuri 29 iulie 2020, în orașul Sovata a avut loc inaugurarea tronsonului din județul Mureș, din proiectul Via Transilvanica. Evenimentul a sărbătorit finalizarea celor 160 km noi din județul Mureș, care vin în completarea celor 400 km existenți deja. Evenimentul a avut loc în prezența ambasadorul Regatului Marii Britanii la București,…
Se apropie cel mai mare festival de film din țară, TIFF la Cluj
Un festival sub semnul schimbării, așa poate fi definit TIFF în 2020. În anul 19 de existență, acest eveniment cultural se reconfigurează în jurul proiecțiilor în aer liber. TIFF devine, astfel, primul mare festival de film care se reia în Europa, după luni de pauză. Festivalul începe peste o săptămână, adică pe 31 iulie.Toate filmele…
Agricultura ecologică, mai profitabilă decât cea convenţională
Dacă fermierii care practică agricultura ecologică obţin stimulente financiare care ajung până la sută la sută şi îşi păstrează nivelul randamentelor la o treime faţă de exploataţiile convenţionale, aceştia tind să fie mai profitabili decât cultivatorii tradiţionali. Aceasta este concluzia unui studiu al Universităţii Purdue, care a analizat profitabilitatea culturilor agricole tipice din regiunea Midwest…
În județ: 2 decese, 4 externate, 13 (re)confirmate, 32 internate față de ieri
Până astăzi, 29 iulie, în județul Mureș au fost confirmate 949 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 13 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.(936) 949-936=13 CONFIRMATE Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care…
În țară: 30 decese, 154 asimptomatice și 318 vindecate, externate de ieri până azi
Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).(ieri: 47.053, înainte 45.902) VINDECATE 26.446 de pacienți au fost declarați vindecați (ieri: 26.128, înainte 25.794) ASIMPTOMATICE EXTERNATE și 3.870 de pacienți (ieri 3716 înainte 3.440) asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. …
34 de sancțiuni contravenționale aplicate în 24 de ore
În ultimele 24 de ore, 125 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au executat 25 de acțiuni punctuale și au verificat 163 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate….
Incendiu stins de proprietari
În interiorul unei mansarde de locuit din localitatea Cozma a izbucnit un incendiu ce a fost stins de proprietari, neavând astfel nevoie de intervenția pompierilor militari de la Reghin, care s-au întors la bază. Informează ISU Mureș.
S-o ajutăm pe Iris!
Iris Andreea Dobre, o fată frumoasă de 27 de ani din Mioveni, a avut uriaşa neşansă ca acum patru zile, conducându-şi motocicleta prin Lereşti, să fie spulberată de o maşină scăpată de sub control de un şofer neatent. Accidentul a mai făcut o victimă, un bărbat de 33 de ani din Mărăcineni, pulverizat şi el…
Degajări de fum în ciclonul de praf de la Reghin
Pompierii militari de la Detașamentul Reghin au intervenit pe strada Muncitorilor din localitate unde un ciclon praf degaja fum. Nu era vorba de incendiu cu flacără și nici de pericol de propagare, dar fumul trebuia evacuat și de căutat alte posibile focare ascunse în tubulatura instalației, informează ISU Mureș.
Nepotul baronului Kemény János: ”Am luptat pentru onoarea bunicului meu!”
Știrea săptămânii se referă la hotărârea definitivă și irevocabilă a Tribunalului Județean Prahova privind câștigarea dreptului de proprietate asupra unui teren de 57 de hectare din Ideciul de Jos de către moștenitorii baronului Kemény János. Ca să aflăm detalii despre acest proces, am stat de vorbă cu nepotul baronului, Nagy Kemény Géza. Reporter: Ați câștigat…
Proiect REGIO de mobilitate urbană în valoare de aproape 32.000.000 lei la Reghin
Municipiul Reghin urmează să achiziționeze 10 autobuze hibrid prin proiectul „Asigurarea mobilității în Municipiul Reghin, județul Mureș” finanțat prin Programul REGIO, Axa Prioritară 3. Valoarea totală a proiectului este de 31.709.344 lei. Un astfel de autobuz a fost introdus pentru o perioadă de 2 săptămâni pe rutele din oraș, pentru testare. Noile mijloace de transport…
Mască obligatorie în spații publice deschise, terase închise noaptea, distanță impusă pe plajă, dans limitat
Măștile de protecție vor fi obligatorii în spațiile publice deschise, în anumite intervale orare, iar terasele restaurantelor vor fi închise între orele 23.00-6.00, sunt deciziile pregătie spre semnare de autorități, în contextul în care România înregistrează zinic peste 1.100 de noi cazuri de infectare, și pe fondul nerespectării de către o parte a populației a…
Ținuturi legendare: Bucsubad – Cristești
La sud de Cristești, între râurile Mureș și Niraj se înalță un munte a cărui vârf se numește Bucsubad. Visit-mures.com
Se încearcă cooptarea actriţei Renée Zellweger în campania de strângere a semnăturilor pentru iniţiativa cetăţenească
Campania internaţională de susţinere a iniţiativei cetăţeneşti UE iniţiată de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a trecut la o etapă superioară, în care se încearcă cooptarea actriţei şi producătoarei americane Renée Zellweger, deţinătoarea a două premii Oscar şi patru Globuri de Aur, titrează, în ediţia de marţi, cotidianul budapestan ” Magyar Nemzet”. Şeful campaniei, László Pesty,…
Mulți orășeni s-au reorientat către agricultură din cauza pandemiei
Nevoiți să lucreze de acasă din cauza pandemiei, mulți orășeni au descoperit cu bucurie și munca în aer liber și au reușit să-și amenajeze primele lor grădini cu legume. După o investiție minimă, oamenii se bucură acum de legume proaspete, fără chimicale. Avantajul este dublu: gradinăritul asigură și exercițiile pe care unii le făceau până acum la…
Incendiu auto pe B-dul Pandurilor din Târgu Mureș
În această după-masă pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș au intervenit pe B-dul Pandurilor din localitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autoturism . Incendiul a fost stins. Nu au fost victime, informează ISU Mureș.
La mulți ani, Ambulanței Române!
28 iulie este Ziua Naţională a Ambulanţei din România, este data la care, în 1906, a apărut prima ”Salvare” în Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. Începând din 1907, Salvarea funcţionează regulat, România fiind al treilea stat după Olanda şi Austria, cu un astfel de serviciu în Europa. În 1912, au fost de la Paris,…
În țară: 4 la ATI, 84 suspecte, 33 decese, 276 asimptomatice externate,334 vindecate de ieri până azi!
Până astăzi, 28 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).(ieri 45.902) EXTERNAȚI; VINDECAȚI 26.128 de pacienți (ieri 25.794)au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți (ieri 3.440 ) asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național,…
În județul de Mureș: 0 decese, 2 externate, 18 cazuri noi, 28 suspecte de ieri până azi
Până astăzi, 28 iulie, în județul Mureș au fost confirmate 936 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 18 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja…
1032 candidați înscriși la concursul de titularizare
Mâine, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020. În judeţul Mureş, proba scrisă va începe la ora 9:00, în 6 centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen în…
Dorin Florea a renunțat la Primărie
Primarul în funcție de peste 20 ani la Târgu Mureș, Dorin Florea, apare într-un afiș electoral publicat în ediția tipărită a ziarului Cuvântul Liber din data de 28 iulie, în calitate de candidat independent la președinția Consiliului Județean Mureș. Dorin Florea se anunță ca independent dar pe același afiș pentru funcția de primar al municipiului…
Câte persoane confirmate ”Covid” sunt în județul Mureș?
Întâmplarea face să avem două comunicate oficiale despre situația infecțiilor cu noul Corona- virus, ambele emise pe data de 27 iulie 2020 pentru județul Mureș. Primul a venit din partea Prefecturii. Acesta ne spune că până-n ziua de ieri, 918 persoane au fost confirmate pozitiv și internate în spitale. Dintre ele au fost externate 776,…
Se sisteaza apa marți 28 iulie
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 28.07.2020 între orele 07:30-14:00 (estimare), în următoarele zone: •Luduş – str. Ciocarliei Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile…
Teleşcoala pentru elevii care se pregătesc pentru Bacalaureat, sesiunea de toamnă
TVR a reluat programul Teleşcoala pentru elevii care se pregătesc de Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Până pe data de 31 iulie vor fi câte 4 lecții pe zi. Fiecare disciplină are rezervate câte 30 de minute, iar orele vor fi difuzate atât dimineață, de la 9.00 și de la 9:30, cât și de la orele…
Învingem împreună!
Zoltán Soós, candidat independent la fotoliul de primar, a prezentatastăzi Programul de reconstrucție a orașului Târgu Mureș. „Sunt pregătit de luptă. Pentru că va fi o luptă. De fapt, va fi unrăzboi” – așa a deschis Soós Zoltán luni seara, evenimentul deprezentare a programului său. Potrivit candidatului la Primarie,majoritatea oamenilor din Târgu Mureș, atât români,…
Fondurile europene de 1 miliard euro pentru firme: Când se va lansa aplicația electronică de înscriere
Apar noi informații despre fondurile europene de 1 miliard de euro pentru PFA, microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM): ministrul Economiei a anunțat vineri, într-un interviu la HotNews.ro, când ar putea fi lansată aplicația electronică de înscrieri și modalitatea de acordare a ajutoarelor care ar urma să ajungă la circa 100.000 de afaceri. Vorbim…
Festivalul 8R de la Călugăreni
În acest an motto-ul Festivalului 8R de la Călugăreni este: „…IN CORPORE SANO”. În Epoca Romană, precum și în prezent, menținerea sănătății, îngrijirea corporală și modul de viață sănătos erau extrem de importante. Festivalul este organizat ținând cont de reglementările sanitare actuale și este îmbogățit de parade militare romane, expoziții, activități de pedagogie muzeală, ghidaje și concerte. Programul…