Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării l-a sancționat miercuri, cu unanimitate de voturi, pe primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, care ceruse introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aibă copii. Instituția l-a amendat pe Florea cu 10.000 de lei pentru încălcarea dreptului la demnitate și incitare la ură….
Se sistează apa la Târgu Mureș
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 22.01.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. Plutelor, Luceafărului, Păcii nr. 31-41 și 36-72, Tâmplarilor, B-dul 22 Decembrie 1989 nr. 43-47, Secuilor Martiri nr. 9.Atragem atenţia consumatorilor…
Preşedintele CNCD despre cazul primarului Florea: Analizăm dacă suntem în prezenţa unui discurs de ură
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a declarat pentru AGERPRES că CNCD va lua în curând o decizie privind recentele afirmaţii ale primarului din Târgu Mureş, Dorin Florea, care a spus că familiile care îşi doresc copii trebuie să treacă printr-o anchetă socială. Florea a fost citat marţi la CNCD, dar nu s-a…
Sofia și familia Cazan vă mulțumesc!
Am primit la redacția mesajul cu vești bune de la familia Cazan, despre evoluția Sofiei și rugămintea de a redirecționa impozitul pe venit pe adresa Asociației Sofia. Vă redăm mai jos mesajul: Dupa 2 ani de cand v-am cerut ajutorul pentru fetita noastra Sofia , revenim cu vesti bune. Am ajuns in America, operatia a…
Precizările SCJU Târgu Mureș despre cazul de la secția de gastroenterologie
Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la activitatea din Secţia Clinică Gastroenterologie a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a doamnei Dr. Pantea Monica, facem următoarele precizări: În perioada menţionată, doamna Dr. Monica Pantea a avut încheiat contract de gărzi ca medic specialist gastroenterologie cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş….
Ascensiunea pieței imobiliare din Mureș. Evoluția Coresi Brașov
Din punct de vedere al numărului de tranzacții imobiliare încheiate anual, județul Mureș a avut o ușoară ascensiune în 2019. În topul tranzacțiilor pe 2019 Mureșul a urcat 3 poziții, până pe locul 14, cu 11.316 contracte încheiate. Față de anul 2018 s-a înregistrat o creștere de circa 8%, asta deși trendul național a fost…
Amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanței, începând din 27 ianuarie, în semn de protest
Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Mureș, convocați la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru a exprima un punct de vedere despre proiectul de lege privind pensia de serviciu a magistraților, a hotărât adoptarea unor măsuri de protest. Astfel începând cu data de 27 ianuarie a hotărât amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Mureș, cu…
Reținut 24 de ore pentru două drujbe furate
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au reţinut pentru 24 de ore, la data de 20 ianuarie a.c., un tânăr, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Târgu Mureş. La data de 20 ianuarie a.c., în urma investigaţiilor efectuate,…
Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Polițiștii vă recomandă pentru un trafic rutier în siguranţă, următoarele: În condiţiile unui carosabil umed, pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii rutieri vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile şi să adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Polițiștii le recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în…
Dosar penal pentru violență în familie unui bărbat din Gănești
Ieri, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 11 Târnăveni au fost sesizați de o femeie în vârstă de 37 de ani, din comuna Găneşti, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în locuința sa, pe fondul unor discuții contradictorii şi a consumului de…
Cu mașina neînmatriculată, fără permis de conducere
La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 22.35, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti au oprit în trafic, pe raza localităţii Periş, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani. Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie…
Sighișorean, depistat fără permis la volan
La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 08.50, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au oprit în trafic, pe raza municipiului Sighişoara, un autoturism, condus din direcţia străzii Ştefan cel Mare spre strada Libertăţii, de un bărbat, de 32 de ani, din Sighişoara. Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că acesta are…
Fundația Transylvania College împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și cu Herlitz România lansează programul “Profesori fericiți pentru România” menit să reducă stresul în rândul profesorilor și să aducă o stare de bine în clasă
Joi, 23 ianuarie 2020, de la ora 11:00, la Hotel Privo din Târgu Mureș, se va lansa “Profesori fericiți pentru România”, program de training internațional inițiat de Fundația Transylvania College cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Mureș și susținut de Herlitz România. Inițiatorii acestui program propun o abordare simplă, concretă și directă a ceea ce înseamnă…
A murit ars în locuinţă
O persoană a decedat marţi dimineaţa în urma unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Găleşti. Persoana decedata era imobilizată la pat şi nu s-a putut evacua. Focul a fost stins de Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Galesti. Tot în această dimineaţă pomperii din Reghin au intervenit la Suseni unde un incendiu se…
Accident cu 5 victime la Răstoliţa
Circulaţia rutieră este blocată la Răstoliţa în urma unui accident rutier produs între trei autoturisme. Au rezultat cinci victime dintre care patru cu cod verde şi una cod galben.
Libertinismul sexual mult mediatizat, o cauză a sarcinilor nedorite?
În căutarea răspunsului la întrebări despre screening, sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală și planing familial, am stat de vorbă cu dr. Mărginean Dorin, medic primar de obstetrică – ginecologie având competențe de ecografie ginecologică și obstetricală în cadrul Cabinetului de Planificare Familială de la Policlinica Reghin. Medicul își desfășoară activitate din 2014 și poate…
Se sistează apa în mai multe localităţi
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 21.01.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. Narciselor, Mimozelor;•Poienița – str. Viitorului;•Porumbeni. Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua…
Carnea de pasăre provenită de la fermele din Ungaria unde există gripă aviară a ajuns şi în Mureş
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a retras de la comercializare carne de pasăre provenită din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie, din cauza evoluţiei gripei aviare, cu tipul H5N8, potrivit unui comunicat al Autorităţii. “Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a acţionat prompt consecutiv notificării…
Muzeul de Istorie din Sighişoara, record de vizitare în 2019, cu 227.000 de turişti
Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă, a declarat luni, pentru AGERPRES, că instituţia a înregistrat anul trecut 227.000 de vizitatori, acesta fiind cel mai mare număr de turişti de la deschiderea muzeului în anul 1899. “Anul trecut am împlinit 120 de ani de la înfiinţarea muzeului şi ne-am hotărât să sărbătorim la 125…
”Hai să-ntindem hora mare!”
Ansamblul Artistic Profesionist ”Mureșul” vă invită la un spectacol folcloric extraordinar, joi, 23 ianuarie 2020 cu începere de la ora 18 la sediul din Bulevardul 1848. Pe scena sălii mari vor evolua soliștii Maria Neag, Maria Sântean Faghiura, Dorina Grad, Dorina Oprea și Leontina Pop, corpul de balet condus de coregraful Florin Cerghedi. Aranjamentul muzical…
Activitățile Centrului de Zi pentru copiii cu dizabilități severe Perseverența continuă!
Potrivit unui comunicat emis de Serviciul de Relații Interne și Internaționale din Primăria municipiului Târgu Mureș, după două luni de discuții, azi s-au clarificat”toate aspectele neclare apărute în mass-media”. Au fost analizate documentele necesare deconturilor pentru lunile noiembrie și decembrie 2019 , ”iar acestea vor fi decontate în termnul legal de 30 de zile”. După…
INTROSPECTIO-Compania de teatru dans András Lóránt
Compania de teatru dans din strada Brăila nr, 10 et. 3 (Sinagoga veche) prezintă, duminică, 26 ianuarie de la ora 19 un spectacolinterpretat de Blanka Macaveiu, Franciska Szabó, în regia lui Lóránt András. ”Spectacolul nu abordează teme din cele ACTUALE sau DE MODĂ. Nu tratează subiecte sociale, sexuale, religioase, politice sau de ocrotire a mediului….
„Constantin“ – Povestea lui Brâncoveanu, dincolo de mit
Teatrul Naţional Târgu-Mureş anunţă o nouă premieră a Companiei „Liviu Rebreanu“: spectacolul „Constantin“ de Alexandru Popa, în regia lui Tudor Lucanu. „Comploturi, intrigi, strategii de manipulare, negocieri, duplicitate, trădări, promisiuni. Acestea au fost dintotdeauna instrumentele utilizate de politicieni pentru a se menține la putere. Dar ce se întâmplă atunci când acestea nu mai pot fi…
Mureșenii riscă șă își strice telefonul atunci când merg cu el pe pârtie! Care sunt pericolele?
Cu sau fără zăpadă naturală, stațiunile de iarnă sunt gata să îi primească și pe mureșeni. De la începutul anului 2020, pârtia din Sovata și-a deschis porțile pentru ore bune de distracție pe nămeți. Cu siguranță, foarte multe persoane din județ vor vrea să profite de această perioadă. Totuși, pe lângă riscul de a aluneca…
Începe depunerea de proiecte pentru realizarea de centre comunitare integrate cu fonduri REGIO
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a organizat lansarea publica a apelului de proiecte pentru cresterea accesului la serviciile de asistenta medicala comunitara, furnizate integrat cu serviciile sociale si educationale pentru persoanele apartinand grupurilor vulnerabile, in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020. Aproximativ 30 persoane, reprezentand 23 de unitati administrativ-teritoriale din Regiunea Centru, eligibile pe acest apel…
”Pe urmele lui Mihai Eminescu” cu elevii de la Școala Gimnazială ”George Coșbuc”
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș a organizat, în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș și cu Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Târgu Mureș, matineul muzeal „Pe urmele lui Mihai Eminescu”. O miniexpoziție de carte, organizată de Biblioteca Județeană Mureș, o videoproiecție și un atelier de pedagogie muzeală,…
Platforma civică Aresel solicită retragerea Ordinului Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler decernat primarului de Târgu Mureș
Într-o scrisoare adresată excelenței sale, Klaus Werner Iohannis, Președintele României, Platforma civică Aresel solicită retragerea Ordinului Național ”Pentru Merit” în grad de cavaler, decernat în 2011 primarului de Târgu Mureș, dr. Dorin Florea, de către președintele în funcție la vremea respectivă, Traian Băsescu. Redăm mai jos scrisoarea în întregime: ”Către: Administrația Prezidențială a României În atenția: Excelenței…
Lucrări de lărgirea străzii la Reghin
Lărgirea intersecției străzilor Gării și Axente Sever este o lucrare vitală pentru fluidizarea traficului din zonă. ”Este un proiect la care lucrăm de aproape doi ani de zile. După finalizarea exproprierii s-au făcut demersurile pentru relocarea conductei de gaz – lucrare finalizată cu succes. Suntem acum la momentul demolării celor două imobile ca după aceea…
Aproximativ 43 de milioane lei repartizați de CJ Mureș primăriilor din județul Mureș
Consilierii județeni au aprobat în ședința extraordinară ce a avut loc astăzi repartizarea pe anul 2020 a fondurilor primite de la bugetul central, sume constituite din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2020 și sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Astfel, în baza consultării primăriilor, s-a probat…
Elevii mureșeni cuceresc Oxford-ul
România pierde în fiecare an mii de tineri care aleg să plece la facultate în străinătate. Cei care părăsesc ţara sunt şi cei mai buni dintre ei. Un liceu din Târgu-Mureş se laudă deja cu trei elevi admişi la Universitatea Oxford. Cheia succesului? Munca, notele bune, dar şi dorinţa de a evolua peste hotare. În…