”Considerăm că este un mare pas înapoi faptul că primarul Dorin Florea nu a aprobat ca acțiunea ”Critical Mass” și campania de strângere de fonduri „Pedalează pentru un scop bun” să fie organizate în centrul orașului. Odată cu schimbarea locației am fost nevoiți să schimbăm și data în care organizăm aceste evenimente. Așadar ne întâlnim: sâmbătă, 2️⃣8️⃣ septembrie…
Proiectul „TU DECIZI! DEPINDE CE!”
Proiectul „TU DECIZI! DEPINDE CE!” are la bază datele privind fenomenul sarcinilor nedorite în rândul minorelor, consecințele medicale, sociale care afectează atât tânăra mamă cât și copilul existând risc crescut de părăsire a copiilor în serviciile sociale. De aceea, ne propunem prin proiect să realizăm o campanie de educare în rândul minorelor pentru prevenirea sarcinilor…
Aruncăm pisica moartă în curtea altuia…dacă vorbim de terenul de joacă
Astfel s-ar putea rezuma povestea terenului de joacă din cartierul târgumureșean ”Aleea Carpați” . În urma unor sesizări făcute de cititorii din acest cartier, colegii de la pontmaros.ro au încercat să afle până când va fi lăsat în paragină terenul de joacă, denumit pompos ”parcul pentru copii”, situat în spatele Curții de Conturi. Copiii ar…
Pompierii reghineni sărbătoresc prin muncă
Pompierii reghineni au sărbătorit Ziua de 13 septembrie, Ziua Pompierilor, prin muncă. Au fost solicitați de către conducerea Bibliotecii Municipale ”Petru Maior” Reghin pentru a interveni la sediul din strada Republicii, nr.2. Managerul bibliotecii a solicitat intervenția pompierilor pentru că era o situație de urgență la acoperiș, existând riscul să cadă pe trotuar și pe…
Copiii şi telefoanele mobile în campania ”10 pentru siguranţă! ”
Campania „10 pentru siguranţă!” vă invită să vă gândiţi azi la TELEFONUL MOBIL ŞI SIGURANŢA COPILULUI DUMNEAVOASTRĂ. Este deja o obişnuinţă ca cei mici să aibă telefoane mobile şi încă nu de orice fel. Este opţiunea părinţilor care, fie cedează rugăminţilor, fie doresc ca fiul/fiica lor să nu fie „mai prejos” decât alţii, fie cred…
Încă 22 de permise de conducere au fost reținute în 3 zile
In perioada 9 – 11 septembrie a.c., polițiștii au intervenit la peste 220 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 340 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 50 de infracțiuni. În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei…
Mureșenii pot dona pentru trei scopuri caritabile
Fundația Comunitară Mureș organizează pentru a doua oară în acest an campania de strângere de fonduri. Evenimentul din 28 septembrie, intitulat Pedalează pentru un scop bun este realizat în cadrul proiectului Educație pentru siguranță susținut de Consiliul Județean Mureș. Campania de strângere de fonduri se referă la trei proiecte. Vom reveni cu detalii despre acestea…
Suspecţii de la RAR pretindeau bani pentru operaţiuni în vederea înmatriculării şi foloseau diferite coduri pentru a nu fi prinşi
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunţat, joi, că instrumentarea dosarului care vizează mai mulţi angajaţi ai RAR a început în mai 2018. Funcţionari ai RAR Sibiu şi Vâlcea pretindeau şi primeau sume de bani în legătură cu activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării. Funcţionarii foloseau…
Ciobănescul Românesc de Bucovina participă, în premieră, la ‘Dracula Dog Show’ ca rasă omologată internaţional
Ciobănescul Românesc de Bucovina participă, în premieră, la cea mai mare expoziţie chinologică internaţională din România, “Dracula Dog Show”, care se va desfăşura sâmbătă şi duminică la Târgu Mureş, ca rasă omologată internaţional, a anunţat organizatorul evenimentului, Lokodi Csaba Zsolt, preşedintele Asociaţiei Chinologice Mureş. “Anul acesta a fost omologat Ciobănescul Românesc de Bucovina, care a stat…
Prima tabără de scolioză din România a primit la Budapesta premiul Value&Quality
Prima Tabără de Scolioză din România, ”ScoliCamp”, iniţiată din anul 2016 de Centrul Naţional de Reabilitare OrtoProfil din Târgu Mureş, a primit Premiul Value&QualityAward, în cadrul unei ceremonii organizate la Budapesta. “Premiul Value&Quality Award recunoaşte calitatea superioară a produselor şi serviciilor aflate în competiţie, promovează dezvoltarea ofertelor competitive pe piaţa internaţională şi sprijină consumatorii în alegerea…
AORecon organizează la Tîrgu Mureș Cursul ”Principiile Artroplastiei Totale de Șold și Genunchi”
În perioada 13.09.- 14.09.2019 în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, va avea loc un curs interactiv bazat pe elementele cele mai importante aferente artroplastiei totale, tehnici care pun pacientul pe primul plan. AORecon reprezintă o rețea globală de ortopedie, oferind cursuri de calitate înaltă și excelând prin perseverență comună. Evenimentul…
Efectul cornului cu mucegai
In urma informatiilor aparute in ultimele ore, referitoare la deficiente in distribuirea cornului in judet, prefectul judetului Mures, Mircea Dușa, a dispus de urgenta efectuarea controalelor in unitatile scolare cu probleme iar maine, de la ora 8, la Prefectura, va avea loc o sedinta a factorilor implicati in gestionarea programului: Inspectoratul Scolar Judetean Mures, Directia…
Se lucrează (încă) la reabilitarea Școlii Gimnaziale ”Bolyai”din Târgu Mureș
Lucrările de renovare la Gimnaziul „Bolyai” din Târgu Mureș n-au fost finalizate până la începerea noului an școlar. Aripa clădirii din strada Târgului e împânzită de schele, se lucrează la structura acoperișului, în timp ce în interior se schimbă ușile și geamurile sălilor. Soluția, cu două schimburi de predare, testată anul trecut, nu s-a dovedit…
Maris Fest al motocicliștilor, ediția a V-a
În strada Insulei se va desfășura festivalul Maris Fest ajuns la cea de a V-a ediție. Intrarea e gratuită și nici pentru campare nu se percep taxe.Vineri seara se va da startul concertelor și activităților în aer liber. Sâmbătă la ora 12 va fi spectaculoasa defilare a motociliștilor la care participă câteva sute de bolizi…
Festivalul Tinerilor Creștini pe malul Mureșului
Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 17, pe malul Mureșului, zona cunoscută sub denumirea ”Cei 7 plopi”, în apropiere de Go Cart și Farmacia de Bere se va desfășura un eveniment organizat de Fundația Regnum Christi. Unul dintre inițiatorii evenimentul este primarul din Sg. de Mureș, Sófalvi Szabolcs.”Fiind conducătorul unei mari comunități, am constatat că…
Bookfest deschide toamna culturală la Tîrgu Mureș
Patru zile de sărbătoare a cărții, la Teatrul Național Tîrgu Mureș, vă așteaptă începând de joi, 19 septembrie Concert gratuit Alexandra Ușurelu în prima zi a Salonului de Carte Bookfest Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Traian Berbeceanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Valentin Naumescu, Alina Nelega, T.O.Bobe, Cătălin Pavel și mulți alții vă așteaptă cu lansări și evenimente…
Ochelari prin care vezi ca un drogat- la „10 PENTRU SIGURANȚĂ”
Miercuri 11.09.2019, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mureş în parteneriat cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș au desfășurat o acticitate de prevenire a consumului de droguri adresată elevilor din cadrul LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV Târgu Mureș în cadrul campaniei „10 PENTRU SIGURANȚĂ” Elevii au putut experimenta „ochelarii de droguri”…
Let’s Do It, Romania! organizează Ziua de Curățenie Națională pe 21 septembrie!
Let’s Do It, Romania! revine cu o nouă zi de curățenie națională pe 21 septembrie ce va avea loc în 27 de județe din România. Pe 21 septembrie sunt așteptați voluntari din Ilfov, București, Bihor, Botoșani, Vâlcea, Mehedinți, Constanța, Timiș, Satu Mare, Hunedoara, Ialomița, Tulcea, Mureș, Prahova, Olt, Argeș, Neamț, Dolj, Vrancea, Suceava, Brașov, Cluj,…
Șapte noi acorduri de ajutor de stat în valoare de 194,3 milioane de lei. Vezi firmele mureșene
Șapte noi acorduri de finanțare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor majore au fost semnate miercuri. Cele șapte proiecte aprobate vor crea 778 noi locuri de muncă, au o valoare totală de 620,94 milioane de lei, iar ajutorul de stat pentru finanțarea acestora este de 194,27 milioane lei, transmite Ministerul…
Olandezul Ivar Slik a câştigat prima etapă a Turului României 2019
Rutierul olandez Ivar Slik (Monkey Town A Block CT) a câştigat, miercuri, prima etapă a Turului ciclist al României 2019, desfăşurată pe 168 km între Cluj-Napoca şi Sighişoara, în timp ce pe locul al treilea a fost românul Eduard-Michael Grosu, component al echipei naţionale. Slik s-a impus la capătul unei evadări, cu timpul de 4…
Peste 4.500 de câini din 33 de ţări, la “Dracula Dog Show” şi “Transilvania Dog Show”
Asociaţia Chinologică Mureş şi Federaţia Chinologică Internaţională organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, şase expoziţii de mare anvergură, două expoziţii internaţionale “Dracula Dog Show” şi “Transilvania Dog Show” şi patru expoziţii naţionale, la care şi-au anunţat participarea peste 4.500 de câini din 33 de ţări, fapt ce depăşeşte orice record românesc. “Asociaţia noastră este şi în…
ȘI TU POȚI DEVENI POLIȚIST – ADMITERE ianuarie 2020
Cei care își doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Anul acesta, persoanele interesate de cariera de polițist se pot înscriere pe unul dintre următoarele locuri: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 700 de locuri (22 de locuri pentru rromi, 10 locuri pentru alte…
L.I.F.T 2019, social media training în curând la Tîrgu Mureș
Creatorii de conținut online social media vor susține speech-uri în cadrul Conferinței din data de 2 octombrie 2019 ora 10:00, din cadrul ”Teatrul 74” situat în Cetatea Tîrgu Mureș, eveniment destinat instituțiilor publice și mediului de business industrial și tehnic cu activități de producție. Speakerii confirmați pentru acest eveniment sunt: Cristian China-Birta în calitate…
Misiune pirotehnică la Chețani
Echipa pirotehnică a ISU Mureș a fost solicitată azi dimineață la o misiune pirotehnică în localitatea Chețani. La balastierea din Chețani a fost descoperit un proiectil cel mai probabil din cel de -al Doilea Război Mondial ce trebuia asigurat și transportat pentru a fi detonat controlat.
Incendiu la fosta fabrică de mobilă din Petelea
În acestă după-masă a izbucnit un incendiu într-o hală dezafectată a fostei fabrici de mobilă din localitatea Petelea. Hala de pe strada Principală are în jur de 2 mii de mp și este inundată de fum. A intervenit detașamentul de pompieri de la Reghin. În urma incendiului au ars un utilaj, (VOLA) și acoperișul din…
Incendiu azi noapte, în Dileul Vechi
Cu puțin după miezul nopții de marți spre miercuri a izbucnit un incendiu la o șură în localitatea Dileul Vechi, comuna Ogra. Au intervenit pentru loicalizarea și stingerea incendiului pompierii de la Detașamentul Târgu Mureș cu două autospeciale cu apă și spumă, de la Serviciuș de Voluntari pentru Situații de |Urgență și SMURD Iernut.
Traseul Caravanei Bicicleta Radio Târgu Mureș, ediția a XIX-a
Caravana Bicicleta Radio Târgu Mureș pornește la drum vineri, 13 septembrie, pentru a promova frumusețile Transilvaniei, dar şi pentru a se întâlni cu ascultătorii, la ei acasă, în comunităţile lor și nu în ultimul rând pentru a promova un stil de viață sănătos. Traseul ediției a XIX-a: Ziua 1 (14 septembrie): Comandău – Păpăuți –…
Reghinenii așteptați la ”Cântece din cochilii”
Reghineanca Angela Mariașiu, cunoscută interpretă de folk, își lansează primul său album, intitulat ”Cântece din cochilii”. Evenimentul va avea loc vineri, 13 septembrie, de la ora 19.00, la Casa Municipală de Cultură ”Dr.Eugen Nicoară”. Albumul a fost înregistrat cu profesioniști de elită, producătorul Victor Panfilov, chitară Vlad Crețu, chitară bass Vlady Săteanu, percuție Berti Barbera,…
Percheziţii în Mureș într-un dosar de corupţie vizând inspecţia tehnică a maşinilor pentru înmatriculare;
Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă, în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Mureş, într-un dosar de corupţie în ceea ce priveşte inspecţia tehnică a maşinilor în vederea înmatriculării, fiind ridicate documente şi de la o instituţie publică din Capitală. De asemenea, 21 de persoane vor fi duse la audieri. printre acestea fiind şi trei lucrători…
Noul TAF 2012 SB, conceput şi construit la Reghin, desemnat Produsul Anului 2019 la Forest România
Noul Tractor Articulat Forestier (TAF) 2012 SB, conceput şi construit exclusiv în România, de către inginerii IRUM Reghin, a fost desemnat Produsul Anului 2019 la Forest România, cel mai mare târg de profil din ţară, la care participă experţi, reprezentanţi din domeniile ştiinţă, industrie, asociaţii de profil, precum şi specialişti practicieni din sectorul silvic. “Competiţia…