Astăzi în cadrul conferinței de presă care a avut loc la sediul PNL Târgu Mureș la ora 14.00, președintele PNL Mureș, Cristian Chirteș a prezentat prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară și a declarat că PNL își va anunța candidatul la Primăria Târgu Mureș în perioada următoare. Proiectele legislative prioritare pentru agenda Partidului Național Liberal…
Prima conferință dedicată companiilor din producție/industrie și instituțiilor publice cu activități în social media
L.I.F.T 2019, inițialele reprezentând rețelele de socializare: Linkedin, Instagram, Facebook și Twitter, reprezintă prima conferință a creatorilor de conținut online din România destinată mediului de business industrial/tehnic și instituțiilor publice. În cadrul conferinței se vor identifica și împărtăși cele mai actuale soluții de creare a conținutului online. Vor fi prezenți și diverși specialiști aparținând companiilor…
Încetinitor de viteză la trecere de pietoni
De astăzi și la Berghia există încetinitor de viteză la trecerea de pietoni peste drum, aflăm dintr-o postare de pe Info Trafic Târgu Mureș.
Un salvator are nevoie de ajutor!
Alina Roșka, voluntară în cadrul I.S.U. ,,Horea,, Mureș, are nevoie de ajutor! Alina e colega noastră-spun cei de la ISU Mureș, din anul 2016, făcând parte din prima serie de voluntari ai Inspectoratului, “Salvatori din pasiune!” De atunci, Alina a arătat devotament și a participat la intervenții în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat, fiind…
Teatrul Național, Compania ”Liviu Rebreanu” prezintă:
Stagiunea 2019-2020 începe cu prezentarea piesei ”Detectorul de minciuni” de Vasili Sigarev, în regia Laurei Moldovan, vineri, 6 septembrie 2019 în Sala Mică a Teatrului Național, de la ora 19,30. Marți, 10 septembrie, ora 19, Sala Mare: Campionatul de improvizație …se joacă pe scena Naţionalului din Târgu-Mureş din anul 2009, adunând până acum 100 de…
Femeile care nu îşi mai folosesc poşetele vechi, invitate să le doneze
Femeile din Târgu Mureş care nu îşi mai folosesc poşetele vechi sunt invitate să le doneze în cadrul proiectului “Puternice împreună, femei pentru femei”, iniţiat de o organizaţie de tineri, iar donaţiile respective vor ajunge în luna octombrie la femei din medii defavorizate. “Multe femei au cel puţin o poşetă pe care nu o mai…
S-a reluat circulația pe podul Mureș!
Două benzi de circulație au fost reabilitate în întregime (urcarea dinspre Unirii spre Cocoșul de Aur), urmând ca în perioada vacanței de vară din anul 2020, să se finalizeze și celelalte două benzi, iar după această etapă, întreaga lucrare va fi gata în ansamblu.
Un exemplu de urmat
”Vacanța a luat sfârsit, Lotul Olimpic de Lupte Libere juniori Târgu Mureș își începe activitatea. Felicitări Biro Krisztian vicecampion mondial, Giorgiana Lirca vicecampioana europeană și Matea Alexandru locul V la Campionatul European. Un exemplu de urmat pentru ceilalți luptători! ”- a postat pe pagina de socializare coordonatorul Centrului Olimpic de Lupte Libere din Târgu Mureș,…
Galopiada Mureșeană la cea de -a VII-a ediție, în curând!
Concursul de călărie ”Galopiada Mureșeană” de la Sângeorgiu de Pădure ajuns la cea de -a VII-a ediție va începe în 20 septembrie cu un program și mai bogat decât în anii trecuți. Evenimentul cu durata de trei zile face parte din manifestările dedicate Zilelor Orașului, Zilelor Castelului Rhédey și Zilelor Regiunii Mici. Accentul desigur fiind…
Pentru siguranța cetățenilor: 32 de permise de conducere retrase în trei zile
In perioada 1 – 3 septembrie a.c., polițiștii au intervenit la aproape 290 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate aproape 370 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 50 de infracțiuni. În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei…
Puternice împreună, femei pentru femei
Multe femei au cel puțin o poşetă pe care nu o mai folosesc și care zace uitată pe undeva. Sunt multe femei însă în jurul nostru … şi nu puţine, care nu au şi poate nu au avut nicicând o poşetă. „Din dorinţa de a împărtăşi din abundenţa şi bucuria noastră, acelora mai puţin norocoase,…
Teatrul de păpuși vă prezintă programul lunii în curs
Teatrul de păpuși, pe numele său cinstit Teatrul pentru Copii și Tineret ”Ariel” din Târgu Mureș, ( strada Poligrafiei nr. 4 ) își așteaptă spectatorii cu un program variat. Astfel duminică, 15 septembrie, ei pot revedea de la ora 11 piesa Mica Sirenă, duminică, 29 septembrie tot de la ora 11, Crăiasa Zăpezii, iar luni…
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș, la debutul unei noi sesiuni parlamentare: Iată drumul nostru politic, programatic…
Reîncepem o nouă sesiune parlamentară. Îmi doresc să fie cu folos și spre binele țării!Partidul Mișcarea Populară rămâne consecvent susținerii și promovării valorilor dreptei, creștin-democratice, tradiționale, pentru care vom milita politic în continuare. Asumăm credința în Dumnezeu, apărând biserica și familia creștină, compusă din bărbat și femeie. Manifestăm respect față de realizările înaintașilor, ale străbunilor…
Școala Internațională de Programare și Robotică LOGISCOOL începe prima sesiune de cursuri pentru copiii și adolescenții din Târgu Mureș
După o vacanță de vară plină de tabere urbane de tehnologie, în care peste 150 de copii au învățat să creeze primul lor joc, să programeze sau să folosească instrumente IT pentru a-și crea propriile videoclipuri, Logiscool Târgu Mureș revine cu primul semestru de cursuri de programare, robotică și producție video. Povestea Școlii Internaționale Logiscool,…
Romgaz a pregătit jumătate de milion de lei pentru un proiect de protecție a peștilor din Mureș, din zona barajului centralei de la Iernut
Producătorul de gaze naturale controlat de stat Romgaz a lansat o licitație de achiziție de servicii de proiectare pentru realizarea unui proiect tehnic privind construirea unei așa-numite “scări de pește” pe râul Mureș, la nivelul barajului construit pentru asigurarea apei de răcire necesară centralei de producție de energie a companiei de la Iernut. Proiectul tehnic…
(Video) Scările unui bloc din Galați pictate după modelul de la Târgu Mureș
Scările unui bloc din Galaţi le fac ziua mai frumoasă încă de la intrare, locatarilor. După modelul celebrelor scări din Târgu-Mureş, pictate cu motive populare, un bărbat s-a gândit să facă acelaşi lucru, la el acasă. Omul, pasionat de pictură, şi-a luat vopsea şi a făcut singur modelul. Vecinii sunt încântaţi de ce-a ieşit. Intrarea…
AWAKE Festival lansează Aftermovie-ul celei de-a treia ediții și Abonamentele pentru 2020
Cea de-a patra ediție AWAKE se va desfășura pe același spectaculos domeniu Teleki, în perioada 14-16 august 2020. Abonamentele WISE Bird sunt disponibile pe tickets.awakefestival.ro, iabilet.ro și eventim.ro, la prețurile de 199 lei și 239 lei cu camping inclus. Noutatea din acest an sunt abonamentele pentru studenți și tineri sub 18 ani, disponibile la prețurile de 119 lei, respectiv…
Povestea unei familii de păstori de la graniţa româno-ucraineană a obţinut Marele premiu SIMFEST 2019
Povestea televizată a unei familii de păstori români, care îşi duce traiul aproape de graniţa României cu Ucraina, denumită “Între lumi”, realizată de Maria Cinar Jiga de la TVR Cluj, este câştigătoarea Marelui premiu al celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Televiziunilor şi Producătorilor Independenţi SIMFEST. Potrivit organizatorilor, “Între lumi” spune povestea unei familii…
Mâine, miercurea alarmelor
Aşa cum ne-am obişnuit, în prima zi de miercuri a fiecărei luni se acţionează sirenele de alarmare publică existente la nivel judeţean. Mâine, 04 septembrie, în intervalul orar 10:00 – 11:00, vor fi acționate echipamentele din cadrul sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice…
Accident rutier la Sâncraiu de Mureș
În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier în Sâncraiu de Mureș. În accident sunt implicate două autoturisme ai căror conducători auto sunt accidentați, neîncarcerați, starea fiind de cod galben. Sursa foto InfoTrafic Tg Mureș
Circulație blocată pe ambele sensuri la Miheșu de Câmpie!
Un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate în Miheșu de Câmpie, blocând circulația în ambele sensuri de mers, cu puțin după ora 16. În urma accidentului rutier au rezultat trei victime, un adult și doi copii, starea victimelor este de cod verde, aflăm de la purtătorul de cuvânt ISU Mureș.
140 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală
Poliţiştii din Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează la această oră, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, 140 de percheziții, în 16 județe, la sediile unor firme, a unei instituţii publice și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală. La…
”Crosul pompierilor”, în curând
Competiția sportivă ajunsă la cea de a VIII- a ediție, Crosul Pompierilor se va desfășura sâmbătă, 14 septembrie, cu începere de la ora 10. Manifestarea ce se adresează tuturor iubitorilor de sport face parte din activitățile organizate cu prilejul Zilei Pompierilor din România și se va desfășura pe Platoul Cornești. ”Cei care doresc să participe…
Câte mașini neconforme din punct de vedere tehnic au fost depistate în trafic, în primul semestru?
Potrivit unui comunicat a Registrului Auto Român în prima jumătate al anului în curs dintre vehiculele verificate tehnic în trafic peste 1700 de vehicule prezentau pericol iminent de accidente. Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate…
Şapte dintre cele zece cele mai mari proiecte de infrastructură finanţate prin fonduri europene sunt în Transilvania
România a absorbit 2,3 miliarde de euro din cele 9,2 mld. euro de fonduri UE alocate pentru proiecte de infrastructură mare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, atingând un nivel al absorbţiei de 25%. „Noi punem problema constructiv – ce putem face de acum înainte. Noi trebuie să avem o abordare din punctul de…
Simpla ținere a telefonului în mână va fi sancționată drastic. Modificări în codul rutier
Guvernul a adoptat noi modificări ale Codului Rutier care au drept scop prevenirea accidentelor de circulație provocate de faptul că șoferului i-a fost distrasă atenția de folosirea telefonului mobil, inclusiv pentru realizarea unei transmisiuni în direct pe rețelele de socializare. Astfel, se va interzice ținerea în mână ori folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului…
Numărul sosirilor în structurile de primire turistică, în creştere în Mureş
Numărul sosirilor în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare a înregistrat o creştere cu 3,6% în luna iulie a acestui an, faţă de perioada similară din 2018, în timp ce înnoptările au înregistrat un avans de 3,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate luni. Comparativ cu luna iulie 2018, în iulie…
Concurs de gătit la ceaun, în Târgu-Mureş. Bucătarii au venit cu cele mai bune reţete
Arome delicioase s-au ridicat în aer, în Târgu-Mureş, unde a avut loc un concurs de gătit la ceaun. Bucătarii s-au întrecut în reţete care de care mai gustoase şi fiecare şi-a folosit secretul. A contat şi felul în care şi-au prezentat preparatele ca la restaurant. Miresme ispititoare s-au revărsat din ceaunele în clocot. 10 echipe de…
Miss & Mister Fitness la Reghin
Competiția Miss & Mister Fitness I.F.B.B. România, organizată de clubul privat din Reghin, A.C.S. Voința Sebastiano în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Reghin, Federația Română de Culturism și Fitness s-a desfășurat în Sala Municipală de Sport din Complexul Parcul Tineretului sâmbătă, 31 august. Un nou concept ”Am creat un nou concept pentru Federația Română…
Incendiu de apartament în Târgu Mureș
Luni dimineața a izbucnit un incendiu într-un apartament situat la etajul unei clădiri din str.Gh. Doja din Târgu Mureș. Incendiul se manifesta la o cameră de unde a fost evacuată o persoană conștientă de circa 60 de ani, preluată de echipajul SMURD. Persoana evacuată avea arsuri pe membrele superioare și la nivelul feței.