Un TIR încărcat cu rapiţă s-a răsturnat pe DN15 între localităţile Luduş şi Cuci. Din acest motiv circulaţia în zona este îngreunată, TIR-ul ocupând o jumătate din banda carosabilului.
Scădere masivă a turiștilor străini în Mureș
Numărul sosirilor turiştilor străini în primul semestru s-a situat la 1,2 milioane, în scădere cu 5,3% faţă de perioada similară a anului trecut, arată calculele ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Cea mai mare scădere a numărului de turişti străini dintre judeţele care atrag cei mai mulţi vizitatori de peste hotare…
Asociaţia profesională a Emitenţilor de Tichete va promova Târgu Mureș
Asociaţia profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) a anunţat, miercuri, că lansează campania de informare România de vacanţă, prin care propune românilor destinaţii mai puţin frecventate din zone precum Olt, Vâlcea, Suceava sau Buzău. În acest scop, APET promovează conţinut original video şi foto din zone precum Olt, Vâlcea, Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Târgu-Mureş, Buzău, Sibiu,…
A fost înfiinţată Camera de Dezvoltare a Afacerilor din Bazinul Carpatic
A fost înfiinţată Camera de Dezvoltare a Afacerilor din Bazinul Carpatic, menită să creeze şi să consolideze unitatea economică a Bazinului Carpatic, iniţiativa aparţinând a paisprezece persoane fizice maghiare şi Camerei de Comerţ şi Industrie a Ungariei (MKIK) a anunţat László Parragh, preşedintele MKIK, miercuri, la Budapesta, la conferinţa de presă care a urmai şedinţei…
Scriitorul Andrei Ruse vine la AWAKE
Andrei Ruse va veni în Târgu Mureș, invitat de Asociația Podium în colaborare cu organizatorii Festivalului AWAKE. Sâmbătă 17 august, scriitorul va susține o conferință despre crowdfunding în cadrul Feed Your Mind, de la ora 13.00, iar mai târziu, de la ora 17.00, la Forest Library, va avea loc o lectură și o prezentare a…
Participanţii la Festivalul Văii Gurghiului, invitaţi să doneze câte o carte pentru bibliotecile comunale
Participanţii la ediţia a XIV-a a Festivalului Văii Gurghiului, care se va desfăşura în 17 şi 18 august, pe Platoul Fâncel, sunt invitaţi să doneze câte o carte pentru reînnoirea fondului de carte din bibliotecile publice comunale, în cadrul unei acţiuni comune a Consiliului Judeţean Mureş şi a Bibliotecii Judeţene Mureş. “Am început această acţiune…
Maria Precup va fi repusă în funcție!
Potrivit informațiilor publicate pe portalul Tribunalului Mureș, azi la Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă cererea fostului primar al municipiului Reghin, Maria Precup. Obiectul ședinței de azi a fost anularea actului administrativ prin care fostul primar a fost revocat din funcție înainte de expirarea mandatului. În soluția pe scurt se arată că prin…
Incendiu de apartament în ”Tudor”
Pompierii de la Detașamentul Târgu Mureș au intervenit în urmă cu aproximnativ o oră, la stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Progresului din cartierul târgumureșean ”Tudor Vladimirescu”,În urma incendiului o persoană de sex feminin a suferit arsuri la nivelul feței și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe. O persoană imobilizată…
Scrisoarea lui Nagy András către prim-ministrul Viorica Dăncilă
Fostul primar, actual consilier local al municipiului Reghin, Nagy András a adresat o scrisoare deschisă premierului României, Viorica Dăncilă și ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, în care le reamintește de promisiunile făcute cu ocazia vizitelor în județul Mureș, și anume că și porțiunea de drum național ce trece prin județul nostru va fi asfaltată, nu doar…
OCHELARI CARE SIMULEAZĂ EFECTELE VIZUALE ALE CONSUMULUI DE DROGURI LA FESTIVALUL AWAKE
În perioada 15.08.2019 – 18.08.2019 Agenția Națională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evcaluare și Consiliere Antidrog Mureș va realiza activități adresate tinerilor care vor participa la Festivalul “AWAKE” ce se va desfășura în localitatea Gornești (județul Mureș). În acest sens, în zilele de 15.08., 16.08. și 18.08., specialiștii și voluntarii antidrog vor pune la dispoziția…
Contract de peste 100 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizarea a două drumuri judeţene
Consiliul Judeţean Mureş a semnat, marţi, contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru modernizarea DJ 151B şi DJ 142, între oraşele Ungheni şi Târnăveni, în valoare de aproape 106 milioane de lei, finanţată prin Programului Operaţional Regional 2014-2020. “Mă bucur că unul dintre sectoarele de drum judeţean cu cele mai serioase probleme va fi,…
Peste 600 de participanţi din partea tuturor etniilor din România, la Festivalul ‘ProEtnica’
Directorul Asociaţiei Centrul Educaţional pentru Tineret Sighişoara (ibz), Volker Reiter, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Intercultural “ProEtnica” de la Sighişoara, programată în perioada 21 – 25 august, vor participa peste 600 de reprezentanţi ai tuturor etniilor din România, plus minoritatea sorabilor din Germania. “Mai sunt câtva zile…
Patru scene muzicale și diverși artiști la Awake 2019
Awake festival 2019 își va deschide porțile în mai puțin de 2 zile. Pe langa diversele activități pregătite de organizatori, participanții vor avea parte de 4 scene unde pe parcursul a patru zile vor întreține atmosfera diverși artiști. Pe scena principală intitulată ”The Cube” îi vom putea asculta pe cei de la Bad and…
Înec la baraj în Iernut
În urmă cu puțin timp au intervenit pompierii de la punctul de lucru din Luduș, de la detașamentul Târgu Mureș și de la Serviciul de voluntari pentru Situații de Urgență Iernut, pentru căutarea unei persoane posibil înecate în Iernut, la baraj. A fost găsit un bărbat de 60-65 de ani, înecat, pompierii nu cunosc cauza…
82 de permise reținute în perioada 9-12 august
În perioada 09-12 august a.c., polițiștii au intervenit la peste 320 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 800 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 70 de infracțiuni. În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. S-a…
Cu permisul suspendat, băut la volan!
#La data de 12 august a.c., în jurul orei 20.50, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara, au oprit în trafic, pe strada Trandafirilor din localitate, un autoturism, condus de un bărbat, de 48 de ani, din Sighişoara, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat o valoare de 1,39 mg/l alcool pur în aerul…
Fără permis, călare pe scuter neînmatriculat!
La data de 12 august a.c., în jurul orei 21.20 poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Râciu, au oprit în trafic, pe DN 16, pe raza localităţii Satu Nou, un scuter, condus de un bărbat, de 28 de ani, din comuna Sânpetru de Câmpie. Ca urmare a verificării în baza de date,…
A intrat cu tractorul în gard!
La data de 12 august a.c., în jurul orei 22.30, pe DJ 154, pe raza comunei Goreni, un bărbat, de 28 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un tractor agricol, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, după care a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În…
”Punctează” 3 invitații la Awake!
Dacă nu ai nimic planificat pe sfârșit de săptămână, venim cu o propunere care să te ajute să scapi de caniculă și rutină. Tot ce trebuie să faci este să dai tag în secțiunea de comentarii la doi parteneri de distracție cu care să împărtășești experiența Awake 2019 și share public pe profilul tău la…
Organizatorii promit o ediție a festivalului Awake de neuitat
Mai sunt câteva zile până la începerea festivalului AWAKE 2019 reprezentând ediția a treia, astfel organizatorii ne-au răspuns la câteva întrebări, acestea fiind noutățile și surprizele pregătite pentru noua ediție: 1. Pentru anul acesta care preconizați că va fi numărul de participanți în comparație cu celelalte ediții? Estimăm că vom avea în jur de 48.000…
Formația ”Oamenii Dimineții” au lansat videoclipul piesei ”L.i.b.e.r”
Proiectul ”Oamenii Dimineții” este un proiect altruist, deoarece pentru ei partea financiară nu este un principal obiectiv. Acest lucru le oferă libertatea de a crea muzica plăcută și simțită de ei fără constrângeri. Acest altruism provine și din felul membrilor trupei de a fi, pentru a crea muzică aceștia își adună energia rămasă după o…
(Video) Pastorul care s-a electrocutat în timpul unui botez nu a avut nicio șansă. Explicaţiile experţilor
Moartea unui pastor a fost filmată într-o biserică din Apold, judeţul Mureş. Imagini terifiante arată cum un preot este electrocutat după ce atinge un microfon, în timpul unei slujbe de botez. Sub privirile credincioşilor, tânărul a fost resuscitat mai bine de o oră. Însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa….
Polițiștii i-au restituit bunurile pierdute
În ziua de 11 august a.c., Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, în timp ce executau serviciul de patrulare, au găsit pe raza comunei Albeștii de Argeș, în zona unei benzinării, o borsetă care conținea mai multe documente personale, un set de chei și o sumă de peste 1000 de lei….
“M.A.I INFORMAT, MAI PUTERNIC!”, LA TABĂRA ROBINSON!
Campania „M.A.I INFORMAT, MAI PUTERNIC!” este în plină derulare. Un loc important în acest demers îl ocupă activităţile cu elevii aflaţi în taberele de pe raza judeţului Mureş. În perioada 06-09.08.2019, 40 de elevi din tabăra Robinson au primit vizita reprezentanţilor instituţiilor implicate: poliţişti, jandarmi, specialişti în prevenirea traficului de persoane. Elevii au fost atraşi…
Jandarm ultragiat în timpul serviciului
În data de 12.08.2019, în jurul orei 00:30, un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, aflat în serviciul de asigurare a pazei la obiectivul Curtea de Conturi Mureș, situat pe str. Aleea Carpaţi din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş, a observat pe sistemul de supraveghere al instituției respective patru persoane care au început…
Campionatul Național de lupte libere pe echipe cadeți-Liga cadeți
In perioada 9-10 august la Tîrgu Mureș în organizarea Clubului Sportiv Școlar Tg Mureș s- a desfăsurat faza finală a Campionatul Național pe echipe cadeți-Liga cadeți la lupte (16-17 ani) . Clubul Sportiv Școlar Tg. Mureș a aliniat o echipă comună cu Clubul Sportiv Școlar Odorheiu Secuiesc la băieți și a câștigat titlul de campion…
Lucrări sistate la Sighișoara
Municipiul Sighișoara informează cetățenii orașului că lucrările la obiectivul PT 5 situat pe strada Horea Teculescu din cadrul proiectului ,, Modernizare PTZ-uri în loc. Sighișoara”, au fost sistate din motive tehnice. La efectuarea lucrărilor de săpătură în vederea subtraversării străzii H. Teculescu, s-a intersectat un canal colector de ape pluviale, al cărui capac de beton…
“Ziua Diasporei Sighișoara”
Azi, 12 august 2019, la sediul Municipiului Sighișoara, a avut loc o Masă rotundă cu tema „Ziua Diasporei Sighișoara”, la care au participat Președintele Asociației antreprenorilor străini din Italia, Ambasador RePatriot – Antreprenor în România și Italia, domnul Valentin Făgărășian și Fondatorul restaurantului și osteriei Ciao Niki, doamna Nicuța Enache, primarul municipiului Sighișoara, prof. Ovidiu-Dumitru…
Concurs de alergare mini ștafetă-maraton la Clubul Copiilor Sighișoara!
Municipiul Sighișoara invită sighișorenii, cu mic, cu mare, duminică, 18 august a.c. începând cu ora 18.00, în curtea interioară a Clubului Copiilor Sighișoara, să participe la concursul de alergare mini ștafetă-maraton pregătit de voluntarii internaționali ai Asociației Wild Carpathia și ai Asociației AUM.
Vâltoarea mureșeană rămâne în Parcul Municipal
În ultimele săptămâni, nu numai organizatorii au fost preocupați de locația în care va avea loc cea de-a 7-a ediție a Vâltorii Mureșene, ci și publicul larg. Din fericire, organizatorii au reușit să ajungă la un numitor comun privind această problemă, după ce au semnat un parteneriat cu reprezentanții Primăriei Târgu Mureș. ”Practic, ne desparte…