În data de 09.06.2019 pe raza com. Șincai s-a desfășurat evenimentul “Ziua comunei Șincai”. Pe timpul executării misiunii de asigurare a ordinii publice, echipajul de jandarmi a intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit între mai multe persoane. În timpul intervenției, un jandarm din cadrul IJJ Mureș a fost lovit în zona capului, cu o masă,…
Ziua porților deschise la Castelul Degenfeld din Cuci
Castelul aflat în proprietatea familiei Degenfeld, de obicei este închis, dar în 29 iunie pentru o zi își va deschide porțile pentru publicul vizitator. Grație Fundației Castellum, înființat în 1992 cu scopul de a reuni membrii și urmașii familiilor istorice din Transilvania , dar și pentru a constitui repere morale în societatea contemporană, castelul va…
Peste 5 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru sărmășeni
Cu doua contracte de finantare nerambursabila semnate si patru obiective majore pentru comunitate, pe care le urmaresc investitiile propuse, viata celor peste 7.000 de cetateni din Sarmasu de Mures se va imbunatati, iar standardele europene vor deveni o actualitate pentru ei. Contractele de finantare au fost semnate la sediul ADR Centru de catre primarul orasului,…
Târgumureșeancă ”Dezlănțuită”la Cluj-Napoca
Primul spectacol-eveniment din România care îmbină secvențe de Bellydance, Tribal Fusion și American Tribal Style într-o poveste coerentă despre dorința de libertate a femeii, despre pasiune, deznădejede, speranță, curaj și solidaritate se intitulează ”Dezlănțuită”. Spectacolul are loc sâmbătă, 29 iunie de la ora 19, 00 la cinematograful ”Florin Piersic” din Cluj-Napoca. Evenimentul face o paralelă…
Peste 300 de locuri speciale pentru romi, la licee și școli profesionale, în Mureș
Un număr de 230 de locuri la liceu și 80 la școli profesionale sunt puse la dispoziția elevilor de etnie romă, în acest an, în Mureș, înscrierile având loc în această săptămână. Inspectorul școlar pentru minoritatea romă din Mureș, Gazsi Ștefan, a precizat, într-un interviu acordat Punctul și Radio Son, că în prima zi s-au…
Târgul portului popular și al Rusaliilor la Rușii-Munți
Portul popular, produsele tradiționale și țuica de prună din Rușii-Munți va face deliciul sutelor de vizitatori de la ”Târgul portului popular și al Rusaliilor”. Evenimentul va fi organizat de Primăria și Consiliul Local Rușii Munți în perioada 15-16 iunie 2019 și va avea loc pe terenul de fotbal din localitate. Preambulul evenimentului va fi sâmbătă,…
Victimă incarcerată la Reghin
În urmă cu câteva minute s-a produs un accident de circulație în municipiul Reghin, pe strada Călărașilor. Un autoturism s-a răsturnat, în urma accidentului o persoană de sex masculin, cod galben, a rămas incarcerată, fiind extrasă de echipajul SMURD care trecea pe la locul accidentului. Au intervenit pompierii de la Detașamentul Reghin cu o autospecială…
”Cu dușul în grădină”
Reghinenii și nu numai sunt invitați la un eveniment inedit sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 10.00, denumit sugestiv, ”Cu dușul în grădină”. ”Evenimentul prezent vine ca o urmare a evenimentelor organizate anul trecut sub numele “Creștem împreună” în care am avut activități comune de grădinărit. Acțiunea va avea loc în grădina proprie de pe…
Vești bune pentru cetățenii din Luduș – Mureș
Sase blocuri din orasul Ludus vor intra in curand in plin proces de reabilitare termica, cu fonduri nerambursabile alocate prin proiectul „Cresterea eficientei energetice in cladiri rezidentiale din orasul Ludus”. Contractul de finantare nerambursabila a fost semnat azi , 10.06.2019, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de catre primarul orasului Ludus, domnul Moldovan Ioan…
Ursul la ”antrenament” în curtea școlii!
Locuitorii din comuna Breaza sunt îngroziţi de faptul că, recent, un urs a fost filmat de o cameră de supraveghere în timp ce alerga prin curtea Şcolii Gimnaziale din centrul localităţii, în timp ce elevii erau la ore şi îl priveau pe geam. “A fost un incident cu un urs care a traversat curtea şcolii….
Renunță la mandatul de consilier după trei ani de activitate
După trei ani de activitate în funcția de consilier local al Municipiului Tîrgu Mureș, consilierul Furo Judita renunță la mandatul ei câștigat în urma alegerilor din 2016. Intenția ei de a demisiona, anunțată înainte de alegerile europarlamentare a trezit curiozitatea mureșenilor, care au vrut să afle adevăratele motive care au dus la luarea acestei decizii….
Reşedinţa familiei Bethlen, un castel cu istorie zbuciumată (Video)
Într-o mică localitate dintre Sighişoara şi Târgu Mureş, se află unul dintre cele mai bine păstrate castele renascentiste din întreaga Transilvanie. Reşedinţa familiei Bethlen a fost, iniţial, o casă nobiliară, după care comuniştii au transformat-o în CAP, iar, în curând, ar putea deveni muzeu. La 20 km de Sighişoara, în satul Criș, pe o vale…
Raftingul câştigă tot mai mult teren printre tineri pe Mureș
Cum râul Mureş este ideal pentru începători, zeci de pasionaţi de adrenalină au petrecut o duminică de vis. Iar în timpul turei de rafting au avut timp să admire şi peisajele fabuloase, în unul dintre cele mai frumoase defilee din ţară. Deşi de-abia fac cunoştinţă cu acest sport, cei care caută senzaţii tari abia au…
Efectul ploilor din această după-masă
O furtună iscată parcă din senin, după ora 18, a doborât un copac ce a căzut pe carosabil, în strada Budiului Mic din Tîrgu Mureș, pentru degajarea lui a fost nevoie de intervenția pompierilor detașamentului Tîrgu Mureș, cu o autospecială și patru subofițeri. La Sighișoara în schimb o curte de pe strada Liliacului a fost…
,,CUPA VERII” la Fotbal pentru polițiști
În perioada 20 mai – 07 iunie a.c. la nivelul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a fost organizată competiţia de fotbal intitulată ,,Cupa verii”, la care au participat echipe formate din poliţişti de la structurile din cadrul instituţiei noastre şi nu numai. Prin această competiţie s-a urmărit promovarea mişcării în rândul poliţiştilor şi totodată întărirea…
Expediţia speologică „SpeoFascination in Cioclovina”
În perioada 28-30 iunie 2019, Ministerul Tineretului și Sportului derulează prin Casa de Cultură a Studenţilor din Tîrgu Mureş expediţia speologică „Speo Fascination”, în colaborare cu Asociaţia Speologică Geoda. Expediția speologică se desfăşoară în cadrul extrem de pitoresc al localităţii Cioclovina. Lectorii acestei expediţii vor fi Marius Cigher și Cristian Oltean. Obiective…
Noi medalii pentru Jaguar Academy Mureș
”Jaguar Academy Mureș cucerește noi medalii la Keumgang Poomsae Championship. La acest eveniment au participat 11 sportivi din cadrul Jaguar Academy Mures care au obținut 19 medalii dupa cum urmează: Poomsae individual Locul I : Chirtes Lorena Teodora categoria copii feminin Locul III : Sandor Karina Maria categoria debutant feminin , Gherman Brianna Alessia categoria…
Atenție! Trafic rutier pe 2 benzi pe Podul Mureș!
Începând de miercuri, 12 iunie 2019, ora 7.00, traficul rutier pe podul Mureș se va restricționa pe două benzi, respectiv – partea dreaptă sensul de mers dinspre cartierul Unirii înspre zona centrală. Motivul constă în începerea lucrărilor de reabilitare: decopertare, armare (confecționare și montare armătură), turnarea betonului pentru placa de bază, aplicarea materialului hidroizolant, iar…
Peste 1500 de elevi mureșeni, activități antidrog
În perioada 13.05.2019 – 07.06.2019, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Mureş au desfășurat 72 de activități de prevenire a consumului de droguri, de care au beneficiat un număr de 1519 elevi și 70 de cadre didactice. Activitățile au urmărit creşterea gradului de informare al elevilor cu privire la următoarele aspecte: –…
Din iunie, LOGISCOOL – Școala Internațională de Programare și Robotică, prezentă și la Târgu Mureș
Cursuri și tabere urbane pentru copiii pasionați de calculatoare Prezentă în peste 60 de locații din 11 țări din Europa și America, LOGISCOOL își deschide porțile în luna iunie și la Târgu Mureș, pentru a fi mai aproape de copiii pasionați de tehnologie și pentru a transforma în ceva util timpul petrecut în fața calculatorului….
Până când ne mai luați de proști? Românii contra ungurii
Scriu aceste rânduri pentru că sunt român. Și pentru că sunt un român naționalist cu o viziune împotriva valului. M-am născut și am fost crescut într-o familie mixtă, cu o mamă de etnie maghiară și un tată român. În familie am vorbit limba română, am urmat toate cursurile în limba română și sunt ortodox nepracticant….
Prof. dr. Tiberiu Bățagă: Aș recomanda consultarea medicului înainte de a începe un sport
Șeful Clinicii de Ortopedie-Traumatologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, prof. dr. Tiberiu Bățagă, afirmă că există persoane care fac, ca amatori, sporturi nepotrivite constituției lor, și că, pentru a reduce riscul accidentelor, recomandă consultarea medicului înainte de a începe practicarea unui sport. Potrivit medicului, pentru a preveni bolile osteoarticulare, e…
Vicecampioane naționale, fetele de la CSM Tîrgu Mureș handbal Junior II
În urma campionatului de cinci zile, dupoă o muncă de zece luni, echipa CSM Tîrgu Mureș, la handbal Junior II a devenit campioană națională! Și un premiu special: Andreaa Țârle în echipa turneului a fost cel mai bun pivot! Antrenoarea Liliana Costea a posta pe pagina de socializare: ”FELICITARI FETELOR!!!FELICITARI STAFF-ULUI TEHNIC: Muresan Dorin-antrenor cu…
Incendiu în Porumbeni
În această după -masă a izbucnit un incendiu la o casă de locuit în satul Porumbeni, comuna Ceaușu de Câmpie. Intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului Detașamentul Tîrgu Mureș cu două autospeciale cu apă și spumă, nouă subofițeri și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ceaușu de Câmpie. Vom reveni cu detalii în măsura în…
Un pescar din Reghin și-a pierdut viața în apele râului Mureș
Duminică dimineața în jurul orei 5,45 poliția Municipiului Reghin a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat care a anunțat că prietenul său a plecat la pescuit în urmă cu o zi și nu s-a mai întors la domiciliu. Apelantul a mai precizat că i-a găsit bunurile personale ale bărbatului pe malul Mureșului,…
Incendiu la cabană
În jurul orei 22 în urma unui incendiu izbucnit la o casă de vacanță, cabană , la intrarea în Grebenișu de Câmpie dinspre Șăulia, a ars aparatura electrocasnică și 5 metri de balustradă, iar un metru pătrat de perete s-a deteriorat din ineriorul cabanei. La localizarea și stingerea incendiului a intervenit secția Sărmaș și Serviciul…
Accident la Sărmașu
În jurul orei 18 în urma unui accident rutier produs la Sărmașu s-a rupt un branșament de gaz, iar o femeie a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe Sărmașu. Starea femeii a fost catalogată cu cod galben. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiului. Transmite ISU Mureș.
Nu uitați: Restricții de circulație pe podul Mureș
Începând de miercuri, 12 iunie 2019, traficul rutier pe podul Mureș se va desfășura cu restricții, motivul fiind începerea lucrărilor de reabilitare a carosabilului, pe porțiunea de drum dinspre cartierul Unirii înspre centru. Vor fi montate indicatoare de presemnalizare și semnalizare, iar echipaje ale Poliției Locale și Poliției Municipiului Târgu Mureș vor fi prezente în…
Caravana de Hemofilie: Împreună pentru 0 sângerări!
Asociația Română de Hemofilie și Asociația Națională a Hemofilicilor din România continuă Proiectul Caravana de hemofilie 08 Iunie 2019 – Cluj Napoca 09 Iunie 2019 – Târgu Mureș Cele două asociaţii de pacienţi cu hemofilie, Asociația Română de Hemofilie și Asociația Națională a Hemofilicilor din România, cu sprijinul Novo Nordisk Haemophilia Foundation, o organizatie non-profit…
Mihai Leu și Super Rally ajung și anul acesta la Tîrgu Mureș
Cea de-a doua etapă a campionatului național Super Rally 2019 va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 14-15 iunie. După ce sezonul de anul acesta a fost deschis de orașul Mangalia, echipa AMC Racing care organizează această competiție ajunge la Târgu Mureș. Mihai Leu este organizator al acestui eveniment, pe care l-a implementat pentru…