Vineri, 17 mai , la Reghin a avut loc faza regională a Concursului Național de Dans ”Împreună pentru viitor ” din cadrul Stragiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Evenimentul a fost organizat la Casa de Cultură ”Dr.Eugen Nicoară” din Reghin. Fiecare județ participant a desemnat un membru în juriu, ales dintre coordonatorii SNAC ai echipelor. S-au…
De Ziua medicilor de Familie
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis, duminică, medicilor de familie, cu prilejul zilei acestora, că vrea să întărească medicina preventivă, menţionând alocarea, în 2019, a unui buget majorat cu 25% şi a unui număr mărit de locuri la concursul de Rezidenţiat, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES. “Am înţeles nevoile acestui sector şi vrem…
E nevoie de cursul de prim- ajutor în programa școlară
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că trebuie găsită o soluţie de introducere în programa şcolară a cursurilor de prim-ajutor. “Trebuie găsită o soluţie de introducere în programa şcolară, poate să fie treptată. Sunt ţări care fac începând cu prima clasă – cum anunţă la 112, ce spui la 112, după care…
Incendiu de vegetație uscată și cauciucuri, la Corunca
Pompierii au intervenit la localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în urma arderii vegetației uscate , lângă pensiunea Alesia din Corunca. Potrivt purtătorului de cuvânt ISU Mureș, ard vegetația uscată, niște cauciucuri și i cabină de vopsitorie auto.
Medalie de bronz, la lupte libere
La turneul Internațional de Lupte Libere din Kaliningrad, Rusia, componentul lotului României la categoria de 57 de kilograme, Kovacs Răzvan a obținut medalia de bronz! Felicitări, Răzvan!
Au spus DA în costum popular
Doi tineri din Târnăveni, Răzvan şi Andrada, s-au căsătorit vineri îmbrăcaţi în costume populare. În calitate de membri ai ansamblului Junii Târnavei din Târnăveni, mirii au adăugat la dragostea lor iubirea de folclor şi pentru tradiţiile populare româneşti. În faţa ofiţerului de stare civilă dar şi a preotului atât mirii cât şi naşii, Monica şi…
(P) Klaus Iohannis: Eliberați România! Vă aștept pe toți la vot pe 26 mai!
În Piața Victoriei din București, PNL a organizat cel mai mare miting de la începutul campaniilor pentru europarlamentare și pentru referendumul pe justiție. În fața a peste 50.000 de participanți, Klaus Iohannis, președintele României, și liderii PNL au dat mesajele cele mai puternice pentru viitorul european al României. Klaus Iohannis a pledat cu pasiune cauza…
Expoziție personală, Vasile Dubb, trei decenii de caricaturi
În după-masa acestei zile foaierul Teatrului Național din Tîrgu Mureș a găzduit lansarea de antologie și expoziția de caricaturi semnate de Vasile Dubb, președintele comunității evreiești din localitate. Volumul cuprinde colecția celor trei decenii de caricaturi, despre care editorul spune că reprezintă o caricatură filosofică și volumul, probabil, va ajunge în multe părți ale lumii….
AgroMania la prima ediție, în imagini!
Prima ediție a unei expoziții din domeniul agriculturii și-a deschis porțile, azi, 18 mai, la Dumbrăvioara. Expoziția are ca obiectiv promovarea și integrarea acestor valori transilvane în spațiul economic european și mondial. Organizat de Fundația Pro Economica și Consiliul de Conciliere a Tineretului din Județul Mureș, Azomureș SA, Grupul UBM, IRUM SA și Agrointeligența ca…
”Rivalii” la Reghin
Doi actori cunoscuți și îndrăgiți, un autor de succes și o comedie reușită au fost ingredientele unei seri de teatru la Reghin, în data de 16 mai 2019. Piesa de teatru ”Rivalii”, cu Ion Isaiu și Sorin Misirianțu, după Harold Pinter a adus față în față un actor și un romancier într-o dispută acerbă pentru…
20 de ani de Pedagogie Freinet la Reghin !
20 de ani de pedagogie Freinet au sărbătorit elevii și cadrele didactice, ieri, la Gimnaziul ”Alexandru Ceușianu” de pe strada Vânătorilor, din Reghin. Cei 70 de elevi ai școlii au așteptat cu nerăbdare acest eveniment și au transformat o zi cu un debut ploios într-o sărbătoare plină de veselie și culoare. Până și soarele a…
Inventivi și creativi, în festivalul-concurs de la Zalău!
Preşcolari şi elevi din județele Sălaj şi Mureş, însoţiţi de peste 100 de profesori, au fost prezenţi sâmbătă, pe platoul din centrul Zalăului, pentru a-şi testa inventivitatea şi creativitatea la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Naţional al Ştiinţei. Festivalul-concurs presupune confecţionarea de către elevi a diferite obiecte, materiale, dispozitive artizanale care să pună în…
”Câte limbi străine ştii, atâţia oameni eşti!”
Elevii maghiari câştigători ai concursului de limba română ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” au fost premiaţi, vineri, la Palatul Victoria, de către vicepremierul Viorel Ştefan. Elevii clasaţi pe primele locuri la acest concurs de la şcolile cu predare în limba maghiară din Harghita, Covasna, Mureş şi Braşov, precum şi profesorii lor au fost răsplătiţi…
Salvat de… pompieri
Un cățeluș mic, tare simpatic, negru a căzut într-un canal și a fost salvat de…pompieri. Nu poate fi adoptat, are stăpân, au zis pompierii care l-au salvat din gura de canal. Iată imaginile primite de la ISU Mureș.
Expoziție permanentă la Biserica Mănăstirii din Sighișoara
O expoziție permanentă despre restaurarea orgilor din Biserica Mănăstirii din municipiul Sighișoara este deschisă zilnic între orele 10 și 17. Evenimentul intitulat ”Orga bisericii” va începe vineri, 31 mai, la ora 15,30 cu primirea invitaților de onoare la sediul Forumul Democrat al Germanilor din Sighișoara. La deschiderea festivă vor participa copiii ”Burgspatzen” în piața Muzeului,…
Expoziția AgroMania își deschide porțile!
Expoziția AgroMania organizată la Dumbrăvioara (județul Mureș) de Fundația Pro Economica și Consiliul de Conciliere a Tineretului din Județul Mureș, Azomureș SA, Grupul UBM, IRUM SA și Agrointeligența partener agro-media își deschide porțile sâmbătă, 18 mai, la ora 14. Prima ediție a unei expoziții din domeniul agriculturii are ca obiectiv promovarea valorilor mureșene și integrarea…
Evacuarea apei din pivnițele inundate la Dedrad
În urma ploilor torențiale care au căzut în cursul zilei de ieri, mai multe pivnițe din localitățile afectate de precipitații au fost inundate. Astfel numai în localitatea Dedrad 20 de pivnițe au fost inundate, iar localnicii au cerut ajutorul pompierilor pentru evacuarea apei. La solicitarea primarului pompieri din Detașamentul Reghin s-au deplasat la Dedrad.
Dorin Florea și-a depus adeziunea la ALDE
La ședința ALDE la care au participat Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chițoiu și alți membri de partid, Dorin Florea și-a depus adeziunea afirmând că rămâne atașat valorilor de dreapta, dorind să se facă politică în mod firesc. Călin Popescu Tăriceanu i-a semnat solicitarea de aderare elogiindu-l pe Dorin Florea pe care îl cunoaște din anii…
Cei mai buni polițiști la tir sportiv
Ieri, 16 mai a.c., în cadrul festivităţii de premiere a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne, ediţia 2019, câştigătorilor le-au fost înmânate diplomele, medaliile şi cupele. Campionatul s-a desfăşurat în acest an la Poligonul Sîngeorgiu de Mureş, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi a fost organizat de către Ministerul Afacerilor Interne – prin intermediul Centrului…
Vicepremierul promite soluții
Vicepremierul Daniel Suciu a făcut, vineri, un apel la primarii din zona de câmpie, să nu iasă din Masterplanul legat de alimentarea cu apă, arătând că încearcă să găsească soluții de finanțare, eventual din Fondul de Dezvoltare și Investiții. Chestionat cu privire la faptul că există primării care au ieșit deja, în urma unor decizii…
(P) Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: După acțiunea manipulatorie ,,Demetra”, a fost declanșată intoxicarea ,,Poseidon”… Cât de ticălos poți să fii?!
La vama României au fost blocate transporturi ilegale de pește iar anchetatorii au depistat că s-au vândut la noi în țară sute de tone de pește contaminat cu metale grele, pescuit din ape poluate din alte țări, dar traficat de o grupare organizată din care făceau parte și români. Peştele a fost braconat din zone…
(P) Inițiative și acțiuni ale europarlamentarilor PMP, în perioada în perioada 2019-2024
În privința contribuțiilor pe care europarlamentarii PMP le vor aduce în mandatul 2019– 2024, se va avea în vedere că pot avea succes inițiativele care sunt de interes pentru mai multe state membre, ceea ce poate crea o puternică susținere în comisiile de specialitate și în plenul Parlamentului, precum și în negocierile cu Comisia Europeană…
Medalie de bronz pentru Papiu la Infomatrix
Un rezultat de excepție a fost înregistrat de o echipă de elevi ai Colegiului Național “Alexandru Papiu Ilarian” Târgu-Mureș, în colaborare cu elevi ai unor licee din municipiu, sub coordonarea dnei prof. Mailat Ildiko, la Concursul internațional de proiecte informatice “Infomatrix”, organizat la București, la sfârșitul lunii aprilie. Scurtmetrajul premiat (la categoria Short Movie) se…
Premiul 1 la engleză pentru Marisa Dobrescu
Centrul de pregătire a examenelor Cambridge “Succes Lotus” din Târgu-Mureș are deosebita plăcere de a vă anunța că duminică, 12 mai 2019, eleva centrului nostru, MARISA DEMETRIA DOBRESCU, în vârstă de 13 ani, a câștigat Premiul I la Concursul național de limba engleză, organizat de prestigioasa organizație educațională MIRUNETTE INTERNATIONAL EDUCATION, ediția 2019, incluzând participarea,…
Idei pentru Mureş: Concurs de idei la Cluj pentru activarea cursului de apă din zona Parcului Farmec
Pentru al doilea an consecutiv, studenții de la arhitectură lansează o inițiativă de activare a Canalului Morii din zona Parcului Farmec din Mărăști, anunțând unui concurs de idei cu data limită de înscriere 20 mai. Intitulat “A doua oară pe Canalul Morii”, apelul dorește să continue proiectul “Verde pe Canalul Morii” realizat în 2018, având în vedere…
Dăncilă: Proiectul centurii Târgu Mureșului, în 2 zile pe SEAP
Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi la Târgu Mureș că proiectul centurii municipiului Târgu Mureș va apărea în 2 zile pe portalul de licitații publice SEAP, iar cel privind centura Reghinului a fost deja postat, ea adăugând că este conștientă că ”oamenii și-au pierdut răbdarea” în ce privește investițiile în infrastructură. ”Investițiile în infrastructură sunt foarte…
Cât teren agricol deţin străinii în judeţul Mureş
Estimările jucătorilor activi în domeniul agricol indică faptul că străinii dețin circa 20-30% din suprafața totală de teren agricol a țării. Totuși, la nivel oficial, străinii dețin abia 19.000 de hectare de teren agricol intravilan și extravilan, ceea ce reprezintă un procent de doar 0,3% din suprafața de 6,3 milioane de hectare de teren agricol…
Zilele Culturii Germane, ediția 2019 la Sighişoara
În spiritul continuității tradiției și a preocupării constante pentru o viață culturală bogată, și în acest an, Forumul Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, organizează, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, Zilele Culturii Germane, manifestare aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 78/25.04.2019. Prin organizarea acestui eveniment…
(P) Votează ”Da” la referendum, votează pentru Europa. Corupția ne arde la buzunar
Ziua de 26 mai este una crucială pentru modul în care va arăta România în următorii ani. Referendumul pe teme de justiție și alegerile europarlamentare le dau posibilitatea românilor de a da un mesaj clar că se opun corupției politicienilor PSD. La ambele scrutinuri avem puterea să re-punem România pe un drum normal și pe…
AWAKE lansează al doilea episod al documentarului vizual #BohemianBlast: Istoria boemiei
Domeniul Teleki își deschide porțile în 2019 pentru #NewBohemians: creativi, minți libere, pasionate de reinventare. Cultura neo-boema este explorată în cele 3 părți ale documentarului. Al doilea episod #BohemianBlast – Istoria Boemiei poate fi vizualizat pe awakefestival.ro. #AWAKE3 vine cu o experiență muzicală atent curatoriată: Netsky, Pussy Riot, Dirtyphonics Liive, Lady Leshurr, De Staat, Triggerfinger, AJ Tracey și multi…