Arde din nou groapa de gunoi de la Sighișoara
În această dimineață, în jurul orei 02:20, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la groapa de gunoi din municipiul Sighișoara:
În această dimineață, în jurul orei 02:20, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la groapa de gunoi din municipiul Sighișoara:
În cadrul acţiunilor de control au fost verificate cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasării persoanelor între orele 23.00 și 05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul …
Polițiștii din Mureș au reținut un tânăr, bănuit că ar fi sustras, dintr-o locuință, peste 7.000 de lei. Ulterior, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La data de 29 ianuarie …
Un sibian aflat de doi ani pe lista de așteptare, fiind într-o stare avansată de insuficiență cardiacă, începând de joi, are o inimă nouă. Donatorul, un ieșean aflat în moarte cerebrală și priceperea echipei conduse …
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55 din 2020. …
Până astăzi, 29 ianuarie, au fost confirmate 16.595 cazuri de persoane infectate, au fost înregistrate 65 cazuri noi, 18 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș. sunt internate 194 persoane confirmate pozitiv în spitalele …
Poliţiştii Serviciului Antidrog – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Târgu-Mureş, au ridicat aproape 100 de grame de amfetamină şi cannabis, telefoane şi laptopuri, în urma unei percheziţii …
Activităţile cu privire la respectarea Legii nr. 55 din 2020, a măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea …
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Mureș au efectuat 9 percheziții domiciliare, în Mureș, la persoane bănuite contrabandă și de deținere, în afara antrepozitului fiscal, a unor produse accizabile, peste limita stabilită …
Până astăzi, 29 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 724.250 de cazuri de persoane infectate, 669.175 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 18.196 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – …
Primăria Municipiului Târgu Mureș lansează în consultare publică proiectul noii organigrame a municipalității.Astfel, cetățenii sunt invitați să trimită sugestii și propuneri cu privire la proiectul noii organigrame în termen de 45 de zile, la adresa …
Azomureș anunță demararea proiectului – Creșterea eficienței energetice a motoarelor electrice de pe platforma Azomureș.Azomureș va derula în perioada 12 ianuarie – 15 decembrie 2021 proiectul – Creșterea eficienței energetice a motoarelor în cadrul planului …
În cursul zilei 26 ianuarie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, a avut loc şedinţa de evaluare a activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş în cursul anului …
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 29.01.2021 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. …
Operatorul de distribuție a energiei electrice din grupul Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu 48,79% din acțiuni, pregătește proiecte de implementare de sisteme de distribuție inteligentă a …
Potrivit unui studiu, peste 20% dintre elevii maghiari din Transilvania, înscrişi în clasele din învăţământul primar cu predare în limba maghiară, studiază în clase simultane, se arată într-un studiu realizat de site-ul de statistici Erdelystat.ro, …
WizzAir dispune de rezerve suficiente în sectorul transporturilor aeriene pentru a putea supravieţui crizei cauzate de pandemie şi va ieşi din criză cu un avantaj comparativ cu atât mai bun, cu cât creşte perioada în …
Pârtiile de pe Domeniul Schiabil Transalpina se vor deschise din acest weekend, începând de vineri, 29 ianuarie, ora 09:00. Anul acesta, vor fi deschise pârtiile de pe tronsonul telegondola, dar și cele din zona teleschiului. …
În data de 24 ianuarie 2021 Familia de suflet Jaguar Academy Mures a participat la ,,Cupa României de Autoapărare ,, La acest eveniment au luat startul sute de sportivi din toată țara. Orașul Tg. Mureș …
Copiii de la ACS Lupte BSG azi au susținut primul antrenament pe zăpadă, într-un peisaj de vis, în stațiunea Sovata. ”Zăpadă și munte!!! O combinație benefică pentru sănătatea oricărui copil! Iar dacă vorbim de copiii …
În această după – masă un bărbat de aproximativ 28 de ani a căzut de pe o schelă înaltă de 3m pe strada Principală din localitatea Herghelia. Pompierii militari au intervenit de la Serviciul de …
Până astăzi, 28 ianuarie, în județul Mureș au fost confirmate 16.530 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2., au fost înregistrate 34 cazuri noi de persoane infectate, 17 persoane au fost reconfirmate pozitiv. sunt internate …
În ședința ordinară a Consiliului Județean Mureș, astăzi, au fost supuse aprobării consilierilor județeni patru proiecte de hotărâre, privind reziliera contractelor de colectare şi transport a deşeurilor din municipiu şi din Zona 7 Râciu, Zonele …
Miercuri, 27 ianuarie 2021 Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș a prezentat activitatea unității în anul 2020. În perioada analizată au fost executate 5.367 misiuni de menţinere a ordinii publice, venind în sprijinul Inspectoratului de Poliție …
Pentru anul 2021, ministrul Transporturilor anunță investiții de 8 miliarde de lei în dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare. Cea mai mare parte a finanțării este asigurată din bani europeni. Pe autostrada Transilvania ar trebui ca …
La data de 28 ianuarie, a avut loc depunerea jurământului de către personalul cu pregătire paramedicală, din cadrul echipajelor SMURD, care a fost preluat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș. Raed …
În urma celor 30 de percheziții efectuate, ieri, de polițiștii din Mureș, au fost descoperiți 830 mc de material lemnos care ar fi fost expediați fără avize de însoțire. De asemenea, alți 58 mc de …
Turnul-clopotniță al bisericii fortificate din Saschiz, judeţul Mureș, un monument reprezentativ pentru arhitectura săsească de secol XV, aflat în patrimoniul UNESCO, a fost restaurat prin lucrări asupra zidăriei de interior şi asupra faţadelor, s-au amenajat …
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 28.01.2021 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. …
Începe renovarea clădirii principale a Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” şi Liceului Teologic Reformat din Târgu Mureş: proprietarul edificiului, Eparhia Reformată din Ardeal a obţinut autorizaţie de construire necesară pentru realizarea lucrărilor, a anunţat eparhia, pe …