Se sisteaza apa marti 15 decembrie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, furnizarea apei potabile se va face cu presiune scazută, iar în zonele înalte aceasta este posibil să fie …
Programul „Rabla pentru electrocasnice” se lansează azi
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va lansa marţi, 15 decembrie, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Programul „Rabla pentru electrocasnice” dedicat persoanelor fizice, bugetul alocat în acest an fiind de 40 milioane lei. „Ministerul Mediului, …
Antreprenor JUNIOR, cel mai amplu program de antreprenoriat pentru elevi
„Antreprenor JUNIOR” este conceput astfel încât să îi motiveze, să îi inspire și să îi pregătească atât pe tineri, cât și pe profesorii coordonatori să folosească o abordare antreprenorială în rezolvarea problemelor cu care se …
„Nişte fete“ de Neil LaBute, în variantă live streaming: Spovedania unui Casanova contemporan
Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ revine cu un spectacol care va face deliciul tuturor celor care cred că teme precum dragostea, regretul, vinovăţia, minciuna şi memoria sunt din ce în ce mai previzibile. …
UPDATE /PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND INFRACȚIUNI ECONOMICE
Trei persoane au fost reţinute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) din Mureş, în urma celor 144 de percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de azi, în municipiul Bucureşti şi în 13 …
Elevi premiați în cadrul unui concurs organizat de Azomureș și Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”
Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” împreună Azomureș au realizat anul acesta un concurs de chimie pentru elevi. Acest concurs face parte din campania echipei Azomureș „Să dăruim împreună de Crăciun”, iar anul acesta pe lângă …
Scade incidența infectărilor la mia de locuitori
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.
Detalii despre situația infectărilor Covid-19 în județ
Până astăzi, 14 decembrie, în județul Mureș au fost confirmate 13.763 cazuri de persoane infectate , au fost înregistrate 57 cazuri noi de persoane infectate, 13 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș. Sunt …
Se sistează apa luni 14 decembrie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 14.12.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. …
Autobuzul lui Moș Crăciun este pregătit
Autobuzul lui Moș Crăciun este gata, iar în Cetate copiii se pot bucura de magia sărbătorilor alături de personaje îndrăgite din povești. Începând de sâmbătă, 19 decembrie, acolo va fi deschis și patinoarul. Copiii, părinții …
Depozitele în lei înregistrează creşteri importante în judeţul Mureş
Mureş, al 12-lea cel mai creditat judeţ din România, a ajuns la finalul primelor nouă luni din 2020 la o valoare a soldului creditelor populaţiei şi companiilor, în lei şi valută, de 4,5 mld. lei, …
Mircea Tudoran, Mirdatod: Şansa României de a ieşi din acest impas e să cumpărăm toţi produse româneşti
Mircea Tudoran a fondat compania Mirdatod Prod, care deţine brandul de Telemea de Ibăneşti, în urmă cu aproape 26 de ani alături de fratele său David Tudoran. Mircea Tudoran, cofondator al Mirdatod, spune că în …
(Video) La finalul lui 2021 ar putea fi dată în circulație A3 Ungheni-Târgu Mureș
La o filmare realizată joi de canalul de Youtube Raducu P Drum pe lotul A3 Targu Mures – Ungheni (MS) + drum de legatura 10.12.2020 se poate observa o mobilizare foarte buna a celor de la Strabag, …
Accident rutier cu 3 victime in localitatea Adrian
Un accident rutier cu 3 victime s-a produs duminică seara in localitatea Adrian. La fata locului a intervenit Detasamentul de Pompieri Reghin, informeaza ISU Mures. Autoturismul a parasit partea carosabila si au rezultat 3 victime, …
Controale pentru combaterea delictelor silvice
În acest sfârșit de săptămână, în baza unui plan de acțiune organizat la nivel național, poliţiștii din Mureș au intensificat activitățile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților, în domeniul silvic. Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor …
Percheziții într-un dosar de infracțiuni economice
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, cu sprijinul DGA, pun in aplicare 144 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de evaziune fiscală și înșelăciune. Acțiunile se desfășoară sub …
Recompense pentru românii din Diaspora care vor aduce turiști străini în țară
RePatriot, cu susținerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Administrației Prezidențiale, a lansat proiectul RePatriot Turism, o acțiune comună de sprijin și promovare a turismului de incoming românesc. Astfel, …
Măsuri de prevenire și control a infectărilor cu Covid-19 pe durata stării de alertă
Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.12.2020. Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, sunt prevăzute …
Incendiu autoturism la Deda
Pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în localitate. Din fericire incendiul nu s- a soldat cu victime și nci alte probleme …
Controale privind circulația pomilor de Crăciun
Ieri, 12 decembrie, poliţiștii din Mureș, în baza unui plan de acțiune, la nivel national, au intensificat activitățile pentru diminuarea ilegălitătilor îndreptate împotriva fondului forestier naţional, prin tăierea, furtul, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun. …
În județul Mureș incidența infectărilor a scăzut la 2,48 la mia de lcouitori
Până astăzi, 13 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 556.335 de cazuri, 457.360 de pacienți au fost declarați vindecați. Au fost înregistrate 4.435 cazuri noi de persoane infectate (COVID – 19), acestea fiind cazuri …
10 intrebari si 10 raspunsuri despre alimentatia optima in sezonul rece
Ce alimente ne recomanzi în sezonul rece pentru o masă sănătoasă la micul dejun / prânz / cină? Recomand ca alimentele sa fie hranitoare, consumati carbohidrati lenti din fainuri integrale și legume in prima parte …
Berni Szocs povestește cum a fost carantina în China: ”La ei testele sunt foarte dure”
Mureșeanca Bernadette Szocs, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România, a stat 17 zile în carantină când a ajuns în China pentru a participa la Cupa Mondială de tenis de masă, desfășurată …
Tratamentul Fumatului – Realitate sau Mit?
OMS estimează că în lume există 1,1 miliarde de fumători(80% în ţările slab şi mediu dezvoltate) iar până în 2025 numărul fumătorilor va ajunge la 1,6 miliarde. Folosirea tutunului în rândul tinerilor este în creştere …
Activități on-line la Grădinița cu program prelungit ”LICURICI” din Târgu Mureș
Pornind de la ceea ce spunea Albert Einstein, cadrele didactice trebuie să găsească acest echilibru în activitățile pe care le desfășoară on-line și să continue să meargă înainte, adaptându-se vremurilor, astfel încât educația să nu …
Accident rutier cu 6 victime la Reghin
O coliziune între trei autoturisme în această dimineață a rezultat șase victime. Accidentul s- a produs pe strada Mihai Viteazul din municipiul Reghin. O victimă de cod roșu și cinci de cod verde au fost …