Punctul.ro

Restaurarea Bisericii Mănăstirii din Sighişoara se va încheia în vara anului viitor

Reprezentanţii Bisericii Evanghelice din Sighişoara au declarat, marţi, pentru AGERPRES, că restaurarea unuia dintre cele mai vechi monumente istorice din Cetatea Medievală, Biserica Mănăstirii, care costă circa 1 milion de euro, se va finaliza în vara …

Ordonanță de Urgență pentru accesul la îngrijiri și concedii medicale, asiguraților confirmați cu COVID-19

A fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care se asigură accesul la îngrijiri și concedii medicale pacienților confirmați cu boala, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale. Monitorizarea …

Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: Lupta mea pentru apărarea pădurilor județului Mureș continuă!

Întotdeauna m-a preocupat situația pădurilor din județul Mureș. Ca prefect și parlamentar, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a le proteja. Recent, printr-un memoriu al unor angajați ai Direcției Silvice Mureș, transmis …

Lista țărilor de risc epidemiologic și condițiile în care sunt înlesniri la purtarea măștii la noi în țară

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 26.10.2020, Hotărârea numărul 50 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România …

Scriitoarea Márton Evelin va vizita online Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc“

Proiectul Scriitori la școală 2020 continuă cu o invitată de marcă: prozatoareaMárton Evelin va susține ore de literatură maghiară contemporană la Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc“. Scriitoarea se va întâlni cu elevii în variantă online marți, 27 …