Joburi de acasă
Stăm mai mult acasă și încercăm să ne luăm măsuri de protecție pe toate planurile, iar asta ne determină să ne schimbăm așteptările în privința viitorului job. Cele mai sigur și mai comod este să …
Stăm mai mult acasă și încercăm să ne luăm măsuri de protecție pe toate planurile, iar asta ne determină să ne schimbăm așteptările în privința viitorului job. Cele mai sigur și mai comod este să …
Duminică dimineață, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, împreună polițiști de investigare a criminalității economice, polițiști locali și jandarmi, au desfășurat o acțiune punctuală, în zonele aglomerate, piețele agroalimentare, târguri, dar și în mijloacele …
În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la …
‼️ANUNȚ OFICIAL INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ‼️ În conformitate cu adresa transmisă de Direcția de Sănătate Publică Mureș, din cauza ratei de incidență cumulată a cazurilor mai mare de 3 la 1000 de locuitori, unitățile de …
Acizii grași omega-3 sunt importanți. Au multe beneficii pentru sănătate, in special pentru sistemul cardiovacular și creier.Acizii grasi Omega-3 combat starile de depresie, letargie, lipsa de chef de viata; depresia fiind una dintre bolile secolului.Există …
În cursul zilei de 16 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că pe raza localității Acățari, ar avea loc o petrecere …
Rectorul UMFST Leonard Azamfirei va fi cel mai probabil pe locul 1 la Senat pe listele PSD Mureș – ne-au comunicat surse demne de încredere din afara lumii politice. Deși, informația nu ne-a fost confirmată …
Unul dintre puţinii dulgheri care mai există pe Valea Gurghiului, Petruţ Chirteş zis ‘Mlaştina’, din comuna Ibăneşti, a reuşit să reînvie meşteşugul sculptării lăzilor de zestre, cunoscute în zonă sub denumirea de lădoaie şi fără …
”Timp de câteva zile (cca 7) va fi deviată circulația între centrul comunei și Căminul Cultural (pe str. Tofalău) din cauza executării pe acest tronson a înlocuirii conductei de gaz. Lucrările avansează bine! Vă mulțumim …
Rectorul UMFST Leonard Azamfirei va fi cel mai probabil pe locul 1 la Senat pe listele PSD Mureș – ne-au comunicat surse demne de încredere din afara lumii politice. Deși, informația nu ne-a fost confirmată …
Întreb orice om de bun simț din arealul numit județul Mureș: dacă ai fi membru PNL Mureș și ți s-ar pune în față două variante de a porni într-o campanie electorală pe care ai alege-o? …
La alegerile parlamentare de anul acesta, UDMR oferă opoziţiei sale două locuri eligibile pe lista sa, a anunţat preşedintele uniunii, Hunor Kelemen, vineri, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii (CPU), în cadrul căreia a fost …
Etapa de înscriere în cadrul măsurii 1 – “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri …
Hodaia a apărut în 2016, când Raluca Olaru se afla în căutarea unui cuib care să găzduiască afacerea ei cu produse cosmetice. A ajuns întâmplător în Hodaia, un sat aflat în prag de dispariţie, din …
Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale luni, 19 octombrie, începând cu ora 08.00, în localitățile: Sântana de Mureș, …
La Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, 2020 fost prezentat spectacolul Eltűntek / Dispariţii, pus în scenă de Yorick Studio din Târgu-Mureş, în regia lui Sebestyén Aba, după textul Elisei Wilk. O lecţie emoţionantă despre etnicii germani, într-un …
Pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș intervin pentru asigurarea măsurilor de prevenirea și stingerea incendiilor la un accident produs în această seară pe strada Gh. Doja, unde un autoturism a fost lovit de un …
Aseară, în jurul orei 22.40, în Târgu Mureş, a avut loc un accident rutier, cu un rănit uşor. Poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 35 de ani, în timp ce conducea un moped, pe …
În urma unui accident de circulație pe drumul principal din localitatea Leordeni , circulația este întreruptă pe ambele sensuri. Cu puțin timp înainte de ora 14 un autotren plin cu cereale s-a răsturnat în șanț, …
Conform consilierului Mark Cristian Hermann în aceste momente Aquaserv tocmai execută o lucrare cu miros de „dedicație” în Parcul Eroilor. Se trage prin parc un tronson de canalizare, sub pretextul cuplării unei toalete publice recent …
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 16.10.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. …
În cadrul unei ceremonii virtuale desfășurate în data de14 octombrie, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a anunțat câștigătorii ediției din acest an a premiilor Natura 2000. Premiile recunosc poveștile de succes în materie de conservare a mediului din …
Ca urmare a evoluției nefavorabile a situației pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a creșterii semnificative a numărului de cazuri din ultima perioadă, conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu …
Băile din Ungaria se află în criză – absenţa oaspeţilor din cauza epidemiei de coronavirus a cauzat în acest an, până acum, o pierdere de venituri de cel puţin 50%, în consecinţă firmele vor fi …
Plantarea pomilor fructiferi toamna nu trebuie să fie grăbită, ci se recomandă căderea brumelor. Este unul dintre sfaturile dr.ing. Marius Roman, fondatorul Pepinierelor Roman, care vine în sprijinul pomicultorilor cu o serie de informații utile …
Pentru prima dată în cei 21 de ani de existență a postului de radio ce emite știri și muzică bună pe frecvența 88,01 din studioul de pe strada Călărașilor, din cauza condițiilor actuale amână serbarea …
La Primăria orașului Sângeorgiu de Pădure a fost semnat azi un contract pentru executarea unei investiții de peste 7 milioane de lei. Este vorba despre moderninzarea și extinderea Spitalului Orășenesc din localitate. La semnarea contractului …
La data de 14 octombrie, poliţiştii rutieri din Târnăveni au oprit, pe strada Avram Iancu, din Târnăveni, un autoturism condus de un bărbat, din aceeaşi localitate. Conducătorul auto, la solicitarea poliţiştilor, a prezentat un permis …
La data de 14 octombrie, în cursul nopţii, poliţiştii rutieri din Mureş au oprit în trafic, pe strada Bulevardul 1 Decembrie 1918, un bărbat, de 45 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul …
La data de 14 octombrie, poliţiştii de investigaţii criminale din Târnăveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târnăveni, faţă de un tânăr, de 25 de ani. Acesta …