La Băile Seiche, lângă Odorheiu Secuiesc, puteti vizita parc cu zeci de clădiri monumente istorice și de arhitectură din Transilvania, mănăstiri, castele, biserici fortificate, realizate la scară redusă.
În expoziția în aer liber pot fi admirate, între altele, Castelul Corvinilor, Biserica fortificată din Biertan, Castelul Bran, Cetatea Devei sau Cetatea Făgăraș în miniatură.
Monumentele reproduse fac parte din Patrimoniul mondial UNESCO sau din Patrimoniul Naţional.
Mini Transilvania a fost inaugurat în 2017 și este, așadar, o atracție turistică relativ nouă în județul Harghita. Poate tocmai din acest motiv, parcul este mai puțin cunoscut și vizitat, chiar și de către cei care străbat județul Harghita spre alte destinații și obiective turistice din țară și trec pe lângă acest loc de pe marginea șoselei neștiind de existența sa.
O scurtă oprire aici ar putea fi, mai ales pentru cei mici, o bucurie neașteptată, o experiență vizuală încântătoare, într-o anumită măsură și una ludică, întrucât locul invită la joacă, stimulează creativitatea și imaginația celor mici, care pot deveni pentru scurt timp…. „uriași” într-un tărâm de poveste.
Alte atracții
În afara expoziției în aer liber, cu cele peste 60 de machete ale unor clădiri reprezentative din Transilvania, parcul mai propune, pe o suprafață de 800 de metri pătrați, alte atracții și modalități de relaxare și petrecere plăcută a timpului, cum ar fi:
- plimbare în parc cu mini mocăniță, unică din țară,
- plimbare cu căruța trasă de bivoli,
- Muzeul Apelor Minerale,
- Muzeul Porților Secuiești,
- centrul memorial al etnografului Orbán Balázs,
- zonă de agrement,
- teren de joacă pentru copii.
Bilet:
- 10 lei pentru adulți
- 5 lei pentru copii și pensionari
- gratuit pentru copiii sub 3 ani
SCURT ISTORIC-BAILE SEICHE
La 1km de Odorheiul Secuiesc, pe drumul spre Sovata, întâlnim Băile Seiche renumite pentru porțile secuiești și apa curativă. Se spune că aceasta a fost descoperită în 1766 de către un păstor care, în timp ce își adăpa turma, și-a spălat picioarele bolnave în izvor, și s-a vindecat în mod miraculos.
Odinioară apa minerală încărcată în ulcioare era transportată în oraș cu căruțele. În prezent apa este folosită în băile locale dotate cu 11 vane, pentru tratarea bolilor reumatice, ale căilor respiratorii și de piele, iar apa minerală pentru afecțiuni digestive, cardiologice și neurotice.
În 1871 băile au devenit proprietatea lui Orban Balázs (scriitor, istoric, etnograf, publicist, fotografcare), care le-a renovat conform standardelor vremii.
Ultima sa dorința a fost să fie înmormântat aici, însă cripta în urma evenimentelor primului război mondial, a alunecarilor de teren și a unui trasnet, în 1921 a fost distrusă și jefuită. Orbán Balázs a fost reânhumat în fața criptei, dar nici noile monumente funerare nu s-au dovedit mai trainice.
În prezent locul este marcat de un monument din piatră și un relief care îl reprezintă. Astăzi, pe suprafața de 12 hectare se găsesc două izvoare minerale, o mofetă, și unități de alimentație publică. Dincolo de pârâul Seiche au fost construite mai multe case de vacanță și pensiuni, existând și o scenă pe care se desfășoară în fiecare vară festivalul de la Seiche.
Noi consideram ca aveti toate motivele sa petreceti un weekend in aceasta zona frumoasa a tarii.
sursa calatorprintreganduri.ro/welcometoromania.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.