Născut la 13 aprilie 1952, în Șăulia de Mureș, ca fiu al învățătorilor Nicolae și Felicia Șincan, părintele protopop Nicolae Gheorghe Șincan, slujitor și părinte al credincioșilor la Catedrala Mare Tîrgu Mureș, se retrage din slujirea pastorală.
A urmat un traseu al devenirii profesionale care include localitățile Vlădeni și Codlea, unde a urmat învățământul gimnazial și cel liceal, apoi Sibiu, unde a pus bazele biografiei sale preoțești, absolvind, în 1975, Institutul Teologic în grad universitar, susținând licența în Drept Bisericesc, sub îndrumarea prof. Ion Floca, cu lucrarea „Concepția canonico-juridică a preotului profesor Liviu Stan”.
După hirotonie, la 6 decembrie 1976, pana in 1988, a slujit ca preot paroh la parohia Frunzeni, protopopiatul Reghin, Episcopia de Alba Iulia.
Prin concurs, a fost transferat la parohia Tîrgu Mureș VIII.
În anul 2007, a absolvit programul masteral „Teologie și cultură” al Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, cu disertația „Așezăminte monahale dispărute din Transilvania” realizată sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Eugen Onicov.
Între anii 2007-2011 a urmat cursurile doctorale la aceeași Academie, unde, la data de 16 iunie 2011, a susținut examenul final cu lucrarea „Protopopiatul Ortodox Roman din TarguMures – istorie si actualitate”, obținând calificativul „Excepțional”, devenind doctor în teologie.
Iată mesajul părintelui la intrarea în pesnie:
„O frământare intensă, care a început în urmă cu un an…
… a ajuns la coacere în aceste zile. Este legată de slujirea mea pastorală, iar tăcerea mea până acum, reprezintă un fel de post de gură ca să aud vocea lui Dumnezeu, într-o problemă care m-a implicat pe mine și o comunitate atât de dragă, cum este cea de la Catedrala Mare din Târgu Mureș, comunitate ce m-a îmbrățișat cu atâta dragoste în urmă cu 29 de ani, la 1 martie 1989. Au fost ani atât de binecuvântați!
Zilele acestea sfârșesc perioada de slujire ca paroh, zâmbind printre lacrimi, cu drag, cu nostalgii care îmi frâng inima deopotrivă, dar care îmi umplu sufletul de bucurii nespuse în același timp. Este un moment important pentru mine și, pentru că se apropie această ultimă zi de activitate în instituția pe care am slujit-o cu devotament atâția ani, acesta este mesajul meu de rămas bun. Nu regret nimic, mă retrag la pensie demn și cu capul sus.
M-a binecuvântat Dumnezeu cu slujire în folosul Bisericii şi al neamului în părţile Mureşului, în Eparhia de Alba Iulia, în Frunzeni și Tîrgu Mureș și în cei 42 de ani de preoție, m-am străduit să săvârşesc cele bune. Nu singur binențeles, ci cu cei care m-au înconjurat şi m-au sprijinit şi socot că am făcut ceea ce am putut. Trebuia probabil să lucrez cu mai multă râvnă şi cu mai mult spor, pentru a răspunde așteptărilor și nevoilor spirituale ale poporului dreptcredincios.
Mi-a fost dragă slujirea Bisericii şi a oamenilor….
… iar Preoţia este cea mai teribilă durere şi cea mai profundă bucurie. Este sublimă, sfântă, înfricoșată și plină de răspunderi, pentru că este slujirea lui Hristos, iar frumusețea ei vine de la intemeietorul ei, ”Dumnezeul cerului și al pământului”, Cel care a rânduit așezarea unor persoane alese ca mijlocitori între El si oile sale cele cuvântătoare. Este o demnitate mai mare decât a îngerilor, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Prin mâinile sale de ţărână, neputincioase şi slabe, pline de boli şi suferinţe, se revarsă harul Duhului Sfânt. Iată în ce mare cinste l-a pus Dumnezeu pe preot pentru a fi „lumină lumii şi sare pământului” (Matei 5, 13-14)”.
Sunt convins că această experienţă rânduită de Dumnezeu îmi va rămâne veşnic în minte, dar mai ales în inimă, ca un dar, ca un semn că, „Dumnezeu rânduieşte totul spre binele celor care se tem de el”, cum spune Apostolul.
Oamenii normali se bucură odată cu ieşirea la pensie, la vremea în care oasele devin mai fragile, muşchii mai slabi şi gravitaţia, parcă, devine mai mare. Se bucură pentru că au posibilitatea să scape de programul fix al activităţilor de la serviciu şi pot să se dedice unor mici plăceri specifice toamnei vieţii. Știu că și de acum încolo mă așteaptă o viață interesantă. În februarie anul acesta, mi-am pierdut soţia cu care am fost căsătorit 43 de ani şi care mi-a fost nespus de dragă, dar ştiu că şi ea ar fi fost de acord că este timpul să închei acest capitol şi să încep unul nou.
Pentru unii, statutul de pensionar înseamnă mai mult decât să pândești poștașul, ca să-ți dea ultimul talon, să iei nepoțeii de la grădiniță sau să plimbi sacoșa la piață. „La pensie“ este șansa de a te bucura altfel de viață. De fiecare dată, eu unul am avut o senzaţie de apăsare, de tristeţe nefirească atunci când am pronunţat cuvântul “pensie” şi acest lucru se datorează faptului că mă duce cu gândul spre sfârşitul vieţii acesteia minunate aici pe Pământ sau cel puţin la ultima perioadă din viaţă.
Câteodată, chiar m-am gândit și la vorba pe care o tot auzim pe stradă şi care spune ceva de genul: “cine ştie dacă mai apuci să te bucuri de pensie?!” Cred că aţi întâlnit-o sau auzit-o şi dvs până acum pentru că este destul de răspândită. Acum că am ajuns la pensie mă gândesc că voi avea mai mult timp să stau cu copiii și nepoții și să facem mai multe activități împreună.
La ce credeţi că se gândeşte un preot în pragul pensionării?
În primul rând se gândeşte la părinţii săi care l-au crescut. Apoi îşi aduce aminte de dascălii din şcoli, la credincioșii alături de care a trăit bucurii și încercări, la membri familiei sale. De aceea, într-un moment de felul acesta Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei pe care i-am întâlnit şi de la care am învăţat să fiu „mai” om, „mai” creştin, „,mai” preot: episcopi, preoţi – în mod deosebit părintele Negruţiu, colegii preoți din Catedrală Părintele Petru și Octavian, care merită această mulţumire publică! Mulțumesc membrilor Consiliului parohial, angajaților, membrilor Coralei Tropar, simplilor credincioși – şi aici sunt trei categorii speciale pe care vreau să-i salut şi cărora vreau să le mulţumesc: tinerii veşnic treji şi neobosiţi, bolnavilor pe care i-am întâlnit in spitale, dar şi prin casele lor, celor care participă duminică și în sărbători la Sfânta Liturghie. Domnul să vă răsplătească tot binele pe care mi l-aţi făcut şi pentru lecţiile de credinţă şi speranţă pe care le-am învăţat de la dumneavoastră. Fac aici o scurtă paranteză ca să vă spun o întâmplare veselă, legată de slujirea preoțească de început: ”Un preot, proaspăt a fost trimis de pe băncile şcolii, la o parohie mică dintr-o zonă de munte. După slujbă, la prima predică, tânărul preot s-a lansat în condamnarea jocurilor de noroc, mai cu seamă pariurile la cursele de cai. Predica n-a fost bine primită.
-Domnule părinte, i-au spus enoriaşii, vedeţi dumneavoastră, această regiune este renumită pentru caii de rasă. Nu puţini creştini de-ai noştri îşi câştigă viaţa cu creşterea acestora.
Duminica următoare, preotul a vorbit despre răul tutunului şi, din nou predica n-a fost bine primită, căci mulţi creştini cultivau tutun.
În a treia duminică, părintele a predicat despre răul alcoolului, doar pentru a afla ulterior că în zonă erau livezi cu pruni şi meri, iar majoritatea făceau de-o viaţă întreagă ţuică la cazan. Mustrat pentru subiectele alese pentru predică, preotul a răbufnit frustrat:
-Şi despre ce anume pot să predic atunci? O bătrânică s-a ridicat şi i-a răspuns:
-Părinte, eu te plătesc, dumneata predică împotriva comuniştilor chinezi, că din aceia nu găseşti aici!
După această glumă, doresc să îmi cer iertare pentru toate greșelile de început, de mijloc și de final. Dacă voi fi rănit pe cineva în timpul activității mele pastorale, dacă voi fi jignit prin sfaturi sau îndemnuri, dacă voi fi dat soluții greșite, vă rog să mă iertați. Dumnezeu poate repara ceea ce noi nu mai putem. Mulțumesc colegilor preoți din Protopopiat, oamenilor de cultură, și în mod special Directiei pentru Cultură a Județului Mureș, Directorului și Redactorului șef al Revistei ”Vatra Veche” „copilul de suflet” al poetului, scriitorului şi omului de cultură Nicolae Băciuț, revistă care în viața literară a țării, din întreg spaţiul românesc, ocupă un loc aparte, un loc cucerit prin talent, sensibilitate și originalitate și mesaj liric.
Folosesc această împrejurare pentru a spune plin de recunoştinţă, mulţumesc ziarului, ostenitorilor şi cititorilor, “Cuvântul liber”, principala sursa de informare a mureşenilor, în paginile căruia se regăsesc cele mai frumoase momente şi evenimente din viaţa, istoria şi spiritualitatea comunităţii românilor, Cotidian care îl are în frunte pe Poetul Lazăr Lădariu.
În Tudor, alături de fiul meu
Aș vrea iubiții mei să mai spun că, am decis să rămân sub autoritatea Bisericii și să slujesc în mod limitat cu darurile pe care Dumnezeu mi le-a dăruit, în măsura în care Biserica, conducerea ei, frățietatea colegilor, şi credincioşii au nevoie de mine. Voi continua să slujesc oriunde voi fi chemat, fie pe peron de gară, de pe ghidonul bicicletei sau în diverse alte slujbe, atât timp cât viața mea personală nu se prăbușește cu totul și credința dreaptă nu se smintește. Dacă bunul Dumnezeu va vrea, voi continua slujirea preoțească la bisericuța din Tudor alături de fiul meu.
Mă simt în plină formă și am în plan câteva activitati minunate, voi rămâne om de presă, iubitor de poezie şi cuvânt însufleţit, cu genunchii aplecaţi în semn de smerenie şi închinare pentru neamul românesc întru iubire de ţară.
De mi-ar sta în putere iubiți credincioși, acum la final, v-aș oferi tuturor doar bucurii şi nu necazuri, doar împliniri, şi nu eşecuri, doar dragoste şi nu ură, doar înţelegere, şi nu discordie, doar lumină, și nu întuneric. Dar așa puterile mele fiind limitate, îmi permit să vă spun doar atât: nu rămâneți în afara Bisericii și vorbiți de acolo pentru că altfel nu vă aude nimeni. Intrați în Biserică și trăiți și vă va auzi cine trebuie! Și primul, Cel care vă v-a auzi, este Bunul Dumnezeu!
Să nu mă uitaţi în rugăciunile dumneavoastră. pe care le înălţaţi zi de zi către Dumnul.
Cu preţuire sinceră şi deosebită recunoştinţă, vă închină o plecăciune profundă şi vă îmbrăţişează al dumneavoastră frate în Domnul, părintele Gheorghe Nicolae Şincan.
(Cuvânt rostit în Catedrala Mare, în 18 martie 2018, după Sfânta Liturghie).
CĂRŢILE PĂRINTELUI NICOLAE GHEORGHE ŞINCAN
-Nicolae Gheorghe Şincan, Protopopiatul Ortodox Român Târgu-Mureş, Repere spirituale, Ed.Tipomur, Târgu Mureş, 2002.
-Pr. Prot. Gheorghe Nicolae Şincan, Pilde, povestiri duhovniceşti, Editura Tipomur, I.S.B.N. 973-8021-83-9, Târgu-Mureş, Apărut 2003
-Nicolae Gheorghe Şincan, Pilde, povestioare duhovniceşti, istorioare nostime, vol.I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia 2004.
Nicolae Gheorghe Şincan, Pilde, povestioare duhovniceşti, istorioare nostime, vol.II, Editura Nico, Târgu Mureş, 2004.
-Nicolae Gheorghe Şincan, Rugăciunea atinge veşnicia, Editura Nico, Târgu Mureş, 2007.
– În colaborare cu Nicolae Băciuţ, Monumente de arhitectură bisericească răsări-teană, Biserica de lemn “Sf. Arhanghel Mihail”, Târgu Mureş, Editura Nico, Târgu Mureş, 2009.
– În colaborare cu Nicolae Băciuţ, Monumente de arhitectură bisericească răsăriteană, Catedrala Mare ”Înălţarea Domnului”, Târgu Mureş, Editura Nico, Târgu Mureş, 2009.
În colaborare cu Nicolae Băciuţ, Monumente de arhitectură bisericească răsăriteană, Biserica de lemn “Sf. Arhangheli”, Culpiu, Editura Nico, Târgu Mureş, 2009.
-Nicolae Gheorghe Şincan, Ferestre către cer şi lume-Predici, Editura Nico, Târgu Mureş, 2009.
-Nicolae Gheorghe Şincan, Micromonografii parohiale, Editura Reîntregirea Alba Iulia, 2009
-Nicolae Gheorghe Şincan, Aş râde dar nu pot de plâns, meditaţii, omilii şi cuvântări, Editura Nico, Târgu Mureş, 2012
-Nicolae Gheorghe Şincan, Liber în ultimul hal, meditaţii, omilii şi cuvântări Editura Nico, Târgu Mureş, 2013
-Nicolae Gheorghe Şincan, Cuvinte noi, năravuri vechi, Editura Nico, Târgu Mureş, 2013
-Nicolae Gheorghe Şincan, Când ţânţarul devine armăsar, Editura Nico, Târgu Mureş, 2013
– Nicolae Gheorghe Şincan, Întâlniri în bucurie, Cuvinte, întâmplări, aduceri aminte, Editura Nico, Târgu Mureş, 2013
-Nicolae Gheorghe Şincan, La poarta raiului nu se stă la rând, Editura Nico, Târgu Mureş, 2014
-Nicolae Gheorghe Şincan, Mi-e dor de Tine, Doamne-Doamne, Editura Nico, Târgu Mureş, 2014
-Nicolae Gheorghe Şincan, Mi-a bătut Domnul la poartă, meditaţii, pilde, povestioare, Editura Nico, 2014
-În colaborare cu Nicolae Băciuţ, Ţara Sfântă inima mea, Editura Nico, 2014
-Nicolae Gheorghe Şincan, Aștept să înflorească ruga mea, meditaţii, pilde, povestioare Editura Vatra Veche, 2015
-Nicolae Gheorghe Şincan, Dumnezeu aude tăcerile noastre, meditaţii, pilde, povestioare Editura Vatra Veche, 2015
-Nicolae Gheorghe Şincan, Tinda Raiului- ofertă nelimitată, Pilde, parabole și povestiri de adormit copiii, părinții și mai ales bunicii iesiți la pensie, Editura Vatra Veche, 2016
-Nicolae Gheorghe Şincan, Dureri nespovedite – Carte de folos, de la cap la coadă, sau de la coadă la cap, cu tâlcuri și îndemn la reflecţie, ce poate fi citită aproape de către oricine și în orice împrejurări, Editura Vatra Veche, 2016
-Nicolae Gheorghe Şincan, Un suspin, o rugăciune – Resurse cu tâlc pentru adormit copii și trezit adulți, Editura Vatra Veche, 2016.
-Nicolae Gheorghe Şincan, Sub mantia smereniei, Editura Vatra Veche, 2017. (N.B.)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.