Cu Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice pentru agricultură, mai mult oprit, producția de fertilizanți a României s-a prăbșit în 2022 și 2023. Importăm, de asemenea, peste 6% din importurile generate de UE.
Cu producții anuale și de peste 2,4 milioane de tone în anii anteriori ( 2011), România este pe un trend puternic descendent în ceea ce privește fabricarea de îngrășăminte chimice pentru agricultură. Aceasta și în contextul în care Azomureș, cel mai mare producător local, parte a grupului Ameropa, a produs cu sincope pe fondul creșterii prețurilor la gazele naturale.
Astfel, în 2023, România a produs doar 95.235 de tone de fertilizanți, cu 89,8% mai puțin decât în 2021, dar cu 17,8% peste nivelul dn 2022.
Trendul din România este contrar celui din restul statelor membre, datele Comisiei Europene indicând producții cu 15,7% mai mari în 2023 față de 20222, până la 65,6 milioane de tone.
Totodată, producția slabă se reflectă în importuri.
În România, în afară de Azomureș, mai produce fertilizanți bio Norofert.