Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că nu poate fi de acord ca regionalizarea să se facă în defavoarea comunităţii maghiare, că din acest motiv trebuie organizat un referendum local, nu naţional, iar dacă nu, se va recurge la mitinguri şi la acte de nesupunere civică.
‘Noi am spus de la început, de când se vehiculează această temă, că nu putem să fim de acord ca regionalizarea să se facă în defavoarea comunităţii maghiare (…) Noi considerăm că pe această temă trebuie organizat un referendum, dar acest referendum trebuie să fie referendum local şi nicidecum unul naţional (…) Asemenea manifestări cum au avut loc pe 10 martie (mitingul pentru autonomie, n.r.) vor mai fi şi în viitor şi dacă acestea nu au sorţi de izbândă, atunci ultima soluţie rămâne nesupunerea civică. PCM, din acest punct de vedere, pregăteşte o serie de acţiuni. Noi vrem să discutăm şi să ajungem la înţelegere cu celelalte formaţiuni maghiare, pentru că numai împreună putem să demonstrăm că avem acea forţă să oprim această regionalizare care vine în defavoarea comunităţii maghiare’, a arătat Biro Zsolt.
Acesta a spus că nu se poate accepta ‘ca sub pretextul unei vacanţe parlamentare în septembrie să ne trezim cu reorganizarea administrativă gata făcută’ şi că deşi nu crede că reorganizarea administrativ teritorială se va face totuşi până în septembrie, ‘timpul ne presează, deci avem câteva luni’.
‘Vom fi pe fază în această perioadă, dacă este cazul chiar în cursul verii vom avea aceste manifestări, vom ieşi pe stradă şi ultima soluţie va fi nesupunerea civică, blocarea unor artere de circulaţie şi aşa mai departe, care sunt metode democratice, cu care noi încercăm să convingem actuala putere. Asta se poate face numai împreună cu toate organizaţiile şi partidele politice maghiare. Este un apel public şi o să luăm legătura cu aceste partide’, a susţinut liderul PCM.
Acesta a spus că i se pare de neacceptat faptul că după adoptarea noii Constituţii, printr-o hotărâre de guvern, cum se preconizează, să se adopte reorganizarea administrativă şi că normele UE, adoptate şi semnate şi de România, prevăd clar că ‘o astfel de reorganizare administrativă se poate face numai cu acordul cetăţenilor şi în niciun caz în defavoarea minorităţilor’.
‘Poziţia noastră este clară, şi o să facem clar această poziţie: dacă nu avem posibilitatea să ne expunem părerile în parlament atunci trebuie să adoptăm o altă modalitate ‘de luptă’. Am spus chiar înainte de 10 martie că actualul guvern cu 70% nu are de gând să aibă în vedere dorinţele şi interesele noastre şi atunci nu avem altă posibilitate – şi UDMR care a intrat în parlament cu ponderea de 4% se pare că nu prea are mare teren de mişcare şi nu are forţa necesară că convingă coaliţia de guvernământ – atunci trebuie să ducem pe stradă politica’, a accentuat Biro Zsolt.
AGERPRES